- Părinte Proclu, ce trebuie să simți la viața de pocăință ? - Aceea îi pocăință, când plânge inima în mine - aceea e pocăință. Dar dacă eu fac metanii, citesc la Paaltire și mintea cine știe pe unde e, aceea nu-i pocăință. Pocăință e: cu lacrimi să te culci, cu lacrimi să te scoli, obosit să te culci, obosit să te scoli. Aceste nevoințe pe care le-am spus acum foarte mult ajută pe aceia care sunt în luptă trupească, sunt tineri și vor să biruie patimile sufletești și trupești, iar după ce le-au biruit, atunci numai lucrarea aceasta- toată lupta ta ți-o retragi numai la minte. De nevoința minții nu suntem scutiți până la mormânt. Numai așa suntem scutiți de nevoința minții-dacă Duhul Sfânt ți-a luat rugăciunea și ți-a luat sufletul atunci nu mai este nevoință, atunci sunt clipe de odihnă, numai te bucuri de slava lui Dumnezeu.”
Monahul Proclu Nicău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.