✝ Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul 28 Septembrie

 Sfântul Cuvios Hariton era desăvârșit în bunătățile și nevoințele călugărești, iubind postul și înfrânarea ca pe o dulce hrană, având osteneala ca pe o odihnă și sărăcia ca pe o bogăție păzind-o.

Cuviosul Hariton era din eparhia Licaoniei, locuitor în cetatea Iconiei, creștin bine credincios și ales întru bunătăți. Acesta în vremea lui Aurelian, rău credinciosul împărat (270-275), s-a arătat Mărturisitor al numelui lui Iisus Hristos. Când a ieșit acea poruncă fără de Dumnezeu de la împăratul prin toate părțile ca să fie siliți creștinii să jertfească idolilor, iar cei ce nu se vor supune poruncii să fie uciși, atunci Hariton, în Iconia, la un lucru ca acesta strălucea cu bună credință, ca cel mai dintâi dintre creștini; și a fost prins și legat de guvernatorul țării aceleia și adus la judecata păgânilor, unde l-a întrebat pe el judecătorul, zicând: „Pentru ce nu te închini zeilor celor cu nume mare, cărora împăratul și toți supușii își smeresc capetele lor?”. Răspuns-a Hariton: „Toți idolii păgânilor sunt diavoli, care, oarecând, pentru mândria lor, au fost surpați din cer în iadul cel mai de jos, căci voiau să se asemene cu Dumnezeul cel prea înalt.

Iar acum de către oamenii cei fără de minte și înșelați caută să-i cinstească precum pe dumnezei. Însă și ei, și cei ce li se închină lor, vor pieri curînd, și ca și fumul stingându-se se vor pierde, pentru aceea nu mă voi închina lor. Căci eu am pe adevăratul Dumnezeu, Căruia îi slujesc și mă închin, Care este ziditor tuturor, Mântuitor al lumii Care trăiește în veci”.

Zis-a judecătorul: „Prin răspunsul tău cel dintâi aspru, te-ai făcut vrednic de moarte, căci ai îndrăznit a huli pe zeii cei fără de moarte și a ne numi pe noi cei ce ne închinăm lor nebuni și înșelați. Și deci, s-ar cădea să ți se taie capul cu sabia ca unui rău grăitor. Dar, de vreme ce zeii noștri sunt îndelung răbdători și negrabnici spre izbândirea necinstirii lor, pentru aceea și eu te în-găduiesc pe tine, nu îndată pierzându-te, căci poate venindu-ți cumva în simțire, te vei înțelepți și le vei aduce împreună cu noi jertfă acelora pe care acum îi hulești, și-ți vei cere de la dânșii iertare pentru greșala ta cea cu atâta îndrăzneală. Iar ei, ca niște ne-răutăcioși, sunt gata a te primi, iertându-ți necinstea ce le-ai adus”. Răspuns-a Hariton: „De sunt dumnezei idolii voștri, apoi rău faci ighemoane suferindu-mi dosădirea cu care îi necinstesc, că fiecare este dator pentru cinstea Dumnezeului său să fie statornic, și râvna cea după dânsul să și-o arate. Iar de nu sunt dumnezei, apoi în zadar poruncești a se închina lor cineva. Însă să știi cu de-adinsul, că nici un fel de chin nu mă va dezlipi de la Dumnezeul cel viu, și la cinstea spurcaților idoli nu mă va pleca. Pentru că sunt ucenic al fericitei întâia muceniță Tecla care, ca o făclie, în această cetate a noastră, în Iconia, a strălucit cu razele muceniciei, povățuindu-se spre nevoință de sfântul Apostol Pavel, învățătorul cel mare, cu care eu acum zic: „Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsă de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?” (Romani 8, 35).

