SA NU PLANGI NICIODATA PENTRU CEVA CARE NU PLANGE PENTRU TINE

 "SA NU PLANGI NICIODATA PENTRU CEVA CARE NU PLANGE PENTRU TINE !"
Odata pe cand turna un film la Londra, SOPHIEI LOREN i-au fost furate toate bijuteriile.
Intoarsa la hotel se intalni cu VITTORIO DE SICA , si plangand ii povesti cele intamplate.
La care DE SICA ii spuse:
- Doamna Sofi' nu mai plangeti, noi suntem doi napolitani nascuti in saracie.. banii vin si pleaca.. de ai stii cati pierd eu la cazino..
SOPHIA LOREN ii raspunse:
- Ce spui VITTO', nu intelegi ca bijuteriile erau parte din mine..?
- Sofi', asculta-ma ii zise DE SICA:
SA NU PLANGI NICIODATA PENTRU CEVA CARE NU PLANGE PENTRU TINE!

Știu să plâng…

Nu oricine știe să plângă.

Mulți doar varsă lacrimi.

Eu plâng… cu tot ce sunt.

Plâng de drag.

Când un gest mic e mai sincer decât toate cuvintele mari.

Când tăcerea unui om lângă mine spune mai mult decât o mie de promisiuni.

Plâng de emoție.

Când o amintire se întoarce fără să bată la ușă.

Când o privire, un sunet, o fotografie… mă duc direct în inimă.

Fără cuvinte. Fără timp.

Plâng de dor.

Pentru tot ce a fost și nu mai e.

Pentru tot ce a fost și mai doare.

Pentru tot ce n-a fost niciodată, dar am simțit ca și cum ar fi fost.

Plâng de durere.

Dar nu ca să mă plâng.

Ci ca să nu mă mint.

Ca să nu mă pietrific pe dinăuntru.

Ca să nu ajung un om care zâmbește mereu… și moare pe tăcute.

Știu să plâng.

Și nu mi-e rușine.

Pentru că lacrimile nu sunt slăbiciune.

Sunt dovada că încă simt. Că încă îmi pasă. Că încă sunt viu.

Și, poate, cel mai frumos lucru e că pot plânge și pentru alții.

Pentru cei care n-au timp, n-au voie sau n-au cui.

Pentru cei care se prăbușesc în tăcere și strâng din dinți.

Pentru că într-o lume care fuge de vulnerabilitate,

eu aleg să plâng.

Nu ca să fiu văzut.

Ci ca să nu mă pierd.

Lacrimile nu sunt o risipă.

Sunt apa care spală ochii ce nu mai știu să vadă.

Sufletele care au uitat să vorbească.

Și durerile care se lipesc de tine până când le lași să curgă.

Plânsul nu e slăbiciune.

E o formă tăcută de vindecare.

Și uneori… e singurul limbaj pe care sufletul îl mai înțelege.