Joimari, sărbătoare a morților în Săptămâna Patimilor

 Joimari, sărbătoare a morților în Săptămâna Patimilor, era considerat „termenul cel de pe urmă până când au femeile și cu deosebire fetele să-și toarcă lâna și mai ales cânepa. Cele care nu și-au cusut cămașă nouă pentru Paște sunt pedepsite de Joimăriță”. La Joimari trebuia încheiat și țesutul firelor de cânepă, activitate care se desfășura în condiții optime numai la o anumită umiditate și temperatură. Fetele și femeile torceau în special în perioada șezătorilor care începeau pe la mijlocul toamnei și se încheiau la sfârșitul iernii și începutul primăverii.

Torsul era o operație care nu le împiedica pe fete și femei să povestească, să cânte, să glumească, să râdă. Țesutul, activitate casnică ce nu putea fi efectuată în șezători, se desfășura după Lăsatul Secului și avea ca termen final ziua de Joimari. Fetele, în special acelea care urmau să intre în horă la Paște, aveau să-și termine de cusut și ia sau cămașa nouă, o altă activitate care nu se desfășura în șezătoare. Motivele ornamentale, cromatica, îmbinarea culorilor erau ținute în mare taină, fiecare casă devenind, după perioada deschisă a șezătorilor, un laborator individual de creație. Vrednicia, priceperea și bunul-gust al fetelor de măritat aveau să fie apreciate de flăcăi și de mamele acestora numai la hora satului, la deschiderea jocului întrerupt de-a lungul postului. (Ion Ghinoiu – Calendarul țăranului român. Zile și mituri, Univers Enciclopedic Gold, 2019)
__________

Joia Mare este considerată ca o zi binefăcătoare și apărătoare a morților; se crede că morții vin în fiecare an, în această zi, pe la vechile lor locuințe, unde zăbovesc până la sărbătoarea Moșilor de Rusalii, sau Duminica Mare, când se fac pomeni de plecarea sufletelor, constând în colaci și vase de lut, pe care le-ar lua în lumea lor; în toată această perioadă, se crede că ei stau la streașina casei; pentru că nu este prea cald când vin, se fac, dimineața și seara, focuri în curtea casei, pentru ca să le fie cald și să aibă lumină; copiilor li se dau de pomană, pentru sufletul celor dispăruți, colaci și lumânări.

În Joia Mare, se ia un bulgăre de tămâie, se aprinde și se arde cât timp la biserică sunt citite cele 12 Evanghelii, iar ceea ce rămâne din tămâie se păstrează și se aprinde când tună, trăsnește, sau sunt afumați cu ea copiii speriați. Se crede că, dacă fetele își vor face 12 noduri pe un șnur, după fiecare Evanghelie citită la slujba din seara acestei zile, și dorm cu acest șnur sub pernă, își vor visa ursitul dat de Dumnezeu; se mai crede că, la momentele mai dificile din an, este bine ca omul să se roage și să desfacă un nod de pe șnur, pentru ca răul să treacă și Domnul să fie alături de cel necăjit. (Romulus Antonescu – Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești, Tipo Moldova, 2016)

Icoană pe sticlă cu tema „Cina cea de Taină”, datare secolul al XIX-lea, zona Făgăraș, Transilvania - Colecția Muzeului Național la Țăranului Român, categoria jurică TezaurMântuitorul a iertat toate lepădările lui Petru, prin întrei­ta lui pocăință și cu întreita întrebare pe care i-a pus-o: «Petre, Mă iubești?».

În cele din urmă, Hristos, ca om, spune ucenicilor: «întristat este sufletul Meu până la moarte!». S-a depărtat apoi de ei la o mică distanță și S-a rugat, zicând de trei ori: «Părinte, dacă este cu putință, să treacă paharul acesta de la Mine; dar nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Facă-se voia Ta!». 

A spus aceste cuvinte ca om, iar pe de altă parte ca să înșele pe diavol, pentru ca diavolul să-L socotească numai om, temându-se că prin moartea Sa de pe Cruce o să se zădărnicească taina.

Când S-a întors la ucenicii Săi, i-a găsit cufundați în somn. Îndreptându-se către Petru, i-a spus: «Nici un ceas n-ați putut să privegheați împreună cu Mine?», cu alte cuvinte: «Dormi și tu împreună cu ceilalți, tu, care ai spus că ai să lupți pentru Mine până la moarte?».

Trecând dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, s-a așezat acolo împreună cu ucenicii Lui. Venea adeseori aici. De aceea Iuda cunoștea locul. Iuda luând câțiva soldați din cohortă, urmat de mul­țime, a venit la Iisus.

Ca semn de recu­noaștere I-a dat sărutarea. Iuda a dat acest semn pentru că de multe ori când iudeii încercau să-L prindă, El pleca nevăzut din mijlocul lor. Acum Iisus a mers la ei și le-a zis: «Pe cine căutați?». 

Nu-L recunoșteau, deși nu-i împiedica noaptea, pentru că Scriptura spune că erau luminați și aveau făclii aprinse. De frică au căzut la pământ și s-au dat înapoi. Ei s-au apropiat din nou și Hristos iar i-a întrebat.

Iuda L-a sărutat, dar Iisus i-a zis: «Prietene, pentru ce ai venit?». Cu alte cuvinte: «Po­trivită vreme este pentru ceea ce ai venit». Apoi spune din nou: «Ca la un tâlhar ați venit să Mă prindeți cu săbii și cu bețe».

Toate acestea s-au petrecut noaptea, ca să nu se facă răscoală în popor. Atunci înflăcăratul Petru și-a scos cuțitul - aveau la ei cuțite, căci erau după cină - a lovit pe Malh, sluga arhiereului, și i-a tăiat urechea dreaptă.

Tăierea urechii drepte a slugii arhiereului lasă să se înțeleagă că arhiereul nu asculta de lege și nici nu învăța bine legea. Hristos îl rușinează pe Petru, spunându-i că nu stă bine ca un bărbat duhovnicesc să folosească cuțitul, și vindecă urechea lui Malh.

Prinzându-L deci pe Iisus L-au dus legat la curtea arhiereului Ana, care era socrul Iui Caiafa. Acolo erau toți cei care cugetau împotriva Lui, farisei și cărturari. Aici a avut loc convorbirea dintre Petru și servitoare și lepădarea lui Petru.

Trecând noaptea, cocoșul a cântat a treia oară. Petru și-a adus aminte și a plâns cu amar. La ivirea zorilor L-au dus pe Hristos de la Ana la arhiereul Caiafa. Aici a fost scuipat în față și au fost trimiși martori mincinoși.

Când s-a luminat bine de ziuă, Caiafa L-a trimis la Pilat. Iar cei care L-au adus, spune Scriptura, «n-au intrat în pretoriu ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paștile». Rezultă că arhiereii și fariseii au săvârșit atunci o încălcare a Legii, după cum spune Hrisostom, mutând Paștile, căci ei trebuiau să mănânce Paștile în noaptea aceea.

L-au amânat însă pentru a-L ucide pe Hristos. El a arătat înainte de Cina cea de taină că atunci tre­buia să mănânce Pastile. Hristos a mâncat Paștile Legii noaptea, apoi a făcut cunoscut Paștile cel desăvârșit. Trebuia ca adevărul să vină după preînchipuirea Legii.

Ioan spune că toate acestea s-au întâmplat Joi și Joi noaptea înainte ca ei să prăznuiască Paștile. De asta și noi tot Joi facem pomenirea acelor fapte înfricoșă­toare și cu neputință de rostit prin cuvinte.

Cu nespusa Ta milostivire, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin.