Sfantul Ioan Iacob Hozevitul 5 August

 https://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/wp-content/uploads/2010/04/sf_ioan_iacob_din_ierihon_catre_sion.pdf

Toți se foloseau de smerenia, de blândețea și de dragostea lui și cugetau că este un ales al lui Dumnezeu.

Sfântul preacuviosul Părintele nostru Ioan Iacob de la Neamț s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiștea, din fostul județ Dorohoi, într-o familie de țărani foarte credincioși, anume Maxim și Ecaterina, fiind singurul copil la părinți. Din botez a primit numele de Ilie și din pruncie se dovedea un copil ales și binecuvântat de Dumnezeu. 

După șase luni de zile de la naștere, mama sa, fiind o fire bolnăvicioasă, și-a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După doi ani, moare și tatăl său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în grija rudelor apropiate. Primii ani de școală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin și liceul la Cozmeni-Cernăuți, fiind cel mai bun elev din școală.

În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuți, ca să-l facă preot. Dar el, simțindu-se chemat de Dumnezeu la o viață mai înaltă, le-a spus: „Nu, eu vreau să mă fac călugăr!”. După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze. Deodată a auzit un glas de sus, zicând: „Mănăstirea!”. Din clipa aceea nu a mai avut odihnă în suflet. Cerând binecuvântarea duhovnicului său, fericitul Ioan și-a luat cărțile sfinte, crucea și icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, și, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obștea Mănăstirii Neamț. Starețul mănăstirii, Episcopul Nicodim l-a primit cu multă dragoste și, după ce l-a trimis să se închine în fața icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodală, i-a rânduit ascultare la infirmerie și la biblioteca mănăstirii. Era foarte tăcut, ascultător și smerit. 

Între anii 1934-1935, face serviciul militar la Dorohoi ca infirmier, având multă milă de cei bolnavi și fiind iubit de toți.  În toamna anului 1935 se reîntoarce în obștea Mănăstirii Neamț, și continuă aceeași ascultare de bibliotecar și îngrijitor la bolniță. Toți se foloseau de smerenia, de blândețea și de dragostea lui și cugetau că este un ales al lui Dumnezeu.  La 8 aprilie 1936, în miercurea din Săptămâna Sfintelor Patimi, fericitul rasofor Ilie Iacob este tuns în îngerescul cin călugăresc de arhiereul Valerie Moglan, noul stareț al marii lavre, împreună cu alți doi frați rasofori, primind în călugărie numele de Ioan.  Dorind viață pustnicească și arzând cu inima pentru Hristos și pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit și a înviat Domnul, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Țara Sfântă împreună cu alți doi monahi din lavră, Claudie și Damaschin.

După ce se închină la toate Sfintele Locuri și sărută Crucea Golgotei și Mormântul Domnului, cei trei călugări se retrag să ierneze în obștea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoțitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamț, fericitul monah Ioan Iacob se nevoiește, în continuare, în Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem, timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli și încercări de la oameni și de la diavoli.  Prima ascultare în obștea Sfântul Sava a fost cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică și sfintele slujbe. Făcea prescuri, menținea curățenia și suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de iubire, de smerenie și milă față de toți. Avea și ascultarea de infirmier al mănăstirii și îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât și pe numeroșii arabi și beduini, bolnavi sau răniți în război, care erau aduși la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl iubeau și-l căutau atât unii, cât și alții. Duhovnicul lui, ieroschimonahul Sava, macedonean de neam, care cunoștea limba română, era un mare povățuitor de suflete, și mărturisea pe toți călugării români nevoitori în Țara Sfântă. 

Astfel, ziua era în slujba obștii și a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi și citiri din Sfânta Evanghelie și din scrierile Sfinților Părinți. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât și pe cei ce veneau la el. Avea și darul scrierii de învățături și versuri duhovnicești, pe care le trimitea fraților săi din Țara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului.  Între anii 1939-1940 fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peșteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Pârâială, care i-a rămas ucenic credincios până la obștescul sfârșit. Obișnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeți și puține fructe, răbdând multe ispite. 

