Ne-am strâns și mai mult în jurul Icoanei. Și cu cât greutățile ne vor asalta, iar loviturile lumii vor curge mai greu peste noi, cu atât vom sta mai mult sub scutul Sfântului Arhanghel Mihail și la umbra sabiei lui.

MIHAIL ARHANGHELUL

                    ARHANGHELUL MICHAEL (MIHAIL)                           
Numele sãu înseamnã, în traducere româneascã, Cel care este asemenea lui DUMNEZEU. Atât în unele texte biblice cât si în cele care le sunt posterioare lor, Arhanghelul Mihail este considerat a fi cel mai important dintre toti Arhanghelii. Acest aspect este mentionat atât în traditia crestinã cât si în cea ebraicã si islamicã. Fiind un protector divin prin excelentã, Arhanghelul Mihail este apelat adeseori de Bisericã si de comunitatea crestinã ca sã apere de rãu. Nu este deloc întâmplator cã în Apocalipsa lui Ioan, Arhanghelul Mihail împreunã cu îngerii sãi, sunt descrisi ca fiind în luptã cu balaurul (forta satanicã) si cu demonii (îngerii decãzuti) care sunt subordonati acestuia, iar deznodãmântul acestei lupte este cã acest balaur al abisurilor infernale a fost azvârlit sub pãmânt împreunã cu îngerii întunericului (demonii) care-l slujeau. Tocmai din aceastã cauzã, Arhanghelul Mihail este reprezentat cel mai adesea în iconografia crestinã luptându-se si biruind un balaur. El este atunci înarmat cu o lance sau cu o sabie, amândouã fiind în realitate simboluri ale discernãmântului spiritual care învinge pânã la urmã orice rãu.

Testamentul lui Avraam, lucrare care dateazã din secolul al II-lea D.C. îl prezintã pe Arhanghelul Mihail ca fiind atât de apropiat de DUMNEZEU încât, prin interventia sa în fata lui DUMNEZEU, el poate chiar sã salveze sufletele din infernuri ri sã le ghideze cãtre ceruri (sferele tainice superioare ale manifestarii). Întocmai ca si zeul egiptean ANUBIS care patrona toate riturile funerare precum si procedeele de proiectie consientã în lumile astrale, Arhanghelul Mihail este de asemenea însãrcinat cu cântãrirea faptelor bune si a faptelor rele ale sufletului care tocmai a pãrãsit definitiv corpul fizic. HERMES, care este judecãtorul traditional al sufletelor celor defuncti, în traditia greacã (el fiind în aceastã directie identic cu zeul MERCUR din traditia romanã) este adesea identificat cu ANUBIS iar serpii care sunt încolãciti pe caduceul sãu traditional îl fac sã prezinte unele asemãnãri cu Arhanghelul Mihail si cu balaurul pe care el îl învinge. De altfel, este demn de retinut cã în ezoterismul yoghin si tantric, înfrângerea balaurului reprezintã în realitate atingerea fazei de control perfect asupra potentialului creator (sexual). Dealtfel, nu este deloc întâmplãtor cã balaurul care e învins de Arhanghelul Mihail este reprezentat cel mai adesea având aripi, iar acesta (balaurul cu aripi) este un binecunoscut simbol alchimic si tantric, care semnificã un control perfect, atât asupra tentatiilor, cât si asupra fortelor inferioare, ce sunt imediat sublimate (aceasta este semnificatia ascunsã a aripilor) în aspecte angelice si dumnezeiesti; în felul acesta, natura inferioarã a sarpelui este sublimatã si transformatã în natura superioarã a pãsãrii (porumbelul sau vulturul). Arhanghelul Mihail (lat. Sanctus Michael Angelus; fr. Monseigneur Saint Michel; it. San Michele, Sammichele) este cel pe care Dumnezeu l-a însarcinat sã-i alunge din rai pe Satana si pe ceilalti îngeri rãzvratiti. Sarcina lui acum este dublã: cea de sfânt protector al Bisericii pe Pâmânt si de Stapân al sufletelor mortilor. El hotãrãste, în functie de meritele lor, ca cei buni sã meargã la Dumnezeu, iar cei rãi si ticãlosi, în iad. Se crede cã Arhanghelul Mihail i-a aparut la Hagar (Geneza XXI.17) lui Abraham pentru a-i interzice sacrificarea lui Isaac (Geneza XXII.11); tot el este acela care i-a adus pe ciumati în Egipt, i-a condus pe israeliti în timpul cãlãtoriei lor, s-a luptat cu Satana pentru trupul lui Moise (Iudei 5), a înlocuit blestemele din gura lui Balaam cu binecuvântari (Num. XXII, 35), a fost cu Joshua la Jericho (Josh. V.13), i-a apãrut lui Gideon (Jud. VI.11), a adus molima în Israel (2 Sam. XXIV.16), a distrus armata asirianã (2 Cron. XXXII.21), i-a eliberat pe cei trei evrei credinciosi din cuptorul fierbinte (Daniel III, 25) si l-a trimis pe Habakkuk sã-l hrãnescã pe Daniel în adapostul leului (Clopotul si dragonul, 32). Tot învãtãtura Bisericii ne aratã cã Sfântul Arhanghel Mihail este cel care l-a scos pe Sfîntul Apostol Petru din închisoare si l-a pedepsit pe Irod (care primise cu încântare lauda exageratã a poporului, ce îi spunea ca ar fi vorbit cu glas de înger). Descris uneori ca detinând cheile Cerului (Paradisului), Arhanghelul Mihail, este numit Printul Luminii, într-unul dintre manuscrisele de la Marea Moartã, intitulat Lupta Fiilor Luminii împotriva Fiilor întunericului, si el este conducãtorul îngerilor de luminã în lupta împotriva demonilor (îngerilor întunericului), acestia din urma fiind condusi de demonul Belial, identificat de regulã cu Satana (care este denumit si Prinþul Întunericului). În traditia islamicã, Arhanghelul Mihail (numit Mikail), este înfãtisat având aripi verzi, din topaz, si fiind acoperit din cap pânã în picioare cu fire de pãr aurii, fiecare fir având un milion de fatete (fete), iar fiecare dintre aceste fete implorând într-o limbã diferitã iertarea divinã pentru faptele rele ale celor credinciosi. Ghid divin al sufletelor umane, pe care le conduce catre lumina eternã, Arhanghelul Mihail este prin excelentã eroul luptator al lui Dumnezeu. Prin urmare, ajutorul sãu neconditionat este primit instantaneu de toti cei care luptã plini de eroism si cu curaj împotriva rãului (atât cel exterior, cât si cel interior, din fiinta lor). Modalitatea optimã de a-i atrage spontan sprijinul si ghidarea este calea luptãtorului curajos sau a eroului spiritual, VIRA. Reciproca este, deasemenea adevaratã, în sensul cã apelarea constantã si plinã de dãruire a Arhanghelului Mihail dezvoltã extraordinar de mult în cel sau în cea care îl invoca astfel, starea de erou spiritual (VIRA).

