Traducere din limba greacă veche Pr. Marcel HANCHEŞ
Apare cu binecuvântarea P. S. Sale, P. S. Lucian Lugojanu
Episcop Vicar al Arhiepiscopiei TimişoareiSf. Ioan Gură de Aur
Cateheze maritale
Omilii la căsătorie
Traducere din limba greacă veche Pr. Marcel HANCHEŞ
Apare cu binecuvântarea P. S. Sale, P. S. Lucian Lugojanu
Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei
Coperta : Frescă realizată de Pr. Arsenic Boca, Biserica Drăgănescu
Editura «Oastea Domnului» - Sibiu 2004
La cuvintele apostoleşti:
„Din pricina desfrâului
fiecare să-şi aibă nevasta lui"
1. Şi astăzi vreau să vă conduc la izvorul cel dulce, din care niciodată nu lipseşte dulceaţa. Căci
aşa este felul vorbelor lui Pavel. Şi toţi câţi îşi umplu inimile din izvorul acesta vor grăi prin
Duhul Sfânt. Şi mai dulce decât toată mierea este desfătarea dumnezeieştilor cuvinte. Şi acest
lucru îl limpezeşte proorocul, când zice: „Cât de dulci sunt gâtlejului meu cuvintele Tale, mai
mult decât mierea în gura mea" (Ps 118, 103). Şi nu numai decât mierea este mai dulce
desfătarea dumnezeieştilor cuvinte, ci şi mai scumpă decât aurul şi decât orice piatră preţioasă
şi mai curată decât tot argintul. „Cuvintele Domnului - zice - sunt cuvinte curate, argint lămurit
în foc, curăţat de pământ, curăţat de şapte ori" (Ps 11, 6). De aceea şi înţeleptul a zis: „Nu este
bine să mănânci multă miere, dar e de trebuinţă să preţuieşti cuvintele slăvite" (Pilde 25, 27).
Căci din aceea se naşte adesea şi boală pe care nu o aveam înainte, dar din acestea putem şi
slăbiciunea pe care o avem să o tămăduim. Iar mierea îşi pierde dulceaţa prin digestie1, dar
dumnezeieştile cuvinte când sunt digerate, atunci şi sunt mai dulci şi mai folositoare, şi celor
care le au şi la mulţi alţii. Şi cel ce se împărtăşeşte din belşug din bucatele de la masă, vomitând
din această pricină, se face neplăcut tovarăşului său. Dar cel ce dă afară2 din învăţătura
duhovnicească multă bună mireasmă dăruie celui de lângă sine. Şi David, bucurându-se
necontenit de un asemenea ospăţ, a zis: „Revărsat-a3 inima mea cuvânt bun" (Ps 44, 1). Căci se
poate revărsa şi cuvânt rău. Şi după cum în cazul mâncării voma dată afară dă seama de felul
bucatelor înfulecate, aşa-i şi cu puterea cuvintelor: mulţi dintre oameni, cu ce fel de cuvinte se
hrănesc, de acelaşi fel şi dau afară. Dacă mergi la teatru4 şi asculţi cântece desfrânate, întru totul
astfel de cuvinte vei grăi5 către aproapele. Dacă vii la Biserică şi te vei împărtăşi de auziri
duhovniceşti, asemenea îţi vor fi şi graiurile6. De aceea şi proorocul a zis „revărsat-a inima mea
cuvânt bun", arătându-ne hrana mesei de care pururea s-a împărtăşit. Acestuia i-a crezut şi
Pavel, şi îndemnând, zice: „Tot cuvântul stricat să nu iasă din gura voastră, ci dacă este vreunul
bun" (Ef 5, 29). Care este cuvântul stricat? Dacă înveţi care este cel bun, atunci vei cunoaşte şi
pe cel stricat7. Căci spre a-1 deosebi de cel bun 1-a aşezat pe acesta. Iar care este cel bun nu te
ruga să afli de la mine. Căci Pavel însuşi ne tâlcuieşte felul lui. Fiindcă după ce zice „dacă este
vreunul bun", adaugă „spre zidirea Bisericii", arătând că acel cuvânt este bun care zideşte pe
aproapele. Aşadar, după cum cuvântul ce zideşte este bun, aşa şi cel ce distruge este stricat şi
rău. Acum, dar, şi tu, iubite, dacă ai ceva de acest fel să spui, care poate să facă mai bun pe cel ce
ascultă, nu opri cuvântul la vremea potrivită8. Dar dacă nu ai decât vorbe rele şi stricate, taci, ca
să nu fii osândit pentru aproapele.