Iar guvernatorul a zis: „Dacă zeii noștri n-ar fi dumnezei, precum zici tu, apoi nu ne-ar da nouă bine, viață cu noroc, bogății, măriri și sănătate”. Răspuns-a Hariton: „Te înșeli, ighemoane, părându-ți-se că pe toate acestea le ai de la mincinoșii idoli, care și singuri sunt săraci și nimic nu au, fără numai pierzarea lor. Pentru că diavolii, nici la porci nu au vre-o putere fără voia lui Dumnezeu. Iar idolii cum pot să dea cuiva ceva, ei înșiși neavând nimic? Căci nu-și întind mâinile lor, nu merg cu picioarele, nu grăiesc cu limba, nu văd cu ochii, nici nu aud cu urechile, pentru că sunt fără de suflet. Și de vrei să cunoști adevărul, încredințează-te cu lucrul și vei vedea deșertăciunea lor. Apropie o lumânare aprinsă la gura idolului, și-l pârlește pe el: au îl va durea? Ia securea și taie-i lui picioarele; vezi: va striga? Să aduci un ciocan și să-i sfărâmi coastele lui, și vezi: Va geme? Cu adevărat nimic nu vei auzi, căci nu are viață și nici suflare!”. Acestea auzindu-le ighemonul, s-a pornit cu mânie și ca un beat a răcnit de iuțime, nelăsând pe sfântul ca mai mult să întindă cuvântul.

Și îndată a poruncit celor ce stăteau de față să-l prindă pe el și să-l dezbrace și, întinzându-l la pământ în chipul Crucii, să-l bată cu vine fără de cruțare. Iar sfântul răbda cu vitejie, vrând să moară pentru Hristos Domnul, decât să trăiască depărtându-se de la ziditorul său. Iar când bătea pe sfântul prigonitorul, îl întreba: „Oare vei jertfi idolilor celor fără de moarte, Haritoane? Sau vrei să iei mai multe bătăi pe trupul tău?”. Răspuns-a mucenicul: „De mi s-ar putea de o mie de ori a muri pentru Mântuitorul meu, aceasta mai ales aș fi vrut, decât până la o vreme să trăiesc și apoi să mă închin diavolilor”. Și atâta a bătut peste tot trupul pe sfântul încât și cele dinlăuntru ale lui se vedeau. Carnea de pe oasele lui cădea, iar sângele ca un râu se vărsa, și se făcuse tot trupul numai o rană, apoi încetară a-l mai bate, văzând că era de-abia viu, și, părându-li-se că acum va muri degrab, l-au luat în spate și l-au dus în temniță, pentru că nu putea să pășească singur, nici să grăiască ceva, ci abia suflă, așa de cumplit l-au bătut.

Și punându-l în temniță, au plecat. Iar Dumnezeu, văzând răbdarea pătimitorului Său, l-a întărit și l-a tămăduit degrab de ranele lui. Astfel că pe cel pe care păgânii nădăjduiau să-l vadă mort, pe acela l-a făcut viu și sănătos, încât preamărea pe Domnul ca David: „Nu voi muri, ci voi fi viu și voi povesti lucrurile Domnului” (Psalm 117, 17). Apoi îl scoaseră a doua oară la judecată, la care după ce a arătat mai mare îndrăzneală decât întâi, spre mai mare mânie a pornit pe prigonitorul care a poruncit ca să-i ardă trupul lui cu făclii și atâta l-au ars încât tot trupul lui s-a fript ca niște carne de mâncare.

Iar el se bucura, răbdând niște chinuri ca acestea pentru Hristos, Domnul său. Și iar îl aruncară în aceeași temniță.

În acea vreme, Aurelian Kesarul, de mânia lui Dumnezeu fiind pedepsit pentru vărsarea sângelui creștin, a murit. Mergând prin Bizantia și Heracleea, mai întâi a fost înfricoșat cu un tunet mare din cer care i-a însemnat înainte grabnica lui moarte; apoi s-a lipsit rău de această viață în chinuri cumplite. După moartea lui a încetat prigonirea cea asupra creștinilor, dându-li-se libertate din legături și din temniță legaților lui Hristos. Pentru că cel ce a luat după moartea lui Aurelian împărăteștile sceptruri, învățându-se cu pedeapsa celui ce mai înainte împărățise, a trimis poruncă prin toate părțile stăpânirii sale că toți creștinii să fie slobozi. Se temea să nu pătimească și el tot ca Aurelian, purtându-se rău cu creștinii. Și a fost atunci mare bucurie între dreptcredincioși. Se dădea drumul din obezi celor legați, cei izgoniți în surghiunii se întorceau la locurile lor, episcopii ieșeau din pustie și din peșteri, preoți și binecredincioșii, care de frica chinuitorilor se ascunseseră, sărutându-se acum unul pe altul, se veseleau pentru pacea Bisericii.