În decursul istoriei crestine, Arhanghelul Mihail s-a manifestat de multe ori, salvând diferite comunitati crestine de o serie întreagã de pericole. În sec. al Vl-lea, când s-a declansat în Roma o molimã înspãimântatoare, Sfântul Grigore i-a sfatuit pe locuitori sa realizeze o procesiune care sã strabatã strãzile orasului, intonând cântece religioase, cântece care de atunci s-au numit Marile Litanii. Aceste procesiuni s-au desfãsurat timp de trei zile, si în ultima zi, când au ajuns în fata mormântului lui Hadrian, Grigore l-a vazut pe Arhanghelul Mihail plutind în aer deasupra orasului; Arhanghelul a coborât apoi pe vârful Mausoleului si si-a scos sabia din teacã; sabia era, se spune, stropitã cu sânge. Dupã aceasta, ciuma a încetat, iar mormântul lui Hadrian a fost numit din acea zi „Castelul Sfântului Înger”; o capela purtând numele de „Ecclesia Sancti Angeli usque al Coelos” i-a fost consacratã Arhanghelului Mihail. Se mai spune cã tot Arhanghelul Mihail ar fi apãrut pentru a cere construirea a douã biserici. Prima a fost ridicatã pe coasta de est a Italiei si a fost denumitã Biserica Muntele Galgano. Legenda povesteste cã în sec. al V-lea locuia în Siponte un om numit Galgano, care avea multe turme; acestea erau duse la pasune pe munte. La un moment dat, un taur s-a rãtãcit, iar Galgano a plecat împreunã cu cativa slujitori sã-l caute; când l-au vãzut, taurul se afla pe vârful muntelui, lânga intrarea unei pesteri. Galgano s-a înfuriat pe taur atât de tare, încât a ordonat unui slujitor sã-l omoare; dar sãgeata s-a întors în pieptul slujitorului care a tras-o si l-a omorât imediat. Galgano, tulburat de aceastã întâmplare, a cerut sfatul preotului. Preotul a postit si s-a rugat timp de trei zile, dupã care Arhanghelul Mihail i-a apãrut si i-a spus cã locul în care taurul se afla pe vârful muntelui, era un loc sacru si nu putea sã permitã ca acel loc sa fie stropit cu sânge; Arhanghelul a cerut ca acolo sã fie ridicatã o bisericã care sã îi fie consacratã lui. În pesterã a fost descoperit un pârâu ce cobora de pe stâncã, cu o apã miraculoasã care vindeca tot felul de boli; imediat au fost ridicate trei altare, iar unul dintre ele a fost acoperit cu o tesãturã purpurie, brodatã cu fir de aur. Faima acestei viziuni s-a rãspândit în toatã Europa, iar biserica ce a fost ridicatã acolo a devenit un loc sfânt de pelerinaj. În timpul domniei lui Hidelbert II, Arhanghelul Mihail i-a aparut Sfântului Aubert, Episcop de Avranches, în Normandia. Aici se afla o stâncã ce era înconjuratã de apã pe perioada fluxului, si de aceea era consideratã ca o fortareatã inaccesibilã. Episcopului i s-a spus cã un taur va fi gãsit ascuns acolo, iar biserica trebuie construitã astfel încât sã acopere tot pamântul pe care taurul l-a cãlcat în picioare; tot acolo se afla si un pârâu cu apã extrem de purã. Sfântul Aubert a crezut cã este vorba doar despre un vis, dar viziunea s-a repetat din nou si din nou, iar a treia oarã, Arhanghelul Mihail si-a apãsat degetul mare pe capul episcopului si i-a lãsat aici un semn care nu a mai dispãrut niciodatã. Dupã aceasta, a fost construitã o bisericutã care a fost înlocuitã mai târziu cu o mânastire magnificã, începutã de catre Richard, Ducele de Nomandia si terminatã de catre Wilhelm Cuceritorul. Muntele Sf. Mihail (SaintMichel) a devenit unul dintre cele mai celebre locuri de pelerinaj, având o legendã atât de originalã, dar care totusi pare a fost doar o variantã mai sãracã aceleia a Muntelui Galgano. Din acest moment, Arhanghelul Mihal a început sa fie foarte venerat în Franta. El a fost ales ca sfânt protector al întregii tãri si al ordinului pe care Sf. Louis l-a instituit în onoarea sa. Un vechi scriitor francez îl numeste Îngerul bunelor sfaturi si spune despre el: Marea sarcinã a Arhanghelului Mihail este aceea de a face revelatii oamenilor, dându-le sfaturi sfinte pline de înþelepciune si în mod special sfaturi referitoare la hrana bunã pe care tatãl si mama trebuie sã o dea copiilor lor. Arhanghelul Mihail este întotdeauna reprezentat tânãr si frumos. Ca protector al Bisericii Militante, el este Sfântul Înaripat, fãrã nici un alt atribut (însemn) decât scutul si lancea. Ca învingãtor al lui Satana, el este reprezentat în armurã, tinând un picior peste cel Rãu, care este înfãtisat ca o fiintã doar pe jumatate om sau ca un dragon. Îngerul este pe cale sã-l punã în lanturi pe Cel Rãu sau sã-l strâpungã cu lancea. Dar modul în care este tratat acest subiect variazã în foarte multe moduri, cum de altfel se poate recunoaste foarte usor. Ca Stãpân (Domn) al sufletelor, Arhanghelul Mihail este neînarmat, el tine o balantã, si pe fiecare platan se aflã câte un mic trup gol (nud), reprezentând sufletele; cei acceptati au, de obicei, mâinile împreunate într-un gest de recunostintã, în timp ce cei respinsi exprimã groaza în privire si atitudine. În mod frecvent este reprezentat si un demon care prinde cu ghearele sau cu un cârlig plutonian platanul care coboarã în aceste reprezentari, Arhanghelul Mihail apare doar rareori fãrã aripi.

Atunci când în picturi apare si Fecioara Maria cu Pruncul, Arhanghelul Mihail îi prezintã balanta lui Iisus, care pare sã spunã bun venit sufletelor fericite. Oricum, cu sau fãrã balantã, Arhanghelul Mihail este întotdeauna stãpânul sufletelor în picturile care reprezintã moartea, venerarea sau glorificarea (slãvirea) Fecioarei Maria, deoarece traditia aratã ca el i-a primit sufletul si a avut grija de el pânã când s-a ridicat la Fiul ei. Cei doi Arhangheli, Mihail si Gabriel, sunt pictati pe usile laterale ale iconostasului (peretele pictat care desparte altarul de restul bisericii), pãzind intrarea în locul unde se sãvârseste, la fiecare Liturghie, Sfânta Jertfã. Datoritã tuturor acestor dovezi ale sprijinului si protectiei permanente din partea sa asupra întregii umanitãti, Arhanghelul Mihail este cel mai popular si mai apelat înger din traditia crestinã.

Arhanghelul Mihail – Arhanghelul Razei Albastre de Protectie, Perfectiune si Vointa Divina

Mihail, Arhanghelul Primei Raze de Protectie, Perfectiune si Vointa Divinã, este cunoscut si ca Printul Arhanghelilor, Îngerul Eliberator, Apãrãtorul Credintei Fiilor si Fiicelor lui Dumnezeu, Pãzitorul Celor Douãsprezece Triburi ale lui Israel, Protectorul Relatiei Maestru-Discipol. În ierarhia cereascã, el are rolul celui care conduce ostirile de lumina împotriva rebelilor. Despre Arhanghelul Mihail si actiunile sau misiunea sa apar multe referiri în Biblie, atît referitoare la cele din trecut, cît si la misiunea sa din evenimentele descrise în Apocalipsã. Lui i s-a dat rolul de a aduce prima din cele 7 plãgi care sunt descrise ca „mînia lui Dumnezeu”, de fapt karma negativã acumulatã de omenire, si care astfel se poate manifesta pentru a-i elibera pe cei care au generat-o, în mãsura în care sunt pregãtiti pentru asta. Mesajele receptionate prin channeling, meditatii sau de cãtre mediumi în ultimele zeci de ani dezvãluie cã Pamîntul a fost scos din carantinã, si cã Arhanghelul Mihail conduce actiunea de eliminare, din corpurile subtile ale oamenilor, a semintei de rebeliune plantate de cãtre asa-numitii îngeri cãzuti. Pentru aceasta, fiecare om trebuie sã cearã, în sufletul sãu, aceastã purificare, pe calea care îi este proprie, pentru ca sã poatã trece la o nouã constiintã.

Izvorul Arhanghelului vindeca pe oricine venea cu credinţăDupă plecarea Apostolului din Colose, aici a răsărit un izvor minunat care tămăduia de boală pe oricine se apropia cu credinţă, prin lucrarea dumnezeiască a Sfântului Arhanghel Mihail. Foarte mulţi păgâni au fost chemaţi de Dumnezeu la credinţă prin lucrarea acestui izvor minunat. Nu numai poporul devenise creştin, dar şi căpeteniile şi dregătorii din Colose se botezau din pricina minunilor ce se făceau la acest izvor. Lângă izvorul Arhanghelului Mihail, un om bogat a ridicat o bisericuţă, spre slava lui Dumnezeu care i-a vindecat fiica. În această biserică şi lângă izvorul tămăduitor a trăit şi Cuviosul Arhip, cel care vorbea cu Dumnezeu şi petrecea o viaţă cu adevărat cerească. Acest sfânt al lui Dumnezeu era ca un far călăuzitor pentru creştini, pentru că se îngrijea cu rugăciunea şi cu sfaturile spre mântuirea credincioşilor. Păgânii din Colose, ştiind de faima cuviosului, au încercat prin multe lupte şi chinuri să-l ucidă pe Arhip. Adeseori îl ocărau, îl batjocoreau trăgându-l de barbă şi de păr, îl tărau călcându-l cu picioarele. Cuviosul Arhip şi mai mult se ruga lui Dumnezeu.

