SIMŢUL

 

SIMŢUL GUSTULUI

Prin intermediul gustului suntem îndrumaţi spre alegerea alimentelor pe care le cunoaştem şi le clasificăm pe baza sucurilor ca fiind de diferite tipuri: acre, dulci, amare, sărate şi astringente, acceptându-le pe cele plăcute şi respingându-le pe cele neplăcute. Înţelepciunea lui Dumnezeu a aşezat ca paznic credincios pe lângă acest organ de simţ organul mirosului, spre a ţine departe tot ceea ce ar putea să ne pună viaţa în primejdie prin gust şi prin dizolvarea lichidelor în organul de simţ al gustului. Gustul este un simţ deosebit pentru că transmite sufletului fidel şi amănunţit proprietăţile oricărui tip de lichid cu care intră în contact, iar sufletul se pronunţă cu privire la calitatea acestuia. + +

SIMŢUL MIROSULUI

Sufletul, prin simţul olfactiv, înţelege universul invizibil al mirosurilor şi descoperă tezaurul ascuns al miresmelor care se revarsă din abundenţă şi umplu toate spaţiile din univers; organul simţului olfactiv e nasul, iar sediul, nervul olfactiv. Cu ajutorul mirosului sufletul clasifică realităţile materiale care au calitatea de a emana mirosuri plăcute şi neplăcute, le acceptă pe cele frumos-mirositoare, iar pe cele urât-mirositoare le respinge. Mirosul, chiar dacă pare a aduce un serviciu însemnat funcţiei nutritive a omului, nu are doar această menire. Pe temeiul serviciilor aduse sufletului cu scopul îmbogăţirii cu diferite cunoştinţe, se poate considera că simţul olfactiv e un simţ mai degrabă pus în slujba spiritului, menit sporirii cunoştinţelor omului decât un simţ material aflat în slujba trupului. Caracterul spiritual al mirosului este dovedit de două lucruri anume: pe de o parte, de folosirea redusă a acestuia în ceea ce priveşte alimentele, pe de alta, de folosirea pe scară largă în vederea identificării obiectelor frumos-mirositoare, care ne oferă desfătare; prin miros se ajunge la desfătare sau la repulsie. Prin urmare, mirosul se leagă de suflet, pentru că el e cel ce judecă în privinţa calităţii mirosurilor. Prin intermediul mirosului, omul are parte de plăceri care nu au nici o legătură cu trupul; funcţia acestuia de a distinge ceea ce e curat de ceea ce e întinat este o funcţie care se referă la supravieţuire, dar nu într-o mai mică măsură la suflet, pentru că prin intermediul mirosului acesta învaţă diferite lucruri. Rolul mirosului e cel de a informa omul referitor la aspecte exterioare pe care nu le poate percepe în acelaşi fel cu celelalte simţuri.

 

SIMŢUL TACTIL

Simţul tactil uman are în plus particularitatea de a fi susceptibil de o dezvoltare şi desăvârşire mult superioare celei obişnuite şi cunoscute; în cazul persoanelor nevăzătoare acest simţ devine în urma exerciţiului atât de ascuţit, încât se pot sesiza cu ajutorul lui diferenţele extrem de fine, în cazul suprafeţelor, ca de exemplu gravările de argint, în cazul monedelor sau al altor obiecte, diferite culori, în cazul stofelor de lână ş.a. Iată în ce măsură înţelepciunea lui Dumnezeu a realizat armonia dintre raţiune şi organele cu totul indispensabile ale acesteia! Iată cât de lămurit ingeniozitatea simţului tactil demonstrează că sufletul omului este raţional şi că în vederea acestei raţionalităţi a fost creat astfel! +

SIMŢUL VĂZULUI

Vederea este simţul cel mai nobil şi desăvârşit dintre toate cele cinci simţuri exterioare; aceasta nu contribuie doar la conservarea vieţii trupeşti, ci slujeşte omului cu precădere în privinţa nevoilor sale spirituale. Diferenţa existentă între foloasele aduse sufletului şi cele aduse trupului este atât de mare pe cât de mare e diferenţa între nevoile duhului şi cele ale cărnii, precum şi aceea dintre arte şi ştiinţe şi nevoile vieţii cotidiene. Artele frumoase se datorează ochiului. După cum ne arată Istoria antropologiei, prin intermediul vederii omul este introdus în lumea frumuseţii spirituale şi materiale, a graţiei, ordinii, armoniei, strălucirii, măreţiei, sublimului şi miracolelor; ea străbate înălţimile, distanţele şi, rămânând nemişcată, contemplă, ca de pe un tron înalt şi măreţ, întreaga lume. Îşi încordează ochii şi pătrunde în universul microscopic şi plin de mistere al creaţiilor invizibile; şi de acolo, înălţându-se mai presus de ceruri, intră în universurile infinite ale titanilor, ale pietrelor de temelie a întregii creaţii şi cutreieră în universuri invizibile asemenea unui locuitor al înaltului care păşeşte deasupra cerurilor. Cu adevărat, cât de minunată e vederea! + +

SIMŢURILE

Prin intermediul simţurilor spiritul uman ajunge la o stare de contemplare înaltă şi îşi fortifică puterile sufleteşti; prin intermediul simţurilor omul cunoaşte că există, devine conştient de individualitatea sa şi cugetă, fiinţează; putem oare să afirmăm acelaşi lucru şi despre animale? Observarea rezultatelor noastre, furnizate de simţuri, nu ne îngăduie să afirmăm despre animal ceea ce spunem despre om; pentru că nici un aspect nu e susceptibil să certifice existenţa unei activităţi intelectuale similare; aşa că, animalul nu atestă prin impresiile sale existenţa unui suflet raţional; vom demonstra acest adevăr, analizând rezultatele trăirilor furnizate de fiecare simţ în parte. + +