Cu cât rugăciunea este mai profundă, cu atât mai puțină putere au patimile.

 „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”. 

Rugăciunea inimii, cunoscută și sub numele de Rugăciunea lui Iisus, este pilonul central al isihasmului și o metodă practică de curățare a sufletului de patimi. Formula consacrată este: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”

Iată pașii practici și fundamentele acestei lucrări, așa cum sunt predate de marii părinți

    

1. Metoda pentru începători

Timpul: Aproximativ 15 minute, preferabil în singurătate și liniște.

Poziția: În genunchi sau așezat pe un scăunel jos (cca. 30 cm), cu mâinile adunate la piept și mintea concentrată exclusiv asupra cuvintelor.

Ritmul: Rostirea trebuie să fie rară, cu înțelegere și smerenie, fără a căuta senzații deosebite sau vedenii. 

2. Etapele profunzimii (după Sf. Grigorie Palama)

Rugăciunea parcurge un drum de la exterior spre interior:

Rugăciunea buzelor: Rostirea verbală a cuvintelor până când acestea devin familiare.

Rugăciunea minții (noetică): Mintea se concentrează total asupra înțelesului rugăciunii, refuzând orice alt gând.

Rugăciunea inimii: Mintea „se coboară” în inimă, iar rugăciunea devine de sine stătătoare, continuând chiar și în timpul somnului sau al activităților zilnice. 

3. Rolul în lupta cu patimile

Sfinți precum Siluan Athonitul subliniază că sufletul robit de patimi nu poate avea pace. Rugăciunea inimii acționează ca un scut:

Paza minții (Nepsis): Prin repetarea numelui lui Iisus, mintea devine „trează” și respinge gândurile pătimașe înainte ca acestea să devină fapte.

Smerenia: Sfântul Siluan consideră smerenia drept cheia prin care harul curăță inima de mândrie, „obârșia tuturor relelor”.Sfântul Siluan Athonitul consideră smerenia nu doar o virtute, ci „cheia” esențială prin care harul Sfântului Duh pătrunde în inima omului, curățând-o de mândrie, pe care o definește drept sursa tuturor relelor. Pentru Siluan, smerenia este „taina veacului viitor” și singura cale prin care sufletul poate păstra harul divin.Iată principalele coordonate ale învățăturii Sfântului Siluan despre smerenie:

• Smerenia vs. Mândrie: Mândria este descrisă ca o „stare de întuneric” care alungă harul, provocând suferință și gânduri rele. În schimb, smerenia aduce pace profundă și permite cunoașterea lui Dumnezeu.
• Harul ca dar al smereniei: Harul Duhului Sfânt se pogoară și rămâne doar în sufletul smerit. Așa cum spune Sfântul: „Dacă oamenii ar ști prin Duhul Sfânt ce fel de Domn avem, s-ar schimba cu toții... și s-ar smeri pe sine până la capăt”.
• Sfaturi esențiale
  • Fără grabă: Nu contează atât de mult numărul repetărilor, cât calitatea și atenția.
• Metoda „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”: Aceasta este celebra metodă primită de la Dumnezeu pentru a dobândi smerenia. Aceasta înseamnă auto-condamnare (conștientizarea că suntem vrednici de iad din cauza păcatelor) unită cu speranța neclintită în mila lui Dumnezeu, evitând astfel disperarea.
• Dragostea de vrăjmași: Un semn al smereniei autentice este dragostea pentru vrăjmași; cine urăște pe cel ce i-a făcut rău nu va cunoaște niciodată harul, deoarece mândria se opune iubirii.
• Smerenia lui Hristos: Sfântul Siluan dorea să învețe „smerenia lui Hristos”, care se manifestă prin bucuria de a primi ocări și a se întrista când este lăudat.Pentru a reține harul, Sfântul Siluan ne sfătuiește să fim ascultători, înfrânați, să nu osândim și să ne păzim mintea de gândurile rele. 

Spovedania: Este crucial ca practica să fie dublată de o viață sacramentală și, dacă este posibil, sub îndrumarea unui părinte duhovnicesc.

Cum să începem practicarea Rugăciunii lui Iisus?

A fi creștin nu înseamnă doar a fi bun, ci a fi unit cu Dumnezeu. Și bineînțeles că fiind unit cu Dumnezeu ești bun, dar într-un alt fel.

Cum să începem practicarea Rugăciunii lui Iisus?

Cred că nu trebuie nicio pregătire pentru a începe practicarea Rugăciunii lui Iisus. Trebuie să începi numai a te ruga și rugăciunea însăși te va învăța cum să te rogi. Bineînțeles că trebuie să ai credința creștină în suflet și să nu încerci să practici Rugăciunea lui Iisus ca o formă asemănătoare cu yoga. Deci, trebuie să fii înrădăcinat în tradiția Bisericii, să ai o viață sacramen­tală. Și dacă e posibil, să ai un părinte duhovnicesc.

Și acum vreau să subliniez mai întâi că trebuie să știi Cui te adresezi. Pentru că atunci când ne rugăm cu Rugăciunea lui Iisus invocăm numele lui Dumnezeu Însuși și Dumnezeu este prezent în numele Său. Este o formă de taină.