Opreşte năvălirea apelor]

Neputând să-l înduplece cu chinurile pe cuvios, păgânii s-au hotărât ca biserica şi întreg locul unde era izvorul Arhanghelului să le piardă. Au pus stăvilar pe două râuri care curgeau aproape de locul unde trăia cuviosul, astfel încât atunci când se va sfărâma barajul, apele învolburate să distrugă biserica şi izvorul Sfântului Arhanghel. Când au dărâmat stăvilarul şi când apele învolburate se îndreptau spre biserică, Sfântul Arhanghel Mihail s-a arătat în chip minunat şi însemnând în semnul Sfintei Cruci a oprit năvălirea apelor, care au rămas ca un zid nemişcat înaintea bisericii. Apoi Arhanghelul a însemnat o piatră şi despicându-se ea s-a făcut ca o adâncime în pământ. Acolo Sfântul Mihail a prăvălit întreg muntele de apă care stătea nemişcat în faţa lui Arhip şi a bisericii, zicând: „Aici să se sfărâme toată puterea cea potrivnică şi să fie izbăvire de toate răutăţile tuturor celor care vor alerga cu credinţă”. De când s-a făcut această minune, locul unde se află piatra despicată care a înghiţit apele se numeşte Hones, adică mistuire, pentru că acolo s-au mistuit apele în piatră.

Mihail l-a salvat pe cel aruncat în adâncul măriiT

ot astăzi se mai face pomenirea minunii Sfântului Arhanghel Mihail de la Mănăstirea Dochiariu din Sfântul Munte. Minunea a vut loc puţin timp înainte de anul 1092, căci de atunci biserica aşezământului a fost închinată Sfântului Arhanghel. Se povesteşte că un oarecare tânăr, dorind să vină la mănăstire, a călătorit pe uscat spre mănăstirea athonită. În drumul lui a găsit o comoară foarte mare şi ascunzând-o a spus egumenului Mănăstirii Dochiariu. Acesta a trimis trei călugări împreună cu tânărul pentru a o aduce la mănăstire. Când călugării au văzut comoara, s-au învoit între ei să-l ucidă pe tânăr şi să ia comoara pentru ei. Pe drumul de întoarcere i-au legat tânărului o piatră de gât şi l-au aruncat în apele mării. Atunci Sfântul Arhanghel Mihail l-a luat pe cel aruncat în adâncurile mării şi l-a adus viu în biserica Mănăstirii Dochiariu, unde a fost găsit de paracliser. Toată obştea mănăstirii a aflat astfel de salvarea minunată a tânărului, dar şi de fapta urâtă a fraţilor lor. Întorcându-se călugării cu pricina la mănăstire, au zis că tânărul a fost mincinos şi a fugit de ei, dar fiind vădită fapta lor, fiindcă tânărul era acolo, au muţit în momentul acela. Piatra de care a fost legat tânărul şi aruncat în mare se păstrează şi astăzi la Mănăstirea Dochiariu din Sfântul Munte Athos. Numele Sfântului Arhanghel Mihail este pomenit în tradiţia creştină apuseană cu ocazia mai multor minuni pe care le-a făcut. Astfel se spune că i s-a arătat de mai multe ori Sfântului Împărat Constantin cel Mare, spunându-i că el l-a apărat în bătăliile pe care le-a avut cu duşmanii. În timpul Sfântului Grigorie cel Mare, episcopul Romei (590-604), Sfântul Arhanghel a apărut deasupra oraşului şi a pus capăt unei epidemii ce cuprinsese Roma.

Rugăciuni către Sfinţii Arhangheli

Rugăciune către Sf. Arhanghel Mihail

Sfinte Arhanghele Mihail, principele cetelor nenumărate ale îngerilor, învingător al Satanei, spiritul cel rău, iubitor al ordinii stabilite de Creatorul universului şi supus voinţei Celui Preaînalt, te invocăm în lupta împotriva celui rău şi a uneltelor sale: pornirile dezordonate şi spiritul lumesc. Înlătură cu braţul tău cel puternic orice influenţă rea, care ne-ar abate de la planul plin de iubire  al lui Dumnezeu hotărât pentru noi mai înainte de întemeierea lumii. Fii alături de noi în clipa morţii, ca să primim cununa biruinţei după ce vom fi purtat lupta cea bună, întăriţi prin sângele Mielului, şi ajută-ne să facem parte din numărul acelora care vor admira pentru toată veşnicia victoria ta asupra Satanei  şi vom preaslăvi credinţa cu care l-ai slujit pe Dumnezeu. Amin.

Mai-marilor voievozi ai oștilor cerești,

rugămu-vă pe voi, noi nevrednicii,

ca prin rugăciunile voastre,

cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupești,

păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu dinadinsul și strigăm:

Izvăviți-ne din nevoi, ca niște mai-mari peste cetele puterilor celor de sus.

 

Mai-marilor voievozi ai lui Dumnezeu, slujitori ai dumnezeieștii slave,

căpetenii ale îngerilor și povățuitorii oamenilor,

cele de folos cereți nouă și mare milă,

ca unii care sunteți Mai-marii Voievozi ai celor fără de trup.

MINUNILE SF ARHANGHEL MIHAIL

Când a trecut prin Frigia ca să propovăduiască Evenghelia, Sfântul Apostol Ioan a prorocit o apropiată vizită providenţială a prinţului arhanghelilor, Mihail, în locul numit Heretopa. Şi într-adevăr, la puţin timp, în acel loc în mod minunat a izbucnit din pământ un izvor vindecător de toată boala. Unul din multii credincioşi care s-au perindat pe la acest izvor, a cărui fiică s-a vindecat prin această apa, a contruit pe acel loc, în semn de recunoştiinţa, o mica biserică închinată Arhanghelului Mihail.

Minunea Sfantului Arhanghel Mihail in Colose

In Colose din Frigia, aproape de Ierapole, era o biserica a Sfantului Arhanghel Mihail, deasupra izvorului cu apa facatoare de minuni, din care bolnavii primeau multe tamaduiri, mai multe decat din scaldatoarea Siloamului, pentru ca acolo, o data pe an, se pogora ingerul Domnului si tulbura apa, iar aici, totdeauna era darul Incepatorului de cete ingeresti. Acolo, cel ce intra intai, dupa tulburarea apei, in scaldatoare, se facea sanatos; aici, toti, si cei dintai si cei de pe urma primeau sanatate. Acolo era trebuinta de pridvoare spre petrecerea bolnavilor pentru a-si capata sanatatea pe care nu o luau si cineva in treizeci si opt de ani a cistigat-o; aici intr-o zi sau intr-un ceas bolnavul cistiga sanatatea.

Despre inceputul acelui izvor se pomeneste asa: Cand toata lumea era umbrita cu intunericul neindumnezeitei multimi de idoli si oamenii se inchinau fapturii, nu facatorului, in acea vreme in Ierapole, cei necredinciosi cinsteau o vipera mare si infricosata, careia i se inchinau toata noaptea, orbindu-se cu diavoleasca inselaciune. Pe ea o tinea poporul salbatic incuiata intr-o casa zi-dita in cinstea ei si aducand multe feluri de jertfe, hranea acea vipera plina de otrava, care vatama pe multi. Singurul Dumnezeu adevarat, vrand ca lumina cunostintei Sale sa lumineze lumea si sa-i povatuiasca pe oamenii cei rataciti de la calea adevarata, a trimis pe sfintii Sai ucenici si Apostoli in tot pamantul ca sa propova-duiasca Evanghelia la toata faptura. Dintre acestia, doi: Sfantul Ioan Teologul si Sfantul Filip, ajungand unul in Efes, iar altul in Ierapole, se osteneau intru buna vestire a lui Hristos. Atunci era in Efes o capiste minunata si un frumos idol al neslavitei zeite pagane Artemida, fata de ai carei slujitori si inchinatori Sfantul Ioan s-a aratat biruitor, luptandu-se cu sabia cea duhovniceasca a cuvantului lui Dumnezeu, caci, cu puterea numelui lui Hristos, a facut sa cada si capistea si idolul si ca praful sa se risipeasca si toata cetatea a adus-o la sfanta credinta intru Hristos.

Dupa risipirea idolului Artemidei, Sfantul Ioan a venit de la Efes in Ierapole ca sa ajute impreuna slujitorului sau, Sfantul Apostol Filip, intamplandu-se atunci acolo si Sfantul Apostol Bartolomeu si sora lui Filip, Mariami. Cu dansii impreuna, slujea la mantuirea oamenilor si Sfantul Ioan Teologul. Mai intai, ei s-au ridicat asupra viperei careia oamenii cei necredinciosi ii aduceau jertfe, avand-o pe ea in loc de Dumnezeu, si au ucis-o cu rugaciunea. Apoi au aratat popoarelor pe unul adevaratul Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul. Apoi, stand la un loc care se numea Herotop, proorocira ca darul lui Dumnezeu va straluci peste dansul si sfantul Arhanghel Mihail, voievodul puterilor ceresti, va cerceta locul acela si multe minuni se vor savarsi acolo.

