Sfântul Corneliu este cel dintâi dintre pagâni care a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. După botezul său a părăsit toate cele păgânești și a mers în urma lui Petru și a fost pus episcop de dânsul.
După patima cea de bună voie a Domnului nostru Iisus Hristos, după Învierea și după Înălțarea Lui la ceruri, era în Cezareea Palestinei un sutaș, anume Corneliu, de neam din Tracia. Acesta fiind în întunericul necredinței, avea lucrările luminii și, deși era păgân, a viețuit ca un creștin, și pe Hristos, pe care nu-l știa, prin milostenii îl cinstea. Viețuind în mijlocul lumii celei rele, s-a făcut bun, precum mărturisește de dânsul Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, în faptele Apostolilor, zicând: „Un bărbat oarecare era în Cezareea, anume Corneliu, sutaș, din cetatea care se cheamă Italia; fiind cucernic și temător de Dumnezeu, cu toată casa sa, făcea milostenii multe la săraci, și se ruga lui Dumnezeu totdeauna” (Fapte 10,1-2). Deci, n-a trecut cu vederea Dumnezeu aceste fapte bune ale lui, ci a binevoit a-l lumina pe el cu lumina credinței și a-l aduce în cunoștința adevărului, că lucrările lui cele bune să nu se acopere de întunericul necredinței. Acest bărbat temător de Dumnezeu, rugându-se lui Dumnezeu în casa sa, într-una din zile, a văzut că i s-a arătat lui îngerul lui Dumnezeu, spunându-i că rugăciunile și milosteniile lui au ajuns înaintea lui Dumnezeu și poruncindu-i să trimită în Ioppi după Simon, care se chiamă Petru, și de la dânsul ceea ce va auzi, aceea să facă. Iar el, îndată a trimis cu rugăminte să cheme pe Petru. Deci, mergând trimișii la Ioppi, s-a suit Petru în casa de sus, ca să se roage în ceasul al șaselea din zi și fiind foarte flămând, a avut o vedenie care îl îndemna să nu se îngrețoșeze a merge la acel bărbat de alt neam din cei netăiați împrejur, pentru că nu se amestecau evreii cu alte neamuri, ci se îngrețoșau de dânșii. Vedenia lui Petru a fost astfel: Un vas oare-care ca o masă de pânză, legată în patru colțuri, se pogora de trei ori din cer, și un glas îi poruncea lui Petru că cele ce se află în vas, cele cu patru picioare de pe pământ și fiarele și târâtoarele, precum și păsările să le junghie și să le mănânce. Lepădându-se Petru, a zis că niciodată n-a mâncat ce este necurat. Atunci, glasul din cer i-a zis: „Cele ce Dumnezeu le-a curățit, tu nu le spurca” (Fapte 10,15). Această vedenie era semnul întoarcerii la Creștinism al lui Corneliu și al celorlalte neamuri. Foamea lui Petru a însemnat foamea cea scrisă de Proorocul Amos: „Nu foame de pâine, nici sete de apă, ci foame de auzirea cuvântului Domnului” (Amos 8,11). Și o foame că aceea era în casa lui Corneliu și a tuturor limbilor. Că precum do-rea Petru acea pâine trupească, așa doreau aceia pe cea sufletească. Vasul cel de patru colțuri legat închipuia biserica Lui care prin patru Evangheliști s-a întărit în credință. În vas erau felurite viețuitoare din cele necurate: fiarele, târâtoarele, păsările care înseamnă limbile cele ce, prin înțelegerea lor cea pământească, erau viețu-itoare cu patru picioare, privind cu mintea în pământ și neînțelegând cele de sus și neștiind a cerceta cele din înălțime. Deci, fiare erau cu iuțimea și jigănii otrăvitoare cu necurăția cea vătămătoare de suflet, iar păsări zburătoare pe sus erau cu înălțarea minții spre mândrie. Dar i s-a poruncit a le junghia pe acelea și a le mânca, adică: cu sabia cea ascuțită a cuvântului lui Dumnezeu să ucidă patimile cele vechi păgânești, necuvântătoare și deprinderile cele de fiare, și să facă sufletele și trupurile lor, curățite prin botez, jertfă vie, bine primită lui Dumnezeu. Pogorârea cea de trei ori a vasului din cer a însemnat cea de trei ori afundare la sfântul botez. Glasul cel ceresc i-a spus că erau curățite acelea de Dumnezeu, adeverindu-l că nu numai pentru israiliteni, ci și pentru alte neamuri și-a vărsat Hristos sângele cel ce spală spurcăciunile păcatelor.
Drept aceea, cugetând Petru la acea vedenie și nedumerindu-se, iată ajunseseră trimișii de la Corneliu și întrebând de dânsul. Iar Duhul i-a poruncit să meargă cu dânșii neîndoindu-se de nimic, ca pe cel dintâi om dintre pagâni să-l împreune cu trupul bisericii lui Hristos; iar după dânsul și celelalte neamuri să vină la Hristos. Deci, intrând Petru în casa lui Corneliu, l-a întâmpinat pe el Corneliu cu cinste, cu toate rudeniile sale și cu prietenii cei iubiți și, căzând la picioarele lui, i s-au închinat. Iar Petru l-a ridicat pe el, zicând: „Voi știți că nu se cade omului evreu a intra la cei de altă seminție și a avea împărtășire cu dânșii; însă, mi-a descoperit mie Dumnezeu că nu se cuvine a numi spurcat sau necurat, pe nici un om. Deci, am venit la voi fără îndoire, și vă întreb: cu ce gând m-ați chemat pe mine la voi ?” (Fapte 10, 28-29).
Iar Corneliu i-a răspuns lui cu de-amănuntul, cum a văzut pe înger și ce a auzit de la dânsul și l-a rugat pe Petru că să-i spună lui cuvântul cel de mântuire, iar Petru, deschizându-și gura, a început a-i propovădui lui pe Iisus, că Dumnezeu era în trup, cu oamenii, pe pământ petrecând, învățând și povățuind pe oameni la calea ce duce la cereasca Împărăție, și a făcut multe semne și minuni, tămăduind toate bolile și învățând cu cuvântul. „Acela de voie a pătimit, a murit, și a înviat, ca pe om să-l izbăvească din patimi și să-l învieze din moarte, dăruindu-i lui viață veșnică; și acela va judeca viii și morții, pentru care toți proorocii mărturisesc, și tot cel ce crede în numele Lui, iertare de păcate va lua” (Fapte 10,43). Acestea grăindu-le Petru și Duhul Sfânt sălășluind cuvintele lui în inimile celor ce ascultau, i-a adus pe ei la credință și s-a botezat Corneliu cu toată casa sa.
Corneliu este cel dintâi din pagâni care a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos; iar după botezul său a părăsit toate cele păgânești și a mers în urma lui Petru și a fost pus episcop de dânsul.
Deci, înconjurând cu dânsul și cu mulți alții diferite țări, se ostenea cu propovăduirea lui Hristos. Și fiind Petru cu Timotei și cu Corneliu în Efes, li s-a făcut lor știre de cetatea Scipseos, cum că locuitorii ei se închină la idoli cu sârguința. Și se sfătuiau care dintre dânșii să meargă acolo la propovăduire. Și aruncând sorții, a căzut soarta pe Corneliu care, chemând pe Dumnezeu în ajutor, a mers la cetatea aceea degrabă.