Unul dintre punctele esențiale ale credinței creștine este acela că lumea a fost creată de Dumnezeu și, pe de altă parte, că noi, oamenii, ne aflăm într-o stare de cădere, de greșeală. Am fost foarte impresionat să văd că în biserici vechi, din secolul XII, de exemplu, în Italia, la Palermo sau în Franța, într-o biserică a Sfân­tului Sabin, de tip roman, există scene ale creației (ce­le șase zile ale Facerii) și, de asemenea, câteva puncte esențiale ale întâlnirii omului cu Dumnezeu, prezenta­te în Vechiul Testament. De pildă, întâlnirea lui Dumnezeu cu Noe, cu Avraam la stejarul de la Mamvri și, îndeosebi, întâlnirea lui Dumnezeu cu Moise la rugul aprins, unde Dumnezeu își revelează numele, spunând: „Eu sunt Cel ce sunt”.

În toate aceste scene apa­re Fiul lui Dumnezeu, Logosul, Care Se revelează; Dumnezeu este reprezentat întotdeauna sub trăsătu­rile lui Iisus Hristos și eu însumi am fost impresionat văzând că Iisus, pe Care Îl invocăm, este Dumnezeul nostru Creator și că lucrarea Sa de creație n-a început cu Nașterea din Betleem. Pruncul născut în peșteră este Dumnezeul Creator al tuturor lucrurilor. Însă El este, de asemenea, și Mântuitorul nostru. În limba ebraică, numele „Iisus” semnifică „Dumnezeu Mântui­torul” sau „Dumnezeu Care mântuiește”.

Am spus că nu trebuie pregătire pentru a începe practicarea Rugăciunii lui Iisus, dar trebuie să dezvol­tăm progresiv credința noastră în Persoana pe Care o invocăm. Pe de altă parte, când spunem „miluiește-mă”, adăugăm: „pe mine, păcătosul”. Deci, tre­buie să invocăm numele lui Dumnezeu cu conștiința că suntem păcătoși.

Dar ce înseamnă a fi păcătos? Nu-i o categorie morală. De pildă, la mănăstire vin și se spovedesc credincioși care regretă că nu sunt buni și ei ar vrea să facă un efort pentru a deveni mai buni. Atunci eu le răspund că „a fi creștin nu înseamnă a fi bun, ci a fi unit cu Dumnezeu”. Și bineînțeles că fiind unit cu Dumnezeu ești bun, dar într-un alt fel. „Păcatul exprimă separarea noastră de Dumnezeu”. În Noul Testament și la Părinții Bisericii, cuvântul „păcat” este aproape echi­valent cu „moarte” și „diavol”. Suntem sclavii păca­tului, după cum suntem sclavii diavolului și supuși morții. De aici această cerere adresată lui Dumnezeu, Creatorul și Mântuitorul nostru, de a avea milă de noi („Miluiește mă, Dumnezeule...”) și de a ne elibera din această stare de păcat și de moarte. (Părintele Symeon de la Essex)

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a IV-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 155-157)

Pentru începători, este mai bine să spună Rugăciunea lui Iisus legată de respirație.

„Pentru începători, este mai bine să spună Rugăciunea lui Iisus legată de respirație. De asemenea, pentru monahii care stau în chilia lor și practică această rugăciune. Când ne aflăm în public, recomand să se spună Rugăciunea lui Iisus, pe pulsul inimii pentru ca să nu observe ceilalți oameni că ne rugăm și să ne ironizeze. La Sfinții Părinți găsim aceste două tehnici pentru învățarea și practicarea Rugăciunii lui Iisus. Învățarea Rugăciunii lui Iisus pe respirație o recomand pentru începători. Această practică nu poate avea, însă, continuitate. Pentru că noi nu ne limităm numai la această rugăciune, (Rugăciunea lui Iisus), ci facem și pravila, participăm la Sfânta Liturghie și la celelalte slujbe bisericești. În aceste cazuri nu mai putem asocia rugăciunea cu respirația, ci cu simțirea inimii. De ce zic să asociem rugăciunea de pulsul inimii? Pentru că există această mișcare a inimii, iar cei care ajung pe trepte mai înalte ale Rugăciunii lui Iisus leagă rugăciunea de pulsul inimii. Recomand ca Rugăciunea lui Iisus să fie zisă rar, clar, nuanțat, cu atenție și să ne coborâm cu mintea în inimă zicând: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul! Recomand să se facă acest exercițiu al Rugăciunii lui Iisus timp de 15 minute zilnic, într-o cameră, în singurătate, stând în genunchi, nu cu fața la pământ, cu mâinile adunate la piept. Astfel, spunem această rugăciune concentrându-ne la cuvintele ei și ne coborâm cu mintea în inimă. Mintea trebuie să se zică cu înțelegere, inima cu afecțiune, iar voința, însușirea sufletului, să pună de acord rațiunea cu afecțiunea. Astfel se realizează calitatea rugăciunii în ființa noastră în care împlinim și asemănarea cu Dumnezeu.”

(Mina Dobzeu, Rugăciunea lui Iisus pentru începători, Editura Panaghia, p. 8)