Doliu, ca anotimpuri

ANOTIMPURILE DE DOLIU
(De Fernando D'Sandi)

Durerea este un calendar secret
pe care nimeni nu a cerut să-l deschidă,
dar pe care viața o impune cu forța.
Și ca anotimpurile,
trăiești fără să-ți poți accelera ritmul
nici nu o opriți cu mâinile.

Iarna de doliu este brutală:
Un îngheț care sparge ramuri
și reduce la tăcere păsările. Totul pare mort.
Amintirile îngheață în memorie ca fotografiile sub gheață,
Și mergi stângaci pe o podea
care scârțâie și amenință să se spargă.
Este timpul singurătății,
când chiar și râsul doare ca și cum buzele mușcate crăpate de frig.

Dar vine primăvara și, deși nimeni nu crede că este posibil, mici crăpături de culoare răsar în mijlocul atâtei zăpadă topite. Nu este fericire, este rezistență. O floare care îndrăznește să apară este suficientă pentru a-ți aminti că viața, chiar și după ce a pierdut, insistă. Doliul aici nu dispare: se transformă în seva. Îți spune că poți respira din nou, chiar dacă aerul încă miroase a absență.

Apoi apare vara și doare diferit. Căldura aduce la suprafață cicatrici care păreau închise. Intensitatea soarelui ne amintește de ceea ce lipsește: ați împărtășit petreceri, călătorii, voci care nu sunt astăzi aici. Și chiar dacă lumea pare să sărbătorească, mergi în umbra cuiva care nu se va putea întoarce niciodată. Dar vara învață și ea: înveți să dansezi cu golul, să te udei de sudoare și lacrimi până înțelegi că a trăi, chiar a arde, este un act de fidelitate față de cei care au plecat.

În sfârșit, vine toamna,
timpul soldurilor.
Frunzele cad și înțelegi ce să renunți
Nu pierde: permite rădăcinii să respire.
Doliu toamna este dulce amintire,
Un album care nu mai taie ca sticla, 
ci însoțește ca un foc
sub lemn. Este timpul să înțelegem
că fiecare toamnă aduce cu ea sămânța
a unui nou început,
chiar dacă nu va mai fi niciodată la fel.

Doliu, ca anotimpurile,
Nu poți negocia: stai în cale. 
Și în acel tranzit te descoperi diferit, mai fragil, da, dar și mai uman.

Căci cine trece prin iarnă,
El recunoaște miracolul fiecărei primăveri.

Care își îndură vara,
Învață să fii recunoscător pentru calmul toamnei.

Iar cei care trăiesc toate anotimpurile de doliu, descoperă că în ei înșiși va exista întotdeauna o mică grădină, unde chiar și ceea ce rănește poate înflori.

Credite: Fernando D'Sandi.