Dumnezeu nu „dă” necazuri ca pe niște pedepse.

Dar le îngăduie într-o lume fragilă și le folosește pentru mântuire atunci când ele apar.
Diferența dintre „a da” și „a îngădui” este foarte mare si esentiala!
Lumea nu este un loc fără durere.
După cădere, lumea:
este supusă bolii
morții
nedreptății
întâmplării
Sfântul Ioan Gură de Aur:
„Nu Dumnezeu a adus suferința, ci despărțirea omului de Dumnezeu.”
Necazul nu este o „intervenție divină”,
ci o realitate a lumii în care trăim.
Atunci de ce nu le oprește Dumnezeu
Pentru că:
Dumnezeu respectă libertatea
respectă realitatea lumii
respectă creșterea omului
Sfântul Isaac Sirul:
„Dumnezeu nu oprește necazul, pentru că altfel ar opri și maturizarea.”
Fără libertate:
nu există iubire
nu există alegere
nu există credință reală
De ce par necazurile „necesare”?
Nu pentru că sunt bune,
ci pentru că adesea sunt singurele care ne trezesc.
Sfântul Paisie:
„Când totul merge bine, omul Îl uită pe Dumnezeu.
Când vine necazul, își amintește.”
Nu pentru că necazul e bun,
ci pentru că omul se închide fără el.
Ce face Dumnezeu în necaz?
Nu stă departe.
Sfântul Siluan:
„Dumnezeu este mai aproape de omul în durere decât în bucurie.”
Dumnezeu:
nu privește
nu testează
nu se joacă
El suferă împreună cu omul.
Crucea lui Hristos este dovada clară:
Dumnezeu nu explică durerea,
ci intră în ea.
5 Care este scopul real?
Nu durerea.
Ci schimbarea inimii.
Sfântul Porfirie:
„Dumnezeu nu vrea să suferim, ci să ne întoarcem.”
Necazul este:
uneori frână
alteori trezire
alteori curățire
Dar niciodată scop în sine.
De ce omul Îl uită pe Dumnezeu când îi este bine?
Pentru că binele creează iluzia de control.
Când lucrurile merg bine
sănătate
bani
stabilitate
relații
mintea spune, fără să ne dăm seama:
„Mă descurc.”
Sfântul Ioan Gură de Aur:
„Prosperitatea îl face pe om să se creadă stăpân.”
Nu din răutate,
ci pentru că nu mai simțim nevoia de Dumnzeu!
Pentru că nevoia este limbajul credinței.
Credința nu începe din idei,ci din nevoie.
Când nu mai simți nevoia:
rugăciunea slăbește
atenția se mută pe lume
Dumnezeu devine „fundal”
Sfântul Isaac Sirul:
„Când nu ai nevoie, nu cauți.”
Pentru că binele ne adoarme vigilența.
În bine
nu mai veghem
nu mai suntem atenți la inimă
nu mai luptăm cu egoismul
Sfântul Paisie:
„Omul treaz este rar în liniște.”
Liniștea ne poate face comozi.
Pentru că succesul hrănește mândria subtilă.
Nu mândrie strigată,ci una tăcută:
„am muncit”
„am meritat”
„am reușit”
Adevărul nu e că nu e adevărat.
Adevărul e că uităm partea lui Dumnezeu. Caci fără ajutorul lui Dumnezeu nu te-ai fii imbogatit!
Pentru că omul se lipește de dar, nu de Dătător!
Când primește:
sănătate
iubire
reușită
se bucură de dar
și uită de Cine l-a dat.
Sfântul Ioan Gură de Aur
„Darurile pot deveni piedici dacă uităm pe Dătător.”
Ce este dureros, dar adevărat,
Omul
Îl caută pe Dumnezeu în nevoie
Îl folosește ca sprijin
și Îl uită când nu mai doare.
Nu pentru că e rău,pentru că este fragil și ușor de distras.
Cum nu-L uitau Sfinții pe Dumnzeu în bine?
Ei făceau lucruri simple
mulțumire zilnică
pomenirea morții (nu morbidă, ci realistă)
rugăciune scurtă
atenție la inimă
Sfântul Porfirie:
„Mulțumirea îl ține pe om aproape de Dumnezeu!
Ce ESTE pomenirea morții „realistă”
Conștientizarea că viața este limitată
Nu în sens panicard, ci adevărat!
„Nu sunt veșnic aici.”
Asta produce, luciditate,așezare , priorități corecte!
Sfântul Ioan Gură de Aur
„Cel ce știe că va muri nu mai trăiește superficial.”
Adevărul final
Nu binele este problema.
Ci uitarea.
Nu Dumnezeu pleacă.
Omul se ocupă cu altele si uita de Creator
Te nasti intr-o lume cazuta si fără Dumnezeu nu ai nicio sansa sa razbesti!