În ceasul în care Dumnezeiasca Liturghie se săvârşeşte pe pământ în biserică, se săvârşeşte şi o altă liturghie în cer. Iată de ce vă spun că trebuie să aveţi totdeauna trezvie. Nu vă ocupaţi cu bucătăria. Nu vă ocupaţi cu nimic în timpul când la biserică se săvârşeşte Liturghia.
În ceasul în care Dumnezeiasca Liturghie se săvârşeşte pe pământ în biserică, se săvârşeşte şi o altă liturghie în cer. Iar asta a arătat-o Domnul unui monah dintr-o mănăstire.
Avea ascultare să cureţe pronaosul bisericii mănăstirii. Un alt monah tânăr mătura în biserică. În ceasul acela se săvârşea într-un paraclis Liturghia. Monahul se ruga pentru el cum putea în simplitatea inimii sale. Deodată ridică privirea în sus şi vede cerul deschis şi o Sfântă Masă. În faţa acestei Sfinte Mese erau trei arhierei îngenunchiaţi. Într-o parte stătea în picioare un cor de o frumuseţe de nedescris. Făceau Sfânta Liturghie. O săvârşeau Sfinţii Ierarhi. Ierarhi ca Vasile, Grigorie şi Ioan, ca Atanasie şi Chiril, dascălii lumii.
Monahul a stat în picioare nemişcat mai mult de o jumătate de oră şi a privit. Era înmărmurit.
Când s-a terminat Liturghia şi fraţii au plecat din biserică, l-au văzut pe acest monah că stătea nemişcat. Mătura i-a scăpat din mâini. Era ca un stâlp udat de lacrimi. Cu adevărat era ud de lacrimi. L-au luat cu atenție de mână, fără să-l întrebe nimic şi l-au dus la chilia sa. Iar aici a rămas câteva ore ca ieşit din minţi. Apoi a venit duhovnicul lui şi l-a liniştit. Când şi-a venit în sine, l-au dus la egumen. Acolo, în faţa egumenului, a spus toate pe care le-a văzut.
Iată de ce vă spun că trebuie să aveţi totdeauna trezvie. Nu vă ocupaţi cu bucătăria. Nu vă ocupaţi cu nimic în timpul când la biserică se săvârşeşte Liturghia. Dacă sunteţi afară de biserică, nu staţi într-un loc retras ca să vă rugaţi. Să citiţi Evanghelia, Canonul preadulcelui Iisus, Paraclisul Maicii Domnului.
Potriviți ora. Să începeţi la 10:00 şi să terminaţi la 12:30. La aceste ore, Patriarhul nostru săvârşeşte Liturghia. De obicei, la 12:20 se împărtăşeşte. Se împărtăşeşte timp de zece minute. Apoi împărtăşeşte preoţii şi diaconii coliturghisitori. Şi în jur de 12:35 merge la locul său, unde îi aduc ceva să bea. Acolo îşi citeşte mulţumirea (de după împărtăşanie). Şi-o citeşte singur. Cel mai bătrân dintre preoţi stă în picioare şi aşteaptă să termine. Patriarhul nu vrea să se amestece în rugăciunea celorlalţi. Fericitul patriarh Alexei îşi citeşte mulţumirea foarte rar. Durează cam zece minute. Citeşte. Citeşte. Citeşte din nou. A fost un om al rugăciunii. Un mare om al rugăciunii. După ce se sătura, făcea semn şi cineva îi lua cartea. Atunci venea şi preotul cu ceva să bea. Lua o dată, îşi clătea puţin gura. Mai lua şi o bucăţică de anafură. Şi atât. Apoi veneau preoţii să ia binecuvântare de la el. Ce om paşnic a fost! Tot numai zâmbet. Abia acum cobora pe pământ, dar şi pe pământ stătea drept.