Căci acest cuvânt este stricat, neziditor pentru cel ce ascultă, şi nimicitor. Dacă cuvântul
se îngrijeşte de virtute, adesea se ridică împotriva lâncezelii şi lipsei de minte, iar dacă nu se
îngrijeşte de ea, mai delăsător îl face pe ascultător. Dacă îţi vine să zici oarecare cuvânt de
ruşine care [stârneşte] râsete, taci. Căci şi acest cuvânt este stricat, pornind spre desfrânare şi
pe cel ce grăieşte şi pe cel ce ascultă, aprinzând poftele rele ale amândurora. După cum
lemnele se fac focului materie şi hrană, aşa sunt şi vorbele pentru sfătuirile rele9. De aceea nu
trebuie deloc să grăim toate câte le avem în minte, ci să ne sărguim şi să scoatem din minte
poftele rele şi tot gândul ruşinat. Şi dacă vreodată, uitând, primim gânduri murdare, nu cumva
să le dăm afară prin limbă, ci să le înăbuşim prin tăcere. Căci şi sălbăticiunile şi şerpii, căzând
în cursă10, dacă află vreo cale de scăpare, când ies de acolo se fac mai sălbatici. Iar dacă rămân
jos, fiind necontenit închişi din toate părţile, uşor se pot ucide şi pieri. Aşa e şi cu gândurile rele:
dacă află vreo ieşire prin gura şi cuvintele noastre, aprind iar flacăra dinlăuntru. Dar dacă le
ţărmurim cu tăcerea se fac mai neputincioase, şi, siluite ca de foamete prin tăcere, degrab pier
2
din minte. Iar când pofteşti oarecare dorire neruşinată, nu grăi cuvântul de ruşine şi se va
stinge şi pofta. Dacă nu ai mintea curată, măcar ţine-ţi gura curată şi nu-ţi dezgoli în afară
tulburarea, ca să nu vatămi şi pe altul şi pe tine. Căci multă pată aduce nu numai celor ce
grăiesc, ci şi celor ce ascultă de la alţii cuvinte de ruşine. De aceea vă îndemn şi vă sfătuiesc nu
numai să nu vorbiţi unele ca acestea, ci să vă ţineţi de-o-parte şi de auzirea celor grăite de alţii
şi să fiţi pironiţi pururea de legea dumnezeiască. Căci pe unul ca acesta şi proorocul îl fericeşte,
când zice: „Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a
stat şi pe scaunul ciumaţilor nu a şezut, ci în legea Domnului e voia lui şi la legea lui va cugeta
ziua şi noaptea" (Ps l, 1-2).
2. Chiar dacă şi în adunările cele din afară11 se poate spune ceva folositor, nevătămător [cuvânt],
abia unul de se găseşte între cele multe spuse. Dar cu dumnezeieştile Scripturi este cu totul
dimpotrivă. Căci nu se aude vreodată cuvânt rău, ci toate sunt spre mântuire şi pline de multă
filosofic. Aşa sunt şi acestea: „Despre cele ce mi-aţi scris, bine este omului să nu se atingă de
femeie. Dar din pricina desfrâului, fiecare să-şi aibă femeia sa, şi fiecare femeie bărbatul său" (I
Cor 7, 1-2). Despre nuntă legiuieşte Pavel; şi nu se ruşinează, nici roşeşte. Ba, mai mult, este
ceva firesc. Căci dacă Stăpânul lui a cinstit nunta şi nu S-a ruşinat, ci a împodobit-o şi cu
prezenţa Lui şi cu daruri (şi daruri mai mari decât toţi a adus la nuntă, preschimbând firea apei
în vin), cum să fi roşit robul să legiuiască despre nuntă? Căci nu e rea nunta, ci rău e adulterul,
rău e desfrâul.
Nunta este leac ucigător pentru desfrânare. Prin urmare, să n-o necinstim prin alaiuri12
diavoleşti. Ci ceea ce au făcut cei din Cana Galileii să facă şi cei care acum îşi iau femei: să-L
aibă pe Hristos în mijlocul lor. Şi cum se poate face aceasta? Prin preoţi! Căci zice: „Cel ce vă
primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte" (Mt 10, 40). Dacă laşi deoparte pe diavol, cântecele
desfrânate şi mişcările mlădioase13, şi jucatul fără rânduială, şi vorbele de ruşine, şi alaiul
diavolesc, şi zarva., şi râsul, şi toate celelalte lucruri necuviincioase şi îi aduci pe sfinţii robi ai
lui Hristos, atunci şi Hristos, prin ei, cu adevărat va fi de faţă, dimpreună cu Mama şi cu fraţii
Lui. Căci zice: „Cel ce face voia Tatălui Meu, acesta este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea"
(Mt 12, 50). Şi ştiu că anevoios lucru este pentru unii şi mi se pare că şi împovărător, când
îndemn acestea şi tai vechiul obicei. Dar nu-mi pasă de aceasta. Căci nu mă rog să fiu plăcut
înaintea voastră, ci să aveţi folos. Nu caut aplauzele voastre şi laudele, ci câştigul şi filosofia14.