Era acolo oarecare dregător, anume Dimitrie, filosof iscusit în înțelepciunea elinească, care ura foarte mult bună cinstire creștinească și jertfea zeilor păgâni, mai ales lui Apolo și Zeus. Fiind înștiințat despre Corneliu, că intrase în cetate, îndată l-a chemat pe el înaintea sa și l-a întrebat de unde și pentru ce a venit. Iar Corneliu a răspuns: „Rob sunt al Dumnezeului celui viu și, trimis fiind, am venit aici ca să te chem pe tine din întunericul cel adânc al neștiinței și să te scot la lumina adevărului și raza cea curată a cunoștinței să lumineze sufletul tău”. Iar el, neînțelegând nimic din cele grăite, s-a mâniat și cu iuțime i-a zis: „Eu altele te-am întrebat și tu altele-mi răspunzi mie. Așa, mă jur pe zei, că dacă nu-mi vei răspunde la fiecare întrebare, apoi nu voi cruța bătrânețele tale, nici mă voi rușina de căruntețele tale. Deci, spune-mi mie: la cine ești ostaș și pentru ce pricină ai venit aici?”. Iar Corneliu a zis: „De voiești ca să știi gradul meu, apoi să știi că sunt sutaș cu dregătoria și când am auzit de tine, că tu și femeia ta și toți cei ce sunt sub stăpânirea ta ați căzut în mare rătăcire, am venit ca să vă scap pe voi de idoleasca înșelăciune și să vă povățuiesc la calea cea adevărată și să vă împac cu unul Dumnezeu cel viu, care a făcut cerul și pământul și toate cele ce sunt în dânsele”. La acestea Dimitrie a zis: „Te văd pe tine ajuns la bătrânețe și mi-e milă pentru anii tăi cei mulți; deci, încetează a-ți lungi prin cuvinte minciuna ta, apropie-te la zeii noștri și te închină lor, iar de nu vei voi că să faci această, apoi să știi că la grele chinuri te voi da pe tine și nici un Dumnezeu, afară de zeii mei, nu te va scoate pe tine din mâinile mele”. Iar Corneliu a zis: „Puternic este Dumnezeul meu, nu numai să mă păzească pe mine de toate răutățile tale întreg și nevătămat și să mă izbăvească din mâinile omenești, dar încă și pe zeii tăi să-i zdrobească și să-i sfarme ca praful pe idolii lor și pe tine, cel ce în deșert nădăjduiești spre dânșii să te aducă la a lor cunoștință. Iar eu, zeilor tăi, ca și idolilor lor celor fără de suflet, niciodată nu mă voi închina. Pentru că scris este: zeii cei ce n-au făcut cerul și pământul să piară; și iarăși: „Domnului Dumnezeului tău să te închini și Lui unuia să-I slujești”. Am venit aici pentru ca să vă povățuiesc pe voi la pocăință, ca să ieșiți din cursele diavolului, fiind de vii vânați de dânsul după voia lui”.
Iar dregătorul a zis: „M-am jurat pe zeii mei că nu te voi cruța pe tine ci la grele munci te voi da, de nu vei jertfi zeilor”. Apoi, Corneliu l-a întrebat: „La care zei poruncești să jertfesc ?”. Și i-a zis dregătorul: „Jertfește lui Apolin și lui Die”. Iar Corneliu a zis: „Deci, arată-mi mie pe acei zei ai tăi”. Și s-a bucurat dregătorul, socotind că vrea să se închine lor și l-a dus pe el la capiștea lui Die. Și le urmă lor lume multă, vrând să vadă pe Corneliu închinându-se la idoli. Și sosind la capiște, au intrat într-însa dregătorul cu Corneliu și cu toți cei ce veniseră cu dânșii, între care era și femeia boierului, anume Evantia, și Dimitrie, fiul lui, că așa se cheamă după numele tatălui său.
Deci, Sfântul Corneliu, fiind în capiștea idolească, s-a întors spre răsărit și, plecându-și genunchele sale la pământ, se ruga zicând: „Dumnezeule, Cel ce ai cutremurat pământul și prin el ai mutat munții în inimile mărilor, Cel ce prin mâna lui Daniil ai sfărâmat pe Vil și ai omorât pe balaur și gurile leilor astupându-le ai păzit întreg pe robul tău, Tu și acuma răstoarnă idolii aceștia și dă cunoștință poporului tău, ca să știe că brațul tău este puternic!”. Așa rugându-se sfântul, a ieșit din capiște împreună cu Dimitrie dregătorul și cu toată mulțimea poporului ce venise; iar Evantia cu Dimitrie, fiul său, rămăseseră încă înăuntrul capiștei și deodată s-a făcut cutremur și a căzut capiștea cu idolii, sfărâmându-se ca praful idolii lor spre care nădăjduiau; și a fost apucată acolo femeia dregătorului cu fiul lor, sub zidurile cele căzute. Și toată mulțimea văzând căderea capiștei, s-a spăimântat. Iar boierul nu știa că femeia și fiul lui s-au astupat de ziduri. Corneliu însă, veselindu-se de puterea Dumnezeului Celui viu, a zis către boier: „Unde sunt acum, boierule, idolii tăi cei mari?”. Iar el, umplându-se de mânie, a zis: „Spune nouă, fermecătorule, cu ce vrăji ai făcut să cadă capiștea cu idolii noștri?”. Și se sfătuia boierul cu ai săi cu ce fel de chinuri să-l piardă pe Corneliu. Dar, iată că aproape trecuse ziua și soarele apunea; pentru aceea, nu era vreme ca să chinuiască pe Corneliu. Deci, a poruncit dregătorul ca să-l lege cu mâinile și picioarele și așa să-l spânzure pe el în temniță, ca toată noaptea, spânzurat, să pătimească până dimineața, iar a doua zi voia să-l chinuie pe el cumplit și apoi să-l ucidă. Fiind dus sfântul în temniță cu mâinile și picioarele legate și spânzurându-l, precum a poruncit prigonitorul, îndată a alergat la dregătorul unul din slujitorii lui, anume Teleton, zicându-i: „Stăpâne, doamna ta și unul născut, fiul tău, au pierit în capiște, sfărâmați fiind între ziduri de cutremur!”. Auzind aceasta Dimitrie și-a rupt hainele sale și se văita cu amar, încă se tânguiau cu dânsul împreună și mai marii cetății, în timp ce alții îl mângâiau. Dar cine putea să mângâie o jale mare ca aceea care venise pe nesimțite, aducând moartea cea neașteptată a femeii și a fiului său? Apoi, a zis către cei ce stăteau de față: „Mergeți, aruncați pietrele capiștei celei căzute, până ce veți afla oasele iubitei mele soții și ale dulcelui meu fiu și, aflându-le, să mi le aduceți aicea”. Grăind acestea a ridicat glasul și a plâns cu jale mare. Tânguindu-se el, a venit degrabă mai marele jertfitorilor, anume Varvat, zicând: „Am auzit glasul femeii tale și fiului tău, din mijlocul zidurilor celor căzute, strigând așa: „Mare este Dumnezeul creștinesc care ne-a scăpat pe noi vii de această cumplită moarte, prin robul său Corneliu”. Deci, rugați pe acel sfânt bărbat ca să ne scoată pe noi de aici, ca să nu pierim desăvârșit, pentru că vedem minunile cele de mirare ale Dumnezeului lui și auzim glasul îngerilor celor ce cântă: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, întru oameni bună-voire”.
Acestea auzindu-le boierul de la Varvat, îndată a alergat de grabă cu toți ai săi la robul lui Dumnezeu în temniță și l-au aflat pe el umblând, pentru că Îngerul Domnului îl dezlegase pe el din legături. Și a căzut boierul la picioarele lui Corneliu, zicând: „Mare este Dumnezeul tău, Corneliu, care păzește pe soția mea și pe fiul meu, încă vii, în capiștea cea căzută. Deci, ne rugăm ție, robule al Dumnezeului celui preaînalt, vino și îi scoate pe dânșii de acolo și, iată, eu și toți cei cu mine credem în cel propovăduit de tine, Hristos cel răstignit”.
