Mulți
oameni se întreabă și astăzi, dacă zeciuiala este o invenție omenească
sau este o poruncă a lui Dumnezeu pentru omenire. Primul om care a
primit legea zeciuielii de la Dumnezeu a fost Avraam. Doar unsprezece
dintre cei douăsprezece fii ai lui Iacob au primit în împroprietărire
pământuri, ultimul fiu pe nume Levi nu a primit nicio bucată de teren,
pentru că seminția lui a fost dăruită slujirii lui Dumnezeu, în calitate
de preoți, iar pentru aceștia era stabilită zeciuiala. Creștinismul mai
este sub această poruncă a zeciuielii sau nu?
Dumnezeu
a dat această poruncă Părintelui nostru Avraam, care potrivit Vechiului
Testament a dat zeciuială, din toata prada de război, marelui preot
Melchisedec (Geneza14,18-20). Conform principiului zeciuielii, fiecare
om primește de la Dumnezeu cu cel puțin zece la sută mai mult decât ar
merita, având datoria ca acel procent să-l dăruiască donatorului de
drept, lui Dumnezeu. Acest principiu este firul roșu al dărniciei și nu
ar trebui să fie întrerupt de nimeni. În felul acesta se asigură
transferarea bogăției și a bunăstării de la un om la celălalt.
Pe
de o parte, în Vechiul Testament este stabilită zeciuiala prin poruncă
divină dată lui Avraam (1830) și care s-a transmis din generație în
generație până în zilele noastre, constituind a zecea parte din venitul
în bani și natură. Evreii respectă cu strictețe această poruncă. De
asemenea, Iacov, în anul 1971, s-a angajat în mod liber, înaintea lui
Dumnezeu astfel: „Îți voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da” (Geneza
28, 20-22). În anul 1513, Dumnezeu dă aceeași poruncă israeliților,
prin Moise, pe muntele Sinai: „Orice zeciuială din pământ, fie din
roadele pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un
lucru închinat Domnului”. Mai mult, el a rânduit zeciuiala pentru
seminția leviților: „Fiilor lui Levi le dau ca moștenire orice zeciuială
în Israel, pentru slujba pe care o fac ei, pentru slujba cortului
întâlnirii” (Numeri 18, 21). Tot în Vechiul Testament apare termenul de
„zeciuială din zeciuială”. Prin Legea dată de Dumnezeu lui Moise, la
Muntele Sinai, orice persoană, fără excepție, trebuia să plătească
zeciuiala, inclusiv leviții. Datorită faptului că nu aveau nici averi
personale și nici alte venituri din care să dea zeciuiala, leviții
dădeau zeciuială din zeciuiala primită de la popor, adică dădeau
„zeciuială din zeciuială”. (Numeri 18, 26).
Pe
de altă parte, în Noul Testament vedem că această poruncă nu este
anulată sau înlocuită, ci este întărită chiar de Domnul Iisus Hristos și
anume: „Vai vouă cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că dați
zeciuială din izmă, din mărar și din chimen dar ați lăsat părțile mai
grele ale Legii: judecata, mila și credința; pe acestea trebuie să le
faceți și pe acelea să nu le lăsați (Matei 23, 23). Evanghelia lui
Hristos, dar mai ales apostolii vorbesc despre zeciuială ca o dărnicie
dăruită cu inimă bună, cu bucurie și cu multă dragoste. Nu este stabilit
un prag al zeciuielii, ci fiecare dăruiește cât îl lasă inima și după
posibilitate, unul poate da mai mult, altul dăruiește mai puțin.
Importantă este dărnicia, nu cantitatea, cât de puțin, dar să dăruiești,
pentru a nu întrerupe harul bunăstării, recompensa lui Dumnezeu. De ce
nu a dat, totuși Hristos o lege specială privind zeciuiala? Pentru
simplu fapt că Legea Harului Duhului Sfânt este mai mare decât Legea
veche a Vechiului Testament. Dacă Avraam, Părintele nostru a dat
zeciuială lui Melchisedec, cu atât mai mult se cuvine ca noi să dăm
zeciuială lui Hristos.
Apoi,
toată lumea se întreabă cu ce se folosește dacă ar da zeciuiala?
Răspunsul ni-L dă Dumnezeu în Biblie: „Cel care dă cu mână largă devine
tot mai bogat, iar cel care economisește prea mult devine tot mai sărac”
Proverbe (11, 24-25). Cui trebuie să dăruim zeciuiala? La biserică, la
preot, la o asociație cu misiune socială, la străin, la cel flămând, la
cel gol, la copilul orfan și la femeia văduvă. În Evanghelia lui Hristos
se mai precizează faptul că fiecare creștin ar trebui să aducă din
pârga lui la Biserică și să împartă. De pildă, la creștinii ortodocși
există tradiția aceasta ca prima pâine făcută din făină nouă, primele
roșii coapte, primii struguri copți, primele mere, primii pepeni etc. să
fie aduse la Biserică și împărțite credincioșilor.
Așadar,
dărnicia este bine să se facă cu inimă bună, cu dragoste, cu bunătate,
cu bucurie și în mod voluntar, pentru că este atât spre bunăstarea
noastră materială, cât și spre folosul nostru duhovnicesc. Zeciuiala
este o atitudine de respect față de Dumnezeu și reprezintă o forță, o
energie, un impuls pe care îl primim ca recompensă din partea
divinității. Practic, Dumnezeu nu are nevoie de zeciuiala noastră, dar
este necesar să îndeplinim această poruncă, pentru că este spre binele
nostru.
Să fie primită și binecuvântată de Dumnezeu, dărnicia tuturor creștinilor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.