Atunci și cuviosului Hariton mărturisitorul i s-a dat drumul din temniță, lui, care vrea să moară pentru Hristos, decât să fie slo-bod lepădându-se de El. Dar, purtarea de grijă cea Dumnezeiască i-a lungit viața spre folosul multora, ca împreună cu ceata mucenicilor celor de bună voie să stea înaintea lui Dumnezeu ca un păstor cu oile, precum și că tatăl cu fiii.

Din acea vreme sfântul Hariton, ostașul lui Hristos cel însemnat prin rane, s-a lepădat de lume și de toate cele din ea; și luându-și Crucea, a mers pe calea cea aspră, făcându-se de viu mort pentru lume, însă viu pentru Dumnezeu. Pentru că purtând pe sine rănile Domnului Iisus, s-a schimbat cu totul într-însul și cu Dânsul s-a răstignit; a cărui Dumnezeiască patimă, ca s-o aibă totdeauna înaintea ochilor, a mers la Ierusalim, unde Domnul nostru și-a dat sufletul Său pe Cruce. Și când mergea pe calea ce o luase, fiind aproape de Ierusalim, a căzut în mâinile tâlharilor, care neavând ce să ia de la dânsul, l-au luat pe el, ducându-l în peștera lor, vrând ca să-l dea la moarte amară. Nu l-au ucis, ci grăbindu-se, au alergat la drum, căutând oameni din cei ce treceau pe acolo ca să-i jefuiască. Iar pe sfântul Hariton l-au lăsat în peșteră zăcând legat. Acesta, ca și mai înainte fiind în lanțuri și în munci, mulțumea lui Dumnezeu, fiind gata ca, din voia lui Dumnezeu, să primească orice moarte. Și batjocorea pe diavolul zicând: „Știu, diavole, că temându-te să te lupți singur cu mine, ai adus tâlhari asupra mea și vrând să-mi împiedici scopul meu ai pus cursă în calea aceasta. Dar să știi, blestemate, că nu tu asupra mea, ci eu asupra ta voi birui cu ajutorul Dumnezeului meu. Căci, deși mă vor ucide tâlharii, tot am nădejdea la mila lui Dumnezeu că voi moșteni sfânta lui odihnă, iar tu vei moșteni gheenă. Eu voi învia în viața veșnică, iar tu vei muri cu moartea cea veșnică și vei fi mort în pierzarea cea fără de sfârșit. Dar, puternic este Stăpânul meu, ca și aici să mă păzească viu de mâinile tâlharilor, să mă izbăvească de moarte precum a izbăvit pe Isaac de junghiere, pe tinerii din cuptor, pe Daniil de lei și pe sfânta Tecla de foc și de fiare”.

Acestea grăind sfântul, iată a venit un șarpe, care, aflând în peșteră vin într-un vas, a băut dintr-însul, și îmbătându-se, a vărsat iar în vas vinul cu otrava din el și a plecat. După care venind tâlharii, cuprinși de sete, au băut fiecare din acel vas și au fost uciși de acea otravă de la șarpe. Și căzând toți la pământ, au murit. Astfel au primit pedeapsa cea vrednică și sfârșitul groaznic pentru faptele cele rele ale vieții lor.

Iar Sfântul Hariton, izbăvindu-se de junghierea lor, s-a dezlegat cu ajutorul lui Dumnezeu din legături și a luat cu sine dintr-acea peșteră o mare mulțime de aur, pe care-l adunaseră tâlharii, jefuind de mulți ani.

Această avuție tâlhăreasca, sfântul Hariton a întrebuințat-o bine, căci a dat-o la săraci, biserici și mănăstiri. Iar din ce i-a mai rămas, a zidit în locul acela un locaș, care se numea Fare, prefăcînd peștera aceea tâlhăreasca într-o Biserică și adunând frați.