Deci, mergând Sfântul Corneliu cu dânșii la capiștea idolească cea căzută și ridicându-și spre cer ochii săi, a zis: „Doamne, Dumnezeul puterilor! Cel ce cauți pe pământ și îl faci pe el de se cutre-mură, de a cărui față se topesc munții și seacă adâncurile, Însuți fiind Domn; ascultă suspinele celor legați și scoate din pământ pre Evantia, și nu-Ți întoarce fața ta de la fiul ei și ia aminte spre sufle-tele lor pentru numele Tău”. Așa rugându-se el, deodată s-a deschis locul unde era ținută Evantia cu fiul său, între zidurile cele căzute și au ieșit de acolo amândoi sănătoși, lăudând pe Dumnezeu. Deci, toți cei ce erau acolo, și au văzut acea preaslăvită minune, strigau: „Mare este Dumnezeul creștinilor”. Și s-a botezat Dimitrie cu femeia, cu fiul său și cu toată casa sa și s-au botezat cu dânsul și ceilalți oameni, la număr două sute șaptezeci și șapte.
A petrecut Sfântul Corneliu în acea cetate vreme îndelungată, dezrădăcinând spinii necredinței din inimile omenești și semănând sămânța bunei credințe. Și, în scurtă vreme a adus la Hristos toată cetatea și pe oarecare bărbat cinstit, anume Evnomie, pe care l-a făcut preot. Apoi, plin fiind de zile, a sosit la fericitul său sfârșit, de care fiind înștiințat mai înainte de vreme, se nevoia la rugăciune cu osârdie, gătindu-se mai înainte spre calea pe care avea să meargă la Dumnezeul său.
Deci, adunând pe toți creștinii pe care îi întorsese de la nedumnezeire, îi învăța pe dânșii ca să petreacă în credință, în dra-goste și în toate faptele bune, să se ocârmuiască pe sine, sporind în poruncile Domnului. Apoi, învățându-i pe ei din destul, a auzit un glas din cer, zicând către dânsul: „Corneliu, vino la mine, că iată s-a gătit ție cununa dreptății!”. Aceasta auzind-o Corneliu, îndată s-a întors la rugăciune și plecându-și genunchele a zis: „Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce m-ai învrednicit pe mine a păzi credința, a săvîrși nevoința și a birui pe cel potrivnic, mulțumesc Ție de toate. Încă mă rog ție Doamne, caută spre robii tăi din înălțimea cea sfântă a Ta și milostiv să fii lor. Întărește-i pe dânșii în credință, îm-puternicește-i în nevoință, sporește-le lor în păzirea sfintelor Tale porunci, ca neîncetat să slăvească Prea Sfânt Numele Tău, acum și în vecii vecilor”. Și toți zicând: „Amin!” și-a dat cu bucurie duhul său în mâinile Dumnezeului Celui ce la cer l-a chemat pe el. Iar dregătorul Dimitrie cu Evantia soția sa, cu fiul Dimitrie, cu Evnomie preotul și cu toți credincioșii, plângând mult deasupra părintelui și învățătorului lor și aprinzând lumânări și cântând cântări deasupra mormântului, l-au îngropat pe el cu cinste aproape de capiștea cea căzută a lui Die. Și în toate zilele credincioșii mergeau la mormântul lui, cădelnițau cu tămâie și se rugau și multe tămăduiri se da bolnavilor de la mormântul lui.
Trecând mulți ani și ducându-se toți la Domnul, a rămas neștiut urmașilor lor locul acela unde au fost îngropate moaștele Sfântului Corneliu, că crescuseră împrejurul lui rugi și tufe multe și nimeni nu știa de comoară aceea de mult preț.
S-a întâmplat oarecând de a mers acolo episcopul Silvan de la cetatea care se numea Troia, căruia sfântul Corneliu i-a zis: „De multă vreme petrec aici și nimeni nu m-a cercetat”. Iar episcopul, sculându-se din somn, se miră de acea vedenie, și nu se pricepea cine i se arătase lui. Iar în noaptea viitoare iarăși i s-a arătat sfântul, zicându-i: „Eu sunt Corneliu sutașul. Moaștele mele zac în rugii cei ce sunt aproape de locul acela unde era oarecând capiștea lui Die. Drept aceea, tu să-mi zidești mie biserică aproape de locul lui Dimitrie, iar locul acela se numește Pandohium și multe trupuri ale credincioșilor și sfinților frați sunt îngropate acolo”. Dimineața, episcopul a spus vedenia aceea clerului său și au mers cu toții la rugii aceia pe care în vedenie îi arătase lui sfântul și, rugându-se cu dina-dinsul, începu a săpa; și aflară racla care avea în ea moaștele sfântului Corneliu, din care ieșeau negrăite, bune, miresme întregi și nestricate. Și s-au veselit foarte mult pentru aflarea unei astfel de mari vistierii.
Episcopul era în dificultate pentru biserica pe care sfântul i-a poruncit să o zidească, pentru că n-avea atâta avere cât ar fi fost de trebuință spre zidirea bisericii. Însă și în aceasta Sfântul Corneliu nu a zăbovit a ajuta episcopului; pentru că, în viitoarea noapte, s-a arătat oarecăruia om, anume Evghenie, care era dreptcredincios și foarte bogat. Aceluia i-a poruncit ca să dea averi episcopului Siluan cât va fi de-ajuns spre zidirea bisericii. Iar Evghenie a spus vedenia aceea episcopului și i-a dat lui toate cele de trebuință. Și începând a zidi sfânta biserică, degrabă a săvârșit-o pe ea și a înfrumusețat-o cu toată buna podoabă. Apoi, sosind vremea în care cinstitele moaște ale sfântului să fie aduse din rugi în acea biserică zidită din nou, s-a adunat mulțime de credincioși, cu episcopul Siluan și cu Evghenie, având în mâinile lor lumânări aprinse. Și când a început episcopul cu clerul a cânta cântarea cea întreit sfânta, îndată singură de sine s-a mișcat racla și se ducea cu nevăzute mâini la biserică și nu îndrăznea nimeni din oameni a se atinge de dânsa.
Deci, văzând toți acea minune, cum merge racla singură de sine, se mirau cu frică și ca printr-o gură strigau cu toții: „Sfânt! Sfânt! Sfânt! Domnul Savaot, Cel ce ne-a arătat nouă puterile și minunile sale, prin Corneliu, robul Său”. Încă s-a întâmplat de erau acolo și mulți necredincioși care, văzând acea minune, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. Iar când au ajuns la biserică și au intrat într-însa, mulți stau și de-o parte și de alta, privind unde va merge racla cu moaștele și unde va sta. Deci, mergând ea drept a stat aproape de altar, de partea dreaptă. Apoi, voia episcopul ca să-l pună pe el înlăuntrul altarului și nimeni nu putea să miște racla din locul acela, în care singură a stat. Și s-au făcut multe minuni atunci și după aceea de la sfintele și făcătoarele de minuni moaște ale plăcutului lui Dumnezeu.
Murind episcopul Siluan, s-a pus după dânsul episcop Filostorghie. Acela a îndemnat pe oarecare zugrav, anume Evcratie, ca toată biserica să o înfrumusețeze dar mai cu seamă icoana Sfântului Corneliu să o împodobească frumos. Deci, zugravul, când începu să zugrăvească icoana Sfântului Corneliu, nu putea ca să-i închipuiască bine fața lui și o ștergea și iarăși o zugrăvea și iarăși o ștergea, de multe ori, neputând deodată să o zugrăvească cu bună podoabă.
