Darurile noastre la Sfânta Liturghie sunt pâinea şi vinul

Adunarea în Biserică

Aducerea darurilor

Buna cuviintă ne îndeamnă ca, atunci când mergem la cineva, să nu ne ducem cu mâna goală ci cu un dar. Darul, când este făcut cu inima curată, ne reprezintă, poartă în el ceva din noi, şi ne ajută să ne deschidem către cel căruia îl dăruim. Primind în schimbul unui dar un alt dar, făcut cu aceeaşi sinceritate, se realizează cu adevărat comuniunea dintre cei care dăruiesc.

Darurile noastre la Sfânta Liturghie sunt pâinea şi vinul

Sfânta Liturghie reprezintă întâlnirea noastră cu Dumnezeu. De aceea este firesc ca, adunându-ne în Biserică, să-I aducem lui Dumnezeu darurile noastre pentru ca, apoi, în cadrul Sfintei Liturghii, să primim, la rândul nostru, de la Dumnezeu o mulţime de daruri, culminând cu însuşi Trupul şi Sângele Lui, şi să intrăm astfel în comuniune deplină cu El. Darurile noastre la Sfânta Liturghie sunt pâinea şi vinul, după cum ne-a învăţat însuşi Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină (Matei 26, 26-29).

Pâinea şi vinul ne simbolizează viaţa

Pâinea şi vinul au o semnificaţie adâncă. Ele sunt alimente esenţiale, proprii omului. Sunt proprii omului deoarece nu sunt luate ca atare din natură, ci obţinerea lor necesită un efort special de prelucrare. Sunt alimente esenţiale pentru că ne întreţin şi ne bucură viaţa biologică şi, de aceea, ca imagine a întregii hrane, ne şi simbolizează viaţa. Aşa dar, aducând pâine şi vin la Sfânta Liturghie noi aducem şi îi dăruim lui Dumnezeu propria noastră viaţă, ne dăruim pe noi înşine şi aceasta este cel mai preţios dar pe care-l putem face. „Vrei să afli, spune Fericitul Augustin, ce anume ai putea să oferi lui Dumnezeu pentru tine? : oferă-te pe tine însuţi. Căci ce cere de la tine Domnul dacă nu pe tine însuţi? Pentru că în toată creaţia de pe pământ n-a făcut nimic mai bun decât pe tine”. Sfântul Nicolae Cabasila subliniază că viaţa noastră este cel mai potrivit dar pe care-l putem face la Sfânta Liturghie, pentru că darul ce-l primim în schimb este tot viată. Îi dăm lui Hristos pâinea şi vinul menite să se prefacă în trupul nostru pământesc ca să ne întoarcă pâinea şi vinul prefăcute în Trupul şi Sângele Lui. În schimbul vieţii vremelnice noi dobândim viaţa veşnică, însuşi Trupul şi Sângele Mântuitorului.

Prin actul nostru de dăruire recunoaştem că viaţa cea adevărată este la Dumnezeu.

Pâinea, ca imagine a întregii hrane, nu are viată în sine, pentru că Dumnezeu, şi nu caloriile, este principiul vieţii. În lumea căzută diavolul a reuşit însă să acrediteze ideea că omul trăieşte numai cu pâine „făcând această minciună un adevăr de la sine înţeles care nu mai poate fi pus în discuţie, fundamentul întregii noastre viziuni asupra lumii, al ştiinţei. medicinii şi poate chiar al religiei”. Aceasta este, de altfel, prima dintre ispitele pe care diavolul o adresează lui Iisus, în pustiu (Mc. 4,3, Lc. 4,3). Dar Mântuitorul dărâmă această amăgire a diavolului încă de la începutul propovăduirii Sale, arătând că: „ Nu numai cu pâine va trăi omul ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu „ (Mt. 4,4; Lc. 4,4). Iar Cuvântul lui Dumnezeu este Logosul divin, Fiul lui Dumnezeu. Hrana în sine este moartă şi pentru cine crede că aceasta este sursa vieţii şi o primeşte separat de Dumnezeu, mâncarea este de fapt o comuniune cu moartea.

