Psalmul 1: (Fericit bărbatul,
care nu a umblat)
Atunci când plantează pomi sau viţă de vie, ca să rodească.
Psalmul 2: (Pentru ce
s-au tulburat neamurile?)
Pentru ca Dumnezeu să-i lumineze pe cei care merg la
congrese.
Psalmul 3: (Doamne, de
ce s-au înmulţit cei ce mă necăjesc?)
Pentru ca să se depărteze răutatea de la oameni; pentru ca
să nu-i chinuiască şi să-i mâhnească pe nedrept pe semenii lor.
Psalmul 4: (Când Te-am
chemat, m-ai auzit)
Pentru ca Dumnezeu să-i vindece pe oamenii sensibili, care
s-au îmbolnăvit de melancolie din pricina purtării oamenilor nemiloşi.
Psalmul 5: (Graiurile
mele ascultă-le, Doamne)
Pentru ca Dumnezeu să vindece ochii răniţi, loviţi de omul
rău.
Psalmul 6: (Doamne, nu
întru mânia Ta să mă cerţi)
Pentru ca Dumnezeu să-l slobozească pe omul căruia i s-au
făcut farmece.
Psalmul 7: (Doamne
Dumnezeul meu, în Tine am nădăjduit)
Pentru cei care au pătimit de fiica, de înfricoşările şi de
ameninţările oamenilor răi.
Psalmul 8: (Doamne
Dumnezeul meu, cât de minunat este Numele Tău)
Pentru cei care au pătimit rău de la demoni sau de la
oamenii vicleni.
Psalmul 9: (Mărturisi-mă-voi
Ţie, Doamne… povesti-voi toate)
Pentru ca să înceteze să te mai înfricoşeze demonii în somn
sau cu închipuiri în timpul zilei.
Psalmul 10: (În Domnul
am nădăjduit)
Pentru soţii cu inimă împietrită care se ceartă şi se
despart. (Când îl chinuieşte pe nedrept cel aspru sau cea aspră pe cel
sensibil).
Psalmul 11: (Mântuieşte-mă,
Doamne, că a lipsit cel cuvios)
Pentru cei nebuni care au şi răutate şi fac rău oamenilor.
Psalmul 12: (Până
când, Doamne, mă vei uita până în sfârşit?)
Pentru cei care suferă de ficat.
Psalmul 13: (Zis-a cel
nebun întru inima sa: nu este Dumnezeu)
Pentru (izgonirea) demonului înfricoşător (De trei ori pe
zi, trei zile).
Psalmul 14: (Doamne,
cine va locui în locaşul Tău?)
Pentru că hoţii să-şi schimbe gândul şi să se întoarcă fără
izbândă şi pocăiţi.
Psalmul 15: (Păzeşte-mă,
Doamne, că întru Tine am nădăjduit)
Ca să se afle cheia când s-a pierdut.
Psalmul 16: (Auzi,
Doamne, dreptatea mea)
Pentru mare clevetire (De
trei ori pe zi, trei zile).
Psalmul 17: (Iubi-Te-voi,
Doamne, vârtutea mea)
Atunci când se face cutremur sau calamitate, potop de ape şi
trăsnete.
Psalmul 18: (Cerurile
spun slava lui Dumnezeu)
Pentru că mamele să se slobozească la naşterile lor.
Psalmul 19: (Auză-te
Domnul în ziua necazului)
Pentru soţii care nu fac copii datorită unei infirmităţi,
pentru ca să-i vindece Dumnezeu şi să nu se despartă.
Psalmul 20: (Doamne,
întru puterea Ta se va veseli împăratul)
Pentru ca Dumnezeu să înmoaie inimile bogaţilor, pentru a
face milostenie celor săraci.
Psalmul 21: (Dumnezeule,
Dumnezeul meu, ia aminte)
Pentru ca Dumnezeu să împiedice incendiile, pentru ca să nu
se facă rău.
Psalmul 22: (Domnul mă
paşte şi nimic nu-mi va lipsi)
Pentru ca Dumnezeu să îmblânzească copiii neastâmpăraţi şi
neascultători, care îi mâhnesc pe părinţii lor.
Psalmul 23: (Al
Domnului este pământul şi plinătatea lui)
Pentru ca să se deschidă uşa, atunci când se pierde cheia.