S-a mâhnit Evcratie și zicând asupra sfântului oarecare cuvinte de hulă i-a lăsat chipul lui așa. Și vrând ca să zugrăvească altceva pe zidul bisericii, s-a suit pe o scară și, alunecând cu picioarele, a căzut de pe scară la pământ și atât de rău s-a lovit încât a rămas aproape mort. Apoi, luându-l pe el ceilalți, care se întâmplaseră acolo, l-au dus la casa lui și l-au pus pe pat abia viu, neputând nici a grăi. Și vedeau toți că erau viermi împrejurul buzelor lui și unii intrau, iar alții ieșeau din gură. Aceasta era pedeapsa pentru că a îndrăznit, cu buzele lui, a zice cuvinte de hulă asupra sfântului. Dar, precum singur Domnul, așa și sfinții, robii lui, nu se mânie până la sfârșit, nici nu țin vrăjmășie în veac, așa a doua zi acela care pe femeia și pe fiul lui Dimitrie din mijlocul zidurilor celor risipite i-au scos vii, acela și lui Evcratie i s-a arătat și, luându-l pe el de mână, ca din somn l-a ridicat de pe pat și apoi nevăzut a fost. Iar Evcratie, simțindu-se pe sine sănătos, a alergat la biserica sfântului și căzând la cinstita raclă, în care zăceau tămăduitoarele moaște ale lui Corneliu, cu lacrimi cerea iertăciune pentru greșeala să și mulțumea sfântului că l-a miluit și l-a tămăduit de durere pe el, cel ce era aproape de moarte. Deci, două folosuri a câștigat zugravul acela, din arătarea sfântului: tămăduire și cunoștința feței lui, adică ce fel fusese la chip. După însănătoșire, a zugrăvit pe Sfântul Corneliu pe icoană, așa precum l-a văzut pe el arătându-se lui. Și preamărea pe Hristos Dumnezeu, Cel împreună cu Tatăl și cu sfântul Duh slăvit în veci. Amin.Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul,glasul al 4-lea
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1
Glasul al 5-lea
Irmos: Calul şi pe călăreţul...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe cei ce prăznuiesc purtătoarea de lumină şi Dumnezeiască adormirea ta şi preastrălucita pomenire ca o sfinţită sărbătoare, luminează-i cu rugăciunile tale, ierarhe de Dumnezeu fericite.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătatu-te-ai, înţelepte şi mai înainte, până a nu te lumina desăvârşit prin învăţături, cu milostenii şi cu rugăciuni îndeletnicindu-te, Preafericite Corneliu şi căutând cu dreptatea cugetului pe Domnul tuturor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Desăvârşit te-ai deprins în legile cele de mântuire, ale Celui Ce s-a unit cu Trupul pentru bunătatea Sa cea desăvârşită, povăţuindu-te pe tine Apostolul Petru, cu învăţătura Stăpânului, fericite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Îndulceşti inimile credincioşilor, să te mărească pururea cu dragoste nesăţioasă, Stăpână Născătoare de Dumnezeu; că tu eşti Mărirea oamenilor, Ceea ce ai născut pe Domnul măririi, Preacurată.
Catavasie
Cruce însemnând Moise, de-a dreptul cu toiagul Marea Roşie a despărţit-o lui Israel, cel ce pedestru a trecut-o. Iar de-a curmeziş lovind marea, a împreunat-o împotriva carelor lui Faraon, deasupra scriind nebiruita armă. Pentru aceea să-I cântăm lui Hristos, Dumnezeului nostru, că S-a preamărit.
Cântarea a 3-a
Irmos: Cel Ce pe nimic ai...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Împărtăşitu-te-ai de lumina Preasfântului Duh şi ai primit întreg Dumnezeiescul dar cu toată casa ta, din însuşi gura Dumnezeiescului Apostol, care ţi-a vestit învăţăturile mântuirii.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înălţatu-te-ai cu bunătăţile, ca şi cedrul cel cu ramuri înalte şi ne-ai adus nouă roade cu bun miros, întărirea dogmelor, darul minunilor şi lucrarea tămăduirilor, Fericite Corneliu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
De multă laudă te-ai învrednicit Sfinte Corneliu, căci împreună cu Apostolul Petru şi cu alţi mulţi ai alergat vestind pretutindeni Dumnezeiasca propovăduire; prin care, luminându-ne noi, ne-am izbăvit de întunericul necunoştinţei.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Făcutu-te-ai Locaş Luminat al curăţiei, pentru aceea porţi pe Dătătorul de lumină, Cel Ce S-a Întrupat din tine şi s-a arătat Om asemenea cu noi, pentru iubirea de oameni şi a mântuit lumea de stricăciune prin tine, Preacurată, Chemarea cea din nou a oamenilor.
Catavasie
Toiagul spre închipuirea Tainei se primeşte, căci cu odrăslire a ales preot; iar Bisericii, celei mai înainte neroditoare, acum a înflorit Lemnul Crucii, spre putere şi spre întărire.
Cântarea a 4-a
Irmos: Pricepând Avacum...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Primind darul Duhului, ca soarele cel luminos ai străbătut pământul, Sfinte Corneliu, gonind întunericul nebuniei idoleşti, prealăudate.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Revărsatu-te-ai ca un râu mare, adăpând toată faţa pământului cu Dumnezeieştile tale învăţături, ai înecat zâzaniile mulţimii zeilor, Sfinte Corneliu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fiind ca un mort faţă de toate cele lumeşti, Preafericite Corneliu, ai vestit tuturor celor omorâţi de patimi Dumnezeiasca Înviere, a Celui Ce a fost omorât pentru noi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Făcutu-te-ai Locaş Curat Înţelepciunii Tatălui, mai presus de fiinţă, Preacurată Fecioară, prin care noi toţi ne-am mântuit de răutatea celui viclean.
Catavasie
Auzit-am, Doamne, Taina iconomiei Tale; înţeles-am lucrurile Tale; şi am preamărit Dumnezeirea Ta.
Cântarea a 5-a
Irmos: Cel Ce Te îmbraci cu lumina...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind cu totul închinat lui Dumnezeu, Sfinţite Corneliu, nu te-ai supus silniciei ucigaşilor, ca să dai cinstire idolilor.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Chemat-ai într-ajutor, Sfinte Corneliu, pe Dumnezeu Cel Preaînalt şi Nevăzut şi ai surpat la pământ capiştile idolilor celor nesimţitori, minunat făcându-te pentru noi
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Păzind porunca Atotţiitorului, ai fost închis în temniţă, legături ai răbdat şi pe cei legaţi de înşelăciunea necredinţei i-ai dezlegat, de Dumnezeu Înţelepţite Corneliu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Dă-mi, Preacurată, iertare greşelilor, cercetându-mă pe mine cel bolnav şi înviforat de primejdiile vieţii şi de patimile trupului, cu milostivirea ta.
Catavasie
O, de trei ori Fericite Lemn, pe care S-a Răstignit Hristos, Împăratul şi Domnul; prin care a căzut cel ce a înşelat cu lemnul, înşelat fiind de Cel Ce s-a pironit pe tine cu trupul; pe Dumnezeu, Care dă pace sufletelor noastre.