Acest lucru s-a si implinit curand. Pentru ca, ducandu-se Sfantul Ioan in alte cetati la propovaduire, iar Sfantul Filip patimind de la pagani, asemenea si Bartolomeu si Mariami ducandu-se in alte tari, a izvorat din locul acela apa facatoare de minuni, dupa proorocia Sfintilor Apostoli, si s-a implinit scriptura, care zice: „S-a varsat apa in pustie si vale in pamantul cel insetat si cele fara de apa vor fi balti si pe pamantul cel insetat va fi izvor de apa. Acolo va fi veselia pasarilor si salas de trestie si balta. Si acolo va fi cale curata si cale sfanta se va numi”.

Deci incepura a veni la izvorul acela multi, nu numai credinciosii, ci si necredinciosii, pentru ca minunile cele ce se faceau ii chemau ca niste trimbite cu glas mare si toti cei ce beau si se spalau din izvorul acela se tamaduiau de neputintele lor, si, primind sanatate, se botezau multi in numele Sfintei Treimi.

Deci a fost oarecare elin din Laodichia, a carui fiica, una nascuta, era muta din nastere. De acest lucru era foarte suparat tatal ei si sarguindu-se mult pentru dezlegarea limbii ei si nesporind nimic, a ramas in mahnire. Intr-o noapte a adormit pe pat si a vazut in vedenie pe ingerul lui Dumnezeu stand inaintea lui, stralucind ca soarele. Nu pentru ca era vrednic sa-l vada pe el, ci ca prin acea vedenie sa vie la cunostinta adevarului, iar pe altii sa-i aduca cu sine la Dumnezeu. De aceea, vazand pe inger s-a cutremurat si l-a auzit pe el graind catre dansul: „De voiesti ca sa se dezlege limba fiicei tale, sa o duci pe ea la izvorul acela al meu, care este aproape de Ierapole, in Herotop, si sa-i dai sa bea din apa aceea si vei vedea slava lui Dumnezeu”.

Sculandu-se din somn omul acela se mira de ceea ce vazuse si, crezand in cuvintele ce i s-au zis, indata, luandu-si fiica, a mers degraba la apa cea facatoare de minuni la care, ajungand, a aflat multime de oameni scotand din ea si botezandu-se intr-insa, si primind tamaduiri de bolile lor. Deci i-a intrebat pe ei: „Cui va ru-gati, spalandu-va cu apa aceasta?” Iar ei zisera: „Chemam numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh si mai chemam in ajutor si pe Sfantul Arhanghel Mihail”. Atunci omul acela, ridicandu-si ochii in sus si inaltandu-si mainile, a zis: „Parinte, Fiule si Duhule Sfinte, Dumnezeule cel crestinesc, miluieste-ne pe noi. Sfinte Mihaile, sluga lui Dumnezeu, ajuta-ne si tamaduieste pe fiica mea!” Si scotand din apa a dat sa bea fiicei sale cu credinta, si indata limba ei cea legata cu mutenie s-a dezlegat spre preamarirea lui Dumnezeu si a grait luminos, strigand: „Dumnezeule cel crestinesc, miluieste-ma pe mine; Sfinte Mihaile, ajuta-mi mie!”

Toti cei ce se intamplasera acolo se minunau de puterea lui Dumnezeu si slaveau pe Sfanta Treime si preamareau ajutorul Sfantului Arhanghel Mihail. Iar elinul acela, vazand tamaduirea fiicei sale s-a bucurat foarte si, nepregetand deloc, s-a botezat indata cu fiica si cu toti casnicii sai, care venisera cu dansul. Iar ca semn de multumire a zidit deasupra izvorului aceluia o biserica frumoasa, afierosindu-o intru numele Sfantului Arhanghel Mihail, voievodul, mai marele puterilor ceresti si infrumusetandu-o cu toata buna podoaba si rugandu-se in ea destul, s-a intors la locul sau.

In anul al nouazecilea de la zidirea bisericii aceleia, a venit la Ierapole un copil mic, avand zece ani de la nasterea sa, cu numele Arhip, nascut din parinti crestini si crescut in bunacredinta si a inceput a vietui langa acea biserica a Sfantului Arhanghel Mihail, facand slujba de aprinzator de lumanari. Asa a pus inceput vietii sale, ca de cand se nevoia langa biserica aceea, slujind lui Dumnezeu, n-a gustat nimic din mancarurile si bauturile mirenesti, nici carne, nici vin, nici paine nu manca, ci numai verdeturi de pustie pe care, adunandu-le si fierbindu-le, le manca o data pe saptamana, fara sare, iar bautura lui era o masura mica de apa.

Cu o rabdare ca aceasta si-a infranat trupul prin acest fel de fapte bune, indreptandu-se pe sine din tinerete si pana la batranete, petrecand neschimbat in ele, unindu-se cu totul cu Dumnezeu si asemanandu-se vietii celor fara de trup, desi se afla in trup. Hainele lui nu erau de mult pret. Avea numai doua rase. Cu una se im-braca, iar cu cealalta isi acoperea patul care era asternut cu pietre ascutite si-l acoperea cu rasa pentru ca cei ce intrau in casa lui sa nu vada asprimea pietrelor. Iar capataiul lui era un sac umplut cu maracini.

Asa era asternutul acestui fericit nevoitor si aceasta era odihna lui. Iar cand avea trebuinta de somnul firesc isi punea mult ostenitul trup pe acele aspre pietre si pe spini, somnul lui fiind trezire mai mult decat somn si odihna lui chin mai mult decat odihna. Ca, ce usurare poate fi trupului sa se culce pe pietre vartoase si ce fel de somn este acela ca sa-si odihneasca cineva capul pe spini? El isi schimba haina o data pe an. Cu rasa pe care o avea pe trup, isi acoperea patul, iar cu cealalta, care era pe pat, se imbraca. Dupa un an isi schimba rasele tot la fel. Si nu avea odihna, ziua si noaptea obosindu-si trupul si pazindu-si sufletul de cursele vrajmasului.

Trecand calea cea strimta si cu necazuri, se ruga lui Dumnezeu, zicand: „Nu ma lasa pe mine, Doamne, ca de bucuria cea desarta sa ma bucur pe pamant, nici sa biruiasca bunatatile lumii acesteia inaintea ochilor mei. Sa nu-mi fie mie a ma veseli de vreun lucru vremelnic in aceasta viata ci, umple-mi, Doamne, ochii mei de lacrimi duhovnicesti si umileste inima mea. Indreapta caile mele si-mi da mie ca pana in sfarsit sa ma zdrobesc pe sine-mi si sa robesc trupul meu duhului. Ca ce-mi foloseste mie trupul acesta care acum este si pe urma va putrezi ca o floare, care dimineata infloreste, iar spre seara se usuca? Deci da-mi mie, Doamne, sa ma nevoiesc la cele care folosesc sufletului si mijlocesc viata cea vesnica”.

Intru acestea invatandu-se fericitul Arhip si vorbind cu Dumnezeu prin rugaciunea cea cu osardie, s-a facut un inger al Lui pe pamant, petrecand viata cereasca. Si se ingrijea nu numai de mantuirea sa, ci si de a multora, caci boteza pe cei necredinciosi, intorcandu-i la Hristos. Vazand acest lucru, elinii cei fara de Dumnezeu s-au pornit spre zavistie, nesuferind sa vada minunile slavite care se faceau prin sfanta apa. Pe sfantul barbat ce petrecea acolo il urau, navalind asupra lui, adeseori il ocarau, tragandu-l de par si de barba si trantindu-l la pamant, il tarau, calcandu-l cu picioarele si batjocorindu-l in multe feluri, il izgoneau sa plece de acolo. Iar fericitul Arhip cel cu sufletul tare ca un diamant, pe toate acestea le suferea cu vitejie de la inchinatorii de idoli si nu s-a departat de la sfanta biserica, slujind lui Dumnezeu cu cuviosie si in nerautatea inimii sale, ingrijindu-se de mantuirea sufletelor omenesti.