Psalmul 24: (Către
Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu)
Pentru oamenii pe care îi pizmuieşte mult diavolul şi le
aduce mereu piedici în viaţa lor, ca să cârtească.
Psalmul 25: (Judecă-mă,
Doamne, că eu întru nerăutate am umblat)
Atunci când cere cineva ceva bun de la Dumnezeu, pentru ca
să i-l dea fără să-l vatăme.
Psalmul 26: (Domnul
este luminarea mea şi mântuitorul meu)
Pentru ca Dumnezeu să-i păzească pe săteni de oştirile vrăjmaşe,
ca să nu facă rău oamenilor şi jafuri în gospodăriile lor.
Psalmul 27: (Către
Tine, Doamne, voi striga)
Pentru ca Dumnezeu să-i vindece pe cei bolnavi de
neurastenie şi pe toţi cei care suferă de nervi.
Psalmul 28: (Aduceţi
Domnului, fii ai lui Dumnezeu)
Pentru cei care suferă de rău de mare şi se tem când este
furtună mare.
Psalmul 29: (Înălţa-Te-voi,
Doamne, că m-ai ridicat)
Pentru cei care se primejduiesc departe, printre popoarele
barbare şi necredincioase, ca să-i păzească Dumnezeu pe ei, iar pe aceia să-i
lumineze şi să-i îmblânzească ca să-L cunoască pe Dumnezeu.
Psalmul 30: (În Tine,
Doamne, am nădăjduit)
Pentru ca Dumnezeu să dea belşug semănăturilor şi roadelor
din pomi, atunci când vremea nu este prielnică.
Psalmul 31: (Fericiţi
cărora s-au iertat fărădelegile)
Pentru ca să afle călătorii drumul, atunci când se rătăcesc
şi se chinuiesc.
Psalmul 32: (Veseliţi-vă,
drepţilor, întru Domnul)
Pentru ca Dumnezeu să descopere adevărul în privinţa celor
închişi pe nedrept, ca să fie eliberaţi.
Psalmul 33: (Binecuvănta-voi
pe Domnul în toată vremea)
Pentru cei care se află în agonia morţii, când sunt chinuiţi
de demoni în ceasul morţii sau pentru oştirile vrăjmaşe, atunci când ameninţă
să calce hotarele ca să facă rău.
Psalmul 34: (Judecă,
Doamne, pe cei ce-mi fac mie strâmbătate)
Pentru ca Dumnezeu să-i slobozească pe oamenii plini de
bunătate de cursele oamenilor vicleni care îşi bat joc de oamenii lui Dumnezeu.
Psalmul 35: (Zis-a
călcătorul de lege întru sinea sa)
Pentru a se şterge cu desăvârşire vrăjmăşia de după certuri
sau neînţelegeri.
Psalmul 36: (Nu râvni
celor ce viclenesc)
Pentru oamenii răniţi profund de crimele făcătorilor de
rele.
Psalmul 37: (Doamne,
nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine)
Când te dor maxilarele din pricina dinţilor stricaţi.
Psalmul 38: (Zis-am:
„Păzi-voi căile mele”)
Pentru ca oamenii cei părăsiţi şi nefericiţi să găsească de
lucru, ca să nu se întristeze.
Psalmul 39: (Aşteptând am
aşteptat pe Domnul)
Pentru ca să revină dragostea între şefi şi funcţionari,
atunci când se creează neînţelegeri.
Psalmul 40: (Fericit
cel ce înţelege pe sărac şi pe sărman)
Pentru că mamele să se slobozească la naştere, când au
naştere prematură.
Psalmul 41: (În ce
chip doreşte cerbul)
Pentru tineri când se îmbolnăvesc de dragoste, când este
rănită o persoană şi se întristează.
Psalmul 42: (Judecă-mă,
Dumnezeule, şi apără dreptatea mea)
Pentru ca să fie sloboziţi cei robiţi din temniţele neamului
vrăjmaş.
Psalmul 43: (Dumnezeule,
cu urechile noastre am auzit)
Pentru ca Dumnezeu să descopere adevărul soţilor care nu se
înţeleg, ca să se împace.
Psalmul 44: (Răspuns-a inima mea cuvânt bun)
Pentru oamenii care suferă de inimă sau de rinichi.
