Într-un ținut unde stelele coborau noaptea să doarmă în crengile copacilor, trăia o tânără pe nume Alina. Era cunoscută pentru frumusețea ei tăcută și ochii ce păreau să fi văzut lumi ce nu aparținuseră niciodată pământului.
Într-o dimineață, pe când privea norii din grădina palidă a casei sale, un sticlete cu pene argintii i s-a așezat în palmă. Nu era o pasăre obișnuită ci purta în cioc o cheie mică, veche, lucrată cu o migală aproape uitată de timp. Pasărea a privit-o adânc, iar într-un fel pe care nu-l putea explica, Alina a înțeles: „Această cheie deschide o ușă ce nu poate fi găsită decât de cei care au pierdut ceva important.”
Așa a început călătoria Alinei. A urmat pasărea prin păduri de ceață, pe margini de vis și realitate, prin locuri unde timpul se curba și ecourile aveau formă. Într-un tărâm ascuns dincolo de amintiri, a găsit o poartă de lumină invizibilă pentru ochii altora, dar clară pentru ea.
Cu inima tremurândă, a introdus cheia în lacăt. Ușa s-a deschis spre o grădină unde trecutul și viitorul se țineau de mână. Acolo, și-a regăsit o parte din suflet pe care o pierduse demult speranța.
Când s-a întors, pasărea nu mai era. Dar cheia rămăsese, și în fiecare seară, cerul devenea un pic mai albastru, iar inima ei, un pic mai ușoară
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.