𝗣𝘀𝗶𝗵𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗮 𝗺𝗶𝗻𝗰𝗶𝘂𝗻𝗶𝗶

 𝗣𝘀𝗶𝗵𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗮 𝗺𝗶𝗻𝗰𝗶𝘂𝗻𝗶𝗶 

Minciuna e un mecanism psihologic fascinant. Toți mințim, mai des decât ne place să recunoaștem, uneori din politețe („ce supă bună ai făcut!”), alteori ca să evităm conflicte sau consecințe, alteori ca să obținem avantaje. Dar ce se întâmplă în mintea noastră atunci când mințim?

𝟏. 𝐂𝐮𝐦 𝐬𝐞 𝐧𝐚ș𝐭𝐞 𝐦𝐢𝐧𝐜𝐢𝐮𝐧𝐚

Minciuna este un act cognitiv complex. Creierul trebuie să construiască o versiune alternativă a realității și să o mențină coerentă. Asta înseamnă activarea memoriei de lucru, a controlului inhibitor (pentru a nu spune adevărul) și a empatiei cognitive (pentru a anticipa cum va fi primită minciuna). Zone precum cortexul prefrontal și amigdala sunt foarte active în timpul minciunii.

𝟐. 𝐌𝐢𝐧𝐜𝐢𝐮𝐧𝐢 „𝐚𝐥𝐛𝐞” ș𝐢 𝐦𝐢𝐧𝐜𝐢𝐮𝐧𝐢 „î𝐧𝐭𝐮𝐧𝐞𝐜𝐚𝐭𝐞”

Nu toate minciunile sunt egale. Unele sunt „prosociale”, menite să protejeze sentimentele cuiva sau să păstreze armonia. Altele sunt manipulatoare sau exploatatoare. Creierul nostru reacționează diferit: când mințim pentru binele altuia, nivelul de stres fiziologic este mai mic.

𝟑. 𝐌𝐢𝐧𝐜𝐢𝐮𝐧𝐚 𝐫𝐞𝐩𝐞𝐭𝐚𝐭ă 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛ă 𝐜𝐫𝐞𝐢𝐞𝐫𝐮𝐥

Studiile arată că atunci când mințim repetat, amigdala, centrul emoțional al creierului, devine mai puțin reactivă. Cu alte cuvinte, ne obișnuim să mințim și vinovăția dispare treptat. De aceea, minciunile „mici” pot duce la minciuni tot mai mari, într-un efect de bulgăre 

𝟒. 𝐃𝐞 𝐜𝐞 𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐦𝐢𝐧𝐭 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐮𝐥𝐬𝐢𝐯

Mincinoșii patologici au adesea un istoric de traume, neglijare sau medii în care adevărul era pedepsit. Pentru ei, minciuna devine un mecanism de supraviețuire, apoi un mod de viață. Există și ipoteze biologice: unele studii au găsit la acești oameni mai multă materie albă în cortexul prefrontal, ceea ce ar putea facilita inventarea rapidă a poveștilor.

𝟓. 𝐏𝐮𝐭𝐞𝐦 𝐝𝐞𝐭𝐞𝐜𝐭𝐚 𝐦𝐢𝐧𝐜𝐢𝐮𝐧𝐚?

Mitul „privirii în stânga/dreapta” e doar folclor. Minciuna nu are un singur semn universal. Indicii mai credibile sunt incongruența dintre limbajul verbal și cel nonverbal, microexpresiile emoționale și pauzele nenaturale din vorbire. Totuși, chiar și experții pot greși, de aceea testele poligraf sunt controversate.

𝟔. 𝐌𝐢𝐧𝐜𝐢𝐮𝐧𝐚 ș𝐢 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚

Minciunile pot distruge relații și încrederea, dar paradoxal, pot și ține societatea unită. Complimentele diplomatice, poveștile care ne dau sens și chiar anumite mituri culturale funcționează ca „lipici social”.

Psihologia minciunii ne arată că între adevăr și minciună nu există un zid, ci un spectru. Important e să știm unde ne aflăm pe el și să alegem conștient, pentru că fiecare minciună ne modelează creierul, dar și relațiile.