Psalmul 45: (Dumnezeu
este scăparea noastră şi puterea)
Pentru tinerii pe care vrăjmaşul îi împiedică să facă
familie (să se căsătorească).
Psalmul 46: (Toate
neamurile bateţi din palme)
Pentru a se linişti slujitorul sau robul când fuge rănit
sufleteşte de la stăpânul său şi să afle de lucru.
Psalmul 47: (Mare este
Domnul şi lăudat foarte)
Atunci când se fac mari catastrofe şi jafuri de către cete
de piraţi barbari. (Să se citească continuu 40
de zile).
Psalmul 48: (Auziţi
acestea toate neamurile)
Pentru cei face fac munci primejdioase.
Psalmul 49: (Dumnezeul
dumnezeilor, Domnul, a grăit)
Pentru ca oamenii rătăciţi să se pocăiască şi să se întoarcă
la Dumnezeu, ca să se mântuiască.
Psalmul 50: (Miluieşte-mă,
Dumnezeule, după mare milă Ta)
Atunci când din pricina păcatelor noastre vine mânia
pedagogică a lui Dumnezeu (epidemie de boală şi de moarte la oameni sau la
animale).
Psalmul 51: (Ce te
făleşti întru răutate, puternice?)
Pentru ca stăpânitorii împietriţi la inimă să se pocăiască
şi să se facă milostivi, ca să nu chinuiască poporul.
Psalmul 52: (Zis-a cel
nebun întru inima sa: Nu este Dumnezeu)
Pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze mrejele ca să se umple de
peşte.
Psalmul 53: (Dumnezeule,
întru Numele Tău mântuieşte-mă)
Pentru ca Dumnezeu să-i lumineze pe cei bogaţi care au robi
cumpăraţi, ca să-i slobozească.
Psalmul 54: (Auzi,
Dumnezeule, rugăciunea mea)
Pentru ca să se restabilească numele cel bun al familiei
care a fost clevetită.
Psalmul 55: (Miluieşte-mă,
Dumnezeule, că m-a călcat omul)
Pentru cei sensibili care au fost răniţi sufleteşte de
semenii lor.
Psalmul 56: (Miluieşte-mă,
Dumnezeule, miluieşte-mă)
Pentru oamenii care suferă de durere de cap din pricina
multei mâhniri.
Psalmul 57: (Oare cu
adevărat grăiţi dreptate)
Pentru ca să se îndrepte spre bine lucrurile celor care
lucrează pentru bine, să împiedice Dumnezeu orice lucrare vicleană a demonilor
sau a oamenilor pizmaşi.
Psalmul 58: (Scoate-mă
de la vrăjmaşii mei, Dumnezeule)
Pentru muţi, ca Dumnezeu să le dea grai.
Psalmul 59: (Dumnezeule,
lepădatu-ne-ai pe noi şi ne-ai surpat)
Pentru ca Dumnezeu să descopere adevărul, când este
clevetită o mulţime de oameni.
Psalmul 60: (Auzi,
Dumnezeule, cererea mea)
Pentru cei care se îngreuiază la lucru, fie din trândăvie,
fie din frică.
Psalmul 61: (Au nu lui
Dumnezeu se va supune sufletul meu?)
Pentru ca Dumnezeu să slobozească din încercări pe omul slab
la suflet, care nu are răbdare şi cârteşte.
Psalmul 62: (Dumnezeule,
Dumnezeul meu, către Tine mânec)
Pentru a rodi ogoarele şi pomii, când este lipsă de apă.
Psalmul 63: (Auzi,
Dumnezeule, glasul meu)
Când este muşcat omul de lup sau de câine turbat. (Sfântul
le dădea să bea şi din apă binecuvântată).
Psalmul 64: (Ţie se
cuvinte cântare, Dumnezeule, în Sion)
Pentru ca negustorii să aibă binecuvântare, ca să nu
pălăvrăgească şi să nedreptăţească pe oamenii simpli.
Psalmul 65: (Strigaţi
Domnului tot pământul)
Pentru că cel viclean să nu aducă ghinioane în case şi să
mâhnească familiile.
Psalmul 66: (Dumnezeu
să Se milostivească spre noi) Pentru ca să se binecuvânteze păsările
(crescătoriile de păsări).
