Dracul fură cheile raiului

 Într-o seară, pe când Dumnezeu era la cină cu toți sfinții și apostolii și taifăsuiau despre răutatea oamenilor și despre cele ce-i trebuiau unei gospodării așa de mari cum e lumea asta, dracul s-a furișat în rai, numai el știe cum, și a furat tot ce era mai de preț și mai sfânt, adică: ciubărul botezului, în care s-a botezat Iisus Hristos, scăunașul de aur și bătut cu pietre prețioase al lui Dumnezeu, Soarele cu razele lui și Luna cu luminile nopților, și până să prindă îngerii de veste, a fugit cu ele în iad. Toată lumea și raiul s-au întunecat, iar iadul s-a luminat. Îngerii și arhanghelii plângeau pe la colțurile raiului și n-avea niciunul curajul să meargă la Dumnezeu, să-i spună toată întâmplarea.

Dar Dumnezeu, când a văzut că totul s-a întunecat ca înaintea facerii lumii, a și trimis pe Sfântul Ilie să vadă ce-i. Când s-a întors și i-a spus cum și în ce fel a furat dracul lucrurile de preț din rai, Dumnezeu s-a mâhnit foarte și-a zis: — O clipă numai nu iau seama la rosturile lumii și vreau să mă hodinesc și eu... Nu pot, că nimeni nu se gândește să se-ngrijească de lumea Mea! Apoi s-a întors către sfinți și le-a spus: — Dragii Mei și sfinții Mei, care vă încumetați să mergeți jos în iad și să aduceți înapoi ce-a furat Iuda cel spurcat? Sfântul Ilie a spus că dacă Dumnezeu îi dă armele lui, cu care s-a luptat când a fost el tânăr, atunci când s-a răsculat Lucifer, atunci el s-ar încumeta să meargă în iad și să aducă Soarele și celelalte odoare. Dumnezeu i le-a dat și, cum s-a apropiat de iad, a început Sfântul Ilie să tune și să fulgere, de toți dracii s-au speriat și au început să fugă, care-ncotro după vreun cotlon, în care să se ascundă. Iar când a tunat a treia oară, ușile iadului, deși erau din fier greu, s-au despicat și Sfântul Ilie a intrat în iad ca o vijelie. Înăuntru n-a găsit picior de drac, că toți s-au ascuns, care pe unde au apucat. A luat atunci Sfântul Ilie Soarele și Luna și celelalte odoare dumnezeiești și a făcut cale-ntoarsă. Scaraoschi, care era însă pitit după un cazan de smoală, a luat un clește înroșit în foc și zbughi! după el. Sfântul Ilie nu s-a uitat înapoi, că-i știa pe toți dracii îngălbeniți de frică, și l-a ajuns Uciga-l-Crucea, apucându-i cu cleștele talpa piciorului într-un loc și palma într-alt loc. Sfântul Ilie nu mai putea acum tuna, că-i erau mâinile ocupate de odoarele furate și atunci a început a striga după ajutor. Dumnezeu l-a auzit și, când s-a încruntat numai o dată, a intrat iute Scaraoschi în iad, ca șoarecele în borta lui. Iar lui Sfântul Ilie, de mângâiere, i-a spus că de acum toți oamenii care se vor mai naște vor fi ca el, adică cu talpa piciorului și palma mâinii scobite.