Între anii 1940-1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulți călugări din Țara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea Sfântul Sava și continuă aceleași ascultări și nevoințe. În anul 1947 este hirotonit diacon, la 13 mai, în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea Patriarhului României, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Căminului Românesc din Ierusalim. În același an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos. 

Timp de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a săvârșit zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, a tradus numeroase pagini din Sfinții Părinți cu învățături pentru călugări și pelerini; a compus un bogat volum de versuri duhovnicești, a înnoit chiliile și biserica schitului și, mai ales, viața duhovnicească din schit, ostenin- du-se mult pentru primirea pelerinilor din țară, pe care îi spovedea, îi împărtășea și le dădea sfaturi mântuitoare de suflet. Noaptea, însă, se nevoia singur, neștiut de nimeni, fie în chilie, fie ieșind să se roage pe valea Iordanului, încercând să urmeze, după putere, Cuvioasei Maria Egipteanca. Singurul său ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum și câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana și Magdalena care îi erau fiice duhovnicești și se aflau sub ascultarea sa. 

În luna noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Sihastrul se retrage din ascultarea de egumen și, împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obștea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (Horat). Din vara anului 1953, fericitul Ioan se retrage cu ucenicul la o peșteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiție, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peșteră, se nevoia un monah cipriot, anume Pavel.  Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său, timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neștiute, în cugetări și în doriri duhovnicești, răbdând tot felul de ispite, suferințe, lipsuri, lupte cu diavolii și cu înstrăinare totală, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos și slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat. 

La peșteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte și prin ucenicul său. În sărbători mari și în posturi Sfântul Ioan săvârșea Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul peșterii Sfânta Ana și se împărtășeau amândoi cu Trupul și Sângele lui Hristos, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate. În timpul zilei și în clipe de răgaz, ieșea în gura peșterii, la lumină, unde scria versuri religioase și traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeți, măsline, smochine și bea puțină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept perină. 

În vara anului 1960, era bolnav și suferea toate cu multă răbdare. Simțindu-și sfârșitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtășit cu Sfintele Taine, iar joi dimineața la orele 5 și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, a fost înmormântat în aceeași peșteră de egumenul mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie, iar la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu și l-a numărat în ceata sfinților, pentru nevoința și sfințenia vieții sale de pe pământ. 

O mare bucurie duhovnicească i-a cuprins pe toți. La 15 august 1980, același egumen i-a pregătit raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a așezat în ea, cu mare cinste, și l-a dus în procesiune, împreună cu câțiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim și cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei mănăstiri, depunând sfintele moaște în biserica cu hramul Sfântul Ștefan din incintă, unde se află și moaștele Sfântului Gheorghe Hozevitul. De atunci, vin zilnic pelerini ortodocși, și chiar catolici, ca să se închine la moaștele Cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toți cei ce se roagă cu credință, îl primesc.  Această strămutare a moaștelor Sfântului Ioan s-a făcut cu binecuvântarea patriarhului Benedict al Ierusalimului. El este cinstit de toți ortodocșii, dar, mai ales, de cei din România, Grecia, Cipru și Țara Sfântă. 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfințenia vieții Cuviosului Ioan Iacob, și văzând cinstitele sale moaște, l-a trecut în rândul sfinților, la data de 20-21 iunie, 1992, sub numele de „Sfântul Ioan Iacob de la Neamț”, fixându-i-se zi de prăznuire, 5 august, data mutării lui la cele veșnice. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.
Acatistul Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la NeamțCondac 1

Cuviosului Ioan, Părintelui nostru cel mult cinstit, cântare de laudă să-i aducem, că, prin multă nevoință, de cămara cerească s-a învrednicit, iar prin pilda vieții sale pe toți ne învață să urmăm, cu dragoste și credință, Mântuitorului Hristos. Pentru aceasta îi cântăm: Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Icos 1