Cântarea a 6-a
Irmos: Linişteşte marea patimilor...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înălţându-ţi rugăciunile către Dumnezeu, ai văzut pe Îngerul Lui, învăţându-te cele bune şi de urmat pentru mântuire.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strălucit fiind cu Duhul, te-ai făcut stea luminoasă, luminând toate marginile lumii, purtătorule de lumină, Sfinţite Tăinuitorule Corneliu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cel ce mai înainte era întunecat de înşelăciune, cunoscând pe Domnul, prin întâmpinarea ta, s-a lepădat de înşelăciune şi cu toată casa lui, a primit curăţirea Dumnezeiască.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Domnul Măririi S-a Întrupat din sângiurile tale, Fecioară, precum Însuşi ştie, Ceea ce eşti Prealăudată, mântuindu-ne pe noi cu bunătatea ta.
Catavasie
În pântecele fiarei celei din apă, Iona palmele întinzându-şi în chipul Crucii, mântuitoarea Patimă mai înainte a închipuit-o lămurit; de unde a treia zi ieşind, Învierea cea mai presus de lume a însemnat a lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce S-a Răstignit cu Trupul, iar cu Învierea cea de a treia zi lumea a luminat.
Cântarea a 7-a
Irmos: Domnul părinţilor...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tu te-ai făcut pârgă a mântuirii neamurilor Sfinte Corneliu; căci cel dintâi ai primit Sfântul Botez şi de darul Duhului te-ai umplut, ca şi mai înainte grăitorii de Dumnezeu.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Săvârşind minuni mari cu Dumnezeiescul Dar, ai vânat către credinţă pe cei amăgiţi de înşelăciunea necredinţei, învăţându-i să cânte: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind ascuns în pământ şi acoperit cu rug, te-ai arătat, înţelepte, prin descoperire Dum nezeiască, izvorând daruri de minuni şi bolile izgonind.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Alăută glăsuitoare a dogmelor celor de mântuire, care îndulceşte sufletele tuturor, te-ai arătat, Sfinte Corneliu, cântând: Dumnezeule bine eşti cuvântat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (a Preasfintei Treimi).
Toţi să mărim pe Unimea Cea în Trei Ipostasuri, pe Tatăl Cel mai înainte fără de început şi pe Fiul Cel de o Fiinţă şi pe Preasfântul Duh, cântând: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Îndumnezeit-ai frământătura omenească, cu Dumnezeiască naşterea ta, Fecioară Preacurată. Pentru aceea, după datorie, credincioşii te mărim.
Catavasie
Nebuna poruncă a tiranului celui păgân, pe popoare le-a tulburat, suflând cu îngrozire şi cu hulă urâtă împotriva lui Dumnezeu; însă pe cei trei tineri nu i-a înfricoşat mânia cea de fiară, nici focul cel mistuitor; ci, cu Duh de rouă aducător, ce împotrivă răsuna, împreună cu focul fiind, cântau: Prealăudate Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a
Irmos: Ţie, Atotziditorule...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Numai pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat pe pământ, L-ai căutat din tot sufletul; pentru aceea, te-ai făcut cinstită pârgă a neamurilor şi locaş Duhului, Cugetătorule de Dumnezeu Corneliu.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu jăratecul înfocatelor tale cuvinte, fericite, ai ars materia deşertăciunii. Pentru aceea, te-ai mutat către Lumina Cea Neînserată, luminând pe toţi cei ce cu dragoste te laudă.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Moştenire şi parte, ajutor şi mântuitor, putere şi laudă, lumină şi povăţuire ţi s-a făcut ţie Cuvântul, Cel Ce a adus toate lucrurile dintru nefiinţă întru fiinţă, Sfinte Corneliu, de Dumnezeu cugetătorule.
Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Sfinte Părinte, Sfinte Cuvinte şi Duhule Sfinte, Preasfântă Treime, Nezidită, Nedespărţită, mântuieşte pe cei ce cu dragoste laudă Puterea, Împărăţia şi Mărirea Ta.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Revarsă peste noi, Fecioară, milele tale cele obişnuite şi ne cere iertare, Preacurată, de la Fiul tău, de toate greşelile cele din cunoştinţă şi din necunoştinţă, care ni se întâmplă nouă din neluarea aminte.
Catavasie
Binecuvântaţi, tineri, cei întocmai cu numărul Treimii, pe Făcătorul, Dumnezeu Părintele; lăudaţi pe Cuvântul, Cel Ce S-a pogorât şi focul în rouă l-a prefăcut; şi preaînălţaţi pe Duhul Cel Preasfânt, Care dă viaţă tuturor întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Isaie, dănţuieşte...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfinţită sărbătoare, toată Biserica prăznuieşte pomenirea ta, propovăduitorule al lui Hristos. Căci tu te-ai arătat la stare întocmai cu sfinţii ucenici, primind ca şi aceia Duhul cel Preasfânt.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Într-armatu-te-ai cu dogmele dreptei credinţe ca un ierarh; asemănatu-te-ai cu Dumnezeieştii Slujitori ai Domnului; întotdeauna izvorăşti râuri de tămăduiri celor bolnavi şi faci să înceteze bolile oamenilor, preasfinţite.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Împobobindu-te cu haina mântuirii, pe care ţi-a ţesut-o Hristos Întrupându-Se, cu bucurie petreci acum în Împărăţia cea de sus, curat privind Frumuseţea Cea Adevărată a Mirelui, vrednicule de laudă, Sfinte Corneliu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cinstitul tău sicriu, ca un izvor izvoreşte credincioşilor tămăduiri din destul, Sfinte Corneliu; şi gonind duhurile cele viclene, luminezi gândurile tuturor celor ce cu credinţă te laudă pe tine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Luminează-mă, Fecioară, Ceea ce ai Născut Lumina, Care a Strălucit mai înainte de veci din Lumină; izgoneşte de la mine întunericul supărărilor şi al dezmierdărilor, Preacurată Stăpână, Părtinitoare Neînfruntată.
Catavasie
Rai de Taină eşti Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos, de care Lemnul Crucii cel de viaţă purtător pe pământ s-a sădit. Pentru aceasta, acum înălţat fiind, închinându-ne lui, pe tine te mărim.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
Începătură sfântă, Biserica din păgâni te-a câştigat pe tine, cel ce ai luminat pe dânsa cu îmbunătăţitele tale fapte, sfinţitorule de Taine, de Dumnezeu Înţelepţite Corneliu.
Acatistul Sfântului Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul, cel dintâi chemat dintre păgâni (13 septembrie)
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Corneliu Sutaşul,glasul al 4-lea:
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Corneliu, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul 1
Întâiului chemat dintre păgâni de însuşi Domnul, laude să-i aducem noi, creştinii de peste veacuri. Căci, ca şi el am fi rămas în negura necunoştinţei, de n-ar fi deschis Domnul cale mântuirii tuturor oamenilor. Pentru aceea, cu recunoştinţă să-i cântăm: Bucură-te, Sfinţite Corneliu, cel întâi chemat dintre păgâni!
Icosul 1
Îngerul Domnului din cer a fost trimis în Cezareea Palestinei la un bărbat temător de Dumnezeu, ca să-i strige:
Bucură-te, Corneliu, vrednică slugă a Domnului;
Bucură-te, ajutor de nădejde al aproapelui;
Bucură-te, înţelept conducător al sutei de ostaşi încredinţate;
Bucură-te, al cohortei romane Italica cinstit luptător;
Bucură-te, al creştinilor începător;
Bucură-te, că de oameni peste o sută ai fost pus, iar de Domnul peste sute ai fost uns;
Bucură-te, căpetenie a celor mulţi, ce pe mulţi la Hristos ai adus;
Bucură-te, ostaş în lupte neînfrânt, cuceritor de multe suflete;
Bucură-te, floare a Cezareei, neveştejită de ispite;
Bucură-te, cel ce pentru Împăratul tuturor, l-ai părăsit pe împăratul romanilor;
Bucură-te, cel ce ai ales al credinţei aur strălucitor;
Bucură-te, cel ce nu ai fost atras de ceva trecător;
Bucură-te, Sfinţite Corneliu, cel întâi chemat dintre păgâni!