Orele acestea să le aveţi sfinte. Să nu vă îndeletniciţi cu nimic în timpul lor. Şi niciodată, niciodată să nu vă aflaţi în bucătărie. Nici să vă îndeletniciţi să priviţi ceva. Să nu vă îndeletniciţi cu nimic. Sărbătorile mari împărăteşti, cele 12 praznice, Sărbătorile Maicii Domnului, ale Sfinţilor Arhangheli, ale sfinţilor mari, ale sfântului vostru apărător, să le respectaţi. Dacă pe acestea atât de simple nu le vom păzi, vom pierde frica de Dumnezeu. Iar când o vom pierde, vom ajunge ca păgânii şi vameşii, atei. Da, atât de mult ne golim, încât ajungem ca păgânii şi vameşii.
(O viață de jertfă - Mărturisirile Cuviosului stareț Samson Esper, Traducere de Severin Alexandru, Editura Egumenița, Galați, 2010, pp. 92-93)
Închină-te cu cuviință și evlavie înaintea Sfintelor icoane, fără să stai prea mult îngenunchiat, mai ales în fața icoanelor împărătești, pentru a îngădui și altora să-și facă rugăciunile lor și ca să nu împiedici pe preot în săvârșirea slujbei.
Intrând în biserică, nu uita că intri într-un locaș sfințit, în casa lui Dumnezeu. Nu este deci de prisos „Să știi cum trebuie să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului Celui Viu...” (I Tim. 3, 15). În clipa în care pășim peste pragul bisericii, să lăsăm afară toate gândurile, toate grijile lumești, toate simțurile pământești. În biserică se intră «cu credință, cu frică de Dumnezeu și cu bună evlavie». Pășind în sfântul lăcaș, să fim astfel eliberați de povara grijilor de toate zilele: «Toată grija cea lumească să o lepădăm» și să ne ațintim gândul și inima numai spre cer și spre Dumnezeu: «Sus să avem inimile!», așa cum ne îndeamnă preotul înainte de a începe marea rugăciune în timpul căreia se aduce Sfânta Jertfă.
Pășește apoi ușor, spre a te închina mai întâi în fața Sfintei Evanghelii și a icoanei de pe tetrapod, care închipuie pe Hristos în mijlocul bisericii, apoi, în fața iconostasului; iar dacă ai adus prescură, vin și pomelnic, dă-le preotului prin ușa dinspre miazănoapte a altarului. Închină-te cu cuviință și evlavie înaintea Sfintelor icoane, fără să stai prea mult îngenunchiat, mai ales în fața icoanelor împărătești, pentru a îngădui și altora să-și facă rugăciunile lor și ca să nu împiedici pe preot în săvârșirea slujbei. Dacă însă s-a început Sfânta Liturghie, rămâi să te închini la icoane după sfârșitul slujbei.
Mergi după aceea în liniște și te așează la locul cuvenit: bărbații, la dreapta, iar femeile, la stânga. Ai grijă să lași la mijlocul bisericii loc de trecere pentru cei ce vor veni după tine și pentru sfințiții slujitori, când trebuie să cădească toată biserica. Ai grijă, de asemenea, ca locul de sub policandrul cel mare să rămână gol, pentru ca preotul să poată ieși pe acolo cu Sfânta Evanghelie și cu sfintele Daruri. Cuviincios este, iarăși, ca stranele să rămână libere, la îndemâna celor mai în vârstă, mai neputincioși și mai osteniți decât tine, pentru ca aceștia să poată să ia loc în anumite momente ale slujbei.