Făcătorul îngerilor și al oamenilor, purtătorul de grijă al tuturor, din pruncie te-a rânduit în grija bunicii tale spre ocrotire și povățuire. Aceasta, cu dor de pustnicie trăind toată viața, a fost dăruită de Dumnezeu ca să împlinească dragostea părinților tăi trupești, iar tu, sfinte, ai fost chemat să împlinești dorința vieții ei; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, viață de ofrandă;
Bucură-te, singurătate împlinită;
Bucură-te, nevoință luminată;
Bucură-te, căutarea iubirii părintești;
Bucură-te, aflarea Tatălui ceresc;
Bucură-te, dobândirea mântuirii Fiului;
Bucură-te, gustarea mângâierii Duhului;
Bucură-te, ocrotitul Maicii Domnului;
Bucură-te, prietenul de taină al sfinților;
Bucură-te, văzătorul veșniciei;
Bucură-te, candelă a Bisericii;
Bucură-te, sol de veghe al neamului tău;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 2

Din tinerețe ai viețuit duhovnicește și ai împlinit lipsa dragostei părintești cu iubirea dumnezeiască, descoperindu-te în chip minunat, pentru care slăvim pe Dumnezeu și cântăm: Aliluia!

Icos 2

Luminat de credință, întărit de nădejde, îmbogățit de iubire sfântă, ai dorit tinerețea veșnică din tinerețile tale; astfel ți-ai îndreptat sufletul către Dumnezeu, pentru care îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel hrănit cu Scripturile;
Bucură-te, cel curățit cu lacrimile pocăinței;
Bucură-te, cel povățuit de Sfinții Părinți;
Bucură-te, cel luminat cu rugăciunea;
Bucură-te, cel trecut prin focul ispitelor;
Bucură-te, următorule al Sfinților Trei Tineri;
Bucură-te, aflarea tinereții veșnice;
Bucură-te, dobândirea vârstei înțelepte;
Bucură-te, lucrarea faptelor bune;
Bucură-te, căutarea raiului ceresc;
Bucură-te, ascultarea dumnezeieștilor cuvinte;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 3

Singurătatea, din copilărie, ți-a luminat-o Hristos cu grija de mântuirea sufletului, odorul de mare preț, iar lipsa fraților trupești ți-a împlinit-o cu mângâieri duhovnicești; de aceea, mulțumind lui Dumnezeu, cântai: Aliluia!

Icos 3

Făgăduințele monahicești le-ai împlinit cu sfințenie după îndemnul Dumnezeiescului Duh care zice: „Faceți făgăduințe și le împliniți Domnului”; astfel, făcându-te ascultător, ai viețuit în feciorie și în sărăcie de bună voie, pentru care te cinstim cu unele ca acestea:
Bucură-te, ascultătorul tuturor;
Bucură-te, mângâierea celor săraci;
Bucură-te, hrănitorul străinilor;
Bucură-te, slujitorul părinților;
Bucură-te, sfătuitorul fraților;
Bucură-te, ajutătorul bolnavilor;
Bucură-te, iubitorul fecioriei;
Bucură-te, paza conștiinței;
Bucură-te, rugăciune fierbinte;
Bucură-te, priveghere îndelungată;
Bucură-te, ajunare cu folos;
Bucură-te, povățuire nevinovată;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 4

Mintea și sufletul ți le-ai curățit cu rugăciunea și pocăința, făcând din peștera ta poartă către cer, căci împreună cu tine și îngerii cântau: Aliluia!

Icos 4

Dorind mai multă liniște sufletească, te-ai îndreptat către Dumnezeu prin rugăciune și ai împreunat petrecerea în peșteră cu postul, biruind iadul gândurilor deșarte, pentru care îți cântăm așa:
Bucură-te, dor de liniștire;
Bucură-te, dor de curăție sufletească;
Bucură-te, dor de pustnicie;
Bucură-te, dor de smerenie;
Bucură-te, dor de locuri sfinte;
Bucură-te, dor de patria cerească;
Bucură-te, dor de sfințenie;
Bucură-te, dor de lumină necreată;
Bucură-te, cel ce ai unit peștera cu cerul;
Bucură-te, prietenul îngerilor;
Bucură-te, vorbitorule cu Dumnezeu;
Bucură-te, rugătorule pentru noi oamenii;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 5

Dorind să moștenești Împărăția lui Dumnezeu, ai părăsit patria ta pământească și te-ai sălășluit în Țara Sfântă, ca să te închini la locurile de nevoință ale proorocilor, ale apostolilor și ale altor următori ai lui Hristos, ca și în cer să cânți împreună cu ei: Aliluia!