Să nu-mi zică cineva că aşa-i datina. Dacă-i vorba să cutezi a păcătui, să nu-mi pomeneşti de
datină! Ci, dacă sunt lucruri rele, chiar de este datină veche, leapădă-le. Iar dacă nu sunt rele,
chiar de este ceva neobişnuit, adu-le şi îndătinează-le15. Şi că necuviinţele ce se fac azi nu sunt
datină veche, ci noi sunt, adu-ţi aminte cum a luat-o Isaac pe Rebeca şi lacob pe Rahila. Că
Scriptura a pomenit şi de nunţile lor, şi zice chiar şi cum miresele au fost duse în casele mirilor,
dar nu pomeneşte de nici un lucru de acest fel. Ci au făcut ospăţ şi masă mai strălucit decât se
obişnuia şi au chemat la nuntă pe cei ce se cuvenea. Dar fluiere şi surle şi ţimbale şi dănţuiri
venite din înfierbântarea vinului şi toate celelalte necuviinţe ce se petrec acum nu le-au primit.
Iar ai noştri16 dănţuiesc şi cântă cântări Afroditei, în care se vorbeşte de multe adultere, de
stricări de nunţi, de fărădelegi, desfrânări şi împreunări nelegiuite, şi multe alte cântece pline de
necuviinţă şi ruşine zic în acea zi17 şi, după ce că se îmbată şi sunt într-atâta necuviinţă, se ţin
după mireasă, zicând cuvinte de ruşine în auzul tuturor. Cum îi mai ceri întreagă înţelepciune18,
spune-mi, când tu o înveţi din chiar prima zi să aibă atâta lipsă de sfială şi faci ca înaintea
privirilor ei să se întâmple şi să se spună lucruri pe care este oprit a le auzi şi sclavii cei mai de
jos! Atâta vreme s-au ostenit tatăl şi mama ei s-o păzească fecioară, încât nici n-a vorbit, nici n-a
auzit pe altcineva să spună asemenea vorbe. Şi după ce s-au îngrijit ei ca să fie ascunsă, şi să stea
în gineceu, şi să fie păzită de străji, de uşi, de încuietori, să aibă la ceas de seară însoţitori, şi să
nu i se arate nimic din aceste deşuchieri, şi încă de multe altele au avut grijă, tu vii acum şi într-o
zi nimiceşti toate acelea, făcând-o să nu se sfiiască de tot acel necinstit alai şi vârându-i în suflet
3
geloziile? Nu de aici dorinţa de a se lipsi de prunci şi văduviile şi lepădarea copiilor înainte de
vreme19? Când chemi demonii prin cântece20, când împlineşti pofta acelora prin cuvinte de
ruşine, când aduci în casă mimi21 şi desfrânaţi şi tot teatrul, când umpli casa de des-frâu şi când
pregăteşti ca acolo să prăznuiască toată ceata dracilor, spune-mi, ce lucru bun aştepţi mai
departe22? Pentru ce mai chemi şi pe preoţi, dacă în cele din urmă săvârşeşti unele ca acestea?