Condacul 2
Stând Corneliu sutaşul la rugăciune în ceasul al IX-lea, văzând pe îngerul Domnului cinstindu-i casa cu lumina sa, cu smerenie şi-a plecat faţa la pământ şi a cântat Celui ce l-a trimis: Aliluia!
Icosul 2
Ştiindu-se pe sine depărtat de Dumnezeu şi în negura necunoştinţei petrecând, uimit fiind de venirea îngerului, a strigat Corneliu: „Ce este, Doamne?” Iar trimisul Domnului i-a răspuns, zicând:
Bucură-te, fierbinte rugător;
Bucură-te, far strălucitor;
Bucură-te, cel ce din fire făceai ale legii;
Bucură-te, izgonitorul fărădelegii;
Bucură-te, iubitor de Dumnezeu;
Bucură-te, hrănitor al sufletului tău;
Bucură-te, stăpân al casei tale;
Bucură-te, a lor tăi spre mântuire cale;
Bucură-te, că armura şi zalele le-ai lepădat bucuros;
Bucură-te, că fără coif şi scut ai alergat la Hristos;
Bucură-te, că sabia lată ai depus;
Bucură-te, că de „sabia Duhului” ai fost străpuns;
Bucură-te, Sfinţite Corneliu, cel întâi chemat dintre păgâni!
Condacul 3
Nu s-a depărtat de la tine îngerul Domnului, până ce nu te-a încredinţat că rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit spre pomenire înaintea lui Dumnezeu. Auzind acestea cu glas mare, slavă ai dat Proniatorului, cântându-I: Aliluia!
Icosul 3
Supus te-ai arătat, Sfinte Corneliu, poruncii lui Dumnezeu, căci ascultând de îngerul Domnului, ai trimis la Iope două slugi şi un ostaş cucernic spre a cerceta casa de lângă Marea cea mare a lui Simon tăbăcarul, spre a-l chema pe verhovnicul Domnului ca să-ţi arate calea ce duce la El. Pentru aceasta îţi aducem laude:
Bucură-te, împlinitor al voii Domnului;
Bucură-te, primitor al Cuvântului;
Bucură-te, însetat după Adevăr;
Bucură-te, spre singurul Dumnezeu alergător;
Bucură-te, că vitejia, onorurile şi averea nu ţi-au fost de ajuns;
Bucură-te, că pe toate în folosul sufletului le-ai pus;
Bucură-te, cel ce ca Lazăr, patru zile ca în mormânt ai fost;
Bucură-te, că odihnă n-ai aflat până ce slugile nu s-au întors;
Bucură-te, cel ce ca apostolul neamurilor, la neamuri ai predicat;
Bucură-te, floare rară crescută în pustiul păgânătăţii;
Bucură-te, rază de lumină pe bolta creştinătăţii;
Bucură-te, că ai băut cu nesaţ din Izvorul Vieţii;
Bucură-te, Sfinţite Corneliu, cel întâi chemat dintre păgâni!
Condacul 4
Auzind de la cei ce i-ai trimis că în acelaşi ceas Domnul grăise şi lui Petru, făcând curate pe cele ce mai înainte erau socotite necurate, căzând la picioarele marelui apostol, ai mulţumit împreună cu el, cântând Iubitorului de oameni: Aliluia!
Icosul 4
Dumnezeu, Cel ce pretutindeni sălăşluieşte şi pe toţi oamenii iubeşte, a descoperit celui din poporul ales, naşterea poporului celui bine credincios, întâlnind evreul şi romanul şi unindu-i prin pogorârea aceluiaşi Duh Sfânt. Pentru aceasta, noi, creştinii proveniţi dintre neamuri, cu mulţumire îi strigăm celui ce s-a învrednicit a fi întâiul dintre noi, aşa:
Bucură-te, că în portul Iope ai aflat pe marele pescar;
Bucură-te, ca şi el, trimis ai fost în lume misionar;
Bucură-te, că primind de la el botezul;
Bucură-te, că primind de la el botezul pământului ai început ocol;
Bucură-te, ca şi Petru, în taina cămării de sus rugător;
Bucură-te, pe marea vieţii călăuzitor;
Bucură-te, că marele apostol până spre asfinţit postise;
Bucură-te, că sufletul tău după Apa cea vie însetase;
Bucură-te, că Biserica în chipul pânzei s-a descoperit;
Bucură-te, că umbra Legii a trecut;
Bucură-te, că harul a venit;
Bucură-te, cel ce în baia botezului te-ai curăţit;
Bucură-te, cel ce sufletul ţi-ai îngrijit;
Bucură-te, Sfinţite Corneliu, cel întâi chemat dintre păgâni!
Condacul 5
Văzând Petru întru uimire că pânza cu vietăţile necurate de trei ori la cer s-a ridicat şi înţelegând că voia Preasfintei Treimi este ca prin cele patru colţuri, cei patru evanghelişti duhovniceşte să-i hrănească pe toţi, până la marginile lumii, a cântat lui Dumnezeu împreună cu sutaşul: Aliluia!
Icosul 5
Când marele pescar şi-a întins mreaja cuvântului trecând pragul casei tale, cunoscând puterea pe care Dumnezeu o dă aleşilor Săi, te-ai aruncat cu faţa la picioarele lui, Sfinte Corneliu. Dar acesta, în smerenia sa, recunoscând că şi el tot om este, şi numai lui Dumnezeu I se cuvine închinare, ţi-a zis:
Bucură-te, că Domnul nu este părtinitor;
Bucură-te, că în orice neam, celui ce se teme de El este îndreptător
Bucură-te, că şi pentru voi s-au pregătit fiii lui Israel;
Bucură-te, că şi cu voi este al nostru Emanuel;
Bucură-te, că nu e decât un Domn, o credinţă, un botez;
Bucură-te, că nu mai e nici iudeu, nici elin, nici alt crez;
Bucură-te, cel ce mărturie din gura martorului ai primit;
Bucură-te, că din toţi păgânii, pe tine Domnul mai ales te-a iubit;
Bucură-te, cel ce ai primit a Domnului Bună Vestire;
Bucură-te, că prin aceasta ai adus sufletelor tămăduire;
Bucură-te, că lumina primită nu ai ţinut-o sub obroc;
Bucură-te, că făclia aceasta ai purtat-o din loc în loc;
Bucură-te, Sfinţite Corneliu, cel întâi chemat dintre păgâni!
Condacul 6
Dumnezeu, Cel ce poate toate câte voieşte, a adeverit şi prin tine că Împărăţia Cerurilor este înăuntrul nostru. Căci din cuceritor de popoare, te-a aflat mai apoi cuceritor de suflete, căruia până la sfârşitul vieţii I-ai cântat: Aliluia!
Icosul 6
Când apostolul Domnului şi-a deschis gura spre a adeveri cele ce însuşi auzise şi văzuse, larg ţi-ai deschis sufletul spre a primi cele descoperite oamenilor de Dumnezeu cel întrupat. Pentru aceasta lăudându-te, îţi grăim:
Bucură-te, cel ce pe Dumnezeu nu L-ai văzut, dar ai crezut;
Bucură-te, că pentru aceasta, de Domnul în ceata fericiţilor ai fost pus;
Bucură-te, cel născut din apă şi din duh;
Bucură-te, rugător în adevăr şi în duh;
Bucură-te, cel ce iubind Adevărul, ai urmat calea mântuirii şi ai moştenit viaţa;
Bucură-te, cel ce spre Răsărit te-ai întors cu faţa;
Bucură-te, cel ce din îndemn lăuntric deja făcusei milostenii;
Bucură-te, iubitor de semeni;
Bucură-te, că prin iubirea de oameni cu sutaşul din Capernaum te asemeni;
Bucură-te, că mărturisitor ca Longhin sutaşul ai fost;
Bucură-te, că trecând peste toate, mai presus ai pus pe Hristos;
Bucură-te, că ai şezut la masă cu Avraam, Isaac şi lacov, deşi nu erai din poporul ales;
Bucură-te, Sfinţite Corneliu, cel întâi chemat dintre păgâni!
