Povestea Lăsatei Secului – începutul drumului spre Crăciun!-„Curăță-ți sufletul, om bun. Crăciunul se apropie…”

 Era seară de toamnă târzie, iar în sat mirosea a fum și a pâine coaptă. Frunzele trosneau sub pașii grăbiți ai oamenilor care se îndreptau spre case. Se pregătea Lăsata Secului pentru Postul Crăciunului, iar bătrânele spuneau că e vremea în care „lumea se oprește o clipă ca să-și curețe sufletul”.

Maria, o femeie simplă din sat, așezase masa cu grijă. Pe fața de masă cusută de mama ei erau sarmale, plăcinte cu brânză dulce, o bucată de brânză de burduf și o candelă aprinsă în mijloc. Copiii se jucau în jurul mesei, iar bărbatul ei, Ion, tocmai se întorsese din curte, unde pusese câteva lemne pe foc.

— „E ultima seară de dulce, Ioane,” i-a spus ea zâmbind. „De mâine intrăm în post. Să mâncăm și să ne rugăm, că ne așteaptă zile de liniște.”

El a dat din cap și s-a așezat. În casă mirosea a cozonac și a rugăciune. Deasupra icoanei Nașterii Domnului ardea candela cu flacără mică, galbenă, care tremura odată cu vântul de afară.

În sat, toate casele erau pline de lumină. Se auzeau râsete, clopoței de la vite și vocea preotului din depărtare, binecuvântând începutul postului. Femeile mai bătrâne își învățau nurorile cum se ține tradiția:

— „Să speli toate vasele, să nu rămână grăsime, că aduce supărare în post. Și mâine, să nu uiți să arunci resturile spre răsărit, pentru păsările cerului, că aduc noroc și rod bun la primăvară.”

Maria a zâmbit. Îi plăceau obiceiurile vechi. Îi aminteau de copilărie, când stătea lângă sobă și bunica îi povestea cum, odinioară, oamenii aprindeau focuri pe dealuri, ca să alunge spiritele rele și să cheme binele în sat.

După cină, toți au rămas câteva clipe în tăcere. Copiii au adormit, iar Maria a stins încet lumânările de pe masă, lăsând doar candela aprinsă. Înainte de a merge la culcare, s-a așezat în genunchi și a rostit o rugăciune simplă:

„Doamne, ajută-ne să intrăm în post cu inimă curată. Fă-ne casa liniștită, masa binecuvântată și sufletul curat ca lumina Ta.”

A doua zi, când soarele s-a ridicat peste sat, aerul părea mai curat, mai blând. Oamenii își făceau cruce înainte de a începe ziua, știind că de acum începe drumul spre Crăciun, drumul spre lumină.

În inima Mariei, o liniște adâncă se așternuse. Știa că venise vremea iertării, a împăcării și a curățirii sufletului. Lăsata Secului nu era doar o seară de mâncare bună — era o punte între lume și cer, între pământ și Rai.

Și undeva, printre flăcările mici ale lumânărilor, parcă se auzea un șoptit blând:

„Curăță-ți sufletul, om bun. Crăciunul se apropie…”