Nu umbla și nu te mișca fără rost în biserică, ci rămâi în liniște la locul pe care ți l-ai ales dintru început, pentru a păstra liniștea și buna rânduială ce trebuie să domnească în casa Domnului, căci „Dumnezeu nu e al neorânduielii, ci al păcii” (I Cor. 14, 33). Păstrează tot timpul, în ținuta și înfățișarea ta trupească, cuviința și evlavia pe care trebuie să le avem în fața Împăratului Tuturor. Nu sta relaxat la strană, ci drept, în picioare: «Să stăm bine, să stăm cu frică și să luăm aminte Sfânta Jertfă cu pace să o aducem!». Nu vorbi și nu râde, nu fi necuviincios și nu-ți roti ochii împrejur, ca să vezi cine a mai intrat sau cine iese sau ce face vecinul tău, ci urmărește cu atenție rânduiala slujbei, luând parte la cântările Sfintei Liturghii, bine știind și încredințat fiind că toate cele ce se săvârșesc în timpul Sfintei Liturghii se fac pentru noi toți, slujitori și credincioși laolaltă. Ascultă mai ales cu multă luare aminte cele ce se citesc la Apostol și Evanghelie, ca și cum ai asculta pe Domnul Însuși sau pe Sfinții Săi Apostoli; fii, de asemenea, atent la predica rostită de preot, căci el nu vorbește în numele lui, ci al lui Dumnezeu. Luarea aminte, cuviința și credința noastră trebuie să sporească pe măsură ce ne apropiem de inima Sfintei Liturghii, adică de clipa sfințirii Darurilor.
Închină-te, adică fă-ți semnul crucii și pleacă-ți genunchii la timpul cuvenit, adică: în timpul cântării «Pre Tine Te lăudăm», când se sfințesc darurile, la Axion, când preotul mijlocește pentru noi.
(Învățătura de credință ortodoxă, Editura Doxologia, 2009, pp. 267-268)
“Dacă vrem să ne reculegem, este de mare folos să venim la biserică cu mult timp înainte de Liturghie și să începem să ne rugăm. Reculegerea interioară ne va ajuta să ne concentrăm asupra desfășurării Liturghiei, indiferent ce se întâmplă în jurul nostru: copilași care plâng, muzică proastă sau predică mediocră”
De fiecare dată când mergem la biserică ne împărtășim de har și de dar
Și acum trimite harul preasfântului Tău Duh peste noi și darurile ce sunt puse înainte
Dragii noștri credincioși!
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu ne aflăm în duminica Pogorârii Duhului Sfânt, a Cinzecimii sau Rusaliilor, ziua în care s-a întemeiat în chip văzut Biserica.
Eminescu numea Biserica ca fiind mama poporului român, iar Sfântul Cirpian ne învață că „cine nu are Biserica mamă, nu poate avea pe Dumnezeu Tată”.
Fiecare Biserică este un izvor al tămăduirilor sufletești și trupești. Sfântul Gherman, patriarhul Constantinopolului, o numește „cerul pe pământ unde locuiește și se preumblă Dumnezeu”. Este instituția teandrică divino-umană, care lucrează în lume cu mijloacele ei spirituale: Sfânta Scriptură, Sf.Tradiție, cultul liturgic și harul Sfintelor Taine. Biserica e corabia mântuirii, este locul unde se jertfește în chip nesângeros „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii”. Este fântâna nesecată a darurilor dumnezeiești, stâlp și temelie a adevărului. Biserica e viață nouă în Hristos și cu Hristos, e corabia mântuirii și punte între cer și pământ.
Ce ne oferă Sfânta Biserică. Părintele Dumitru Stăniloae ne arată că locaşul unei Biserici îl are prezent şi locuitor în el pe Dumnezeu cel în Treime închinat şi slăvit, de aceea şi darurile Bisericii sunt multe, iar dintre ele am putea enumera:
- În primul rând numele de creștin, de fiu a lui Dumnezeu pe care îl primim la Botez. Apoi Biserica ne oferă credința mântuitoare, învățătura despre Dumnezeu și om.
- Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, care cuprind cuvântul lui Dumnezeu.
- Sfințirea sufletului, pentru că nu există nicio altă instituție care să ofere leac împotriva păcatului.
- Comuniunea sfinților sau cultul morților, adică actul prin care cei de pe pământ intră în comuniune cu cei din ceruri pe calea rugăciunii.
- Sărbătorile care ne îndeamnă spre vederea lui Dumnezeu.
- Sfintele Taine, care sunt lucrări văzute prin care în chip nevăzut se revarsă harul lui Dumnezeu. Și dacă în Vechiul Testament, la sfințirea Templului, Domnul a zis: „ochii Mei vor fi pururea deschiși asupra acestui locaș, în Noul Testament, Iisus ne asigură: „Iată Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor”.