Psalmul 67: (Să Se
scoale Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui)
Să se slobozească maicile care se îngreuiază să lepede,
atunci când pătimesc ceva rău.
Psalmul 68: (Mântuieşte-mă,
Dumnezeule, că au intrat ape)
Atunci când se fac catastrofe şi râurile se revarsă luând
case şi oameni.
Psalmul 69: (Dumnezeule,
spre ajutorul meu ia aminte!)
Pentru oamenii sensibili care se mâhnesc pentru cel mai mic
lucru şi se deznădăjduiesc, ca să-i întărească Dumnezeu.
Psalmul 70: (În Tine,
Doamne, am nădăjduit)
Pentru oamenii părăsiţi care devin împovăraţi din invidia
diavolului şi ajung la deznădejde, ca să afle ajutor şi ocrotire de la
Dumnezeu.
Psalmul 71: (Dumnezeule,
judecata Ta dă-o împăratului)
Pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze nouă recoltă, pe care
ţăranii au adus-o în casele lor.
Psalmul 72: (Cât de
bun este Dumnezeul lui Israil)
Pentru ca să se pocăiască oamenii făcători de rele.
Psalmul 73: (Pentru
ce, Dumnezeule, ne-ai lepădat)
Pentru ca Dumnezeu să-i păzească pe ţăranii care lucrează pe
ogoarele lor, atunci când vrăjmaşii au înconjurat satul.
Psalmul 74: (Mărturisi-ne-vom
Ţie, Dumnezeule)
Pentru ca să se îmblânzească stăpânul barbar, şi să nu-i
chinuiască pe semenii lui, pe lucrători.
Psalmul 75: (Cunoscut
este în Iudeea Dumnezeu)
Pentru mama care se teme la naştere, ca s-o întărească şi
s-o păzească Dumnezeu.
Psalmul 76: (Cu glasul
meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Dumnezeu)
Atunci când nu există înţelegere între părinţi şi copii,
pentru a-i lumina Dumnezeu, ca să asculte copiii pe părinţi, iar părinţii să
arate dragoste.
Psalmul 77: (Luaţi
aminte, poporul meu, la legea Mea)
Pentru ca Dumnezeu să-i lumineze pe cei care împrumută, ca
să nu-i silească pe semenii lor pentru datoria lor şi să fie milostivi.
Psalmul 78: (Dumnezeule, venit-au neamurile în
moştenirea Ta)
Pentru ca să păzească Dumnezeu satele de jafuri şi
catastrofe din partea armatelor vrăjmaşe.
Psalmul 79: (Cel ce
paşti pe Israil, ia aminte)
Pentru ca să-l vindece Dumnezeu pe om, atunci când i se
umflă faţa şi-l doare tot capul.
Psalmul 80: (Bucuraţi-vă
de Dumnezeu, ajutorul nostru)
Pentru ca Dumnezeu să aibă grijă de cei săraci, care simt
lipsiţi şi se mâhnesc din pricina lipsei şi se amărăsc.
Psalmul 81: (Dumnezeu
a stat în adunarea dumnezeilor)
Pentru ca oamenii să cumpere produsele ţăranilor, pentru ca
aceştia să nu se întristeze şi amărască.
Psalmul 82: (Dumnezeule,
cine se va asemăna Ţie?)
Pentru ca Dumnezeu să-i împiedice pe oamenii răi care vor să
facă ucideri.
Psalmul 83: (Cât de
iubite sunt locaşurile Tale)
Pentru ca Dumnezeu să păstreze bine toate bunurile casei,
animalele şi produsele producătorilor.
Psalmul 84: (Bine ai
voit, Doamne, spre pământul Tău)
Pentru ca Dumnezeu să-i vindece pe oamenii care au fost
răniţi de tâlhari şi au pătimit şi din pricina fricii.
Psalmul 85: (Pleacă,
Doamne, urechea Ta)
Pentru ca Dumnezeu să izbăvească lumea atunci când vine
holera şi mor oameni.
Psalmul 86: (Temeliile
Sionului în munţii cei sfinţi)
Pentru ca Dumnezeu să prelungească viaţa familiştilor care
mai au obligaţii familiale.
