Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe

 

Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe

Îndeletnicirea de bază a Cuviosului Gherasim din Kefalonia a fost asceza, o luptă neîndurătoare împotriva patimilor. Dovadă stă peștera în care s-a nevoit, unde pelerinii din toate colțurile lumii pot coborî și astăzi, bucurându-se de harul dumnezeiesc pe care sfântul, prin eforturile sale, l-a adus în Asketerionul său, compus din două încăperi strâmte, săpate în piatră.

Aici, ne povestește Mitrofan imnograful, „ca unul fără de trup, se lupta și, întărit de puterea dumnezeiască, jumătate de săptămână mânca dovleac fără sare, iar în cealaltă jumătate lintea era hrana lui, totul fără pâine înmuiată”, „trupul omorându-l prin înfrânare și sufletul curățindu-l prin apatie” (despătimire). Nu consuma nici măcar pâine. În vreme de secetă, datorită rugăciunilor sale fierbinți, Bunul Dumnezeu trimitea ploaia mult așteptată.

Sfântul Gherasim s-a născut în 1506, în Trikala, Peloponez, într-o familie de seamă: cea a lui Dimitrie Nottara (fiul renumitului Anghel Nottara, înrudit pe linie maternă cu Constantin Paleologul, ultimul împărat al Bizanțului). Numele său de botez rămâne necunoscut. Mama sa evlavioasă, Kali, i-a insuflat de mic o dragoste profundă pentru Dumnezeu: copilul a învățat să citească Sfânta Scriptură, Psaltirea și Octoihul. Din familie, a moștenit dorința de a cultiva virtuțile – dragostea, smerenia, simplitatea – și aspirația către desăvârșirea la care ne cheamă Dumnezeu: „Fiți desăvârșiți, căci și Tatăl vostru Cel din ceruri desăvârșit este” (Matei 5, 48).

La vârsta de 20 de ani, tânărul părăsește ținutul natal, Trikala, și se stabilește pe insula Zakynthos. Unii biografi explică această decizie prin dorința sa de a-și continua studiile. Rămâne pe insulă timp de trei ani, între 1527 și 1530, unde îl întâlnește pe monahul Pahomie Rusanos, cu care leagă o prietenie profundă. Prezența și viața monahului îi intensifică dorul de Dumnezeu. Între 1530 și 1532, dornic să descopere locurile în care au trăit sfinții, Nottara călătorește prin Elada, Thesalia și Tracia, vizitând lăcașuri sfinte. În cele din urmă, ajunge în cetatea sfântă a Constantinopolului.

Aici se roagă în „Sfânta Sofia”, își găsește liniștea sufletească în fața mormintelor strămoșilor săi, împăratul Constantin Paleologul și Luca Nottara, și primește binecuvântarea Patriarhului Ecumenic. Explorează împrejurimile Constantinopolului: Propontida și Calcedonul. Cuprins de dorul după Dumnezeu, pașii îl duc spre Sfântul Munte Athos, unde se va bucura de viața sihăstrească din Grădina Maicii Domnului timp de cinci ani, între 1532 și 1537.

Tânărul venit din Trikala primește tunderea în monahism la Mănăstirea Iviron, el ne­voindu-se în arida Kapsală, în chilia Sfântului Vasile, Kapsala fiind o adevărată și aspră arenă duhovnicească pentru toți „atleții lui Hristos”. Nu este întâmplător deci că de pomenirea cuviosului, când se face procesiune cu moaș­tele sale, demonizații strigă: „Kapsalis, Kapsalis, mă arzi! Nu te sufăr, Kapsalis!”. Tradiția spune că s-a nevoit și în peștera din vecinătatea catholiconului de la Schitul „Sfânta Ana“.

Pelerin şi vieţuitor în Ţara Sfântă

În anul 1537, Cuviosul Gherasim pornește spre Sfintele Locuri. Va petrece acolo vreme de 12 ani, bucurându-se de prețuirea Patriarhului Ierusalimului, Gherman din Arahova. Vizitează periodic locurile populate cu sihaștri și nevoitori: Antiohia, Damascul, Alexandria, Sinaiul, Pustia Tebaidei. Un timp se îndeletnicește cu aprinderea candelelor la Sfântul Mormânt. Preafericitul Patriarh Gherman îl hirotonește mai întâi ipodiacon, apoi diacon, dăruindu-i și Taina Preoției. Tradiția ne spune că după hirotonia lui, Sfântul Gherasim s-a retras în Muntele Carantania, postind 40 de zile, asemeni Mântuitorului. El primește acum harisma tămăduirii de boli și pe cea a izgonirii duhurilor necurate.

În 1548, părăsește Patriarhia Ierusalimului, pe care o slujise cu credincioșie în toți acești ani, și se stabilește în insula Creta, aflată sub dominația latinilor, protejați de venețieni. Locurile sale de nevoință au devenit lăcașuri de închinăciune pentru credincioșii zilelor noastre, pe ele clădindu-se, cu timpul, biserici. Așa sunt peștera din satul Noul Apokoron și cea din Vrison-Modiu Kidonias. Nu este întâmplător că în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în 1941, sub asaltul germanilor asupra Cretei, creștinii care și-au găsit refugiul în peștera sfântului din satul Perivolia Hanion, din Fouskide, au scăpat nevătămați.