 

Odata, adunandu-se necuratii, se sfatuira: „De nu vom astupa cu pamant apa aceea si pe omul acela de nu-l vom ucide, toti zeii nostri vor fi defaimati cu desavarsire de catre cei ce se tamaduiesc acolo”. Si s-au dus multi elini adunati sa astupe cu pamant apa ceea facatoare de minuni si pe acel om nevinovat, pe fericitul Arhip sa-l ucida. Dar, ajungand la acel loc sfant, se departira in doua. Unii s-au repezit la biserica si la izvor, iar altii s-au sarguit spre casa robului lui Dumnezeu, ca sa-l ucida. Insa Domnul, Cel ce nu lasa toiagul pacatosilor peste soarta dreptilor, a pazit pe robul sau de acei ucigasi, caci de naprazna le-a amortit lor mainile si n-au putut sa le ridice asupra cuviosului. Iar din apa a aratat o necu-noscuta minune ca, atunci cand necuratii se apropiasera de izvor, indata a iesit din el o para de foc si, repezindu-se la ei, i-a alungat departe. Si asa acei elini faradelege s-au indepartat tot cu rusine de la izvorul acela facator de minuni si de la cuviosul Arhip, insa nu incetau scrisnind cu dintii si laudandu-se ca o sa piarda izvorul acela, biserica si pe slujitorul ei.

Era la locul acela un rau curgand la stanga bisericii al carui nu-me era Hristos. Pe acesta au cugetat nelegiuitii sa-l indrepte asupra acelui loc sfant, ca izvorul, amestecandu-se cu apa raului, sa-si piarda puterea facatoare de minuni. Cand incepura sa-si puna in lucrare acel gand rau, oprind curgerea raului ca sa schimbe apa, acoperind izvorul, indata raul, cu porunca lui Dumnezeu si-a facut alta cale apelor sale si a curs pe la dreapta bisericii. Iar ei, umplandu-se ia-rasi de rusine, s-au intors la locurile lor.

Erau acolo alte doua rauri curgand despre rasarit si apropiindu-se de locul cel sfant la o departare ca la trei stadii; numele unui rau, Licocaper, iar al altuia, Kufos. Aceste doua rauri izbindu-se de marginea unui munte mare, s-au impreunat amandoua intr-unul si abatandu-se in dreapta, curgea spre partea Likiei. Atotvicleanul diavol a bagat in inimile acelor oameni rai acest sfat: ca pe aman-doua aceste rauri sa le indrume asupra locului facator de minuni, ca astfel curgerea lor sa strice biserica Sfantului Arhanghel Mihail si sa acopere cu apele acelea sfantul izvor, inecand pe Cuviosul Arhip. Locul era potrivit spre pornirea apei intr-acolo, pentru ca raurile acelea se pogorau de la inaltime mare in jos, iar biserica era la un loc tot mai jos.

Sfatuindu-se necuratii, se adunara din toate cetatile multime fara de numar si intalnindu-se in satul Laodichiei, s-au dus la biserica. Aproape de altarul bisericii era o piatra, avand latimea si inaltimea fara de masura, iar adancimea in pamant nesfarsita. Deci, au sapat un sant adanc si larg incepand de la acea piatra la muntele acela sub care raurile se impreunasera. Sapand cu mare osteneala si terminand albia pe care trebuia sa indrume apele asupra bisericii, au iesit piraiele acelea, ca sa se adune apa multa si s-au ostenit in acea desertaciune a lor vreme de zece zile. Iar cuviosul Arhip, vazand lucrul acela al lor, a cazut la pamant in biserica, rugandu-se lui Dumnezeu cu lacrimi si chemand in ajutor pe cel cald folositor, pe Sfantul Arhanghel Mihail, ca sa-si pazeasca locul de inecarea apei si sa nu se bucure vrajmasii cei ce voiau sa piarda sfintenia Domnului si zicea: „Nu voi fugi de la locul acesta sfant nici nu voi iesi din biserica, ci aici sa mor si eu, de va voi Domnul sa fie inecat locasul acesta”.

Cand s-au sfarsit acele zece zile si apele s-au inmultit foarte mult, au sapat necuratii elini acel loc singur pe unde era sa se porneasca apele spre calea cea pregatita si indrumara apele asupra sfintei biserici ingeresti in ceasul intai al noptii. Iar ei alergand, au stat sus din partea stanga, vrand sa vada inecarea locului sfant. Si au sunat apele ca un tunet, rostogolindu-se cu freamat mare. Iar Cuviosul Arhip, fiind in biserica la rugaciune si auzind vuietul apei, a strigat mai cu dinadinsul catre Dumnezeu si catre Sfantul Arhanghel Mihail, cerand mila si ajutor, ca sa nu fie inecat sfantul loc si sa nu se veseleasca vrajmasii, ci sa se rusineze necuratii, sa se preamareasca numele Domnului si sa se laude puterea si sprijinirea cea ingereasca. Si a cantat psalmul lui David, zicand: „Ridicat-au raurile, Doamne, ridicat-au raurile glasurile lor, ridica-vor raurile va-lurile lor de glasuri de ape multe. Minunate sunt inaltarile marii, minunat este intru cele inalte Domnul. Casei tale se cuvine sfin-tenie, Doamne, intru lungime de zile”.

Cand graia acestea Sfantul Arhip, a auzit un glas poruncindu-i sa iasa din biserica. Deci, iesind sfantul din biserica, a vazut pe pazitorul neamului crestinesc, pe cel cald folositor, pe Sfantul Arhanghel Mihail, in chip omenesc, prea minunat si prea luminat, precum s-a aratat oarecand proorocului Daniil, si neputand sa caute spre el a cazut de frica la pamant. Iar el a zis catre dansul: „Indrazneste si nu te teme! Scoala-te si vino la mine aici si vei ve-dea puterea lui Dumnezeu in apele acelea”. Si sculandu-se fericitul Arhip s-a apropiat cu frica de arhanghelul puterilor ceresti si a stat de-a stanga dupa porunca lui si a vazut un stalp de foc de la pamant pana la cer. Iar cand s-au apropiat apele, si-a ridicat arhanghelul dreapta sa si a insemnat cu semnul crucii peste fata apelor, zicand: „Sa stati acolo!” Si indata s-au oprit apele si s-a implinit cuvantul cel proorocesc: „Vazutu-te-au apele si s-au temut”; au stat raurile ca un zid de piatra si s-au inaltat in sus ca un munte inalt. Si intorcandu-se arhanghelul la piatra aceea mare, care era aproape de altar, a lovit intr-insa cu toiagul pe care il avea in maini, insemnand spre dansa semnul Crucii si indata s-a facut un tunet mare si s-a cutremurat pamantul si piatra aceea s-a despicat in doua si s-a facut in piatra o prapastie mare. Si a zis Sfantul Mihail: „Aici sa se sfa-rime toata puterea cea protivnica si sa fie izbavire de toate rauta-tile tuturor celor ce vor alerga cu credinta!”

Acestea zicand, a poruncit fericitului Arhip sa treaca de partea dreapta, si stand cuviosul in partea dreapta, Sfantul Mihail a zis cu mare glas catre ape: „Sa intrati in strimtoarea aceasta!” Si indata au curs apele in ruptura pietrei, huind. De atunci totdeauna s-a facut cale piraielor acelora piatra aceea, iar vrajmasii, stand de partea stanga, vrand a vedea inecarea sfintei biserici, au incremenit de frica. Sfantul Arhanghel Mihail, pazind asa biserica si pe Cuviosul Arhip de inecarea apei, s-a suit la cer, iar fericitul a inaltat mul-tumire lui Dumnezeu pentru minunea aceea prea slavita si a prea-marit ajutorul pazitorului celui mare.

Deci se umplura de rusine toti protivnicii si s-a facut bucurie mare credinciosilor care alergara la biserica cea ingereasca si la izvorul cel minunat, dand lauda lui Dumnezeu impreuna cu Cuviosul Arhip. Din acea vreme au asezat ca sa se praznuiasca acea zi in care s-a facut acea prea sfintita minune prin aratarea ingereasca. Iar Cuviosul Arhip a petrecut de aici inainte in acel loc, mai cu daruire, slujind lui Dumnezeu ani indestulati si s-a mutat la Dumnezeu cu pace, avand saptezeci de ani de la nasterea sa. A fost ingropat de credinciosi in acelasi loc sfant care de la minunea pomenita mai inainte s-a numit Hones, adica mistuire, pentru ca acolo s-au mistuit apele in piatra.

Deci se cade ca in aceasta zi sa pomenim si alte minuni ale Sfantului Arhanghel Mihail pe care le-a savarsit, facand bine neamului crestin.

