Ego-ul este ca un copil capricios care vrea mereu drumul lui, care se enervează ușor și care caută constant atenție și validare.
De ce există Ego-ul?
Pentru că ține de aspectele noastre naturale, de lumea asta, pe care o urci și o cobori: entuziasm, îndrăgostire, divorț, despărțire. Ceea ce cunoaștem noi în lumea asta și numim iubire se dezumflă, în schimb iubirea necondiționată nu are sfârșit vreodată.
Viața are mai multe valuri. Și un val al mării este viața.
Ego-ul învață acest plan, cu toate celelalte ingrediente, în această conștiință separată de divinitate. Se vede că cel care trăiește în ego este preocupat de propria ființă, de ce vorbește și nu reușește o comunicare adevărată sau un schimb adevărat. Numai din punctul acesta de vedere dacă l-am lua, el înseamnă o carapace a auto-supraviețuirii care vrea să lupte, să reziste, să reușească. De fapt, ce e în mintea unui om, normal pentru lumea aceasta? Să mă admire lumea, nu? Pentru că tot timpul e vorba despre noi.
Ce nu percepem, nu există.
Și cu chestia asta, am eliminat tot ceea ce există cu adevărat. Și ce percepem? Ego-ul nostru. Conștiința noastră separată, asta percepem. Iar prin intermediul fiecărei conștiințe separate nu rezolvi nimic, oricâte probleme ai avea.
Și când vorbim de spiritual și de suflet să ne conducă, când sufletul ne conduce, chakrele și toată ființa noastră sunt în echilibru. Tot mecanismul reacționează în această pulsație. În mod normal, omul duce bagaje grele în spate pentru că, de fapt, el nu este liber, pentru că are pietroaie mentale, emoționale, are greutăți și vibrații joase. Noi cu ele umblăm. Nu ne ocupăm de ‘vehiculele’ (corpul mental, astral) cu care circulăm. Aceste ‘vehicule’ se armonizează lăsând sufletul să conducă – și la nivel spiritual se întâmplă o conexiune. Când personalitatea noastră se încetinește puțin, intră în acest spațiu, în această liniște unde spiritul și sufletul pot să conducă.
Suntem datori la onestitate internă.
Renunțând la o implicare, la o alimentare a acestui mecanism separat, se încetinește roata. Că cine să o mai împingă, dacă nu mă mai implic? E adevărat că are un rol mecanismul acesta al Ego-ului în dimensiunea aceasta, dar să fie o unealtă a sufletului, nu să fie el stăpân. Și el poate să fie stăpânul, pentru că nu vezi. Atâția oameni merg pe la biserică și spun că servesc lui Dumnezeu, dar până la urmă în viața lor reală, cui servesc, prin actele și gândurile lor? Câți dintre ei îl servesc pe Dumnezeu? Și să ne uităm la noi înșine, câți cu adevărat facem chestia asta? Fiecare să se vadă pe el, suntem datori la onestitatea aceasta internă și la intenție.
Ce penetrează prin mine, asta manifest. Dacă prin mine penetrează agresivitate, violențe de tot felul, nu-i servesc lui Dumnezeu. Când sunt în vibrațiile divine și asta manifest, atunci pot spune că îi servesc lui Dumnezeu. Și când te uiți în jurul tău pe stradă, la serviciu, pe câți îi vezi servind lui Dumnezeu? De ce să ne mințim singuri? Putem fi influențați câtă vreme dormim, dacă ne trezim nu mai putem fi influențați de tot, în sensul că aleg și văd ce se întâmplă. Dar ca să aleg înseamnă că văd. Aleg între a manifesta ego-ul din mine sau a manifesta sufletul.
Facă-se voia ta…
Însănătoșirea noastră adevărată este când reușim să ieșim din a manifesta ego-ul. Să fiu conștient de ce se întâmplă și în momentul acela să pot să aleg. E ca și cum aprind un băț de chibrit într-o cameră întunecată și încep să percep ceva: este focul, e lumina, este altă vibrație decât camera. Aduc un alt element care reușește să lumineze și să pătrundă în întuneric. Și atunci pot să spun că pot face o alegere.
Noi avem o vârstă fizică și o vârstă a sufletului și o vibrație a sufletului. Suntem manifestări ale unei energii. Tu ești supărat pentru că ești în opoziție cu ce ți se întâmplă, atitudinea ta e contra curentului vieții. Nu mai ești condus de inteligența divină. Singurul rău este că tu ești singur și rupt din conexiunea ta. De fapt, orice învățătură spirituală asta face, reface această conexiune. Nu avem de făcut nimic în plus, nu avem de știut nimic. Tocmai, trebuie să știm că nu știm. Și poți să înțelegi că nu este totul bine, că sunt momente în care suferi și simți o tensiune incredibilă. Dar dacă ieși de sub val, atunci totul este bine. Dacă tu suferi dintr-un anume motiv și intervine sufletul, tu ești consolat. Noi suntem cei care vrem să ne creăm această lume, să o controlăm noi. Dar trebuie să acceptăm ceea ce ne-a adus Isus, învățătura supremă în Biblie în care ne spune: “Facă-se voia ta”… și nu a mea. Dacă un om trece printr-o experiență, care nu este ușoară la nivel uman, pierderea cuiva drag de exemplu la nivel fizic – ideea este că nu există pierdere, pentru că nu există moarte de fapt – el poate să spună: “Să se facă voia ta!”.
Specific naturii divine este că acolo totul este eter, asta este diferența. Nu există moarte. Noi aici suntem în transformare continuă a materiei. Nu ajută să îmi întind antenele și să îmi pun rădăcinile în altă persoană. Să avem rădăcinile în noi înșine, să fii centrat în tine, care nici măcar nu este “tine”, este aspectul tău superior, creat în Dumnezeu, și atât. Este singura stabilă, adică în sursa noastră din care venim. Planul eter care nu se schimbă, pe când aici totul se schimbă și trebuie să acceptăm asta.
Să nu ne păcălim singuri. Ca să am o plantă, mă îngrijesc de ea, îi pun apa, ca ea să poată înflori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.