Apoi, ducându-se vestea despre dânsul în toată țara aceea, mulți veneau la dânsul pentru viața lui cea îmbunătățită. Și, că-lugărindu-se de dânsul, se linișteau în acel locaș, primind folos de la învățătorul și povățuitorul lor, cuviosul Hariton, la a cărui sfânta viață, ca la o făclie luminoasă, priveau și se întăreau duhovnicește, pentru că era desăvârșit în bunătățile și nevoințele călugărești, iubind postul și înfrânarea ca pe o dulce hrană, având osteneală ca pe o odihnă și sărăcia ca pe o bogăție păzind-o. Era milostiv, iubitor de străini, îndurător, iubitor de frați, blând, tăcut și tuturor bine apropiat. Avea în gură cuvântul dres cu sarea înțelepciunii, prin care totdeauna învăța pe frați la calea cea mântuitoare. A orânduit în mănăstire ca părinții să mănânce o dată în zi și această seară, și atunci să nu primească bucate și băuturi, ci numai pâine și apă și acestea cu măsură, că nu cumva, îngreunându-și pântecele cu prea mare sațiu și multă băutură, să se facă nelesnicioși și greoi spre sculare la rugăciunea cea de la miezul nopții.

Iar după rugăciune să se îndeletnicească la lucrul mâinilor, păzindu-se cu de-adinsul, ca nici un ceas să nu treacă în deșertăciune, că nu cumva diavolul, aflând fără lucru pe vreun călugăr, să-l vâneze pe el cu înlesnire în cursa păcatului. Pentru că, lenevirea și deșertăciunea sunt începutul căderii în păcat. Apoi, a mai poruncit fraților ca să șadă prin chilii și să se liniștească, neumblînd de colo până colo, căci adunându-se la vorbe deșarte, multe împiedicări se fac din cuvintele seci, precum mărturisește Scriptura: „Vorbele cele rele strică obiceiurile cele bune”. Știința curată să se păzească ca lumina ochiului, sărăcia să o iubească mai mult decât aurul și argintul și ascultarea s-o aibă ca pe o ajutătoare la câștigarea mântuirii. Apoi smerenia, dragostea, răbdarea, nerăutatea, și toate celelalte fapte bune călugărești, să le câștige ca pe o vistierie de mult preț și numai întru dânsele să se îmbogățească.

Învățând în felul acesta pe frați, și rânduind bine locașul, precum se cădea, a poruncit să se adune toți părinții. Și alegând dintre dânșii pe cel care îl știa că este mai presus decât toți ceilalți, cu fapta bună, pe acela l-a pus în locul său, păstorul lor. Iar el a vrut să se ducă în cel mai adânc pustiu, iubind liniștea și depărtându-se de oameni. Și pentru că avea darul de a tămădui neputințele și a alunga dracii, se adună la dânsul de pretutindeni mare mulțime de oameni, aducându-și acolo pe neputincioșii lor. Încă și boierii vestiți veneau pentru binecuvântare, astfel că el nici aici nu putea să aibă desăvârșita liniște călugărească. Mai în urmă, supărându-se de neodihnă, a gândit să se ducă tot mai afund în pustie, depărtându-se și fugind de slava omenească. Deci, rugându-l mult ca să nu-i lase pe ei, au plâns după dânsul ca sărmanii după tatăl lor, pentru că nu au reușit cu niciun chip să-l oprească.

Însă, rugăciunea cea bineprimită către Dumnezeu a bunului părinte nu părăsea pe fiii săi. Căci cu rugăciunea lui toți sporeau pe căile și în poruncile Domnului și ca niște crini sădiți în pustie înfloreau prin sfințenie. Deci, după ce a sărutat pe frați și i-a bine-cuvîntat încredințându-i lui Dumnezeu, s-a dus în cele mai depărtate pustietăți și în prăpăstii nestrăbătute.

Apoi, mergând cale ca de o zi, a aflat altă peșteră, care era în hotarele Ierihonului, și sălășluindu-se într-însa, viețuia după voința lui Dumnezeu, preamărindu-L pe El ziua și noaptea ca un înger. Hrana lui erau verdețurile de ierburi care creșteau împrejurul locului aceluia, dar mai mult se hrănea cu cuvântul lui Dumnezeu, prin rugăciunile cele neîncetate, și prin lacrimile cele fierbinți care ieșeau din dragostea inimii, cea către Dumnezeu, la care era cu totul dedat ca și psalmistul, zicând: „Făcutu-s-au lacrimile mele, mie, pâine ziua și noaptea” (Psalm 41,3). Iar petrecând el acolo câtăva vreme, l-a descoperit pe el Dumnezeu la oameni ca pe o comoară în țarină ascunsă; căci mulți, mâhnindu-se de ducerea lui și întristându-se pentru lipsirea bunului părinte și sfătuindu-se, oarecare din frați s-a dus, căutând prin pustie pe păstorul lor. Și străbătând mulți munți și văi, au aflat pe cel ce căuta, așa vrând Dumnezeu, ca povățuitorul cel iscusit și bunul ocârmuitor, nu numai pe el, dar și pe alții mulți să-i povățuiască și să-i îndrepte la Împărăția Cerurilor. Dintr-acel ceas a fost știut locul singurătății lui și au început a veni la dânsul călugării și mirenii, dorind să viețuiască cu dânsul, să-i vadă fața lui cea cu chip de înger, și să se sature de folositoarele lui vorbe. Și în scurtă vreme turma cea de oi cuvântătoare s-a adunat din ce în ce și s-a făcut o altă mănăstire, după aceeași rânduială și așezare ca și cea dintâi.