Vrei să-ţi arăt cinstire23 care aduce câştig? Cheamă cetele de săraci! Dar tu te ruşinezi cu totul şi
roşeşti. Şi ce este mai rău decât această nebunie, că pe de-o parte tragi pe diavol în casă şi nu
socoteşti că faci ceva de ruşine, iar pe de alta roşeşti dacă L-ai aduce pe Hristos! Căci după cum
o dată cu intrarea săracilor vine de faţă şi Hristos, aşa, o dată cu desfrânaţii şi mimii care
dănţuiesc acolo, prăznuieşte şi diavolul în mijlocul lor. Şi nu e nici câştig din acea cheltuială, ci
se face şi multă vătămare. Dar din cheltuiala cu săracii pe dată iei multă plată, însă aşa ceva nu
face nimeni în oraş. Dar sârguieşte-te să începi tu, şi să fii începătorul acestui bun obicei, ca,
văzându-te, şi alţii să te urmeze24. Dacă va râvni cineva [dintre voi], dacă va urma acest obicei,
copiii şi urmaşii vor zice celor ce întreabă: Cutare a adus cel dintâi acest bun aşezământ. Căci
dacă în întrecerile25 cele din afară, şi în ospeţe - în aceste lucruri fără de folos - cei care sunt
premiaţi, de mulţi sunt proslăviţi prin cântare, cu mult mai mult pentru slujba cea
duhovnicească toţi vor aduce laude şi mulţumire celui care cel dintâi a adus această minunată
începătură şi aceasta îi va fi lui şi cinste şi câştig. Şi chiar dacă acest lucru este făptuit şi de alţii,
ţie, celui care 1-ai sădit cel dintâi, ţi se va aduce slavă pentru roadele acelora. Acest fapt
deîndată te face şi tată, aceasta te face înainte-stătător al multor născuţi şi îţi vei ajunge
bătrâneţile împreună cu aleasa ta. Căci după cum pe cei ce păcătuiesc degrab îi ia Dumnezeu,
căci zice: „vor fi fiii voştri orfani şi femeile voastre văduve", aşa şi celor ce se încred întru toate
în El le făgăduieşte că le va da şi bătrâneţe îmbelşugată şi toate bunătăţile dimpreună cu acestea.
3. Auzi-l şi pe Pavel, care zice la fel, că mulţimea păcatelor adesea cheamă moartea înainte de
vreme. Căci zice: „pentru aceea sunt între voi slabi şi neputincioşi şi mulţi au adormit" (I Cor
11, 30). Iar că atunci când hrănim săracii nimic de acest fel nu lasă să cadă asupră-ne, ci, chiar
de se întâmplă ceva ce nu ne-am aştepta, aceia aduc grabnică îndreptare, învaţă de la copila din
lope. Căci pe aceasta, pe când zăcea moartă, săracii hrăniţi [mai înainte de ea], stând împrejuru-i
şi plângând, au sculat-o şi au adus-o iar la viaţă (Fapte 9, 36-42). Iată cu cât e mai de folos
rugăciunea văduvelor şi a săracilor decât orice râsete şi dănţuiri. în acestea o singură zi ţine
desfătarea, în celelalte neîncetat e câştigul. Gândeşte-te ce mare lucru este ca mireasa să intre în
casa mirelui primind pe capul ei atâta noian de binecuvântări.
De câte cununi nu sunt mai scumpe acestea26, de câtă avuţie nu sunt mai de folos! Pe
când cele ce se fac acum la nunţi sunt cea mai mare nebunie şi sminteală. Căci dacă nici o
pedepsire ori osândă nu pune cineva asupra celor care cu atâta necuviinţă fac unele ca acestea,
gândeşte-te câtă pedepsire suferă cei care sunt loviţi cu atâtea ocări, în văzul şi auzul tuturor, de
oameni beţi şi stricaţi la minte27. Căci săracii, [orice] primind, binecuvântează şi [pentru
binefăcătorul lor] se roagă cu dinadinsul, [cerând] mii de bunătăţi. Dar aceia, după ce s-au
îmbătat şi s-au îmbuibat, aduc asupra capului mirilor tot noroiul zeflemelelor, având unii cu alţii
certuri diavoleşti. Şi ca nişte potrivnici strânşi laolaltă, aşa şi cei ce s-ar cuveni să-şi dea cinste
unii altora, grăiesc ocări vrute şi nevrute despre miri, ca şi cum ar fi duşmani. Şi întărâtarea
unora faţă de alţii, întru totul trecând hotarul, îl fac de ruşine pe mire dimpreună cu mireasa lui.
Spune-mi, să mai căutăm altă dovadă că diavolii sunt cei ce mişcă sufletele acelora ca să facă şi
să spună asemenea vorbe? Cine se va mai îndoi că diavolii sunt cei ce mişcă sufletele acelora ca
să facă şi să zică toate acestea? De bună seamă că nimeni. Căci de acest fel şi sunt „darurile"
diavolului: batjocoriri, beţii, ieşirea din minţi a sufletului.
Dacă ţi-ar spune cineva din superstiţie că a aduce pe săraci în locul acestora este semn
de nenoroc, să înveţe şi aceasta că a nu hrăni săracii şi văduvele, ci afemeiaţii şi desfrânaţii, este
4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.