Când cineva îți va zice: „Eu am ținut tot postul”, răspunde-i: „Eu aveam un dușman și m-am împăcat cu el, obișnuiam să bârfesc și m-am oprit, suduiam și m-am lăsat”. Sfântul Ioan Gură de Aur

 Postiți? Arătați-mi-o prin fapte. Prin care? Veți zice. De vedeți un sărac, aveți milă de el, un dușman împăcați-vă cu el, un prieten înconjurat de nume bun, nu-l invidiați, o femeie frumoasă, întoarceți capul.

Nu numai gura voastră să postească, ci și ochiul, și urechea, și picioarele, și mâinile, și toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hrănire și de lăcomie. Ochii, neprivind cu ispitire frumusețile străine. Hrana ochilor este ceea ce ei văd. Dacă-i o priveliște neîngăduită și potrivnică Legii, postul suferă din pricina aceasta și mântuirea sufletului este vătămată întru totul; dacă-i o priveliște îngăduită de Lege și fără greșeală, postul se împodobește cu ea. Ar fi peste fire de ciudat ca, în vremea postului să te ții chiar și de la hrana îngăduită, și să te duci să guști priveliștile oprite. Nu mâncați carne? Atunci opriți și ochii de a privi nerușinarea. Asemenea, urechea voastră se cade să postească. A posti pentru ureche înseamnă a o astupa pentru vorbirile de rău și pentru zavistii. „Nu aplecați urechea voastră la vorbirile deșarte” – este scris. Gura, pe de altă parte, trebuie să postească de sudalme sau alte vorbiri rușinoase. La ce bun să te abții de la carne de pasăre și de la pește, de-ți vei sfâșia și ucide pe fratele tău?

Apoi, ceea ce trebuie să cercetăm, cu privire la post, este dacă am căpătat mai multă râvnă, dacă ne-am îndreptat unele din nedesăvârșirile noastre, dacă ne-am spălat de greșeli. E un obicei răspândit în vremea postului mare, de a ne întreba unii pe alții câte săptămâni am postit. Și auzim pe unii: o săptămână, pe alții: două, pe unii: toate. Dar unde-i prisosirea, dacă săvârșim postul cu mâinile goale de fapte bune? Când cineva îți va zice: „Eu am ținut tot postul”, răspunde-i: „Eu aveam un dușman și m-am împăcat cu el, obișnuiam să bârfesc și m-am oprit, suduiam și m-am lăsat”. Ceea ce folosește negustorilor, nu este atât să străbată o mare depărtare pe mare, ci de a aduce o bună încărcătură de mărfuri din belșug. Nu prisosim nimic cu postul, dacă numai îl săvârșim, fără să ne gândim la nimic și cum o fi. Dacă postul ne e abținerea de la mâncare, odată ce au trecut cele patruzeci de zile, a trecut și postul. Dar de ne vom abține de la păcat, postul acesta nu va înceta după ce celălalt a trecut. Ne va fi de folos necontenit – și înainte de împărăția cerurilor, ne va aduce aici, pe pământ, bună răsplătire.

Cuvinte alese, Sfântul Ioan Gură de Aur

Foarte mulţi îşi pun una dintre întrebările următoare.

“De ce trebuie să ţin post?”
“Cum a apărut postul? În ce scop?”
“Dacă mănânc cumpătat, mai are rost să ţin post?”
“Dacă ţin un regim vegetarian, mai ţin post? Care mai este rostul postului atunci?”
“Ce este de fapt, postul?”

Recunosc că şi eu mi-am pus întrebări. Şi înainte să ţin post, şi după aceea.

Am citit că postul nu a intervenit în viaţa omului după căderea în păcat, ci a fost de la început o dimensiune ontologică, logică a omului şi, în consecinţă, nu ar trebui raportat la căderea omului, ci la desăvârşirea lui.Şi până atunci nu m-am gândit prea mult la începutul Sfintei Scripturi, la crearea omului şi la căderea lui. Am zis de desăvârşire – datorită faptului că desăvârşirea ţinea de libertatea omului şi de efortul lui personal, Dumnezeu l-a supus unui test, unei încercări, în faţa căreia să-şi poată exercita libertatea: l-a asezat în rai, spunându-i: „Iată, vă dau toată iarba, ce face sămânţă, de pe toată faţa pământului şi tot pomul, ce are rod cu sămânţă într-însul. Acestea vor fi hrana voastră” (Facerea 1,29) şi „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci. Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!” (Facerea 2,16-17).