În anul 1550, Sfântul Gherasim se întoarce în Zakynthos. Va duce, cu sârguință, lupta împotriva patimilor și uneltirilor vrăjmașului, în diferite locuri de nevoință: peștera Sfântului Nicolae Gherakarios, cunoscută și astăzi drept „Koura (tunderea în monahism) Sfântului Gherasim”, în pustietatea din vecinătatea Mănăstirii Krimnilor, în Biserica Sfântului Lazăr. Așa cum ne spune tomosul său de canonizare, Cuviosul Gherasim „a strălucit în Zakynthos”, la el găsindu-și alinarea creștinii împovărați de griji, boli, neputințe trupești și sufletești, lipsuri fel de fel.

Post aspru, rugăciuni fierbinţi şi privegheri

După cinci ani petrecuți în ­Zakynthos, ascultând chemarea dumnezeiască, Sfântul Gherasim se îndreaptă spre răsărit, spre ­insula Kefalonia. În acest ținut catolicii duceau o luptă înver­șunată împotriva creștinilor ortodocși, încercând, fie prin momeli, fie prin mijloace silnice să-i atragă la credința lor rătăcită. Sfântul Gherasim se sălășluiește într-o peșteră situată în sud-vestul loca­lității Argostoli, un loc pe cât de sălbatic, pe atât de frumos. Aici va petrece în post aspru, rugăciuni fierbinți și îndelungi privegheri, vreme de șase ani.

Urmând voia lui Dumnezeu, în 1560, Sfântul Gherasim Kefalonitul se îndreaptă spre Omala, ținut ce se găsea la poalele muntelui Enos. Acolo descoperă o bisericuță dărăpănată, închinată Adormirii Maicii Domnului, cunoscută ca „Ierusalimul Sfânt”, pe care cuviosul o cumpără de la preotul Gheorghe Balsamos. Având binecuvântarea Episcopului Kefaloniei, Pahomie Macri, el va întemeia aici o mănăstire, care a primit numele de „Noul Ierusalim”. Obștea va fi formată din 25 de călugărițe. Sfântul Gherasim le va fi un încercat povățuitor pe aspra cale monahală. În acest sfânt lăcaș, din acele vremuri până astăzi, Sfânta Liturghie se săvârșește zi de zi. Atât monahiile, cât și localnicii îl numeau „Dascălul”, semn, pentru unii biografi ai săi, că le preda copiilor nu doar învățături duhovnicești, ci și tainele cititului și scrisului.
Se mută la Domnul în mănăstirea din Omala

Tot de la Mitrofan aflăm cum s-a petrecut și cuviosul său sfâr­șit – la data de 15 august 1579, în Mănăstirea Noul Ierusalim din Omala: „Ajungând la bătrânețea cea mai adâncă și săvârșind multe minuni și știind sfârșitul său cu multe zile înainte, chemând monahiile și rânduindu-le și învățân­du-le pe acestea și cerându-și iertare de la acestea și binecuvântându-le pe ele și pe toți creștinii, iertare desăvârșită dându-le și rugându-se, și-a dat duhul lui Dumnezeu”.

Cuviosul vindecător Gherasim Kefalonitul a fost proslăvit în luna iulie a anului 1622, Patriarhia Ecumenică trecându-l în ceata sfinților.

Izbăvitor de demoni şi boli psihice

Multe sunt minunile săvârșite de el! El este recunoscut, în rândul credincioșilor, ca mare izbăvitor de demoni, tămăduitor al bolilor felurite, mai ales al bolilor psihice. O întâmplare petrecută în satul Mavrata, în 1929, este grăitoare în acest sens. Doi frați, A. și I., intraseră sub stăpânirea duhurilor necurate. Vreme de doi ani nefe­riciții lor părinți au ținut post și L-au rugat pe Dumnezeu și pe plăcutul Său nevoitor, Cuviosul Gherasim, să îi izbăvească de stăpânirea demonilor. Lângă racla sa, în cele din urmă, s-a săvârșit minunea: demonii au început să strige, „Kapsalis, ne-ai ars, nu mai putem să rămânem mai mult, vom pleca”, iar cei doi frați și-au redobândit sănătatea.

În anul 1970, domnul P., care locuia în Patras și care avea meseria de comerciant, a descoperit că are cancer la mână. Medicii i-au recomandat să se trateze în Franța. În noaptea de dinaintea ple­cării a visat că agentul de la ghișeu insista să-i elibereze un bilet nu pentru Franța, ci pentru… Kefalonia! A plecat împreună cu soția sa, a ajuns în mănăstirea Cuviosului Gherasim, s-au rugat lângă racla cu cinstitele sale moaște, au ascultat paraclisul. Când s-a încheiat slujba, și-a atins mâna bolnavă de raclă. A doua zi, dimineața, în timp ce se spăla, a constatat cu uimire și bucurie că mâna îi era, din nou, sănătoasă.

Autor: Ciprian Voicilă, ziarullumina.ro