Psalmul 87: (Doamne Dumnezeul mântuirii mele)
Pentru ca Dumnezeu să ocrotească pe toţi oamenii fără
ocrotire, care simt chinuiţi de semenii lor nemilostivi. 7»
Psalmul 88: (Milele
Tale, Doamne, în veac le voi cânta)
Pentru ca Dumnezeu să-i întărească pe oamenii cei
bolnăvicioşi şi neputincioşi, pentru a putea lucra, fără să se obosească şi să
se mâhnească.
Psalmul 89: (Doamne,
scăpare Te-ai făcut nouă)
Pentru ca Dumnezeu să dea ploaie atunci când este secetă sau
când seacă fântânile, să scoată apă.
Psalmul 90: (Cel ce
locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt)
Pentru ca să piară diavolul atunci când se arată omului şi-l
înfricoşează.
Psalmul 91: (Bine este
a se mărturisi Domnului)
Pentru ca Dumnezeu să dea înţelepciune oamenilor ca să
sporească duhovniceşte.
Psalmul 92: (Domnul a
împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat)
Pentru ca Dumnezeu să păzească corabia când se primejduieşte
de furtună puternică pe mare. (Aruncă şi apă sfinţită în cele patru părţi ale
corăbiei).
Psalmul 93: (Dumnezeul
izbândirilor, Domnul)
Pentru ca Dumnezeu să-i lumineze pe oamenii cei fără
rânduială, care pricinuiesc probleme neamului şi tulbură poporul, chinuindu-l
cu neorânduieli şi vrăjmăşii.
Psalmul 94: (Veniţi să
ne bucurăm în Domnul)
Pentru a nu se apropia vrăjile de cei căsătoriţi şi a crea
probleme şi neînţelegeri.
Psalmul 95: (Cântaţi
Domnului cântare nouă, cântaţi)
Pentru ca Dumnezeu să dea auz celor surzi.
Psalmul 96: (Domnul a
împărăţit, să se bucure pământul)
Pentru a se depărta vrăjile de la oameni.
Psalmul 97: (Cântaţi
Domnului cântare nouă, că lucruri minunate)
Pentru ca Dumnezeu să dea mângâiere oamenilor întristaţi, ca
să nu se mâhnească peste măsură.
Psalmul 98: (Domnul a
împărăţit, să se mânie popoarele)
Pentru ca Dumnezeu să-i binecuvânteze şi să-i umple de Har
pe tinerii care vor să se afierosească Lui.
Psalmul 99: (Strigaţi
lui Dumnezeu tot pământul)
Pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze şi să împlinească
dorinţele dumnezeieşti ale oamenilor.
Psalmul 100: (Milă şi
judecată voi cânta Ţie, Doamne)
Pentru ca Dumnezeu să dea harisme oamenilor făcători de
bine, ca să-i ajute pe semenii lor.
Psalmul 101: (Doamne,
auzi rugăciunea mea, şi strigarea mea)
Pentru ca Dumnezeu să-i binecuvânteze pe oamenii cu funcţii
înalte, ca să ajute lumea cu bunătate şi înţelegere.
Psalmul 102: (Binecuvântează,
suflete al meu, pe Domnul, şi toate cele dinlăuntrul meu)
Pentru a veni ciclul (la femei) când întârzie.
Psalmul 103: (Binecuvântează,
suflete al meu, pe Domnul; Doamne Dumnezeul meu)
Pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze bunurile oamenilor, ca
să nu fie lipsiţi şi să se mâhnească, ci să slăvească pe Dumnezeu.
Psalmul 104: (Mărturisiţi-vă
Domnului şi chemaţi)
Pentru ca oamenii să se pocăiască şi să-şi mărturisească
păcatele lor.
Psalmul 105: (Mărturisiţi-vă
Domnului… Cine va grăi)
Pentru ca Dumnezeu să-i lumineze pe oameni, ca să nu se
abată din calea mântuirii.
Psalmul 106: (Mărturisiţi-vă
Domnului… Să zică)
Pentru ca Dumnezeu să ridice sterpiciunea femeilor.
Psalmul 107: (Gata
este inima mea, Dumnezeule)
Pentru ca Dumnezeu să-i smerească pe vrăjmaşi, ca să-şi
schimbe intenţiile lor cele rele (De 7oripezi, 7zile).
