Un decalog al vieții duhovnicești
Să ai un părinte duhovnicesc și să fii un om odihnitor de oameni.•
Să te spovedești regulat, cât mai des, cel puțin o dată pe lună, la•
duhovnicul tău.
Să iubești sfintele slujbe, să ai simțirea rugăciunii și mai ales a Sfin-•
tei Liturghii, la care să fii pregătit să te poți împărtăși. Să participi
cel puțin la 3 slujbe, la biserică, într-o săptămână.
Să ai o rânduială de rugăciune personală de dimineață și de seară,•
care să cuprindă rugăciuni, închinăciuni și metanii.
Să citești în fiecare zi câte 2 capitole din Noul Testament și 5 psalmi•
sau o catismă.
Să-ți păzești mintea prin rugăciunea lui Iisus, pe care să o rostești•
câte 15-30 minute în fiecare zi.
Să postești în zilele de post de peste săptămână, dacă poți și lu-•
nea, și în cele 4 mari posturi de peste an.
Să citești zilnic din viețile sfinților, din scrierile Sfinților Părinți sau•
ale părinților duhovnicești contemporani.
Să cercetezi mănăstirile care au o bună rânduială și să cauți să te•
întâlnești și să te sfătuiești cu părinți sau maici cu viață duhovni-
cească.
Să-ți iubești soția/soțul și copiii și să îți faci timp pentru familie. Atâ-•
ta ești cât dăruiești. Atâta dăruiești cât te jerfești. Atâta te jerfești
cât iubești. Întotdeauna unul cu altul, întotdeauna unul ca altul.
.......................................................................
Sfântul Simeon Noul Teolog (949-1022)
S-a născut din părinți de neam bun și își trăiește copilăria la Cons-
tantinopol. La 20 de ani are prima vedere a Luminii dumnezeiești,
iar la 28 de ani intră în monahism la mănăstirea Studion sub as-
cultarea părintelui său duhovnicesc Simeon Evlaviosul, pe care-l
cinstea ca pe un sfânt. La 30 de ani este hirotonit preot și ajunge
egumenul Mănăstirii Sfântul Mamant din Constantinopol. Când
slujea Sfânta Liturghie vedea pe Duhul Sfânt coborând ca o lu-
mină peste capul său, lumină pe care a văzut-o timp de 48 de
ani. După moartea duhovnicului său, Simeon Evlaviosul, i-a alcă-
tuit o slujbă și i-a pictat o icoană, motiv pentru care va avea mult
de suferit. La 12 martie 1022 se mută la Domnul. A fost un rugă-
tor fierbinte și un văzător al luminii dumnezeiești, iar scrierile lui
aprind focul Duhului și aduc lumina lui Hristos în sufletele celor
râvnitori de desăvârșire duhovnicească.
Sfântul Grigorie Palama (1296-1359)
Se naște într-o familie nobilă cu viață sfântă din Constantino-
pol (întreaga familie a fost canonizată în 2009). La 21 de ani se
călugărește la Athos, la 30 de ani este hirotonit preot, iar la
51 de ani devine Mitropolitul Tesalonicului. S-a mutat la Dom-
nul în 14 noiembrie 1359. Sfântul Grigorie a avut experiența isi-
hastă a întâlnirii cu Hristos în lumină, prin rugăciunea minții. A
ajuns la îndumnezeire prin rugăciune neîncetată, isihia minții,
asceză, smerenie și pocăință. A fost teologul rugăciunii minții
și al energiilor dumnezeiești necreate, iar învățătura lui, păs-
trată în scrierile sale, este o autentică și nerătăcitoare cale a
cunoașterii lui Dumnezeu și a îndumnezeirii omului.
Sfântul Paisie de la Neamț (1722-1794)
S-a născut în anul 1722 la Poltava, în Ucraina. La 19 ani intră
în monahism. Cercetează mai multe mănăstiri, ajunge în Mol-
dova și la 24 de ani pleacă în Athos unde este tuns în mona-
hism de Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, duhovnicul său,
iar la 36 de ani este hirotonit preot. După 17 ani se reîntoarce
în Moldova și se stabilește, pe rând, cu ucenicii săi la Drago-
mirna, Secu și Neamț. Traduce din scrierile filocalice și ale
Sfinților Părinți în limbile română și slavonă. Se mută la Dom-
nul în 15 noiembrie 1794. A fost un bun organizator și înnoitor
al vieții duhovnicești și promotor al isihasmului.
Sfântul Simeon Noul Teolog
Dumnezeu este lumină, o lumină nesfârșită și negrăită. Lumi-
nă este tot ce se află în legătură cu El. Tot ce vine de la Dumne-
zeu este lumină și ni se dăruiește ca și când vine de la lumină.
Lumină este Tatăl, lumină este Fiul, lumină este Sfântul Duh.
Doamne, Tu care Te-ai pogorât pe pământ tocmai pentru a
învia pe cei ce suspină și care sunt morți prin păcat și spre a-i
face vrednici să Te vadă, pe Tine, Lumina cea adevărată, pe cât
este cu putință omului, trimite-mi un om care să Te cunoască,
pentru ca slujindu-l și supunându-mă lui din toate puterile mele,
ca și Ție, și făcând voia Ta în a lui, să-Ți plac Ție, singurul Dumne-
zeu, și să mă învrednicesc și eu, păcătorul, de împărăția Ta.
Fără părinte și îndrumător duhovnicesc este cu neputință
unui om de a păzi poruncile lui Dumnezeu, de a trăi bine și fără
prihană și de a fi mai presus de mrejele diavolului.
Sfântul Grigorie Palama
Sârguiește-te să ai toată viața un părinte duhovnicesc și lui
să-i vestești orice păcat și orice gând, și de la el să iei vindecare
și iertare, fiindcă lor li s-a dat puterea de a lega și dezlega sufle-
tele, și toate câte le leagă ei pe pământ vor fi legate și în cer, și
toate câte le dezleagă ei pe pământ vor fi dezlegate și în ceruri
(Mt. 18, 18), fiindcă de la Hristos au primit har și această putere.
Să ne curățim, fraților, mai întâi trupul, apoi buzele și cu-
getul și să ne apropiem de Sfintele Taine cu o conștiință bună
și curată. Să ne aducem pe noi înșine prin fapte vrednice de
pocăință Celui Care poate să ne facă pe noi vrednici din ne-
vrednici. Căci pâinea aceasta (împărtășania) este ca o catape-
teasmă (iconostas) care ascunde înlăuntru dumnezeirea.
Sfântul Paisie de la Neamț
Dacă vrei să te mântuiești pe tine și dacă vrei să arăți și
altora calea împărăției, adică împlinirea poruncilor lui Hris-
tos, care duc la împărăția cerurilor, atunci alipește-te cu tot
sufletul tău de învățătura cărților duhovnicești. Aceste cărți,
împreună cu cererea de povețe de la duhovnicii iscusiți, îți va
fi ție, și celor din casa ta, dascăl adevărat, îndreptându-vă pe
calea mântuirii. Mintea noastră este ca preotul care slujește
pe altarul inimi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.