„Omul care se smerește nu mai are dușmani...”

 Smerenia nu înseamnă slăbiciune, ci putere ascunsă în taină. Într-o lume care te învață să fii tare, să nu lași de la tine, să te aperi, să demonstrezi, Hristos ne arată altceva: „Învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima.” Părintele Hrisostom spunea: „Cel smerit nu se teme de nimic. Nici de vorbe, nici de pierderi, nici de umilințe. Pentru că a renunțat deja la sine.” Smerenia e mai adâncă decât tăcerea, e o tăcere a inimii în fața lui Dumnezeu. Nu te mai justifici, nu mai arăți cu degetul, nu mai ai nevoie să convingi. În taina smereniei, Dumnezeu Se arată. Omul smerit poate fi călcat în picioare și totuși, nu se frânge. El știe că viața nu e o scenă, ci un drum către cer. Smerenia este singura cale care nu duce la slavă deșartă, ci la înălțare tainică. Când te smerești, încep să se vindece rănile. Nu mai lupți cu oamenii, ci cu păcatul. Nu mai ai dușmani, pentru că ai lăsat dreptatea în mâinile Domnului. Și El știe mai bine. Mult mai bine.”Faptul că un om te place nu este suficient să fii într-o relație cu el sau să te simți flatat.
 Un om poate să te placă pentru că ești capabil să oferi fără să ceri nimic în schimb.
 Un om poate să te placă pentru că te exploatează. Un om poate să te placă pentru că obține de la tine ceva ce nimeni altcineva nu i-ar mai da.
De aceea, plăcutul în relație este de mai multe feluri.
E o diferență foarte mare între cineva care te place pentru cine ești tu cu adevărat, căruia îi place felul tău de a fi, căruia îi place prezența ta în viața lui, versus cineva care te place pentru că tu îi oferi multe beneficii și nu ai niciodată nicio pretenție de la el. În clipa în care un om fără încredere în el însuși se întâlnește cu cineva care îl place, nu contează de ce te place.
 Singurul lucru care contează este că primești puțină validare, ceea ce duce întotdeauna la dezastre, ceea ce duce la dezamăgiri.
 Mai târziu te întrebi, cum a putut omul ăsta să-mi facă așa ceva? De ce eu nu exist? De ce nu ține cont de sufletul meu, de dorințele mele? Pentru că de la început acel om nu te-a plăcut pe tine, ci i-a plăcut ceea ce tu îi oferi. Și i-a plăcut, poate, naivitatea ta, disponibilitatea ta, capacitatea ta de a te sacrifica pentru el.
 În clipa în care înțelegi cine ești tu și ce ai tu nevoie de la tine și de la ceilalți, lucrurile se schimbă. Pentru că nu mai alergi după această validare de suprafață în care ți se spune ce vrei tu să auzi sau ești tratat cum ai vrea tu să fii tratat, ci realmente te uiți la criteriile autentice după care acest om te place, la comportamentul lui, la toată interacțiunea voastră şi modul în care te face să te simți.
Este foarte important să facem diferența, pentru că dacă nu reușim să facem asta, ne trezim epuizați, neputincioși, în relații toxice, frustrați. Dar, de fapt, noi am fost cei care în primă instanță, din pricina orgoliului, din pricina vulnerabilității emoționale, nu am evaluat corect, de la început, ce simte și crede cu adevărat un om despre noi. Am considerat că dacă acea persoană îşi îndreaptă privirea către noi, ne vede aşa cum suntem. Adevărul este că putem fi priviți de toți oamenii, dar înțeleşi doar de către cei care ne văd cu simțirea lor.


Cu drag,eu...