Postul este un act liber consimţit, reglementat de disciplina religioasă spre a pregăti creștinii pentru un eveniment important din istoria mântuirii şi reprezintă și o abţinere de la toate lucrurile și gândurile rele. Postul Crăciunului începe cu ziua de 15 noiembrie și ține până în 24 decembrie inclusiv. Lăsatul Secului are loc pe 14 noiembrie, însă, dacă această zi cade miercuri sau vineri, atunci postul începe în ziua de 14 noiembrie. Postul Crăciunului amintește de postul îndelungat al patriarhilor și drepților din Vechiul Testament, în așteptarea venirii lui Mesia – Izbăvitorul. Prin durata lui de 40 de zile, acest post aduce aminte și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când aștepta să primească Decalogul scris pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii, se menţionează în Liturgica generală, a Pr. Ene Branişte. Durata Postului Crăciunului a fost stabilită în anul 1166, la Sinodul de la Constantinopol, ținut sub președinția patriarhului Luca Hrisoveghi. Această uniformizare a fost necesară deoarece la început nu toți creștinii posteau în același mod și același număr de zile: unii țineau un post aspru, alții mai ușor. Recensământul lui Cezar August, în timpul căruia Sfântul Ev. Luca ne spune că S-a născut Domnul (Lc. 2,1) a avut loc în 25 decembrie (14 Nisan), anul 754 de la fondarea Romei. Sfântul Ioan Gură de Aur confirmă că Nașterea Domnului a fost serbată la Roma de la început în 25 decembrie. La fel afirma mai târziu și Fericitul Ieronim. Deși în majoritatea comunităților creștine Crăciunul se serba în 25 decembrie, creștinii din Orient au celebrat această sărbătoare până în secolul IV în aceeași zi cu Botezul Domnului (6 ianuarie), numind praznicele unite Sărbătoarea arătării Domnului sau Teofania. După anul 375, acestea s-au serbat în Orient la date distincte, precum în celelalte comunități creștine. Sfântul Tihon vorbește despre însemnătatea reală a postului Nașterii Domnului, arătând că postul adevărat că e abținerea de la orice rău: Dacă vrei, creștine, să-ți fie postul folositor, atunci, postind trupește, să postești și duhovnicește și să postești întotdeauna. Cum pui frâu pântecelui tău, tot așa pune-l și gândurilor și patimilor tale. Să postească mintea ta de gândurile cele deșarte, de ținerea de minte a răului. Să postească voia ta de dorirea cea rea. Postul Crăciunului e o pregătire, o sfințire a gândurilor, a simțirilor, a trupului și a sufletului prin pocăință, Spovedanie, Euharistie, citirea mai deasă a Sfintei Scripturi și a scrierilor sfinților părinți și printr-o atenție spirituală deosebită. Datina colindatului în poporul român este străveche. Nu poate fi precizată cu exactitate data apariţiei acestui obicei, dar conţinutul poetico-literar al colindelor arată că ele sunt dinaintea formării poporului nostru, adică din secolul I, când Sf. Apostol Andrei propovăduia Evanghelia pe teritoriul Dobrogei. Colindul românesc, prin forma sa simplă şi prin mesajul pe care-l exprimă, e glasul sfânt al Evanghelii şi al Bisericii extins sau transmis în sufletele şi-n casele creştinilor. Postul Nașterii Domnului e o perioadă dedicată dăruirii. Darurile se oferă ca milostenie pentru cei aflați în lipsuri. Darurile de Crăciun sunt simbol al răspunsului nostru la multele daruri duhovnicești pe care Domnul ni le aduce prin întruparea Sa. Crăciunul este legat de daruri și datorită Sf. Nicolae, serbat în 6 decembrie, care a îmbinat apărarea Ortodoxiei cu grija față de săraci, orfani, însingurați și înfrigurați. În acest post, pe lângă pregătirea duhovniceasca interioară, creștinul trebuie să facă și milostenie, după modelul Sfântului Nicolae, dăruind altora, ca semn al iubirii frățești, daruri spirituale și daruri materiale sau măcar un cuvânt bun, o mână de ajutor, o încurajarea unui om sărac, singur, deznădăjduit sau întristat. Post binecuvântat și cu mult folos duhovnicesc!

Postul Naşterii Domnului, sau Postul Crăciunului, închipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moise, precum şi postul patriarhilor din Vechiul Testament, care aşteptau venirea unui Izbăvitor. După cum aceia L-au aşteptat pe Mesia cu post şi rugăciune, tot astfel se cuvine să-L aşteptăm şi noi, creştinii, şi să-L întâmpinăm prin ajunare pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel Întrupat, născut din Fecioara Maria. Postul Crăciunului este un post al bucuriei, pentru că el precede o sărbătoare a bucuriei: Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Despre folosul postului, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Postul potoleşte trupul, înfrânează poftele cele nesăbuite, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi-l luminează.” Post binecuvântat şi cu foloase duhovniceşti!