Icos 5

Locurile petrecerii Domnului Hristos pe pământ ți-au fost ca niște îndemnuri care te-au povățuit către viața veșnică din dorința iubitoare de Dumnezeu, pentru care îți cântăm așa:
Bucură-te, căutătorul Țării Sfinte;
Bucură-te, aflarea Locurilor Sfinte;
Bucură-te, locuitorul Hozevei;
Bucură-te, văzătorul Betleemului;
Bucură-te, iubitorul Iordanului;
Bucură-te, îndrăgirea Galileii;
Bucură-te, închinătorule la Ghetsimani;
Bucură-te, pelerinul Golgotei;
Bucură-te, lăudătorul Învierii;
Bucură-te, iubitorul Taborului;
Bucură-te, căutarea Eleonului;
Bucură-te, prietenul Cerului;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 6

Viețuind în Valea Iordanului ți-ai petrecut viața ca pe o treaptă a urcușului ceresc, mereu în osteneli duhovnicești, având în suflet dor de liniște și cer și, rugându-te pentru pământeni, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6

Cu sufletul pururea mulțumitor te-ai socotit fericit pentru sălășluirea vremelnică în Țara Sfântă; de aceea, cu bucurie, ai cântat mereu laude lui Dumnezeu, iar noi strigăm ție așa:
Bucură-te, că ai înțeles taina Iordanului;
Bucură-te, că ai cinstit Botezul;
Bucură-te, că te-ai rugat Botezătorului;
Bucură-te, că ai slăvit pe Mântuitorul;
Bucură-te, că ai chemat pe Mângâietorul;
Bucură-te, că ai preamărit Treimea;
Bucură-te, că ai iubit Biserica;
Bucură-te, că te-ai însoțit cu pocăința;
Bucură-te, că ai îndrăgit nevoința;
Bucură-te, că ai aflat milostivirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai biruit suferința;
Bucură-te, că ai găsit pacea cerească;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 7

Primind harul preoției, Cuvioase, din dumnezeiasca purtare de grijă ai fost rânduit egumen și povățuitor al monahilor români de la Iordan, pentru care lăudăm pe Dumnezeu și cântăm: Aliluia!

Icos 7

Ca povățuitor al fraților viețuitori din schitul românesc de la Iordan, nu ai uitat de făgăduințele monahicești, silindu-ți mereu firea către Împărăția lui Dumnezeu – dorirea cea adevărată și, fiind călăuză duhovnicească tuturor fraților, îți cântăm:
Bucură-te, povățuitorul cel ales de Dumnezeu;
Bucură-te, părintele celor încredințați spre povățuire;
Bucură-te, ajutătorul celor slabi;
Bucură-te, lumină celor neștiutori;
Bucură-te, ridicarea celor căzuți;
Bucură-te, pildă în povățuire;
Bucură-te, îndemn cu îndelungă răbdare;
Bucură-te, mustrare părintească;
Bucură-te, certare cu folos;
Bucură-te, iertarea celor îndreptați;
Bucură-te, primirea celor întorși cu pocăință;
Bucură-te, pilduirea tuturor;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 8

În pustia Hozevei te-ai așezat, ca într-o țarină bine roditoare de fapte duhovnicești, unde, însoțit de îngeri, ți-ai sfințit sufletul după rânduielile viețuitorilor de mai înainte ca, împreună cu ei, în cer, să cânți: Aliluia!