Biserica ne oferă Sfânta Liturghie, iar Sfânta Liturghie ni-L oferă pe Hristos. Dacă prin celelalte Taine primim anumite daruri, prin Sfânta Liturghie îl primim pe darul darurilor, pe Iisus Hristos. Astfel, Sfânta Liturghie este reactualizarea lui Hristos printre noi, pentru că El vieţuieşte în noi şi noi în El şi îl însoţim din peştera Betleemului şi până la înălţare.
Sfânta Liturghie este slujba centrului cultului creştin ortodox în care Hristos vine pentru a ne sfinţi şi a ni se dărui prin Împărtăşanie. La fiecare Liturghie, Duhul Sfânt actualizează, face prezentă pentru fiecare credincios în parte -întreaga viaţă a Mântuitorului.
În timpul Sfintei Liturghii, Hristos este preot, jertfă şi altar, dar şi primitor: pentru că Tu eşti cel ce aduci şi cel ce Te aduci”. La fiecare Sfântă Liturghie, cerul se coboară pe pământ: „noi cari pe heruvimi cu taină închipuim”- pentru ca să participe la prefacerea pâinii şi a vinului. Iar săvârşirea Sfintei Liturghii are ca obiect - prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului, iar ca scop - sfinţirea credincioşilor şi iertarea păcatelor.
Şi de fiecare dată când participăm la Sfânta Liturghie suntem în Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că la începutul Sfintei Liturghii preotul zice: „Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
La Sfânta Liturghie ne rugăm pentru cei vii, dar şi pentru cei morţi, pentru cei prezenţi, dar şi pentru cei care nu pot participa, îi mulţumim pentru binefacerile pe care le ştim, dar şi pe care nu le ştim.
La Sfânta Liturghie ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Mântuitorului: „cel ce mănâncă Trupul Meu petrece întru Mine şi Eu întru el”, dar ne împărtăşim şi de cuvântul lui Dumnezeu ,,fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-L păzesc pe el”.
Şi tot la Sf.Liturghie ne împărtăşim prin miride - care sunt firimituri mici de pâine care se aşează de-a dreapta şi de-a stânga Sfântului Agneţ, pe Sfântul disc, pomenindu-se vii şi morţii, iar după împărtăşanie aceste firimituri se toarnă în potir pentru ca cei pomeniţi, cei vii, dar şi cei morţi, să se cuminece şi ei cu Trupul şi Sângele Mielului lui Dumnezeu care ridică păcatele lumi.
Biserica ne îndeamnă la rugăciunea în comun, pentru că exprimă dorinţa Mântuitorului Iisus Hristos, care a spus: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu”.
Rugăciunea Amvonului este rugăciunea cu care se încheie Slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur. Poate fi considerată atât o rugăciune de mulţumire, cât şi una de cerere, de laudă şi de mărturisire a credinţei în Sfânta Treime.
,,Cel ce binecuvintezi pe cei ce Te binecuvintează, Doamne, şi sfinţeşti pe cei ce nădăjduiesc întru Tine, mântuieşte poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta. Plinirea Bisericii Tale o păzeşte; sfinţeşte pe cei ce iubesc podoaba casei Tale; Tu pe aceştia îi preamăreşte cu dumnezeiască puterea Ta şi nu ne lăsa pe noi, cei ce nădăjduim întru Tine. Pace lumii Tale dăruieşte, bisericilor Tale, preoţilor, binecredinciosului popor român de pretutindeni şi armatei ţării noastre. Că toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de Sus este, pogorând de la Tine, Părintele luminilor, şi Ţie slavă şi mulţumire şi închinăciune înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.
Pe uşa unei Biserici sunt scrise următoarele cuvinte: ,,Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân și binecuvântare celor ce pleacă!”
Să aveţi parte de Pace, Bucurie şi Binecuvântare!
pr. Vasile Beni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.