Cuiul lui Pepelea

 

Am ispitit şi eu pe mai mulţi să aflu ce înseamnă "cuiul lui Pepelea"' şi nu mi-au ştiut da un răspuns frumos.

De asta, spun eu, acuma, povestea adevărată.

Pepelea a fost un om frumos și isteţ, iar "cuiul lui Pepelea" a fost un cui de lemn, bătut în peretele casei părinteşti, pe care Pepelea a vândut-o unui om.

Omul acela avea o fată cuminte și mândră nevoie mare, de-ţi venea să cumperi numaidecât două lumânări albe de ceară curată și s-o cununi cu Pepelea...!

Pepelea ar fi vrut şi el, nu-i vorbă şi nici fata nu s-ar fi dat în lături, dar tatăl fetii nu voia să audă.

- Măi moşule, dă-mi pe fiică-ta de nevastă, zicea Pepelea.

- Mai pune-ţi pofta-n cui, băiete, îi răspundea tatăl fetii.

- Atunci, dacă-i aşa, am să-mi vând şi eu casa şi-am să mă duc în lume.

- Ţi-o cumpăr eu.

- Bine. Ţi-o vând toată, din cheotoare-n cheotoare, fără numai un lucru nu: cuiul din păretele din răsărit. Pe acela să mi-l laşi mie.

- Ei, şi de ce?

- Să am și eu moştenirea asta de la părinţi. Scoate banii şi să facem hârtiile.

Omul a scos banii, hârtiile s-au fost întărit şi omul cu fata cea frumoasă s-a mutat în casa lui Pepelea.

Şi era bine acolo, în odăile acelea încăpătoare, în casa cea împrejmuită cu livadă și acareturile frumoase..

Le era dragă casa lui Pepelea şi lui Pepelea îi era drag, încă mai mult, cuiul de lemn bătut în păretele din răsărit.

A doua zi, veni Pepelea la om:

- Ce vrei, Pepeleo?

- Am venit să-mi pun căciula-n cuiul meu.

Omul cam strâmbă din nas, dar ce putea sa facă, dacă aşa scria la învoială.

A treia zi iar!

- Ce vrei, Pepeleo?

- Am venit să-mi iau căciula din cuiul meu.

Şi azi aşa, mâine aşa, Pepelea avea întotdeauna câte ceva de pus ori de luat din cuiul de lemn bătut în păretele de răsărit.

Şi, vedeţi, acestea se întâmplau mai întotdeauna când omul lipsea de pe-acasă, când rămânea numai fata, singură.

Şi fata avea mare grijă să nu iasă cumva cuiul din perete şi să nu se piardă.

Din ce pricină însă, tăieţi-mă, spânzuraţi-mă, că nu v-aş putea spune. Nu ştiu!

Lucrurile au rămas aşa: casa în picioare şi cuiul în părete.

Pepelea îndrăgostit de cuiul de lemn şi fata... tot aşa. Şi mai mult nu.

Că într-o zi, am auzit că Pepelea s-a însurat cu fata cea frumoasa şi cuminte şi că stă chiar în casa cea nu de mult vândută, m-am dus la creştinul acela şi l-am întrebat:

- Bine, omule, ce te făcu să-ţi măriţi fata tocmai cu unul de care nici nu vreai să auzi?

- Ce m-a făcut? Blestematul de cui al lui Pepelea, nepoate, mi-a răspuns omul.

Şi atât.