Aşa cum era creat, în starea aceea de început, omului îi era foame şi sete, iar raiul, universul era ca o masă bogată, din care urma să se înfrupte în anumite condiţii, stabilite de Creator şi pe care el le putea respecta sau nu, fiind liber. Deci, viaţa era dată de Dumnezeu, iar hrana este permisă şi menţine viaţa, însă nu e dătătoare de viaţă. Omul trebuia sa fie conştient şi convins de aceasta şi prin renunţare să transforme foamea şi setea materială într-o foame şi sete spirituală – după Dumnezeu, urmând a trăi în Împărăţia Lui Dumnezeu ca îngerii din ceruri, unde nu se mănâncă, nu se bea. Însă, omul s-a înşelat gândind că prin mâncare poate să ajungă asemenea Lui Dumnezeu – „în ziua în care veţi mânca din el (pomul cunoştinţei binelui şi răului) vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi raul” (Facerea 3,5) şi nu prin ascultare şi renunţare de bunăvoie (Pr. Vasile Gavrilă – „Ce este postul?”).

În rai, postul avea rolul de a-l spiritualiza pe om, de a-l conduce spre desăvârşire, postul consta în primirea cu bucurie şi cu mulţumire din cele îngăduite de Dumnezeu. Tot acelaşi rol îl are şi după căderea în păcat, cu o singura diferenţă: în urma păcatului, omul a devenit şi mai legat de materie, a devenit carnal, înclinat spre plăcere, spre patimă şi în consecinţă postul are menirea de a converti patima în act creator, spiritual. Adică în post, în afara renunţării la mâncare, care este doar prima etapă, este vorba şi de renunţarea la alte păcate, la alte plăceri trupeşti, etapele ulterioare postului alimentar fiind deci postul spiritual şi dobândirea virtuţilor. Una dintre cântările bisericeşti din Postul Mare spune: „De bucate postind, suflete al meu, şi de pofte necurăţându-te, în deşert te lauzi cu mâncarea; că de nu ţi se va face ţie pricină de îndreptare, ca un mincinos vei fi urât de Dumnezeu şi demonilor cei mai răi te vei asemăna, care niciodată nu mănâncă.”

Sf. Ignatie Briancianinov scria că postitorul, cel ce se nevoieşte lui Hristos află ca fiind cu totul trebuincioasă nu numai înfrânarea de la îmbuibare şi de la săturarea statornică, ci şi alegerea mâncărurilor cu multă luare-aminte. […] în rai era oprit un singur fel de hrană, în această vale a plângerii, pe pământ, aflăm că nefăcând deosebire între calitatea mâncărurilor ne pricinuim mult mai multe necazuri decât întrecând măsura cu cantitatea lor. Nu trebuie să credem că numai vinul are însuşirea de a înrâuri mintea noastră, sufletul nostru; fiecare fel de mâncare lucrează în felul său propriu asupra sângelui, asupra creierului, asupra întregului trup – iar prin mijlocirea trupului, şi asupra duhului. Cine ia aminte cu râvnă la sine însuşi, îndeletnicindu-se cu nevoinţa postului, acela va afla că este neapărată nevoie de trezvirea trupului şi a sufletului de întrebuinţarea prelungită a cărnurilor şi chiar a peştilor; acela va îmbrăţişa cu dragoste rânduielile Sfintei Biserici privitoare la post şi se va supune lor. (Sf. Ignatie Briancianinov – Insemnătatea postului pentru om – Predică în Duminica Sfântului Grigorie Palama)

Aşadar, şi de aici, şi din alte surse, aflăm că postul alimentar este (din punct de vedere material) în primul rând necesar ca o curăţire a trupului. Mai aflăm că nu este interzis sau contraindicat consumul de carne în afara perioadelor de post, cum afirmă susţinătorii vegetarianismului – pentru că „fiecare fel de mâncare lucrează în felul său propriu asupra sângelui, asupra creierului, asupra întregului trup – iar prin mijlocirea trupului, şi asupra duhului”. Însă există păreri în mediul ortodox, că se poate renunţa definitiv la carne, iar în unele mănăstiri nu se consumă carne deloc. Dar acest fapt este privit ca jertfă, ca postire, iar nu ca regim alimentar. Astfel, în afara postului, este necesară cumpătarea în consumul mâncărurilor, nu neapărat renunţarea definitivă la carne.

Cât de frumos scrie Sfântul Ioan Gură de Aur despre post: Şi auzim pe unii: o săptămână, pe alţii: două, pe unii: toate. Dar unde-i prisosirea, dacă săvârşim postul cu mâinile goale de fapte bune? Când cineva îţi va zice: “Eu am ţinut tot postul”, răspunde-i: “Eu aveam un duşman şi m-am împăcat cu el, obişnuiam să bârfesc şi m-am oprit, suduiam, şi m-am lăsat” (Sf. Ioan Gură de Aur – Nu vom posti cu prisosinţă, de nu ne vom feri de tot păcatul).

Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte.