CE SE ÎNTÂMPLĂ CU CEEA CE PĂSTRĂM TĂCEREA? 🥺

 Se spune puțin despre acel moment în care decidem să ne ascundem emoțiile, nu este vorba că ele dispar: ele rămân să trăiască în noi. Se așază în corp, în respirații scurte, în oboseală care nu dispare, în iritabilitate fără niciun motiv aparent. Ceea ce nu se spune, este somatizat. Ceea ce nu este plâns, cântărește. 😞

Să nu vorbești despre ce doare pare de obicei o strategie de supraviețuire: "atunci văd asta", "nu e chiar atât de rău", "trebuie să fiu puternic". Dar corpul nu înțelege scuzele emoționale. Își păstrează amintirile. Fiecare emoție reprimată devine tensiune, fiecare tăcere forțată într-un nod, fiecare rană ignorată într-o inflamație internă care, mai devreme sau mai târziu, cere atenție.
Tăcerea despre sentimente nu ne protejează; Ne fragmentează. Pentru că a trăi deconectat de ceea ce simțim înseamnă a trăi pe jumătate. Devenim funcționali, dar nu vitali. Productiv, dar nu prezent. Și astfel, fără să ne dăm seama, ne îmbolnăvim pe dinăuntru, nu doar fizic, ci și spiritual și relațional: ne este greu să ne legăm, să cerem ajutor, să stabilim limite, să ne recunoaștem ca fiind vulnerabili.

Vindecarea nu începe întotdeauna prin înțelegere, ci prin a îndrăzni să simți. Să asculte ce doare fără să judece, să dea glas a ceea ce corpul a strigat în tăcere de mult timp. Emoțiile nesupravegheate nu dispar: ele devin simptome. Dar când îi privești direct, când îi validezi, poți deveni un ghid, o eliberare, un adevăr.

O ilustrație excelentă care ne reamintește cât de important este să vorbim despre ce se întâmplă în interior.
Ce-ar fi dacă ceea ce ai tăcut astăzi este exact ceea ce sănătatea ta are nevoie să vezi? 🤔🤯