Trandafirul și broasca

 Într-o grădină frumoasă, un trandafir și o broască erau prieteni. Mult timp au împărtășit tot felul de experiențe, secrete și, mai ales, o prietenie care părea să dureze o veșnicie.
Viața trecea, iar broasca privea cum prietenul său devenea din ce în ce mai frumos. Era o plăcere pentru ea să îl viziteze, să țopăie în jurul lui și să-i povestească tot ce se întâmpla înafara grădinii.

Într-o zi, trandafirul s-a gândit la cât de frumos și atrăgător era pentru oameni! Veneau să-l admire și miroasă, să petreacă timp în fața lui!
Singura problemă era că, din când în când, apărea broasca țopăind în jurul său, speriindu-i pe oameni.
Așa că a venit o zi în care trandafirul, sătul de situație, i-a zis broaștei:
-Ei, nu ai putea să faci același lucru pe care îl faci aici, să sari dintr-o parte în alta, în alt colț al grădinii?
- Mmm, ba da, a răspunse confuză broască, dar până acum nu te-a deranjat niciodată prezența mea, mereu ți-a plăcut să mă ai în preajmă!
- Da, e adevărat, dar am observat că îi sperii pe toți vizitatorii care vin să mă vadă. Îi sperii și, în plus... înfățișarea ta e complet nepotrivită cu frumusețea mea.
Broasca s-a întristat. Între cei doi s-a lăsat tăcerea. Trandafirul aștepta ca broasca să plece, broasca aștepta ca trandafirul să îi spună că regretă vorbele de dinainte. În cele din urmă, broasca văzând că trandafirul nu spune nimic, și-a dat seama că nu are de ales.
- Bine, a zis ea, nu-ți face griji, grădina este foarte mare, pot să mă duc oriunde altundeva, și a plecat țopăind.

Primăvara a trecut, la fel și vara.
În tot acest timp, cei doi nu s-au mai văzut. Într-o zi, broaștei, făcându-i-se dor de trandafir, s-a hotărât să-l viziteze.
Când a ajuns lângă el, a rămas uimită. Prietenul său, acea floare frumoasă, era acum ofilită, petalele erau pline de găuri, frunzele îi căzuseră. Abia dacă mai rămăsese o urmă din frumusețea pe care o avusese cu câteva luni înainte ....
- Bună, trandafirule!
- Bună, broască!
- Dar ce s-a întâmplat cu tine, ce ți-au făcut de arăți așa de rău?
- Nu știu! În primele zile după ce ai plecat totul a fost bine, dar, încetul cu încetul, insectele au început să mă mănânce, mai ales furnicile. O zi un ciugulit aici, altă zi un alt ciugulit acolo, și m-au distrus ...
- Oh, îmi pare rău! Înainte să mă alungi, asta era treaba mea, o făceam zi de zi cu drag, eu mă hrăneam, iar tu rămâneai frumos și sănătos!
- Nu am știut, am înțeles asta abia după ce nu ai mai fost aici! Am fost prea ocupat de propria-mi frumusețe ca să mă întreb cine mă ajută să o întrețin?

Poveste indiană