Icos 8

Având dorință de îndreptare sfântă și sporire duhovnicească, pustia și chilia în care ai locuit te-au învățat cum să-ți petreci viața aceasta departe de grijile cele lumești, pentru care îți cântăm:
Bucură-te, podoabă a Bisericii;
Bucură-te, chip îngeresc;
Bucură-te, dumnezeiască dorință;
Bucură-te, duhovnicească înaripare;
Bucură-te, cugetare la moarte;
Bucură-te, gândire la veșnicie;
Bucură-te, ostășie adevărată;
Bucură-te, stăpânire de sine;
Bucură-te, locuitorule în pustie;
Bucură-te, pildă a monahilor;
Bucură-te, râvnitorul Liturghiei;
Bucură-te, rug aprins al rugăciunii;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 9

Oamenii sunt nepricepuți, iar cuvintele sunt slabe în a arăta cu adevărat râvna și ostenelile tale, Cuvioase, prin care ai dobândit viețuirea cerească pe pământ; pentru aceasta noi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9

Fiind binecuvântat de Dumnezeu cu darul poeziei, ai alcătuit versuri cântând viața veșnică, pe care ai dorit-o, și minunatele Locuri sfinte; de aceea și noi îți cântăm:
Bucură-te, alăută în versuri;
Bucură-te, lăudătorul Locurilor sfinte;
Bucură-te, cântărețul raiului;
Bucură-te, îndrăgirea poeziei;
Bucură-te, lauda monahilor;
Bucură-te, cântarea virtuților;
Bucură-te, stihuitor al rugăciunii;
Bucură-te, psaltire și harfă;
Bucură-te, gând încununat cu cânt;
Bucură-te, poezie înțeleaptă;
Bucură-te, cugetare la cele cerești;
Bucură-te, râvnirea celor duhovnicești;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 10

Toată viața ai petrecut-o în osteneală neîncetată și ai încununat-o cu sfârșit creștinesc, intrând în lumina Împărăției cerești. Aceasta dorind-o și noi, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10

La adormirea ta, Cuvioase, în chip minunat s-au adunat în peșteră călugări, pelerini credincioși și un stol de păsărele, pentru a te petrece până la ușa veșniciei, întristându-se vremelnic pentru scurta despărțire. Iar noi, cu evlavie, strigăm către tine așa:
Bucură-te, viețuire neîncetată în rugăciune;
Bucură-te, încununare cu sfârșitul creștinesc;
Bucură-te, mutare la viața veșnică;
Bucură-te, cel slujit de monahi la înmormântare;
Bucură-te, cel jelit de păsările cerului;
Bucură-te, osteneală preschimbată în odihnă;
Bucură-te, că moartea nu te-a despărțit de noi;
Bucură-te, cel ce tainic te arăți prietenilor credincioși;
Bucură-te, dezgropare cu minuni înconjurată;
Bucură-te, făclierul scos de Domnul din mormânt;
Bucură-te, bucurie a obștii credincioșilor;
Bucură-te, mângâiere pentru cei din neamul tău;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 11

Oștile cele cerești, de îngeri și de sfinți, te-au primit într-ale lor pentru ca în cor să-I cânți Domnului în veci. Acelora ne alăturăm și noi și cântăm: Aliluia!

Icos 11

Mintea fiindu-ți strajă pentru trupul cel de lut în tot timpul vieții tale, te-ai făcut părtaș cu sfinții în cereasca locuință, pentru care și noi te lăudăm, cântând așa:
Bucură-te, rugă sfântă către Părintele Ceresc;
Bucură-te, râvnă mare izvorâtă din credință;
Bucură-te, cunună prea binecuvântată;
Bucură-te, lepădarea grijilor lumești;
Bucură-te, dobândirea darului mântuitor;
Bucură-te, împlinirea dorințelor sfinte;
Bucură-te, cel ce ai urcat pe Muntele Fericirilor;
Bucură-te, râvnitorule ca și Ilie;
Bucură-te, ostenitorule înțelept;
Bucură-te, locuitorule cu sfinții;
Bucură-te, cel ce ai înmulțit talanții;
Bucură-te, Cuvioase, mare rugător pentru noi;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 12

Părinte Ioane, Dumnezeu te-a ales din neamul românesc ca pe o duhovnicească ofrandă care a fost arătată lumii, ca un semn de întărire, în vreme de necazuri. De aceea toți binecredincioșii creștini neîncetat cântăm Lui: Aliluia!

