Crăciun binecuvântat!

 În primul rând este vorba despre un dar. Cel divin. Întruparea dumnezeirii ce ni s-a arătat este cel mai dar dintre toate. Ne-a dăruit, cu blândețe paternă, având grijă să semene cu noi, să se nască, să aibă parte de căldură maternă, de viață pământeană, de bucurii și suferințe. A fost lângă noi, printre noi și mulți nu l-au văzut.
Acel dar divin, nașterea lui Iisus Hristos, rămâne dovada supremă de iubire a Lui pentru noi. Și pentru asta trebuie să ne bucurăm și să mulțumim.
Să practicăm gratitudinea atât de uitată. Un mulțumesc pentru că avem atâtea daruri, zi de zi, pe care le luăm de bune și le ignorăm: respirăm, vedem, auzim, putem să ne exprimăm clar, înțelegem ce ni se spune, ne deplasăm, zâmbim, plângem etc. Sunt darurile zilnice ale Lui pentru noi.

Să mulțumim aproapelui și să ne bucurăm de împreună, să fim buni cu ceilalți.
Să nu-l mai anonimizăm chiar de ziua Lui. Să vorbim despre povestea Lui și despre iubire, daruri divine.
Prin Nașterea divină ni se oferă, anual, șansa unui nou început. Este un alt dar pe care nu îl înțelegem și refuzăm să-l îmbrățișăm.
Am golit de sens ziua de 25 decembrie. De esență. Am desacralizat-o și am umplut-o cu sentimente simulate, cu gesturi improvizate, cu gălăgie multă, agitație și goană după material. Am uitat să prețuim tihna adusă de această zi.
Acesta este Crăciunul.
Crăciun binecuvântat!