Dumnezeiasca Arătare... Domnul S-a arătat lumii....

 

Dumnezeiasca Arătare(Epifania)-Botezul Domnului nostru Iisus Hristos

Botezul Domnului,

icoană pe lemn, Ohrid, sec. XIV

foarte succint despre minunatul praznic al Epifaniei Domnului Iisus Hristos:

,,Epifania nu este sărbătoarea Naşterii, ci cea a Botezului. Înainte, El era necunoscut de popor, prin Botez, se arată tuturor” Sf. Ioan Gură de Aur

Aşa cum arată Troparul Botezului, acest praznic este deosebit ca importanţă pentru că la arătarea Fiului lui Dumnezeu întregii lumi căzute, participă şi se manifestă întreaga Sfîntă Treime: Persoana Tatălui se revelează prin cuvîntul Său, ca un vuiet din cer, Fiul este Cel ce primeşte botezul de la Ioan, Însuşi sfinţiind firea apelor, iar Persoana Sfîntului Duh se revelează şi este prezentă de faţă în chip de porumbel(foarte important acest detaliu, adică, Duhul Sfînt nu se revelează în trup de porumbel). De fapt, icoana acestui prăznicar, plină de semnificaţii( o simbolistică densă), arată chipul uriaşei smeriri al lui Dumnezeu-Fiul în iconomia mîntuirii omului.

Apa

Hristos se lasă botezat de Ioan cu botezul pocăinţei, apa botezului simbolizînd-însemînd curăţirea, primenirea sufletească, izbăvirea. Dintru începuturi şi veşnic curat, Hristos nu avea nevoie de acest botez, îl primeşte însă sfinţind cu însăşi Persoana Sa apa, firea apelor, materia, întreaga lume căzută prin păcatul strămoşesc, adamic.Botezul Domnului este praznicul acestei creări din nou a lumii, cum este şi Naşterea lui Hristos, cu diferenţa că, aşa cum spune Fericitul Ieronim: ,,La Naştera Sa Fiul S-a arătat lumii în chip nedesluşit, dar la Botez S-a arătat desăvîrşit”. În sec al IV-lea, mai précis în Antiohia anului 326 d. Hr. cele două sărbători se separă calendaristic, pînă atunci sărbătorite simultan.

Botezul este momentul începutului misiunii Fiului în lume. Apele se curăţesc, Hristos le umple de viaţă, ucide balaurii cuibăriţi în ele. ,,Iordanul s-a întors înapoi”(Psalm 114) ca o metanoia, ca o restaurare completă a ontologiei. Hristos se cufundă în ,,mormîntul curgător” sub forma unei grote întunecoase-iadul, anticipînd prin aceasta, coborîrea Sa la iad prin moarte, răstignire pe cruce, ieşirea din apă simbolizînd chipul Învierii. Astfel, apa botezului devine ,,izvor de apă vie “(Ioan 4,14), sfinţitoare”. P. Evdochimov spune că apa botezului primeşte tainic valoarea sîngelui lui Hristos. Leac tămăduitor spre viaţă veşnică.

Porumbelul

Aşa cum la creaţia lumii întregi Duhul Sfînt Se purta pe deasupra apelor, acum El adumbreşte acum apele în chip de porumbel, dînd harul apei de a fi ,,curgătoare în viaţa veşnică”. Grigorie Krug dar şi P Evdochimov au o idée frumoasă în care se spune că Duhul S-a coborît în chip de porumbel pentru că acesta simbolizează chipul împăcării lui Dumnezeu cu omul. Aşa cum odinioară Noe dă drumul porumbelului din arcă, aducînd vestea cea bună prin ramul de măslin purtat în ciocul său, ca semn al milostivirii şi iubirii divine, al salvării, aşa acum, Duhul Sfînt se pogoară vestind lumii marea milă, împlinind dreptatea, răscumpărarea păcatului strămoşesc prin Iisus Hristos.

Sf. Prooroc Ioan Botezătorul

Sfîntul Ioan Botezătorul, simbolul umanităţii întregi, este martorul mărturisitor al ,,împlinirii dreptăţii”(Matei 3, 15) .Prin Ioan Botezătorul, oamenii se recunosc ca ,,fii întru Fiul” şi prieteni ai Mirelui. ,,Prin Sfîntul Ioan, unul dintre ai Săi, toţi oamenii spun fiat Întîlnirii, Prieteniei divine, Filantropiei Tatălui, Prieten al oamenilor. Asemeni lui Simion care, ,,îndreptat de Duh”, Îl întîmpină şi îl primeşte pe pruncul Iisus, şi Ioan Îl întîmpină şi Îl primeşte pe pruncul Iisus Mesia.” (P. Evdochimov)

Este o sărbătoare plină de lumină, un belşug al luminii în biserică prin multe lumînări aprinse ce reprezintă deschiderea cerului către pămînt, arătarea Fiului lui Dumnezeu în lume în lumina Sfintei Treimi.

,,şi cum să numim nebunia dacă cerurile cerurilor

nu preţuiesc cît cel mai umil

dintre suflete? o, frumuseţe, cine-a iubit

într-atîta un om

ce vom spune

despre robul ce-a atins, cutremurîndu-se

creştetul Adevărului

chemînd să pogoare

ale sale dintru ale sale

duh peste Cuvînt,

deasupra apei, înaintea deşertului

în ziua arătării, la vad

a fi în Cuvînt lîngă izvorul

ce mereu rămîne privirii străin

dar ce ochi să privească

ce mîini să atingă

Trupul acesta ţesut

în tăcerea cu o singură stea

pecetluind mormîntul

ce naşte"

din poemul ,,Certarea filosofilor", Daniel Turcea, vol. Epifania