Intre marea Adrianului si intre muntele care se numeste Gargan, este cetatea Sipont, aflandu-se departe de munte ca la doua-sprezece mii de pasi. In cetatea aceasta era un om bogat, a carui cireada pastea pe sub munte si s-a intamplat de a ratacit un bou, despartindu-se de cireada; cautand stapanul mult impreuna cu slugile sale, l-a aflat in varful muntelui aceluia stand langa usa unei pesteri. Umplandu-se de manie ca s-a ostenit cautandu-l a luat arcul si o sageata adapata cu otrava si a indreptat-o spre boul sau, vrand sa-l ucida. Dar deodata sageata, intorcandu-se inapoi, a ranit pe sagetator, iar cel ce era cu dansul, vazand aceea, s-a temut si nu indraznea sa se apropie de pestera aceea, ci, intorcandu-se in cetate, a spus tuturor ce se facuse.

Deci, instiintandu-se episcopul cetatii aceleia, s-a rugat lui Dumnezeu sa-i arate lui taina aceasta. Si i s-a aratat lui in vedenie Sfantul Arhanghel Mihail spunandu-i ca el si-a ales locul acela si-l pazeste si voieste ca acolo adeseori sa cerceteze si sa ajute oame-nilor celor ce vor alerga cu rugaciune. Iar episcopul a spus vedenia aceea cetatenilor si, dupa postul de trei zile pe care l-a poruncit la toata cetatea, s-a dus cu clerul sau si cu tot poporul la muntele acela si, suindu-se deasupra, a aflat intr-o piatra o pestera in care era intrarea strimta; si nu a indraznit sa intre inauntru, ci si-a savarsit rugaciunile inaintea usii.

De atunci adeseori mergeau acolo cei ce doreau, facandu-si rugaciunile lor catre Dumnezeu si catre Sfantul Arhanghel Mihail. Iar mai demult napolitanii, fiind necredinciosi, si-au adunat ostasii si au mers fara de veste la cetatea Sipontului, vrand sa o ia si sa o darime. Cetatenii erau cuprinsi de frica mare iar episcopul a poruncit post la popor, ca trei zile sa nu guste hrana si sa se roage cu staruinta, ca sa se izbaveasca ei de vrajmasii cei ce i-au inconjurat. Mai inainte de ziua aceea in care vrajmasii voiau cu toate puterile lor sa cucereasca cetatea, s-a aratat arhanghelul puterilor ceresti episcopului, in vedenie, zicandu-i: „Maine, in ceasul al patrulea din zi, sa poruncesti tuturor cetatenilor sa se inarmeze si sa iasa din cetate impotriva vrajmasilor si eu voi veni sa va ajut voua”. Episcopul, sculandu-se din somn, a spus vedenia la toti si s-a bucurat foarte mult de biruinta cea fagaduita asupra vrajmasilor si s-au intarit cu nadejde buna. Apoi, venind al patrulea ceas din zi, s-a facut un tunet mare si, ridicandu-si credinciosii ochii, au vazut la muntele Gargan un nor mare pogorandu-se si s-a facut, ca odi-nioara la muntele Sinai, foc si fum, fulgere si tunete, incat tot muntele acela s-a cutremurat si s-a acoperit cu nor.

Vazand aceea protivnicii, s-au temut si au inceput a fugi, iar cetatenii, cunoscand ca bunul pazitor si grabnicul folositor a venit cu ostile sale ceresti sa le ajute, au deschis portile cetatii si au alergat pe urma vrajmasilor lor, secerandu-i ca pe niste paie. Ei ii taiau dinapoi, iar Sfantul Arhanghel Mihail, din inaltime, cu tunete si cu fulgere ii ucidea, incat se facuse numarul celor morti sase sute de barbati cazuti de tunete si de fulgere. Gonindu-i deci, pana in departare si biruindu-i desavarsit pe vrajmasii lor, s-au intors veselindu-se in cetatea lor. Din acea vreme napolitanii, cunoscand mana cea tare a lui Dumnezeu Celui Atotputernic, au primit sfanta credinta, iar cetatenii Sipontului adunandu-se toti, cu episcopul si cu clerul, s-au dus la muntele acela la care a fost acea aratare infri-cosata, vrand sa aduca acolo multumire lui Dumnezeu si ajutato-rului lor, Sfantului Arhanghel Mihail, si tuturor puterilor ceresti.

Cand s-au apropiat la usa pesterii aceleia, au aflat pe marmura urme de pasi omenesti bine insemnate, ca pe pamant moale, si ziceau unii catre altii: „Iata, cu adevarat Sfantul Arhanghel Mihail a lasat aici semnul ajutorarii sale, ca singur a fost aici, mantuindu-ne pe noi de vrajmasii nostri. Si inchinandu-se, au sarutat urmele acelea si, savarsind cantarea cea de rugaciune se veseleau pentru pazitorul si folositorul lor, multumind lui Dumnezeu. Au hotarat, deci, sa zideasca la locul acela o biserica in numele Sfantului Mihail. Cand se gateau spre lucrul acela, iarasi s-a aratat Sfantul Arhanghel episcopului, zicandu-i: „Nu vi se cade voua sa va ingrijiti de zidirea bisericii, pentru ca eu fara osteneala voastra mi-am gatit acolo biserica, numai sa intrati in ea. Iar tu maine sa faci in ea Sfanta Liturghie si sa impartasesti pe credinciosi cu Dumnezeiestile Taine”.

Dupa vedenia aceasta, episcopul a poruncit ca toti credinciosii sa fie gata spre impartasirea cu Sfintele Taine si a mers cu dansii cantand si rugandu-se. Iar cand au sosit la acel loc sfant, unde erau inchipuite sfintele urme pe marmura, au aflat cioplita in piatra o biserica mica, facuta nu dupa obiceiul lucrului mainilor omenesti, ci ca o pestera, neavand peretii netezi, iar varful era impodobit cu diferite inaltimi, asa ca pe cate o parte puteai sa ajungi cu capul, iar pe alta nu puteai nici cu mana. Astfel arata oamenilor ca Dumnezeu nu voieste pietrele cele impodobite in biserica, ci inimile cele curate; iar sfanta masa era acoperita cu acoperamant rosu si a savarsit pe dansa episcopul Sfanta Liturghie si a impartasit pe credinciosi cu Prea Curatele Taine, iar in altar, despre partea de miaza noapte, de la varf picura apa curata, dulce, foarte luminoasa si facatoare de minuni, din care, bind, bolnavii cistigau sanatate. Si beau credinciosii din apa aceea dupa impartasirea Sfintelor Taine si se faceau minuni fara de numar in biserica aceea si se tamaduiau toate neputintele cu rugaciunile Sfantului Arhanghel Mihail. Deci a zidit episcopul chilii langa biserica si a randuit sa fie acolo preoti si diaconi si cantareti si citeti, ca in toate zilele sa se savarseasca pravila bisericeasca, in slava lui Dumnezeu si in cinstea Sfantului Arhanghel Mihail.

Credem ca este bine sa pomenim si aceasta minune care s-a facut in muntele Athos. In zilele dreptcredinciosilor imparati bulgari era un om vestit, bogat si cu mare vaza, care se numea Dohiar, om al palatelor imparatesti. Acesta, venind in frica lui Dumnezeu, a dorit sa fie calugar si, luand multime de aur din vistieriile sale, s-a dus la Sfantul Munte ca sa cerceteze manastirile si sa-si caute lui un loc in care sa-i placa a se salaslui. Inconjurand multe manastiri si dand multa milostenie, a mers din lavra Fericitului Atanasie, pe malul marii cel dinspre Salonic, si a aflat loc foarte frumos, avand ape dulci si poame foarte multe, dar nelocuit de nimeni. Placandu-i locul acela, a gandit sa se aseze intr-insul si sa zideasca o manastire si, adaugand sarguinta, degraba si-a savarsit dorinta. Mai intai a ridi-cat o biserica foarte frumoasa in numele Sfantului Ierarh Nicolae, apoi a imprejmuit manastirea cu ziduri de piatra si randuindu-le pe toate dupa cerinta, precum se cuvine singur s-a imbracat intr-insa in chip calugaresc. Cheltuindu-si toata averea lui pentru zidirile cele multe, nu i-a ajuns aur ca sa infrumuseteze si biserica cu podoaba cuviincioasa si buna. Insa avea nadejde la Dumnezeu, zi-cand: „De va voi Dumnezeu ca sa proslaveasca locul acesta, apoi cu judecatile care stie va purta grija pentru infrumusetarea bisericii. Fie voia Lui”.