Condacul 7
Dacă ai aflat despre Iisus din Nazaret, cum L-a uns pe El Dumnezeu cu Duhul Sfânt şi cu putere de sus, te-ai bucurat foarte. Uimit ai fost, sfinte, auzind de la martori despre vindecări fără de număr şi de alungarea duhurilor necurate numai cu cuvântul. Întristat peste măsură de Pătimirile, Răstignirea şi îngroparea Sa, ţi-ai luminat sufletul cu vestea Învierii, inundându-l cu acea bucurie pe care nimeni nu o va lua din inimile celor ce Îi cântă: Aliluia!
Icosul 7
Ca un burete uscat de arşiţă s-a îmbibat inima ta care s-a deschis larg, spre a încăpea toate descoperirile pe care Dumnezeu le-a făcut aleşilor Săi. Cei ai casei tale, ascultând vestirea despre Cel rânduit de Dumnezeu să fie Judecător al celor vii şi al celor morţi, s-au grăbit a crede celui ce le grăia acestea, spre a primi iertarea păcatelor. Iar ţie, Sfinte Corneliu, pricinuitorul luminării lor, ţi-au cântat:
Bucură-te, temător de Dumnezeu;
Bucură-te, deschizător al sufletului meu;
Bucură-te, ascultător al marelui predicator;
Bucură-te, al Bisericii fiu temător;
Bucură-te, cel ce ai găzduit pe cel îmbrăcat cu putere de sus;
Bucură-te, că şi în casa ta s-a pogorât Duhul Sfânt;
Bucură-te, că aceasta în foişor de taină s-a prefăcut;
Bucură-te, cel care în Cezareea, Muntele Sionului ai adus;
Bucură-te, că şi tu ai fost îmbrăcat cu putere de sus;
Bucură-te, purtător de Duh Sfânt;
Bucură-te, că prin faptele tale nu L-ai alungat până la mormânt;
Bucură-te, că trupul tău lăcaş a fost al odorului scump;
Bucură-te, Sfinţite Corneliu, cel întâi chemat dintre păgâni!
Condacul 8
Revărsarea neaşteptată şi nesperată a Duhului Sfânt te-a copleşit, Sfinte Corneliu pe tine, pe Petru şi pe toţi cei ce erau în casa ta, evrei şi elini, care au început să-L slăvească pe Dumnezeu şi în limbile altor popoare. De aceea, fratele celui întâi chemat la apostolat, cu glas mare a strigat: „Poate cineva opri apa care să-i boteze pe aceştia ce au primit deja Duhul Sfânt, ca şi noi iudeii?” Şi într-un glas, toţi au cântat Unuia singur Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8
Noi, creştinii din lumea largă, cufundaţi de trei ori în cristelniţa de păcate curăţitoare, cântare de mulţumire aducem răspânditorului credinţei iubirii, aşa:
Bucură-te, cel dintâi dintre păgâni botezat în numele Domnului Hristos,
Bucură-te, că aceasta ţi-a fost de mare folos;
Bucură-te, că asemenea lui Zaheu vameşul ai mântuit a ta casă;
Bucură-te, că ai tăi, botezându-se, au urmat viaţă aleasă;
Bucură-te, că în apa botezului te-ai cufundat;
Bucură-te, cel ce în Hristos te-ai îmbrăcat;
Bucură-te, om nou, născut a doua oară;
Bucură-te, descoperitor de nepreţuită comoară;
Bucură-te, că din apă şi din Duh ai renăscut;
Bucură-te, că de lumea cea deşartă te-ai rupt;
Bucură-te, că nimic din cele lumeşti nu ai păstrat;
Bucură-te, că pe Hristos cu toată fiinţa L-ai îmbrăţişat;
Bucură-te, Sfinţite Corneliu, cel întâi chemat dintre păgâni!
Condacul 9
Pe ritorii cei mult-grăitori îi vedem tăcând ca nişte peşti fără de glas, căci nu se pricep să spună în ce chip Duhul Sfânt, care de la Tatăl purcede, trimis a fost de Fiul cel întrupat să lumineze neamurile aflate de veacuri în întunericul necredinţei şi al depărtării de Dumnezeu. Când vestea despre botezarea sutaşului Corneliu în numele Domnului Iisus a ajuns până la credincioşii cei tăiaţi împrejur din Ierusalim, acestora le-a povestit Petru cele întâmplate în Cezareea şi s-au liniştit şi au slăvit pe Domnul, zicând: „Aşadar, şi păgânilor le-a dat Dumnezeu pocăinţa spre Viaţa veşnică”. Mai apoi, bărbaţi ciprioţi şi cirineni venind în Antiohia, grăiau către elini, binevestindu-L pe Hristos. Şi mâna Domnului era cu ei şi mare era numărul celor ce au crezut şi au venit la credinţă. Atunci Biserica din Ierusalim a trimis pe Barnaba să cerceteze comunitatea din Antiohia. Şi acesta sosind şi văzând harul lui Dumnezeu care lucra în toţi, s-a bucurat şi-i îndemna să rămână în Domnul cu inima statornică şi să-I cânte: Aliluia!
Icosul 9
Ştiind că în Antiohia ucenicii pentru întâia oară s-au numit „creştini”, adică urmaşi întru totul lui Hristos, pe tine, Sfinte Corneliu, deschizător al căilor către mântuire pentru toate popoarele, te fericim aşa:
Bucură-te, cel ce sabia lată ai părăsit;
Bucură-te, cel ce cu sabia Duhului noi cuceriri ai făcut;
Bucură-te, cel ce ca şi apostolii, pentru Domnul toate le-ai lăsat;
Bucură-te, cel ce ca şi apostolii, de la Dumnezeu nemuritoare cinste ai luat;
Bucură-te, căci cu cinstea de sutaş nu te-ai mândrit;
Bucură-te, că pe cei o sută încredinţaţi ţie nu i-ai asuprit;
Bucură-te, că dintre ei, pe mulţi i-ai adus la Hristos;
Bucură-te, că din patimi şi idoleşti închinări i-ai scos;
Bucură-te, cel ce talanţii iscusit ai înmulţit;
Bucură-te, că suta înzecit a rodit;
Bucură-te, că pe pământ bun sămânţa Evangheliei a căzut;
Bucură-te, că cinstind crucea, împotriva diavolilor ţi-a fost scut;
Bucură-te, Sfinţite Corneliu, cel întâi chemat dintre păgâni!
Condacul 10
Iubindu-L pe Domnul din tot sufletul tău, l-ai urmat pe Petru în misiunea sa, ca un adevărat ucenic. Împreună multe comunităţi aţi înfiinţat, împreună pe mulţi fraţi aţi cercetat, împreună de multe ori lui Dumnezeu aţi cântat: Aliluia!