Și creștea și se înmulțea slava lui Dumnezeu în locurile cele pustii și neumblate, mai mult decât în mijlocul cetăților celor cu multă lume, în care se află fărădelege și vrajbă. Cu toate acestea Hariton n-a petrecut multă vreme în acest de pe urmă loc cu fiii săi, căci așezând toată rânduiala mănăstirească precum se cădea, iar s-a dus tot mai în puștiul cel adânc care se află de la părțile Tecuitului, ca la patrusprezece stadii sau mai mult, și acolo, asemă-nîndu-se lui Ilie și Mergătorului înainte, se depărta mereu și fugind se sălășluia în pustie, așteptând pe Dumnezeul Cel ce-l mântuiește pe el.

Și trecea din loc în loc, prin văi, prin surpături, prin dealuri, prin crăpături, prin prăpăstiile pământului, cu totul pe sine încredințându-se lui Dumnezeu. Iar osteneala lui cea din pustie cine o va spune? Fără numai unul Dumnezeu cel ce știe cele ascunse. Acela îi știa nevoințele lui, spre ostenelile lui privea și în locul acestora îi gătea lui cereștile răsplătiri.

Rătăcind el prin pustie multă vreme, a vrut Dumnezeu că iar făclia care strălucea prin bunătăți să vină la arătare de sub obrocul pustiului și prin chipul vieții sale să lumineze tuturor celor ce doreau să meargă pe calea cea strâmtă, care duce la viața cea veșnică. Căci iar l-au aflat pe el oarecare din nevoitorii cei ce umblau prin pustie și căzând la picioarele lui, l-au rugat pe el ca să-i primească să petreacă cu dânsul și să râvnească cuvioaselor lui lucruri. Acestea întâmplându-se cuviosului, alții s-au înștiințat, și au început a se aduna mai mulți la dânsul, fugind de lumea cea deșartă. Iar el, iată, adunând a treia turmă de oi ale lui Hristos și învățându-i călugăria a întemeiat a treia mănăstire, care mai pe urmă în lumea siriană se numea Suchia, iar grecește se chema Lavra veche. Apoi s-a suit în vârful muntelui ce era acolo și s-a sălășluit pe un deal foarte înalt, care avea în sine o peșteră mică, la care abia era cu putință a se sui pe o scară prea înaltă. Acolo numai singur sta, ca pe un scaun, depărtându-se de la pământ, și de cele cerești apropiindu-se cu sălășluirea. Și de acolo, stând ca un bun păstor la strană, privea spre ale sale mănăstiri cu rugăciune și se rugă pentru mântuirea fraților celor adunați prin purtarea de grijă și ca o cârmă în corabie stând, ocârmui înotarea atâtor suflete. Pentru că, de la toate mănăstirile cele de dânsul zidite alergau la el, trebuindu-le povățuitor.

Și a viețuit la acel loc până la adânci bătrânețe, în post, în rugăciuni și în nevoințele pe care a le spune nu este cu putință, pentru că din zi în zi osteneli peste osteneli adăugind, se arăta în trup fără de trup. Deci locul acela era fără de apă, și nu vrea părintele că cineva din frați să se ostenească pentru el, aducându-i lui de departe apă, căci singur nu putea să-și aducă din pricina grelei suiri la înălțimea dealului, și pentru slăbirea trupului celui mult ostenit ce îmbătrânise.