In dreptul Sfantului Munte, este un ostrov care se numeste Lug, spre care, peste mare pana la el, este cale de o zi. Acolo pas-torii stateau cu dobitoacele, ca locul acela este plin de verdeata si este pasune buna pentru dobitoace. Era in ostrovul acela un stalp de piatra foarte inalt, la un loc pustiu, iar in varful stalpului un idol si o scriere elineasca in acest fel: „Oricine ma va lovi pe mine in crestet, va afla multime de aur”. Pentru aceea multi se ispiteau sa stie de este adevarat lucrul acela si loveau in cap idolul, dar nu aflau nimic. S-a intamplat in acea vreme de pastea un copil boii aproape de stalpul acela si copilul era intelept si stia a citi si, citind cuvintele cele scrise pe stalp, lovi pe idol in cap ca si ceilalti ca sa afle aurul, insa n-a aflat nimic. Apoi a gandit ca este ascunsa in pamant comoara si, apunand soarele, privea unde se sfarsea umbra stalpului aceluia si acolo, la varful capului idolului celui desemnat de umbra, a sapat pamantul cautand comoara, dar n-a aflat-o.

Apoi rasarind soarele, iarasi a privit unde se sfarsea umbra stalpului aceluia si acolo a inceput a sapa. Sapand el, s-a auzit un sunet la locul acela, si cunoscand ca acolo este comoara, a inceput mai cu dinadinsul a sapa si a aflat o piatra de moara mare, cat nu putea el sa o miste, dar intinzand mana prin gaura pietrei a aflat aur mult; si nu se pricepea ce sa faca cu el, ca zicea intru sine: „De voi spune cuiva de comoara aceasta, apoi ma tem ca sa nu ma ucida pentru aur”. Iar Dumnezeu, ascultand rugaciunile batranului celui pomenit mai inainte si purtand grija de infrumusetarea sfintei bise-rici, a pus in mintea copilului sa se duca in Sfantul Munte la una din manastiri si sa spuna egumenului de comoara aceea aflata, lucru pe care l-a si facut. Luand cativa bani de aur spre incredintarea co-morii celei aflate, a mers intr-un sat care este aproape de mare si a gasit un om ca sa-l treaca pe el la Sfantul Munte. Iar dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu s-a oprit in limanul manastirii celei nou zidita. Manastirea aceea se numeste pe numele intemeietorului sau: Dochiaru. Deci omul cel ce a trecut pe copil s-a intors in satul sau, iar copilul s-a dus la manastire si, vazand pe egumen, i-a spus lui toate cu de-amanuntul despre comoara ce a aflat.

Egumenul, cunoscand ca lucrul acesta este al lui Dumnezeu, a chemat pe trei calugari si, facandu-le cunoscut lor lucrul cel spus de copil, i-a trimis cu dansul ca sa aduca la manastire aurul ce se afla-se. Iar ei mergand degraba au luat un caiac si, sosind la ostrovul acela, au ajuns la stalp si la comoara si pravalind piatra aceea de moara, au aflat un cazan plin de aur; si s-au bucurat de dansul foarte tare. Iar vrajmasul cel ce uraste binele a semanat un gand rau in inima unuia din calugarii aceia si a zis acela catre alt calugar: „Frate, de ce este nevoie sa ducem egumenului aurul acesta pe care l-am gasit? Dumnezeu ni l-a trimis noua ca singuri noi sa ne facem noua locas si sa ridicam manastire”. Iar el a zis: „Dar cum vom putea tainui aurul acesta?” Raspuns-a acela: „Aceasta este, ca putem sa-l aruncam pe copil in mare si nimenea nu va fi sa marturiseasca aceasta fapta asupra noastra”. Si asa, sfatuindu-se, au spus sfatul lor celui de al treilea calugar. Iar acela, avand intru sine frica lui Dumnezeu, a zis catre dansii: „Nu, fratilor, sa nu indrazniti a face aceasta, sa nu pierdeti pe copil pentru aur si im-preuna cu el si sufletele voastre”. Iar ei, neascultandu-l pe el, au staruit pe langa dansul ca sa se invoiasca la sfatul lor. La sfarsit ii zisera: „De nu vei fi una cu noi, apoi sa stii ca si pe tine si pe copil va vom pierde”. Apoi vazand fratele gandul cel rau al lor neschimbat, s-a temut ca nu cumva sa-l piarda si pe el; pentru aceea le-a zis lor: „Daca voi ati voit asa, faceti ce stiti, voi veti vedea; iar eu ma jur cu numele lui Dumnezeu ca nu voi spune la nimenea de aceasta si nici nu am trebuinta de aur”.

Asa, intarindu-si cuvantul cu juramant, a tacut. Iar ei luand aurul si piatra aceea cu care aurul a fost acoperit le-au dus in caiac, apoi sezand cu copilul, au inceput a pluti spre manastire. Iar cand era in mijlocul noianului marii, au navalit asupra copilului si incepura a-i lega piatra de grumaz. Iar el vazand ceea ce era sa-i faca a inceput sa planga si cu tanguire amarnica se ruga lor sa nu-l piarda. Dar nimic nu a folosit ca ticalosii aceia de calugari, avand inima impietrita si suflet iubitor de aur, nu s-au temut de Dumnezeu, nici nu s-au umilit vazand lacrimile copilului si nu i-au ascultat rugamintea lui cea din adancul inimii, ci, luandu-l pe el, cu pia-tra l-au aruncat in mare si indata s-a cufundat in valuri. Era noapte cand savarseau fapta cea rea acei oameni fara de Dumnezeu.

Dar milostivul Dumnezeu, privind de sus spre tanguirea cea amara a copilului si vazand inecarea lui cea nevinovata, a trimis pe pazitorul neamului omenesc, pe Sfantul Arhanghel Mihail, ca, luand pe cel inecat din fundul marii, sa-l aduca pe el viu in biserica. Si asa a fost. Pentru ca fara de veste s-a aflat copilul in biserica, aproape de Sfanta Masa, cu piatra spanzurata de grumaji. Sosind ceasul Utreniei, cel randuit a intrat in biserica, ca sa aprinda lumi-narile si sa toace la cantarea cea de dimineata si a auzit un glas in altar ca glasul omului ce geme si i-a fost frica si, alergand, a spus egumenului. Iar egumenul, numindu-l imputinat la suflet, l-a trimis iarasi in biserica. Iar el, intrand a doua oara, a auzit acelasi glas si iarasi a alergat la egumen.

Atunci egumenul a mers cu dansul in biserica, dupa care, amandoi auzind glas de copil si intrand in altar, au vazut pe copil stand aproape de Sfanta Masa, cu piatra la grumaji si apa de mare curgand inca din hainele lui. Si, cunoscandu-l pe el, l-a intrebat: „Ce ti s-a intamplat tie, fiule, si cum ai venit aici?” Iar el, desteptandu-se ca din somn, a zis: „Viclenii aceia de calugari pe care i-ai trimis cu mine dupa aurul ce s-a aflat, aceia, legandu-mi piatra aceasta de grumaji m-au aruncat in mare si afundandu-ma eu intru adancul marii, am vazut doi oameni luminosi ca soarele si i-am auzit pe ei vorbind intre dansii si a zis unul catre altul: Arhanghele Mihaile, sa duci pe acest copil in manastirea care se chiama Dochiaru. Auzind eu acestea, indata am inceput a nu ma simti pe mine si nu stiu cum m-am aflat aici”. Iar egumenul, auzind cele spuse de copil, se minuna foarte si lauda pe Dumnezeu cel ce face minunate si prea slavite minuni ca aceasta. Apoi a zis catre copil: „Sa ramai, fiule, la locul acesta pana maine, pana ce rautatea aceasta va fi vadita”. Si, iesind, a incuiat biserica si a randuit ca paracliserul sa nu spuna nimanui ceva, iar Utrenia a poruncit sa o cante in tinda. Si a zis pa-racliserului: „De te va intreba cineva ce este acest lucru nou, de ce nu se canta Utrenia in biserica, ci in tinda, sa-i raspunzi ca parintele egumen a poruncit asa”.

Egumenul poruncind eclesiarhului, singur s-a suit pe un stalp deasupra portii ca sa pazeasca venirea spurcatilor acelora de uci-gasi; apoi facandu-se ziua, iata veneau spre manastire ucenicii aceia, iar aurul il ascunsesera intr-alt loc oarecare.

