41. *Ce planuri ai cu mine pe acest pământ?*

 Din copilărie, omul îşi face tot felul de planuri. Ţineţi minte că încă din primele clase doamna învăţătoare ne întreba ce vrem să ne 

facem când vom fi mari. Toţi visam atunci la diverse funcţii înalte. Unele din acele vise au ajuns 

chiar să se împlinească, prin munca şi stăruinţa 

noastră.

 Cu cât înaintăm în vârstă cu atât cresc şi planurile şi grijile noastre totodată. Ne îngrijim la ce liceu să intrăm, la ce facultate, visăm la jobul perfect, la vila elegantă, la maşina scumpă, la familia perfectă pe care o vom avea. Plănuim să călătorim, să ne bucurăm de sănătate până la o sută de ani şi multe altele.

 Dar în viaţă la un moment dat apare câte un necaz, o tulburare, o ispită, o boală, un accident, un divorţ sau moartea cuiva drag! Atunci parcă totul se destramă, planurile noastre simţim cum se împrăştie ca fumul. Zicem „de ce, Doamne?” 

şi simţim cum viaţa nu mai este aşa cum ne-am dorit-o. Oare de ce?

 Un părinte compara (destul de plastic vorbind) pe Dumnezeu cu un gps auto. Ştim cu totii ce face unul ca acesta. Îţi planifici călătoria, îi setezi destinaţia şi el îţi arată calea. La un moment dat, dacă mergi pe un alt drum, gps-ul îţi va spune „reconfigurarea traseului”. Aşa este şi în viaţa noastră duhovnicească. La naştere ni se dă destinaţia: împărăţia cerurilor. Dumnezeu cum ştie mai bine îţi dă şi traseul cel mai bun. 

Omul refuză de multe ori acest traseu, căutând 

alte drumuri ce duc spre pierzarea sufletului lui, de aceea este posibil ca Bunul Dumnezeu să mai „reconfigureze traseul”, printr-o boală, ispită sau altele, dar toate acestea din iubire pentru noi, ca să ne aşeze iar pe drumul cel bun ce merge spre mântuire.

 Ne rugăm în fiecare seară şi spunem „facăse în voia Ta, precum în cer şi pe pământ…”, dar minţim. De cele mai multe ori dorim să se facă voia noastră, nu a lui Dumnezeu. Deci, cei 

care năzuiesc planuri mari în viaţă, să adauge şi 

aceste cuvinte: „facă-se în voia Ta, precum în cer 

şi pe pământ”. Şi dacă planul nostru este bun, 

atunci nădăjduim că Domnul ne va conduce 

spre împlinirea sa.

 Reuşita vieţii şi deci şi a planurilor noastre este îmbinarea dintre transpiraţie şi inspiraţie, adică dintre munca noastră stăruitoare şi ajutorul lui Dumnezeu. Nu este rău să ne facem pla

nuri, dar nu trebuie să ne preocupe grija permanentă a împlinirii lor. Fă ce poţi omeneşte, roagă-te, lasă-te în voia lui Dumnezeu şi dacă îţi vor fi de folos, se vor împlini!