Aşa dar, Dumnezeu este sursa vieţii şi, de aceea, pâinea cea adevărată „care se pogoară din cer şi dă viată lumii” (In 6,33) este însuşi Hristos. El Însuşi se numeşte pe sine „Pâinea vieţii” (In 6,35) pentru că este Cel ce ne ţine în viată şi ne dăruieşte viaţa cea adevărată. „Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaşă este în Fiul Său” (I In V,11). Rugăciunea punerii înainte din rânduiala Proscomidiei exprimă acelaşi adevăr când îl numeşte pe Hristos: „pâinea cea cerească, hrana a toată lumea”. Pâinea firească este, de fapt, numai o imagine a Pâinii Vieţii, a lui Hristos care este hrana cea adevărată ce ne ţine în viaţă. Dependenţa noastră de pâinea firească ne descoperă faptul că nu avem viaţa prin noi înşine, ci o primim din afară, ajutându-ne astfel să ne înţelegem propria condiţie. Şi dacă, aşa cum am arătat, diavolul încearcă să ne facă să credem că pâinea firească este cea care ne dă viaţă, Hristos ne descoperă că Pâinea Vieţii este El Însuşi. Chiar mai mult „El de aceea S-a întrupat ca să ni se dea ca pâine cerească prin Trupul Său, ca pâine văzută, mijlocitoare a celei nevăzute”.

Pâinea şi vinul reprezintă întreaga creaţie

Pâinea şi vinul aduse la Sfânta Liturghie reprezintă, în acelaşi timp, întreaga creaţie pe care omul a primit-o de la Dumnezeu în dar ca „hrană” ce îi asigură subzistenţa trupească şi pe care I-o întoarce lui Dumnezeu, cu mulţumire, după o lucrare de împlinire a omului prin aceste elemente şi asupra lor. Omul îşi împlineşte astfel demnitatea sa originară de preot al creaţiei.” Definiţia principală, fundamentală, a omului este aceea de preot. El stă în centrul lumii şi o uneşte în actul său de binecuvântare a lui Dumnezeu. Şi împlinind lumea cu această euharistie el îşi transformă viaţa pe care a primit-o de la lume în viaţă în Dumnezeu, în comuniune cu El”. Păcătuind, omul a încetat să-şi îndeplinească această menire închizându-se în lume şi îndepărtându-se de Dumnezeu, Hristos a restaurat firea umană şi, implicit viaţa euharistică pe care omul este chemat să o trăiască. În Hristos creaţia redevine un mijloc de comuniune cu Dumnezeu prin primirea ei de la Dumnezeu şi prin oferirea ei lui Dumnezeu sub forma darurilor de pâine şi vin care înglobează şi „sudoarea” omului, activitatea lui transformatoare asupra creaţiei. Această oferire se face în Hristos, în cadrul Sfintei Liturghii, pentru că Hristos, prin jertfa sa, a oferit lui Dumnezeu tot ce se putea oferi.

Pâinea şi vinul sunt un simbol al unirii credincioşilor în Biserică

Sfânta Liturghie este slujba în care credincioşii se afirmă ca persoane unite în Biserică. Ca urmare darurile de pâine şi vin au şi o semnificaţie eclesială. Atât pâinea cât şi vinul, fiind rezultatul unirii boabelor de grâu măcinate, respectiv al boabelor de struguri stoarse, sunt un simbol al unirii credincioşilor în Biserică. Acest aspect este scos în evidenţă de rugăciunea euharistică cuprinsă într-una din primele scrieri creştine Didahia celor 12 Apostoli (anii 50-70 d.Hr.): „După cum această pâine frântă era împrăştiată pe munţi şi fiind adunată a ajuns una, tot aşa să se adune Biserica Ta de la marginile lumii în Împărăţia Ta””. Sfântul Ioan Gură de Aur comentează în acelaşi sens: „După cum pâinea, deşi alcătuită din multe boabe, este, totuţi, astfel unită încât boabele (de grâu) nu apar niciodată, ci, cu toate că sunt ele însele, deosebirea dintre ele nu se vede din cauza unirii lor, tot aşa ne unim şi noi unii cu alţii şi toţi cu Hristos”. Pâinea şi vinul fiind deci un simbol al Bisericii, aducerea lor la Sfânta Liturghie reprezintă, în acelaşi timp, o jertfă adusă de Biserică şi o jertfire a Bisericii însăşi.

Să revenim la practica normală

Am încercat să surprindem în cele de mai sus semnificaţia darurilor şi a oferirii lor în cadrul Sfintei Liturghii. Aducerea lor la altar de către fiecare credincios reprezintă primul act al participării efective a fiecăruia la Sfânta Liturghie. Acest lucru era foarte bine înţeles şi împlinit de primii creştini. „În conştiinţa, în trăirea şi practica Bisericii primare, jertfa euharistică se aducea nu numai din partea tuturor şi pentru toţi ci se aducea de către toţi şi, deci, baza şi condiţia ei este aducerea de către fiecare a darului său, a jertfei sale”. De aceea cei lipsiţi de orice mijloace aduceau apă pentru a putea participa şi ei la această jertfă. Pe de altă parte, darurile celor opriţi de la Împărtăşanie pentru păcate grave nu erau primite.

