Iubirea din suflet este pentru cei curajoși

 Iubirea din suflet nu este o cale confortabilă. Este o cale pentru cei curajoși, pentru că a iubi cu adevărat înseamnă să privești ego-ul în față și să-l lași să se dizolve. Ego-ul se hrănește cu mândrie, cu răni nevindecate, cu nevoia de a avea dreptate sau de a fi recunoscut. Sufletul, pe de altă parte, nu cere nimic: doar livrează, curge, conectează.

Iubirea de suflet cere curaj pentru că ne invită să abandonăm măștile pe care le-am construit. Acolo unde ego-ul caută să se apere, sufletul îndrăznește să se deschidă. Acolo unde ego-ul concurează, sufletul cooperează. Acolo unde ego-ul cere, sufletul este recunoscător. Și aici se află adevărata revoluție: să încetăm să mai iubim din necesitate și să începem să iubim pe deplin.

Filozoful Khalil Gibran ne-a reamintit: "Iubirea nu dă nimic în afara ei și nu ia nimic din ea însăși. Iubirea nu posedă și nici nu vrea să fie posedată, pentru că iubirea este suficientă pentru iubire." Aceste cuvinte dezvăluie esența iubirii sufletești: nu există control, nici manipulare, ci doar libertate.

Din punct de vedere mistic, iubirea din suflet este un act de încredere absolută în viață. Înseamnă a accepta că ceea ce este unit în spirit nu are nevoie de garanții pământești pentru a fi adevărat. Ego-ul se teme să piardă; Sufletul știe că nimic real nu se pierde. Ego-ul cere permanență; sufletul îmbrățișează veșnicia.

Misticul sufi Rumi a spus-o cu o frumusețe infinită: "Rana este locul prin care intră lumina". A iubi din suflet înseamnă a lăsa lumina să străpungă rănile, permițând durerii să se transforme în compasiune și vulnerabilitate să devină o punte către celălalt.

Iubirea de suflet este pentru cei curajoși pentru că necesită dezvățare. Ne cere să renunțăm la atașament, frică, vanitate și să ne predăm misterului a ceea ce pur și simplu este. Într-o lume în care iubirea este confundată cu posesia, în care ego-ul este deghizat în afecțiune, alegerea iubirii sufletului este un act radical.

Ego-ul strigă "Eu"; Sufletul șoptește "noi". Ego-ul caută recunoaștere; sufletul caută uniunea. Ego-ul se teme să fie rănit; sufletul știe că este deja complet. Din acest motiv, numai cei curajoși pot susține o astfel de iubire: pentru că este o iubire care nu promite certitudini, ci garantează adevărul.

Filozoful Erich Fromm a spus: "Iubirea imatură spune: Te iubesc pentru că am nevoie de tine. Iubirea matură spune: Am nevoie de tine pentru că te iubesc." Iubirea sufletului este dincolo chiar și de această maturitate: este o iubire care pur și simplu iubește, fără condiții sau exigențe.

În cele din urmă, iubirea din suflet este cel mai curajos act dintre toate, pentru că înseamnă acceptarea goliciunii ființei. Și în acea goliciunea descoperim că nu este nimic de pierdut, pentru că suntem deja totul.

✨ Întrebare pentru deschiderea dialogului:
Îndrăznești să iubești din suflet, chiar dacă asta înseamnă să lași ego-ul în urmă?