Mireasa lui Hristos.

 

Împăratul a revenit la alte gânduri. Începuse a se purta frumos cu sfânta și îi făcea tot felul de promisiuni dacă se va lepăda de Hristos. Văzând că nimic nu reușește, i-a promis frumoasei fete că o ia de soție și îi va da jumătate din împărăție.

- De ce te asemenea vulpii, împărate? Eu ți-am spus că sunt mireasa lui Hristos. Mai mult doresc haina muceniciei decât porfira împărătească.

- De ce mă silești să dau preafrumosul tău trup la chinurile cele amare?

- Fă ce vrei! Dar să știi că mulți oameni, chiar și din palatul tău, mă vor urma!

Împăratul a poruncit atunci să fie dată spre bătaie. Timp de două ore s-au ostenit chinuitorii să o bată fără milă, încât era toată o rană! Așa cum era, însângerată și plină de răni, au aruncat-o în temniță, fără a-i da ceva de mâncare, până va renunța la credința ei.

Într-o noapte, Augusta, soția împăratului Maximian, a văzut-o în vedenie pe Ecaterina. Era în mijlocul multor tineri, îmbrăcată în haine albe și fața sa strălucea precum soarele, încât nici nu puteai privi la dânsa. Ecaterina a chemat-o pe  împărăteasă să se așeze lângă ea. I-a pus o cunună de aur pe cap și i-a zis: „Stăpânul Hristos îți trimite această cunună”. Când s-a trezit, Augusta a mers la voievodul Porfirie, om bun și înțelept și i-a povesti vedenia. 

- Doresc nespus să o văd pe înțeleapta fecioară! i-a spus Augusta.

- La noapte, stăpână, te voi duce la ea!

Voievodul a luat mulți ostași, a plătit bani gărzilor și a condus-o pe împărăteasă în temniță. Și atunci, să nu-ți creadă ochilor, împărăteasa a îngenuncheat în fața întemnițatei. 

- Precum dorește cerbul izvoarele apelor, așa dorea și inima mea să soarbă cuvintele tale izvorâtoare de miere. Fericită ești tu că slujești unui Stăpân atât de mare!

- Fericită ești și tu, împărăteasă! Iată, văd deasupra capului tău cunună ținută de îngeri, pe care o vei primi peste trei zile răbdând puțină pătimire. Și așa vei merge la Împăratul nemuritor ca să împărățești cu El în veci.

- Mă tem de chinuri și mai ales mi-e frică de soțul meu pentru că este un om foarte aspru.

- Îndrăznește, Hristos îți va trimite ajutorul Său! Puțin vei suferi dar o veșnicie te vei bucura. O să-L simți pe Domnul în inima ta și El te va întări. 

- Ce dăruiește Hristos celor ce cred în El?, a întrebat Porfirie. Și eu doresc să cred Într-Însul și să fiu ostașul său.

- Dar nu ai citit în Scriptură despre El?

- Eu din copilărie am avut gândul doar la război și de altceva nu m-am preocupat. 

- Nu poate limba omenească să arate câte bunătăți a pregătit Domnul pentru cei ce crede în El și păzesc poruncile lui.

Porfirie s-a umplut de bucurie și a crezut în Hristos împreună cu împărăteasa și cei două sute de soldați din subordinea sa.

Cu toate că Maximian a poruncit ca sfintei să nu i se dea mâncare, Dumnezeu a făcut o mare minune. Zilnic o porumbiță intra la ea în temniță și îi aducea mâncare. Dar mai mare minune a fost că Însuși Hristos Domnul a venit în temniță și a întărit-o pe mucenică, zicând: „Nu te teme, iubita Mea mireasă, pentru că Eu sunt cu tine și prin răbdarea ta pe mulți vei întoarce către Mine, și de multe cununi te vei învrednici” .

A doua zi împăratul a poruncit să fie adusă mucenica pentru mai multe chinuri. Se gândea că va fi zdrobită de durere și slăbită din lipsa hranei. Dar sfânta s-a arătat mai frumoasă și mai luminoasă ca oricând. Când a privit spre dânsa, împăratul a poruncit să fie aduși străjerii pentru a fi pedepsiți, gândit că i-au adus pe ascuns hrană. Dar Ecaterina le-a luat apărarea străjerilor spunând:

- Nu am primit hrană de la om, ci Însuși Stăpânul cerului și al pământului m-a hrănit pe mine.

- Fiica mea, pe tine zeii cei mari te-au destinat să fii împărăteasă. Vino și jertfește zeilor și vei împărăți cu mine. Ești mai frumoasă decât zeița Artedima. Cum vrei să pierzi frumusețea ta prin bătăi și pedepse?

- Nu te îngriji împărate de frumusețea mea. Eu sunt pământ și cenușă, iar frumusețea este darul lui Dumnezeu. După moartea omului toate acestea dispar, numai sufletul rămâne veșnic.

- Înălțimea Voastră, cer permisiunea de a vorbi!, spuse Hursaden, un eparh aspru, tiran și rău.

- Da, eparhe, te rog!

- Eu am aflat un chin mare și înfricoșător. Poruncește să se facă patru roți pe aceeași osie. Două să se întoarcă într-o parte și două în cealaltă. Să faci pe ele sulițe tăioase și la mijloc să o pui pe această fată nerecunoscătoare pentru a i se zdrobi trupul. Dar mai întâi să îi arăți cum merg roțile pentru a se înfricoșa de ele și a renunța la credința sa.

- Bravo!, aplaudă împăratul. Mergeți cu Hursaden și faceți precum a zis, porunci el slugilor!

Fiind gata groaznica unealtă de tortură, călăii au adus-o și i-au arătat sfintei cum funcționează, pentru a se speria de ea.

- De ce pierdeți timpul cu prezentările? Faceți mai repede ce aveți de făcut, că eu de Domnul meu nu mă voi lepăda!

Ostașii au prins pe mucenica Domnului și au legat-o între roți. Erau pregătiți să întoarcă cuțitele pentru a o zdrobi pe fată. Dar în acel moment s-a arătat un înger prealuminos ce a dezlegat-o pe sfânta și a rupt roțile. Acestea au sărit și au rănit cumplit pe mulții dintre păgânii ce asistau la teribila execuție. 

Poporul care era de față a strigat cu bucurie: „Mare este Dumnezeul creștinilor!”.