Psalmul 108: (Dumnezeule,
lauda mea să nu o taci)
Pentru ca Dumnezeu să-i vindece pe lunateci sau să-i
miluiască pe martorii mincinoşi, ca să se pocăiască.
Psalmul 109: (Zis-a
Domnul Domnului meu)
Pentru ca cei mai tineri să aibă respect faţă de cei mai
mari.
Psalmul 110: (Mărturisi-mă-voi
Ţie, Doamne… în sfatul)
Pentru ca să se pocăiască judecătorii cei nedrepţi şi să
judece cu dreptate poporul lui Dumnezu.
Psalmul 111: (Fericit
bărbatul care se teme de Domnul)
Pentru ca Dumnezeu să-i păzească pe soldaţi, atunci când
merg la război.
Psalmul 112: (Lăudaţi,
tineri, pe Domnul)
Pentru ca Dumnezeu să dea binecuvântări văduvei sărace, ca
să-şi plătească datoriile şi să scape de închisoare (De 3 ori pe zi, 3 zile).
Psalmul 113: (Întru
ieşirea lui Israil din Egipt)
Pentru ca Dumnezeu să vindece copii întârziaţi mintal şi cu
mongolism.
Psalmul 114: (Iubit-am,
că Domnul va auzi)
Pentru ca Dumnezeu să dea binecuvântări şi mângâiere
nefericiţilor copii săraci, ca să nu fie dispreţuiţi de copiii celor bogaţi şi
să se mâhnească.
Psalmul 115: (Crezut-am,
pentru aceea am grăit)
Pentru ca Dumnezeu să vindece înfricoşătoarea patimă a
minciunii.
Psalmul 116: (Lăudaţi
pe Domnul toate neamurile)
Pentru ca familiile să păstreze dragostea şi armonia între
ele şi să-L slăvească pe Dumnezeu.
Psalmul 117: (Mărturisiţi-vă
Domnului… Zică, dar, casa)
Pentru ca Dumnezeu să-i smerească pe barbari când înconjoară
satul şi-l ameninţă, şi să întoarcă intenţiile lor cele rele (De 3 ori pe zi, şapte zile).
Psalmul 118: (Fericiţi
cei fără prihană în cale)
Pentru ca Dumnezeu să-i lovească pe barbari şi să smerească
mândria lor, atunci când junghie femeile şi copiii nevinovaţi (De3 ori pe zi, 7zile).
Psalmul 119: (Către
Domnul, când m-am necăjit, am strigat)
Pentru ca Dumnezeu să dea răbdare şi îngăduinţă oamenilor
care sunt nevoiţi să fie împreună cu oameni vicleni şi nedrepţi.
Psalmul 120: (Ridicat-am
ochii mei la munţi)
Pentru ca Dumnezeu să-i păzească pe robi de mâini vrăjmaşe,
ca să nu le facă rău până ce se vor slobozi.
Psalmul 121: (Veselitu-m-am
de cei ce mi-au zis mie)
Pentru ca Dumnezeu să-i vindece pe oamenii ce suferă de
deochi.
Psalmul 122: (Către
Tine am ridicat ochii mei)
Pentru ca Dumnezeu să dea lumină orbilor şi să vindece ochii
bolnavi.
Psalmul 123: (De n-ar
fi fost Domnul întru noi)
Pentru ca Dumnezeu să-i păzească pe oameni de şerpi, ca să
nu-i muşte.
Psalmul 124: (Cei ce
se nădăjduiesc spre Domnul ca Muntele Sionului)
Pentru ca Dumnezeu să păzească proprietăţile oamenilor
drepţi de oameni răi.
Psalmul 125: (Când a
întors Domnul robia Sionului)
Pentru ca Dumnezeu să-i vindece pe oamenii care suferă mereu
de dureri de cap.
Psalmul 126: (De n-ar
zidi Domnul casa)
Pentru ca Dumnezeu să liniştească familia, atunci când se
ceartă.
Psalmul 127: (Fericiţi
toţi cei ce se tem de Domnul)
Pentru ca să nu se apropie răutatea vrăjmaşului niciodată de
case şi să se menţină pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu în familie.
