Când începem să trăim? Ziua în care încetăm să mai ascultăm lumea... … și începem să ascultăm sufletul.

 A exista nu înseamnă a trăi.

A exista înseamnă a fi prezent în lume. Respiră. Fă-o. Să supraviețuiască.
Dar să trăiască... A trăi înseamnă să simți că sufletul se mișcă în noi.

Mulți trăiesc o viață întreagă fără să fi trăit o zi cu inima în flăcări. Se trezesc, muncesc, respectă rutina și mor plini de lucruri... dar gol de ei înșiși.

Existăm de la naștere.
Dar începem să trăim când ceva din interior se trezește.
Când automata nu mai este suficientă. Când durerea, dragostea sau pierderea ne zguduie atât de profund încât apare întrebarea:
"Cine sunt eu, de fapt?"

Aici începe viața.

A trăi înseamnă a avea curajul de a privi în interior, de a intra în mister.
A trăi înseamnă să alegi — chiar dacă doare — ceea ce ne cere sufletul.
A trăi înseamnă a spune "da" destinului, și uneori și a spune "nu" datoriei care nu ne aparține.
A trăi înseamnă a accepta conflictul, extazul, contradicția.
Este să intri într-o relație cu Sinele, nu ca o idee, ci ca un foc care se transformă.

Nu trăim ca să fim treji. Trăim când ne trezim.
Și uneori, acea trezire are loc după o moarte simbolică. O cădere. O noapte întunecată.

Când începem să trăim?
Ziua în care încetăm să mai ascultăm lumea...
… și începem să ascultăm sufletul.

Că nu doar că exiști, ci îndrăznești să trăiești pe tine însuți pe deplin.