De aceea, a făcut rugăciune către Dumnezeu cu de-adinsul, ca să scoată din piatră apă, ca lui Israel în pustie. Și s-a făcut așa. Pentru că Domnul face voia celor ce se tem de El, și rugăciunea lor o ascultă, și îndată din piatra cea uscată și netăiată a ieșit izvor de apă cu puterea lui Dumnezeu.

Așa de mult a putut rugăciunea îmbunătățitului părinte la Dumnezeu.

Deci, a petrecut prea desăvârșit în bunătăți și ajungând ca un strugur copt la vreme, s-a apropiat de sfârșitul său fericit, pentru care luând înștiințare de la Dumnezeu, a chemat în puștiul acela de la cele trei mănăstiri ale sale pe egumeni și pe frați, care se înmulțiseră ca stelele cerului prin rugăciunile și mijlocirile lui. Și le-a spus lor de ieșirea sa care era aproape: „Eu, zise, mă voi duce de la voi, precum poruncește Domnul, pentru că a sosit vremea, pe care de demult cu dorire am așteptat-o, ca dezlegându-mă din legăturile trupești, să merg și să mă arăt feții Dumnezeului meu. Iar voi, fiilor, să vă îngrijiți de mântuirea voastră, fiecare din voi scăpând din cursele vrăjmașului, să se învrednicească pentru a putea ieși din trup la vremea sfârșitului și să intre la Domnul și să câștige mila Lui”. Acestea auzindu-le, toți au plâns, zicând: „Ne lași pe noi fiii tăi, părinte și învățătorul nostru, ne lași pe noi, păstorule și povățuitorule, te stingi, luminătorul nostru și povățuitorul căii noastre!”.

Iar el îi mângâia pe ei, zicând: „Domnul nostru Iisus Hristos a făgăduit că să fie cu noi nedespărțit până la sfârșitul veacului. Acela nu vă va lăsa pe voi, la Care, de voi afla îndrăznire, voi ruga bunătatea Lui ca să nu vă despartă pe voi unul de altul - ca pe oi de capre - la înfricoșata sa judecată, ci pe toți să vă pună cu cei binecuvântați ai săi de-a dreapta și să ne adune pe noi într-o ogradă a Împărăției Sale”.

Apoi îl întrebară pe el frații: „Ce poruncești părinte să facem cu trupul tău? Unde să-l îngropăm pe el?”. Iar el a zis: „Să dați țarina țarinei, unde veți vrea. Căci al Domnului este pământul, și plinirea Lui”. Iar ei au zis: „Nu, părinte, trei mănăstiri ai zidit, și trei turme ai adunat! Fiecare din ele ar dori să aibă la tine moaștele tale, pentru aceasta să nu fie între noi pricină, să rânduiești acum unde să punem moaștele sale!”. El, făcând după dorința lor, a vrut a fi îngropat în mănăstirea sa cea dintâi, unde a fost prins de tâlhari și cu minune, prin darul lui Dumnezeu, s-a izbăvit de dânșii.

Apoi, luându-l pe el tot soborul, l-au dus încă viu la locașul acela, în care mult pentru cea desăvârșită viață călugărească învățând pe frați, și pace tuturor dându-le, s-a culcat pe pat și și-a dat în mâinile Domnului sfântul său suflet, neavând nici un fel de durere trupească.

Așa s-a sfârșit cuviosul părintele nostru Hariton, mucenicul lui Hristos, mărturisitorul și bunul nevoitor. Și s-au tânguit după dânsul toți părinții pustnici și tot puștiul s-a umplut de glasul plângerii după cel atât de mare părinte și învățător, care ca un soare strălucea lumea. Și plângând mult deasupra lui, au îngropat sfintele lui moaște cu cinste, slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh în veci. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul

Troparul Sfântului Cuvios Hariton Mărturisitorul

Glasul al 8-lea

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Hariton, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 4-lea

Irmos: Adâncul Mării Roşii...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Hariton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu arma Crucii cea purtătoare de viaţă înotând în adâncul mării celei pătimitoare, pe vicleanul Faraon cel înţelegător, cu Dumnezeiasca Putere l-ai înecat, fericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Hariton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din pruncie Domnului fiind făgăduit, înaintea divanului păgânesc, fericite, cu Dumnezeiască înţelepciune pe Hristos L-ai propovăduit; şi ca Moise ai surpat trufiile celor împotrivă luptători.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Egiptul înşelăciunii părăsind, Cuvioase Hariton şi locuitor pustiului făcându-te, curat ai vorbit cu Cel Curat şi ai primit moştenirea cea cerească.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără de sămânţă cu voinţa Tatălui de la Dumnezeiescul Duh, pe Fiul lui Dumnezeu ai zămislit şi cu Trup L-ai născut, pe Cel din Tatăl fără de mamă şi pentru noi din tine fără tată.