Icosul 10
Fiind cu Petru şi cu Timotei în Efes, vi s-a dat de ştire că în Cetatea Schepsia, locuitorii cu sârguinţă se închină la diavolii cei în chipul idolilor celor urâcioşi. Iubindu-i ca pe nişte copii neştiutori, v-aţi sfătuit părinteşte cum să-i ajutaţi. Şi pentru că fiecare doreaţi să vă jertfiţi pentru binele lor, aţi aruncat sorţi şi aceştia căzând asupra ta, laude ţi-au adus:
Bucură-te, că mulţumind lui Dumnezeu, L-ai chemat în ajutor;
Bucură-te, că al lui Hristos ai devenit propovăduitor;
Bucură-te, că deşi neînvăţat, pe Dimitrie filozoful ai înfruntat;
Bucură-te, că înţelepciunea creştinească pe cea elinească a încurcat;
Bucură-te, că Zeus şi Apollo prin tine au căzut;
Bucură-te, că Dumnezeul cel necunoscut prin tine S-a făcut cunoscut;
Bucură-te, învingător al marelui dregător;
Bucură-te, al Schepsiei cuceritor;
Bucură-te, de idoli defăimător;
Bucură-te, de diavoli izgonitor;
Bucură-te, al păgânismului surpător;
Bucură-te, de minuni făcător;
Bucură-te, Sfinţite Corneliu, cel întâi chemat dintre păgâni!
Condacul 11
Ca un grădinar iscusit ai vrut să cureţi aria mai înainte de a semăna cuvântul Domnului. Pentru aceasta, în văzul tuturor l-ai înfruntat pe idolatrul Dimitrie, marele dregător. Iar acesta, socotind că prin ameninţări şi chinuri va zădărnici propovăduirea ta, te-a silit să te închini lui Apollo şi lui Zeus. Încredinţat de atot-puternicia lui Dumnezeu, ai intrat în capiştea idolească împreună cu familia dregătorului şi cu mulţime de popor. Şi întorcându-te spre răsărit, ţi-ai plecat genunchii la pământ şi ai cântat Dumnezeului celui adevărat: Aliluia!
Icosul 11
Sfinte Corneliu, te-ai rugat Celui în care credeai, să nu îngăduie ca făpturile acelea, din necunoştinţă, să fie înghiţite de pieire. Ci mai degrabă, spre încredinţarea tuturor, să răstoarne idolii cei fără de suflare, ce nu erau decât sălaş diavolilor, spre amăgirea multora. Şi sfârşind rugăciunea, ai ieşit din capişte împreună cu dregătorul şi poporul ce era de faţă. Şi îndată cutremur mare s-a făcut, dărâmând nu numai idolii, ci şi zidurile, înfricoşându-i pe toţi. Pentru acest semn văzut al împli-nirii rugăciunii, îţi aducem şi noi laude:
Bucură-te, în Dumnezeu încrezător;
Bucură-te, de diavoli netemător;
Bucură-te, al Domnului lăudător;
Bucură-te, al idolilor surpător;
Bucură-te, cel ce ai înălţat rugăciune bine primită;
Bucură-te, cel ce şi pentru noi rugăciunea o poţi face împlinită;
Bucură-te, că ai făcut ca cele lumeşti să-şi arate lutul;
Bucură-te, că păgânescul lăcaş prin puterea rugăciunii una l-ai făcut cu pământul;
Bucură-te, că spânzurat gol pe lemn te-au bătut;
Bucură-te, că paharul chinurilor bucuros pentru Hristos ai băut;
Bucură-te, că din pronia lui Dumnezeu, soţia şi fiul dregătorului din capişte n-au putut ieşi;
Bucură-te, că sub dărâmături Dumnezeu i-a păstrat vii;
Bucură-te, Sfinţite Corneliu, cel întâi chemat dintre păgâni!
Condacul 12
Auzind dregătorul că soţia sa, Evantia şi Dimitrie, fiul său au rămas la locul prăpădului, a încetat a-l mai chinui pe Corneliu. Şi trimiţându-şi îndată slugile, nădăjduia să mai afle măcar oasele lor zdrobite. Dar, o, minune! Aceştia de dedesubt cu bucurie strigau: „Mare este Dumnezeul creştinilor!… Rugaţi-l pe Corneliu să ne scoată de aici”. Iar dregătorul, văzându-şi familia întregită, a cântat adevăratului Salvator: Aliluia!
Icosul 12
Ca mai înainte binefăcătorul său, s-a botezat dregătorul Dimitrie cu femeia, fiul şi toată casa sa. Şi auzind apostolii că mulţi din cetate au cerut botezul creştin, şi-au pus mâinile peste capul mărturisitorului Corneliu, aşezându-l episcop al Cetăţii Schepsia. Aici a rămas până la sfârşitul vieţii, vânând noi suflete pentru Împărăţia Cerurilor. Pentru aceasta şi noi, creştinii de peste veacuri, îi aducem laude:
Bucură-te, cel ce din ostaş lumesc ai devenit ostaş ceresc;
Bucură-te cel ce arhiereu care pe mulţi ai călăuzit;
Bucură-te, că de lupii cei hrăpitori nu ai fugit;
Bucură-te, că ani mulţi cu vrednicie turma ai păstorit;
Bucură-te, că dintre toţi, pe Evnomie preot l-ai hirotonit;
Bucură-te, că împreună multe slujbe aţi săvârşit;
Bucură-te, cunoscător mai dinainte al sfârşitului tău lumesc;
Bucură-te, vesel călător către Domnul ceresc;
Bucură-te, că episcopului Silvan din Troia în vis te-ai arătat;
Bucură-te, că acestuia moaştele tale i-ai încredinţat;
Bucură-te, că în cinstea ta Evghenie, mare biserică a înălţat;
Bucură-te că acolo cu cinste moaştele tale a aşezat;
Bucură-te, Sfinţite Corneliu, cel întâi chemat dintre păgâni!
Condacul 13
O, Sfinţite Corneliu, mărturisitor al credinţei celei adevărate, începător al cetei creştinilor neiudei, fii mijlocitorul nostru către Prea Milostivul Dumnezeu. Pe Acesta roagă-L, iertare de păcate să ne dăruiască, smeritele noastre rugăciuni să împli-nească, de primejdii şi nevoi să ne ferească şi să ne ajute să rămânem pe calea mântuirii până în ultima clipă a vieţii, cântându-I: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).
Icosul 1
Îngerul Domnului din cer a fost trimis în Cezareea Palestinei la un bărbat temător de Dumnezeu, ca să-i strige:
Bucură-te, Corneliu, vrednică slugă a Domnului;
Bucură-te, ajutor de nădejde al aproapelui;
Bucură-te, înţelept conducător al sutei de ostaşi încredinţate;
Bucură-te, al cohortei romane Italica cinstit luptător;
Bucură-te, al creştinilor începător;
Bucură-te, că de oameni peste o sută ai fost pus, iar de Domnul peste sute ai fost uns;
Bucură-te, căpetenie a celor mulţi, ce pe mulţi la Hristos ai adus;
Bucură-te, ostaş în lupte neînfrânt, cuceritor de multe suflete;
Bucură-te, floare a Cezareei, neveştejită de ispite;
Bucură-te, cel ce pentru Împăratul tuturor, l-ai părăsit pe împăratul romanilor;
Bucură-te, cel ce ai ales al credinţei aur strălucitor;
Bucură-te, cel ce nu ai fost atras de ceva trecător;
Bucură-te, Sfinţite Corneliu, cel întâi chemat dintre păgâni!
Condacul 1
Întâiului chemat dintre păgâni de însuşi Domnul, laude să-i aducem noi, creştinii de peste veacuri. Căci, ca şi el am fi rămas în negura necunoştinţei, de n-ar fi deschis Domnul cale mântuirii tuturor oamenilor. Pentru aceea, cu recunoştinţă să-i cântăm: Bucură-te, Sfinţite Corneliu, cel întâi chemat dintre păgâni!
Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.