Aşa să te rogi Maicii lui Dumnezeu şi nu te va lăsa niciodată: Maică, eu cu păcatele mele…

 

Aş vrea să mă adresez vouă şi să vă spun ceva ce de mulţi ani mi-a pătruns inima şi mi-a stăpânit adânc sufletul faţă de Maica Domnului. Mereu mă uimeşte îndrăzneala cu care ne adresăm la Ea pentru milostivirea ei, pentru mijlocirea şi mântuirea noastră. Rugăciunea noastră vorbeşte clar şi despre acea încredere desăvârşită pe care o avem faţă de Ea.

Fiecare din rugăciunile noastre către Maica lui Dumnezeu, ar putea începe aşa: „Maică, eu cu păcatele mele, cu viaţa mea netrebnică, cu îndepărtarea mea de la Dumnezeu sunt responsabil pentru moartea pe cruce a Fiului Tău, pentru toate orele de chin ale Sale din Grădina Ghetsimani, pentru toată pătimirea sa de pe cruce. Maică, dacă Tu mă vei ierta, şi vei fi mijlocitoarea mea – nimeni, nu mă va judeaca, nimeni nu mă va respinge….”

Oare nu e aşa? Doar de fiecare dată când ne îndepărtăm de Dumnezeu, poate nu atât prin şovăiala inimii noastre, cât prin faptele noastre, noi ne unim cu acei pentru care întruchiparea Mântuitorului a fost inacceptabilă, pentru acei care nu aveau nevoie de Dumnezeu, care-şi doreau să-L elimine din viaţă, pentru ca să–şi continuie viaţa după propria voie şi bunul plac.

Dar voia omenească – este lipsa dragostei. De atât şi a fost răstignit Hristos, că porunca Sa era despre o aşa o dragoste, de la care oamenilor li si face înfricoşător. Doar ca să iubeşti aşa cum a iubit Mântuitorul, înseamnă să-ţi iubeşti aproapele mai mult decât se iubeşte el pe sine însuşi; să crezi în el, atunci când nici el nu mai crede, să ai credinţă în om, în dragoste. Acesata înseamnă să iubeşti aşa, ca să fii gata să-ţi pui viaţa, nu doar pentru ca să trăiască aproapele tău, dar şi pentru mântuirea lui. Să iubeşti ca Hristos, înseamnă să intri în adâncurile vieţii, în cele mai întunecate laturi ale ei, şi acolo să-i întâlneşti pe acei, de cine nimeni nu se va apropia în afară de Dumnezeu, deoarece ei sunt respinsţi de oameni. Şi în final să iubeşti ar însemna să uiţi într-atât de tine, de parcă ai fi murit pentru tine, de parcă nu ai mai exista, dar au rămas doar acei pe care-i iubeşti cu dragoste Dumnezeiască.

E o dragoste grea şi înfricoşătoare pentru noi: toate în noi se împotrivesc ei. Noi ne dorim să trăim, să ne afirmăm, să luăm, să primim, să ne asigurăm, să ne protejăm; dar ce exemplu ne dă Dumnezeul nostru? Ne aduce modelul unei dragoste, care L-a făcut să devină unul dinte noi : vulnerabil şi fără apărare, bătut, dispreţuit, umilit, ucis, în cele din urmă — respins. Oare o aşa o dragoste nu poate să ne inspire? E înfricoşător să iubeşti aşa, dar totodată anume cu o aşa o dragoste şi poţi găsi viaţa adevărată.

Şi iată aşa şi-a iubit Maica Domnului Fiul. Ea îl iubea ca maică şi i se închina ca Domnului. Şi nicicând nu a fost un obstacol în calea Sa de cruce. Nu există nici un fragment în Scriptură unde Maica Domnului L-ar opri asemenea lui Petru, zicând : Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta…. Lui Petru Hristos i-a răspuns: Sminteală Îmi eşti , mergi înapoia Mea, te gândeşti cele ale oamenilor, dar nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu… Maica Domnului, Fecioara Născătoare de Dumnezeu nicicând n-a fost un obstacol în calea Sa. I-a dat să parcurgă tot drumul crucii şi chiar căzând la picioarele sale, el fiind răstignit, nu a pronunţat nici un cuvânt, nu a cuvântat cu glas nici o rugăciune, care să fi mers împotriva voii lui Dumnezeu şi a voii Fiului. Nu şi-a apărat cu nici un cuvânt Fiul Său de la chinuitori, cu nici un cuvânt n-a oprit hulitorii şi batjocortitorii, cu nici un cuvânt nu s-a adresat Tatălui; nu s-a rugat: „Trimite-I Doamne ajutor ca să nimiceşti duşmanii Tăi..” Nu , ea a stat până la sfârşit în unitate cu Fiul Său, dându-L la moarte ca să trăiască alţii.

Dar alţii cine sunt? Suntem noi, oamenii. Şi din veac în veac trăiesc oamneii, deoarece a crezut în noi Dumnezeu, de atât că ne-a iubit. Şi această moarte pe cruce, şi această cu adevărat moarte a Maicii Sale lângă cruce — toate acestea pentru fiecare dintre noi. Fiecare dintre noi stând în faţa icoanei Maicii Domnului poate să spuie : „Da, Maică, Tu ţi-ai dat Fiul la moarte, neştiindu-mă pe mine, sau de atât că ai ştiut cum voi fi , că eu voi fi necredincios, — dar şi l-ai dat la moarte, ca să pot crede şi eu în dragostea Domnului şi să mă pot mântui prin crucea Sa…”

Iată de ce ne rugăm aşa în faţa Ei, iată de ce zicem „Mântuieşte-ne !”, dar nu doar „Roagă –te…” Dacă Ea va spune : „Eu am iertat, Fiul meu şi Dumnezeul Meu. Eu am iertat moartea Ta, şi am iertat că inima mi-a a fost străpunsă” — atunci Fiul va spune : „Dacă tu ai iertat, atunci nu vor fi judecaţi aceşti oameni” …

Să dea Domnul să ţinem minte mereu, cu ce preţ Maica Domnului a primit puterea de a ne acoperi cu Preasfânt Acoperământul Său, a primit puterea de a ne ierta şi a ne deschide porţile Împărăţiei Cerului.

Amin.

Mitropolitul Antonie al Surojului