Catavasie

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maice; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica Ta...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Hariton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Se veseleşte de tine duhovniceşte turma cea cuvântătoare a ucenicilor tăi, cuvioase, împărtăşindu-se de lumina ta.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Hariton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Gândul cel trupesc, ca pe un pricinuitor al vrăjmăşiei împotriva lui Dumnezeu l-ai supus Duhului vieţii, Cuvioase Hariton.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Surpat-ai ca David, cu toată arma Duhului, puterea cea înţelegătoare a lui Goliat cel de altă seminţie, Cuvioase Hariton.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Numai tu Singură te-ai făcut celor de pe pământ Pricinuitoare a bunătăţilor celor mai presus de fire. Pentru aceasta grăim către tine: Bucură-te, Maica lui Dumnezeu.

Catavasie

Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, izvorul cel viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i întru Dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Pentru dragostea chipului...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Hariton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin ostenelile înfrânării omorând dezmierdările cele ce te chinuiau, după cuviinţă ai fost îmbrăcat cu omorâre purtătoare de viaţă, mai înainte de sfârşitul tău, Sfinte Hariton.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Hariton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Grijile lumeşti cele ce sugrumă roadă sufletului, cu înţeleaptă purtare de grijă ca pe nişte spini le-ai ars, Fericite Hariton.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Încununatu-te-au pe tine darurile, cu mucenicească cunună a Împărăţiei lui Hristos, Sfinte Hariton! Căci ai stins beţia înşelăciunii, fericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Naşterea ta de negrăit s-a arătat, Născătoare de Dumnezeu, Singură Curată şi Binecuvântată. Pentru aceasta căzând către tine, grăim: Bucură-te!

Catavasie

Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc al Întrupării Tale, celei de sus, celei din Fecioară, proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Hariton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu, cuvioase, cu adevărat te-ai arătat neîntinată oglindă a Luminii Strălucirii Celei de sus, Preafericite Hariton.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Hariton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu, cuvioase, cu îndoite daruri străluceşti. Căci cu rănile chinurilor şi cu durerile sihăstriei te-ai luminat în dreapta credinţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tu, cuvioase, din pruncie căutând înţelepciunea cea Dumnezeiască, te-ai arătat doctor al sufletelor, Preafericite Hariton.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine Armă Nebiruită asupra vrăjmaşilor te punem înainte; pe tine Ancoră şi Nădejde a mântuirii noastre te avem, Mireasă a lui Dumnezeu.

Catavasie

Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut pe Fiul Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Jertfi-voi Ţie...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Hariton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu pe nisip, ci pe Hristos temei punând, ai zidit, părinte, deasupra, fapta bună cea mai cinstită decât aurul şi te-ai făcut locaş al Preasfintei Treimi.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Hariton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Organ al răutăţii se cunoaşte a fi şarpele. Dar, fiind biruit de faptele tale cele bune, de Dumnezeu purtătorule Sfinte Hariton, dreapta Pronie răsplăteşte celor nedrepţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nimic nu te-a despărţit pe tine de dragostea lui Hristos, nici trupul cel chinuit, nici hotărârea morţii cea îngrozitoare, ca pe unul ce te desfătai în lauda lui Dumnezeu, preafericite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

O, Minune mai nouă decât toate minunile! Că Fecioara fără ispită bărbătească, zămislind în pântece pe Cel Ce cuprinde toate, Nestrâmtorat L-a încăput.

Catavasie

Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce s-a născut dintr-însa.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Pe Întărirea Cea Neclintită...

