POVESTEA UNUI BOȚ DE MĂMĂLIGĂ

 

Povestea unui boț de mămăligă

Pornește tot de undeva, de-aici, de-acasă...

Când lumina, precum un soare, cămăruța

Și ne-aduna pe toți, cuminți, la masă...

Flămânzi, smeriți și cu răbdare multă,

Vedeam în aburul fierbinte o minune

Și așteptam ca din ceaunul funinginiu,

Lumina să renască din tăciune...

Și mama, ca o zână din poveste,

C-un fir de ață împărțea un soare...

Cu mâna ei cea darnică, plăpândă,

Câte o rază da la fiecare....

Și boțul auriu de mămăligă

Părea însuflețit pe masa noastră...

Se transforma în ursuleți și gâște

Și ne spunea povești în seară-albastră...

Ne povestea de un voinic grăunte,

Născut, crescut și adunat pe glie.

Și despre munca în sudoare săvârșită

În drumul hărăzit spre nemurire.

Noi, fericiți, gustam din basmul tainic,

Ce ne da aripi, ne scotea din tină...

Era mâncarea noastră cea mai bună:

Povestea unui boț de mămăligă...