Vazandu-i pe ei egumenul, a iesit cu ceilalti frati in in-tampinarea lor si i-a intrebat pe dansii, zicand: „Ce este aceasta? Patru v-ati dus, iar acum trei v-ati intors! Unde este cel de al patrulea?” Iar ei, ca maniindu-se, zisera: „Parinte, si pe tine si pe noi ne-a amagit copilul spunand ca a aflat comoara, dar nu ne-a aratat noua nimic si singur nu stie nimic. Pentru aceea, rusinandu-se de noi, s-a ascuns, si noi, cautandu-l pe el, nu l-am gasit, de aceea singuri ne-am intors la tine”. Iar egumenul a zis: „Voia lui Dumnezeu sa fie!” Si asa intrara in manastire. Apoi i-au dus pe ei in biserica unde tanarul acela se afla, curgand inca apa din hainele lui si l-a aratat pe el zicandu-le: „Cine este acesta?” Iar ei, spaiman-tandu-se, stateau ca niste iesiti din minte, neputand sa raspunda nimic timp indelungat. Iar mai pe urma au marturisit fapta lor cea rea si au aratat unde au ascuns aurul cel aflat.

Egumenul, trimitand frati mai credinciosi, au adus aurul in manastire. Si s-a auzit de aceasta prea slavita minune in tot Sfantul Munte si s-au adunat toti calugarii de la toate manastirile, la vede-rea minunii acesteia si au adunat sobor si au numit biserica aceea cu numele Sfantului Arhanghel Mihail, iar in numele Sfantului de minuni facatorul Nicolae au zidit alta biserica. Pe acei doi ucigasi vicleni i-au blestemat si, insemnandu-le fetele, i-au gonit din manastire, pe al treilea, fiindca nu s-a invoit la inecarea copilului si s-a intors despre fapta cea rea l-au declarat nevinovat, iar pe copilul acela izbavit din mare, imbracandu-l in chip calugaresc, s-a facut bun nevoitor si calugar iscusit. Egumenul cu aurul acela ce s-a aflat, a reinnoit toata biserica cu buna podoaba si a infrumusetat-o cu toate bunatatile. A ridicat si un foisor foarte frumos din temelie si piatra aceea cu care tanarul a fost aruncat in mare a pus-o in zid, spre cunostinta tuturor.

Mutandu-se catre Domnul egumenul acela, in locul lui a fost pus acela izbavit din mare si cu dumnezeiasca placere vietuind si acela, a trecut la Domnul purtat de mainile Sfantului Arhanghel Mihail, prin care din mare in biserica a fost adus.

Pentru toate acestea slavim pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh si pe Sfantul Arhanghel Mihail il marim in veci. Amin.

Nouăzeci de ani mai târziu, în această biserică s-a aşezat, spre a practica asceza şi a servi la altar, un tânăr numit Arhip, originar din Hierapolis. Pentru zelul şi dragostea acestui tânăr atlet al lui Hristos, Dumnezeu i-a dat harul de a face minuni şi vindecări. Dar oarecare elini, aprinşi de zavistie din pricina minunilor preamărite ce se făceau în biserica Arhistrategului Mihail, au vrut să abată râul care curgea acolo aproape şi să-l pornească asupra Bisericii, că să înece şi Biserică şi să piardă şi pe Arhip. Dar dumnezeiescul Arhistrateg, însuşi arătându-se şi poruncind lui Arhip să se îmbărbăteze, a lovit cu un toiag piatră, şi făcând cale apei printr-însă, de atunci până în ziua de astăzi, se vede cum acolo este înghiţită apa şi se mistuieşte.

Doamne Dumnezeule, Te rog trimite ingerii Tai iubitori preaputernici in casa mea, de sus in jos, inauntru si in afara, in fiecare loc si coltisor, in fiecare spatiu si fiecare incapere pe care arhanghelul Mihail tocmai le-a curatat. Sa le umple cu prezenta lor iubitoare, caci ei emana lumina Ta si radiaza iubirea Ta cantand si laudand Gloria Ta. Fie ca ingerii Tai sa lucreze cu mine in toate lucrurile pentru binele meu cel mai inalt. Fie ca ei sa ma protejeze, sa ma iubeasca, sa ma ghideze si sa ma auda atunci cand lucreaza cu mine.

Iti multumesc, Doamne!
Amin

Iubite Arhanghele Mihail, te rog sa-mi oferi ajutorul tau din nou acum. Te rog, Mihail, vino cu legiunile tale de ingeri si spiritele milei pentru a inconjura casa mea de sus in jos, inauntru si in afara, si aseaza ingerii tai gardieni luptatori la fiecare fereastra, usa si intrare, astfel incat nimic si nimeni sa nu poata intra, cu exceptia celor in Lumina Duhului Sfant.

Iti multumesc iubite Arhanghel Mihail!
Amin.

Lumea ingereasca a fost creata de Dumnezeu din nimic, nu din ceva preexistent si nici din fiinta Sa. Referatul biblic despre creatie nu vorbeste in mod precis despre crearea ingerilor. Sfintii Parinti afirma ca la creatie nu se vorbeste explicit despre ingeri din doua motive:  evreii, inclinati spre idolatrie, ar fi cazut usor in ratacirea idolatra a popoarelor vecine si ca in cartea Facerii se urmareste numai infatisarea inceputului lumii vazute.

In ceea ce priveste ierarhia ingereasca, Dionisie Areopagitul vede cetele ingeresti in numar de noua, asezate in cate trei grupuri suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stapanii; Incepatorii, Arhangheli, Ingeri. Biserica si-a dat consimtamantul asupra acestei ierarhii prin introducerea ei in pictura bisericeasca.

Pentru ca ingerii sunt netrupesti, la ei nu se poate vorbi de sex si nici de o transplantare a speciei (Fac 6,2), deci, ei nu se casatoresc, nu se inmultesc (Matei 22,30) si nici nu mor (Luca 20, 35-36). Ingerii isi transmit unii altora propriile lor ganduri si hotarari fara sa rosteasca cuvinte. Insa, pentru indeplinirea slujbei lor, pot lua infatisare omeneasca (II Reg 6,17), pot sa vorbeasca, sa manance, sa apara imbracati si uneori purtand aripi (Fac. 32,25; Luca 24, 4; Matei 28,3; Apoc 14,6).

Lucrarea principala a ingerilor este aceea de a-l intari si sustine pe om in a transfigura lumea.

Sfantul Arhanghel Mihail

In limba ebraica, numele sau inseamna „Cine este ca Dumnezeu?”. El este cel care „striga”: „Sa luam aminte, noi, care suntem fapturi, ce a patimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum intuneric s-a facut. Ca cine este ca Dumnezeu?”, si asa s-a intocmit soborul, adica adunarea si unirea tuturor ingerilor. Pe seama sa se pune si calauzirea lui Lot si a familiei acestuia la iesirea din Sodoma, precum si protectia speciala a poporului lui Israel. Ii scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, il sprijina in lupta pe Ghedeon, il mustra pe vrajitorul Valaam si il elibereaza din inchisoare pe Sfantul Apostol Petru. Conform Scripturii, toti mortii  vor iesi din morminte la glasul trambitei Sfantului Arhanghel Mihail. 

Sfantul Arhanghel Gavriil

In limba ebraica, Gavriil inseamna „barbat-Dumnezeu”. Numele sau contine concentrat vestea ca Dumnezeu Se va face barbat, ca va asuma firea omeneasca. Vesteste Sfintilor Parintilor Ioachim si Ana nasterea Maicii Domnului, ii descopera lui Zaharia nasterea Inaintemergatorului. Pastorilor le arata ca li S-a nascut Prunc, pe Iosif, logodnicul Mariei, il intareste ca sa nu se indoiasca de nimic, calauzeste Sfanta Familie in Egipt si aduce femeilor mironosite vestea Invierii Domnului.

Ceata ingereasca inferioara se arata luminatoare celei superioare

Parintele Dumitru Staniloae marturiseste pe baza sfintelor noastre predanii, ca Arhanghelul Gavriil este singurul caruia i s-a descoperit misterul intruparii Fiului lui Dumnezeu. Astfel, desi nu face parte din ceata ingerilor aflata in prima triada si nemijlocit langa Dumnezeu, se face luminator al acesteia. Ii invata pe cei ce ii sunt superiori sa „ridice portile vesnice”, ca Cel ce S-a imbracat in trup pentru negraita iubire de oameni, sa urce si sa stea mai presus de toata Incepatoria si Puterea.  Cele mici sunt facute mari prin har. Aceasta o spune si Sfantul Apostol Pavel: „Acum, zice, s-a facut cunoscuta prin Biserica, Incepatoriilor si Stapaniilor, intelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu” (Ef. 3, 10).