Pe nevoitorul dreptei credinţe şi pe râvnitorul adevărului astăzi toţi credincioşii cu cântări şi cu laude să-l mărim: pe Sfântul Hariton păstorul şi dascălul şi luminătorul cel preacuvios al lumii. Căci se roagă Domnului pentru noi toţi.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Tinerii lui Avraam oarecând...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Hariton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Asemănându-te tinerilor lui Avraam celor din cuptor, cu râvna dreptei credinţe ai călcat dogma păgânească, de Dumnezeu purtătorule, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul meu şi Domnul.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Hariton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine cel ce erai în arsurile ispitelor ca într-un cuptor, Dumnezeiescul Dar, cel Dătător de rouă, din cer te-a cercetat, cuvioase, cel ce cântai: Binecuvântat eşti, Dumnezeul meu şi Domnul.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca unul ce erai rănit de Dumnezeiasca dragoste a Preasfintei Treimi, Aceleia i-ai zidit locaşuri întocmai la număr, care duhovniceşte cânta: Binecuvântat eşti în Biserica Măririi Tale, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Sfinţit Locaş Dumnezeiesc al Celui Preaînalt, căci prin tine s-a dat bucuria celor ce cântă: Binecuvântată eşti tu între femei, Preacurată Stăpână.

Catavasie

N-au slujit, făpturii înţelepţii lui Dumnezeu, fără numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte călcând-o, se bucurau cântând: Prealăudate, Dumnezeul părinţilor şi Doamne, bine eşti cuvântat!

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Mâinile întinzându-şi Daniel...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Hariton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind ars la piept fără de dreptate, Preacuvioase Părinte Hariton, ai ars înşelăciunea, iar tu nears ai rămas, prin lucrarea Dumnezeiescului Duh şi ai îndemnat spre dreapta credinţă pe popoare să cânte: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Hariton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dezbrăcându-te de omul cel vechi, cu adevărat te-ai îmbrăcat în Hristos şi cu rănile muceniceşti ai biruit pe ţiitorul întunericului, cu veselie cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Făcându-te cu adevărat ucenic Sfântului Pavel, ai urmat urmele lui, Cuvioase Hariton şi te-ai arătat îndreptător călugărilor, făcându-te îndemnător faptei bune, tuturor celor ce cântă: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară Preacurată, numai tu în toate neamurile, te-ai arătat Maică lui Dumnezeu. Tu te-ai făcut Locaş Dumnezeirii, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, rămânând Nearsă de Focul Luminii Celei Neapropiate. Pentru aceasta toţi pe tine te bine cuvântăm, Marie, a lui Dumnezeu Mireasă.

Catavasie

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Hristos Piatra Cea Netăiată...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Hariton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nici mormântul cel pricinuitor de uitare n-a putut să acopere faptele tale cele bune, Cuvioase Hariton. Căci pomenirea ta cea veşnică a strălucit ca soarele; pe care după vrednicie o mărim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Hariton, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Săvârşind duhovniceşte pomenirea cea de peste ani, să râvnim prin fapte bune purtătorului de Dumnezeu, Sfântului Hariton şi cu dânsul să cântăm: pe tine te mărim, întreit Sfinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi).

Toţi credincioşii să ne închinăm Unimii Dumnezeieştii Fiinţe şi Treimii Feţelor, în Ipostasuri Neamestecate, Celei întocmai Puternice şi întocmai Cinstite; pe Care binecinstind-O, O mărim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te şi te veseleşte, Mireasa Marelui Împărat, Ceea ce limpede priveşti la Frumuseţea Mirelui tău, care străluceşte mai mult decât aurul şi mai mult decât lumina soarelui.

Catavasie

Tot neamul pământesc să salte cu duhul, fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

 

SEDELNA

Glasul al 4-lea

Podobie: Degrab ne îmtâmpină...

Cu cuvinte ai împodobit Biserica lui Hristos, cu fapte ai cinstit pe cea după chipul lui Dumnezeu, Fericite Hariton. Căci înţelepciunea cea din tine a strălucit în lume, strălucind prin credinţă darurile tămăduirilor. Pentru aceasta cu dragoste prăznuim sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Degrab ne îmtâmpină...

Fecioară Preacurată, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cel mai presus de fiinţă, împreună cu cuvioşii roagă-L, neîncetat, iertare de greşeli şi îndreptare vieţii, mai înainte de sfârşit, să ne dea nouă, celor ce cu credinţă şi cu dragoste, după datorie, te lăudăm pe tine, Ceea ce Singură eşti Prealăudată.