Mă iubesc, pentru toate momentele în care nimeni nu m-a iubit.
Mă respect pe mine, pentru toate momentele în care nimeni nu m-a respectat.
Mă accept, pentru toate momentele în care oamenii m-au judecat.
Mă îmbrățișez, pentru toate îmbrățișările după care am tânjit.
Mă sărut, pentru toate sărutările pe care nu le-am primit.
Mă susțin, prin atâtea momente grele prin care am trecut singură.
Mă ridic. De-atâtea ori am căzut.
Mă aplaud. De-atâtea ori m-am ridicat.
Și zâmbesc, pentru multele dăți când am plâns.
Dar mai ales, mă iert pentru că am crezut că tot ce aveam nevoie, era în afara mea. Acum stiu ca nu e asa, si ca in mine a existat acea iubire, acel respect, acea acceptare, acea imbratisare si acel sarut, acel sprijin care m-a ridicat mereu, si acele aplauze ale propriilor maini pe care mi le-a intors zambetul.
De cine altcineva aveam nevoie, am fost mereu eu însămi, doar că mi-a luat ani să realizez.
Ani care au cântărit pe măsură ce au trecut, dar astăzi devin mai ușori.
Pentru că m-am întors acasă azi.
Azi sunt în mine,
Azi m-am întors la mine,
Azi trăiesc pentru mine,
Azi cred în mine,
Azi mă iubesc pe mine...