Icos 12

Pentru viețuirea ta aleasă și sfântă te-a proslăvit Dumnezeu și te-a încununat cu cinste, iar noi, impreună cu toți credincioșii ortodocși, îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, fiule al Moldovei;
Bucură-te, frate și părinte duhovnicesc;
Bucură-te, locuitorul Țării Sfinte;
Bucură-te, nevoitorul pustiei;
Bucură-te, pregustarea bucuriei cerului;
Bucură-te, sfințenie arătată în lume;
Bucură-te, rugăciune în suflet și în trup;
Bucură-te, că ai unit Crucea cu Învierea;
Bucură-te, întărirea răbdării noastre;
Bucură-te, credință lucrătoare prin iubire;
Bucură-te, slujitorule al lui Hristos;
Bucură-te, ajutătorule al celor din necazuri;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 13

O, Cuvioase Părinte Ioane, mult nevoitorule, fii mijlocitorul nostru; auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ție și ne ajută, ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1

Icos 1

Făcătorul îngerilor și al oamenilor, purtătorul de grijă al tuturor, din pruncie te-a rânduit în grija bunicii tale spre ocrotire și povățuire. Aceasta, cu dor de pustnicie trăind toată viața, a fost dăruită de Dumnezeu ca să împlinească dragostea părinților tăi trupești, iar tu, sfinte, ai fost chemat să împlinești dorința vieții ei; pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, viață de ofrandă;
Bucură-te, singurătate împlinită;
Bucură-te, nevoință luminată;
Bucură-te, căutarea iubirii părintești;
Bucură-te, aflarea Tatălui ceresc;
Bucură-te, dobândirea mântuirii Fiului;
Bucură-te, gustarea mângâierii Duhului
Bucură-te, ocrotitul Maicii Domnului;
Bucură-te, prietenul de taină al sfinților;
Bucură-te, văzătorul veșniciei;
Bucură-te, candelă a Bisericii;
Bucură-te, sol de veghe al neamului tău;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condac 1

Cuviosului Ioan, Părintelui nostru cel mult cinstit, cântare de laudă să-i aducem, că, prin multă nevoință, de cămara cerească s-a învrednicit, iar prin pilda vieții sale pe toți ne învață să urmăm, cu dragoste și credință, Mântuitorului Hristos. Pentru aceasta îi cântăm: Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț

O, Cuvioase Părinte Ioane, viață cerească ai petrecut pe pământ, căci de la Sfântul Botez ai primit numele marelui prooroc Ilie, iar, la primirea chipului îngeresc, Sfântului Ioan Botezătorul, spre ocrotire ai fost încredințat. De aceea, ai urmat în viață pilda lor. Pentru viața ta sfântă din pustie, trecând din lumea cea deșartă, Domnul ți-a odihnit sufletul în strălucirea raiului, iar trupului tău osârduitor i-a dăruit nestricăciunea, arătând întru tine slava numelui Său.

Acestea avându-le în minte, noi, nevrednicii și păcătoșii, venim cu umilință și evlavie, rugându-te să nu ne treci cu vederea când alergăm la ajutorul tău.

