(..o poveste de despărțire cu multă iubire)
"Am rugat- o pe Maria Magdalena să ia crinii și să ne dea coșul pentru a pune în el cârpele însângerate.
Nicodim îmi dădea la mână feșele înmuiate în apă de aloe și vin, pentru spălat, iar Iosif, ulei, unsori aromate și mirodenii.....
Am tras cu atenție primul piron din mână, pe care l-a luat Iosif. Apoi Nicodim İ-a spălat palmele, degetele și le-a uns. Am scos pironul al doilea, pe care l-a luat Nicodim.
Coroana de spini era tare îndesată pe cap, și, silindu-mă să o scot, m- am rugat în gând" Doamne, ajută- mă să nu rup Sfânta-Ți frunte mai mult"
Atunci mi- a venit ideea să torn de jur împrejurul coroanei de spini, ulei cât mai mult, și astfel cele trei nuiele din care era împletită s-au desprins lesnicios, lăsând spinii în cap. Coroana fără de spini a fost luată de Manachen.
Doamne, Dumnezeule mare!!!... tot creștetul era numai cocoloașe de sânge închegat, amestecat cu păr.
İ-am spălat capul, İ l-am masat cu ulei de migdale și am cules toți spinii înfipți în piele.
Au fost patruzeci și doi și i-am vârât într-un buzunar al meu.
În locul lor, au rămas tot atâtea găuri.
İ-am uns pielea cu aromate și mirodenii, İ-am pieptănat barba, pe care o curățasem de scuipat și de sânge.
Fața și chipul fuseseră numai șiroaie de sânge închegat.
Dar când am ajuns la umeri și la spate, am crezut că mă pierd, căci, până la brâu, era o masă de carne tocată și ciopârțită. În douăzeci și șase de ani, cât am practicat medicina, am întâlnit tot felul de chinuiți, rupți, flagelați, arși, ciopârțiți, cu ochii scoși, jupuiți, dar n-am văzut un spate așa sfărâmat.
Vai, câtă durere îndurase !
Și fără să murmure, măcar !
De aceea, pe drumul Golgotei, cădea la tot pasul. Deși bărbați, toți plângeam, inclusiv încercatul Antonius. Numai eu și cu Manachen ne-am ținut firea, însă mulțumită licorii băută din timp, care nu-și pierduse încă efectul.
Văzându-i cum hohotesc, le-am șoptit:
- Întoarceți-vă capetele spre noi, să nu mai vadă Maria că plângeți, că o ucideți.
Manachen L-a ținut în sus, pe când eu İ-am spălat spatele, L-am acoperit cu mirodenii, L-am dat cu unsori, L-am acoperit cu o fașă curată, după care am pus, între El și cruce, alt așternut de cârpe și apoi am trecut mai departe.
Tot restul trupului era numai șiroaie de sânge închegat.
În picioarele răsucite unul peste altul bătuseră un piron cât degetul mare de gros și lung de un cot.A vrut să-l ia Dionisos.
I-am șoptit:"-E al tău. Dar nu acum" Și l-am vârât în buzunarul jiletcii mele.
Ocupat cum eram, nu am băgat de seamă că se înnoptase. Abia când Manache ne-a spus să privim în sus, am observat întunericul dimprejur, iar când am ridicat ochii, am văzut deasupra capetelor noastre o splendoare de nor de forma unui disc, mare cât roata carului, având culorile curcubeului și răspândind o lumină mângâietoare.
Tot Manachen ne-a șoptit:
-Prezența lui Dumnezeu e cu noi ! Curcubeul este simbolul cerului și al lui Dumnezeu !................
M-am ridicat în picioare ca să privesc mai cu luare-aminte feericul nor. Abia atunci urechile mi-au vibrat, percepând o melodie armonioasă, ca un ecou îndepărtat; nu mi-am dat seama pe loc dacă era vocală sau instrumentală; știu doar că mă umplea de încântare și distingeam doar cuvintele:
" Osana, Osana, Osana..."
În același timp am simțit o mireasmă balsamică, de parcă intrasem într-o grădină și toate florile se întreceau să-mi dezmierde nările și întreaga ființă cu proaspătul și suavul parfum pe care îl răspândea. Nicodim m-a trezit din visare.
Trebuie să punem trupul pe pat.
L-am înfășurat în giulgiu, L-am trecut trecut binișor pe năsălie și am pornit spre groapă, urmați de femei. Feericul nor înainta odată cu noi, oprindu-se în același timp cu micul cortegiu, deasupra gropii. Alături de mormânt am așezat năsălia, de care s-a apropiat
Maria-Mamă și a îngenuncheat împreună cu noi.
Mă uitam la ea. Era o adevărată Mater Dolorosa. Câtă umilință, câtă supunere și ascultare față de voia lui Dumnezeu !
În același timp decență, demnitate și noblețe imperială.
În necuprinsa-i durere sufletul ei plângea...Maria-Mama, a vârât mâna pe sub ceafa Fiului ei, I-a înălțat puțin capul, s-a aplecat și I-a atins obrazul de-al ei, dându-İ "Sărutul sufletului"...
... Sărutul sufletului este pură atingere, de la obraz la obraz, este sărutul Ingerilor din Cer.
Punându-I apoi capul, cu mare grijă, la loc s-a retras în colțul stâng al gropii, lângă Ioan, pe când Nicodim făcea ultimele pregătiri înaintea îngropăciunii. Eu priveam cu luare- aminte scena pe care o aveam în față: la fiecare colț al gropii era o Marie îndoliată;"
( DIN JURNALUL DOCTORULUI
SOTIRIOS CROTOS )
