Lipsa bunului simț e păcat, pentru că înseamnă:

Din nefericire, mulți din biserica noastră prezintă lipsă de politețe sau bun simț. O poți regăsi atât în on-line, cât și în comunitățile noastre.

Știai că lipsa bunului simț este un păcat ?
Poate nu e trecută ca atare într-o listă de păcate „capitale”, dar este o formă de orbire morală care rănește subtil, dar constant.

Bunul simț nu e o simplă politețe. Este simțul binelui interior, reflexul delicat al conștiinței care știe când să tacă, când să asculte, când să nu se pună pe sine în centrul lumii.

Bunul simț este cu atât mai mare cu cât infatuarea e mai mică. Cei plini de ei înșiși au urechi și ochi mici și o gură mare.  Cei cu adevărat smeriți, în schimb, știu să se retragă fără să piardă din valoare.

Lipsa bunului simț e păcat, pentru că înseamnă:
 • dispreț față de ceilalți
 • o formă de egoism social
 • o incapacitate de a percepe nevoia celuilalt
 • o lipsă de reverență față de frumusețea relațiilor
 • un semn că nu e Dumnezeu în centrul tău, ci tu.

Omul fără bun simț spune tot ce-i trece prin minte, face orice îi place, ignoră orice alt suflet din jur.
Și face din el însuși o prezență obositoare.

Impactul?
Se rupe tihna. Se distruge respectul. Se sting relațiile.
Când dispare bunul simț, oamenii nu mai vorbesc din suflet, ci din superioritate.
Și nu mai trăiesc împreună, ci unii peste alții.

Lipsa bunului simț poate fi ca o durere surdă sau ca o palmă peste suflet — depinde cum se manifestă.
Iată cele mai deranjante forme, atât discrete, cât și evidente:

Manifestări discrete ale lipsei bunului simț:
 1. Intervenția în conversații fără atenție la ton, timp sau subiect
Nu ridică vocea, dar întrerupe. Se bagă. Se simte „chemat” mereu să spună ceva. Nu pentru că e relevant, ci pentru că nu știe să tacă.
 2. Lipsa de atenție la spațiul personal al celuilalt
A intra prea aproape, a atinge fără acord, a se așeza prea aproape de inima ta fără invitație.
 3. Insistența subtilă în întrebări personale
„Da’ tu de ce n-ai copii?”, „Când te căsătorești?”, „Ce salariu ai?” — spuse cu zâmbet larg, dar fără discernământ.
 4. Vorbitul exagerat despre sine
Nu întrerupe, dar nici nu întreabă nimic despre tine. Tăcerea celuilalt e doar decor pentru monologul propriu.
 5. Neobservarea disconfortului celuilalt
Nu ridică vocea, dar continuă să vorbească și când vezi clar că celălalt vrea să plece, e obosit sau afectat.

Manifestări evidente, agresive ale lipsei bunului simț:
 1. Ridicarea vocii în public
Fără discernământ, fără rușine. Prea sigur pe sine, prea puțin atent la ceilalți.
 2. Judecarea cu voce tare, fără context
„Ești slab.” „Nu știi nimic.” „Ce urât te-ai îmbrăcat.” — spus ca „adevăr” care „trebuie zis”, dar născut din ego, nu din iubire.
 3. Ironia usturătoare de față cu alții
Umorul care nu e altceva decât răutate ambalată în glumă. „Hai, că glumesc!” e doar scuza celor care nu știu unde se termină gluma și începe jignirea.
 4. Ignorarea regulilor de bază ale conviețuirii
Zgomot în exces, întârziere constantă, lipsă de scuze, folosirea lucrurilor altora fără permisiune — nu pentru că nu știe, ci pentru că nu-i pasă.
 5. Lipsa oricărei forme de recunoștință sau mulțumire
Primește, folosește, pleacă. Fără „mulțumesc”. Fără „te apreciez”. Ca și cum totul i se cuvine.

În esență, lipsa bunului simț deranjează cel mai mult acolo unde se combină două lucruri: absența atenției față de celălalt și prezența excesivă a propriului ego.
Indiferent cât de educat pare cineva, fără bun simț devine obositor.
Și chiar periculos — pentru liniștea relațiilor, pentru armonia comunității și, uneori, pentru sufletul propriu.

Dar ce este, de fapt, bunul simț?
E arta de a fi prezent fără să fii intruziv.
E știința tăcută a armoniei.
E smerenia care se exprimă fără discursuri.

Cum îl deprindem?
Prin atenție la celălalt.
Prin cultivarea tăcerii interioare.
Prin educație, smerenie, auto-reflecție și mai ales… prin iubire.
Pentru că doar cine iubește cu adevărat, respectă cu adevărat.

Bunul simț nu e doar o formă de eleganță.Este o formă de iubire aplicată în detalii.Și cine îl pierde, pierde nu doar rafinamentul, ci frumusețea de a trăi între oameni. (Text preluat - Daniel Bota)