Sfinte Părinte Ioane, cel ce din pruncie ai fost orfan de părinți, ajută cu rugăciunile tale pe cei orfani, ca să găsească iubirea Părintelui ceresc; cel ce ai fost frate și viețuitor în mănăstire, ajută-ne să viețuim, oriunde, ca frați întru Hristos; cel ce ai făcut din dorul de pustie dor de cerul sfânt, ajută-ne cu rugăciunile tale să căutăm sfințirea sufletelor noastre pustiite de păcate; cel ce ai fost mult nevoitor, ajută pe cei ce se nevoiesc în dreapta credință să împlinească în viața lor poruncile lui Hristos; cel ce ai fost fierbinte rugător către Dumnezeu, întărește rugăciunile și sporește râvna și evlavia noastră; cel ce ai dorit a viețui în Țara Sfântă, ajută-ne ca, prin fapte bune, să sfințim locul în care trăim, chemând pururea pe Duhul Sfânt să sălășluiască întru noi; cel ce ai coborât prin rugăciunile tale cerul în peșteră, roagă-L pe Hristos să încălzească și să lumineze cu iubirea Sa peștera inimilor noastre; cel ce încă din lumea aceasta ai simțit bucuria și pacea vieții veșnice, roagă-L pe Tatăl Ceresc să ne dăruiască bucuria și pacea Împărăției Sale.

Sfinte Părinte Ioane, păzește pe bătrâni în dreapta credință, pe tineri în viața curată și pe copii în iubire de Dumnezeu și de părinți. Ocrotește cu rugăciunile tale pe săraci și pe bolnavi, pe văduve și pe orfani, pe călători și pe cei robiți.

Ferește țara noastră de primejdii și necazuri și roagă-te pentru întreg poporul binecredincios, ca împreună cu tine să preamărească, prin credință și fapte, pe Dumnezeu: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Amin.

 Rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț

O, Cuvioase Părinte Ioane, viață cerească ai petrecut pe pământ, căci de la Sfântul Botez ai primit numele marelui prooroc Ilie, iar la primirea chipului îngeresc, Sfântului Ioan Botezătorul spre ocrotire ai fost încredințat. De aceea, ai urmat în viață pilda lor. Pentru viața ta sfântă din pustie, trecând din lumea cea deșartă, Domnul ți-a odihnit sufletul în strălucirea Raiului, iar trupului tău osârduitor i-a dăruit nestricăciunea, arătând întru tine slava numelui Său.

Acestea avându-le în minte, noi, nevrednicii și păcătoșii, venim cu umilință și evlavie, rugându-te să nu ne treci cu vederea când alergăm la ajutorul tău.

Sfinte Părinte Ioane, cel ce din pruncie ai fost orfan de părinți, ajută cu rugăciunile tale pe cei orfani, ca să găsească iubirea Părintelui ceresc; cel ce ai fost frate și viețuitor în mănăstire, ajută-ne să viețuim, oriunde, ca frați întru Hristos; cel ce ai făcut din dorul de pustie dor de cerul sfânt, ajută-ne cu rugăciunile tale să căutăm sfințirea sufletelor noastre pustiite de păcate; cel ce ai fost mult nevoitor, ajută pe cei ce se nevoiesc în dreapta credință să împlinească în viața lor poruncile lui Hristos; cel ce ai fost fierbinte rugător către Dumnezeu, întărește rugăciunile și sporește râvna și evlavia noastră; cel ce ai dorit a viețui în Țara Sfântă, ajută-ne ca, prin fapte bune, să sfințim locul în care trăim, chemând pururea pe Duhul Sfânt să sălășluiască întru noi; cel ce ai coborât prin rugăciunile tale cerul în peșteră, roagă-L pe Hristos să încălzească și să lumineze cu iubirea Sa peștera inimilor noastre; cel ce încă din lumea aceasta ai simțit bucuria și pacea vieții veșnice, roagă-L pe Tatăl Ceresc să ne dăruiască bucuria și pacea Împărăției Sale.

Sfinte Părinte Ioane, păzește pe bătrâni în dreapta credință, pe tineri în viața curată și pe copii în iubire de Dumnezeu și de părinți. Ocrotește cu rugăciunile tale pe săraci și pe bolnavi, pe văduve și pe orfani, pe călători și pe cei robiți.

Ferește țara noastră de primejdii și necazuri și roagă-te pentru întreg poporul binecredincios, ca împreună cu tine să preamărească, prin credință și fapte, pe Dumnezeu: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Amin.