Psalmul 128: (De multe
ori s-au luptat cu mine din tinereţile mele)
Pentru ca Dumnezeu să-i vindece pe oamenii care suferă de
migrenă, de dureri de cap şi să-i miluiască pe oamenii cei împietriţi la inimă
şi lipsiţi de discernământ, care îi mâhnesc pe cei sensibili.
Psalmul 129: (Dintru
adâncuri am strigat către Tine, Doamne)
Pentru ca Dumnezeu să dea curaj şi nădejde începătorilor, ca
să nu se îngreuieze în munca lor.
Psalmul 130: (Doamne,
nu s-a înălţat inima mea)
Pentru ca Dumnezeu să dea oamenilor pocăinţă şi mângâiere cu
nădejde, ca să se mântuiască.
Psalmul 131: (Adu-Ţi
aminte, Doamne, de David)
Pentru ca să I se facă milă lui Dumnezeu de lume, atunci
când din pricina păcatelor noastre se fac mereu războaie.
Psalmul 132: (Iată
acum, ce este bun sau ce este mai veselitor)
Pentru ca Dumnezeu să lumineze neamurile să se
împrietenească şi să se liniştească oamenii.
Psalmul 133: (Iată,
acum binecuvântaţi pe Domnul)
Pentru ca Dumnezeu să-i păzească pe oameni de orice
primejdie.
Psalmul 134: (Lăudaţi Numele Domnului, lăudaţi slugi pe Domnul)
Pentru ca oamenii să se adune în vremea rugăciunii şi să se
unească mintea lor cu Dumnezeu.
Psalmul 135: (Mărturisiţi-vă
Domnului… Mărturisiţi-vă Dumnezeului)
Pentru ca Dumnezeu să-i ocrotească pe refugiaţi, când îşi
părăsesc casele lor şi pleacă să se izbăvească de barbari.
Psalmul 136: (La râul
Babilonului)
Pentru ca Dumnezeu să-l întărească pe omul care are un
caracter nestatornic.
Psalmul 137: (Mărturisi-mă-voi
Ţie, Doamne… şi înaintea îngerilor)
Pentru ca Dumnezeu să-i lumineze pe mai-marii locului, ca
oamenii să afle înţelegere pentru cererile lor.
Psalmul 138: (Doamne,
cercatu-m-ai şi m-ai cunoscut)
Pentru ca diavolul să înceteze să-i mai ispitească pe
oamenii sensibili cu gânduri hulitoare.
Psalmul 139: (Scoate-mă,
Doamne, de la omul viclean) Pentru ca Dumnezeu să îmblânzească pe
familistul certăreţ, care chinuieşte toată familia.
Psalmul 140: (Doamne,
strigat-am către Tine, auzi-mă)
Pentru ca Dumnezeu să îmblânzească pe conducătorul barbar al
locului, care îi chinuieşte pe semenii lui.
Psalmul 141: (Cu
glasul meu către Domnul am strigat… rugat)
Pentru ca Dumnezeu să-l îmblânzească pe răzvrătitul care
face rău. Şi kurd de ar fi, se face miel.
Psalmul 142: (Doamne,
auzi rugăciunea mea)
Pentru ca Dumnezeu s-o păzească pe mamă în vremea sarcinii,
ca să nu lepede.
Psalmul 143: (Bine
este cuvântat Domnul Dumnezeul meu)
Pentru ca Dumnezeu să liniştească pe poporul tulburat, ca să
nu se facă război civil.
Psalmul 144: (Înălţa-Te-voi,
Dumnezeul meu, împăratul meu)
Pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze lucrările oamenilor, ca
să fie bineplăcute lui Dumnezeu.
Psalmul 145: (Laudă,
suflete al meu, pe Domnul)
Pentru ca Dumnezeu să oprească hemoragiile oamenilor.
Psalmul 146: (Lăudaţi
pe Domnul, că bun este psalmul)
Pentru ca Dumnezeu să-i vindece pe oamenii care au fost
loviţi şi răniţi la maxilare de către oameni răi.
Psalmul 147: (Laudă,
Ierusalime, pe Domnul)
Pentru ca Dumnezeu să îmblânzească animalele sălbatice din
munte, ca să nu facă rău oamenilor şi pagube în semănături.
Psalmul 148: (Lăudaţi
pe Domnul din ceruri)
Pentru ca Dumnezeu să facă vreme prielnică, ca oamenii să
aibă belşug de roade şi să-L slăvească pe Dumnezeu.
• SFÂRŞITUL CAZURILOR SFÂNTULUI ARSENIE •
Psalmul 149: (Cântaţi Domnului
cântare nouă)
Că recunoştinţă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru marile Lui
faceri de bine şi pentru multă Sa dragoste, care nu are hotare şi ne rabdă
(Stareţul Paisie).
Psalmul 150: (Lăudaţi
pe Dumnezeu întru Sfinţii Săi)
Pentru ca Dumnezeu să dea bucurie şi mângâiere fraţilor
noştri întristaţi, care se află în străinătate, şi fraţilor noştri adormiţi,
care se află într-o străinătate mai îndepărtată. Amin. (Stareţul Paisie).
• RÂNDUIALĂ DE RUGĂCIUNE FOLOSIND CAZURILE PSALMILOR
SFÂNTULUI ARSENIE •
▫ PSALMUL 50 ▫
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare milă Ta şi (după
mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea Mai vârtos mă spală de
fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc,
şi păcatul meu înaintea mea este pururea Ţie Unuia am greşit şi rău înaintea Ta
am făcut, drept aceea eşti îndreptăţit întru cuvintele Tale şi biruitor când
vei judeca Tu. Că, iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut
maica mea. Că, iată, adevărul ai iubit, cele nearătate şi cele ascunse ale
înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi;
spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi Auzului meu vei da bucurie
şi veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele
mele, şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine,
Dumnezeule, şi Duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda
de la faţa Ta, şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi iarăşi bucuria
mântuirii Tale, şi cu Duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fărădelege
căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de
sângiuri Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-vă limba mea de
dreptatea Ta Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta Că
de-ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi Jertfa
lui Dumnezeu, duhul umilit; inimă înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului
Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot. Atunci vor
pune pe altarul tău viţei.
▫ A PREASFINTEI NĂSCĂTOARE DE
DUMNEZEU ▫
Sub milostivirea ta scăpând, Născătoare de Dumnezeu,
rugăciunile noastre nu le trece cu vederea ci din primejdii ne slobozeşte pe
noi, una Curată, una binecuvântată.
▫ TROPARUL Sfântului Arsenie
Capadocianul ▫
Viaţă plăcută lui Dumnezeu petrecând şi vas cinstit
Mângâietorului făcându-te, purtăorule de Dumnezeu Arsenie, te-ai arătat şi
primitor al darului facerii de minuni, tuturor dându-le grabnic ajutor; Părinte
Cuvioase, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.
Citim cazul pentru care voim să ne rugăm şi în continuare
Psalmul corespunzător.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie, Dumnezeule (de trei
ori).
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne Miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
▫ DOXOLOGIA ▫
Ţie slavă se cuvine, Doamne Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă
înălţăm Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între
oameni bunăvoire.
Lăudămu-Te, bine Te cuvântăm, închinămu-ne Ţie, slăvimu-Te,
mulţumim Ţie pentru slavă Ta cea mare.
Doamne, împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte Atotţiitorule,
Doamne, Fiule, Unule Născut, Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte.
Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui,
Cel ce ridici păcatul lumii, miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.
Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta
Tatălui şi ne miluieşte pe noi că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Iisus
Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl Amin.
În toate zilele bine Te voi cuvânta şi voi lăuda numele Tău
în veac şi în veacul veacului.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam Eu am
zis: Doamne, miluieşte-mă, vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie.
Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu
eşti Dumnezeul meu.
Că la tine este izvorul vieţii întru lumina Ta vom vedea
lumină.
Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.
Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să
ne păzim noi.
Bine eşti cuvântat, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi
lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi precum am nădăjduit întru
Tine.
Bine eşti cuvântat, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale.
Bine eşti cuvântat, Stăpâne, învaţă-mă îndreptările Tale. Bine eşti cuvântat,
Sfinte, învaţă-mă îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac, lucrurile
mâinilor Tale nu le trece cu vederea.
Ţie se cuvinte laudă, Ţie se cuvine cântare, Ţie slavă se
cuvine, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu,
cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce
eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât
Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu
adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.