În zilele noastre, din păcate, această conştiinţă s-a estompat. S-a răspândit în schimb obiceiul aducerii darurilor doar în situaţii deosebite, de multe ori însă cu o percepţie de-a dreptul magică asupra acestui act.

Dar experienţa ne dovedeşte că revenirea la practica normală, ca fiecare să-şi aducă darul său la fiecare Liturghie la care participă, este posibilă. Preotului îi revine un rol esenţial ca, prin predici şi cateheze, să-i ajute pe credincioşi să ajungă la o înţelegere justă a semnificaţiei aducerii la altar a darurilor de pâine şi vin şi să-i îndemne conţinuu spre aceasta.

Pr. Florin Botezan

 

 †        †        † 

Preotul şi diaconul vin la proscomidiar cu capul descoperit şi se închină de trei ori înaintea lui, zicând de fiecare dată:

Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul şi mă miluieşte.

Preotul ia ÎNTÂIA prescură şi copia cu amândouă mâinile, le ridică până în dreptul frunţii şi zice:

Preotul:  Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul Legii cu scump Sângele Tău. Pe Cruce fiind răstignit şi cu suliţa împuns, nemu rire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ţie. † 

Diaconul:  Binecuvântează, părinte.

Preotul ţine prescura şi copia în mâna stângă, le binecuvântează cu dreapta făcând semnul crucii, zicând:

Preotul:   Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Diaconul:  Amin. Domnului să ne rugăm. Doamne miluieşte.

Apoi, având prescura în mâna stângă, iar în mâna dreaptă copia, preotul însemnează cu copia semnul crucii de trei ori deasupra prescurii , zicând de fiecare dată:

Preotul:   Întru pomenirea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Punând prescura pe tavă, preotul o taie în partea peceţii cu literele IC şi NI, zicând:

Preotul:   Ca un miel nevinovat spre junghiere S-a adus.  † 

Apoi preotul taie pecetea în partea cu semnele XC şi KA şi zice:

Preotul   Şi ca o oaie, fără de glas împotriva celui ce-o tunde, aşa nu şi-a deschis gura Sa. † 

Tăind în partea de sus a peceţii, preotul zice:

Preotul:   Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat. † 

Diaconul:  Domnului să ne rugăm.

Apoi, tăind în partea de jos a peceţii, preotul zice:

Preotul:   Iar neamul Lui cine-l va spune? † 

Diaconul privind cu evlavie la această lucrare, ţinând capătul orarului în mâna dreaptă, îl îndreaptă către prescură zicând la fiecare tăietură:

Diaconul:  Domnului să ne rugăm. Doamne miluieşte.

Îndreptând orarul către Sfântul Agneţ, diaconul zice:

Diaconul:   Ridică, părinte.

Înfigând copia în prescură, în colţul drept al peceţii, şi tăind deoparte coaja de jos, ridică Sfântul Agneţ, zicând:

Preotul:   Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui.

Preotul pune Sfântul Agneţ cu pecetea în jos pe sfântul disc:

Diaconul:   Junghie, părinte.

Preotul taie Sfântul Agneţ în semnul crucii, având grijă să nu străpungă pecetea, zicând:

Preotul:   Junghie-se Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii, pentru viaţa şi pentru mântuirea lumii. † 

Preotul întoarce Sfântul Agneţ astfel încât pecetea să fie în sus

Diaconul:   Împunge, părinte.

Preotul împunge cu sfânta copie Sfântul Agneţ, în partea cu semnul IC, zicând:

Preotul:   Şi unul din ostaşi cu suliţa coasta Lui a împuns.  † 

Diaconul ia în mâna dreaptă vasul cu vin şi în stânga vasul cu apă şi toarnă în sfântul potir deodată vin şi apă. Preotul continuă, zicând:

Preotul:   Şi îndată a ieşit sânge şi apă; şi cel ce a văzut a mărturisit şi adevărată este mărturia lui.

Diaconul:   Binecuvântează, părinte, sfânta amestecare.

Preotul binecuvântează sfântul potir, zicând:

Preotul:   Binecuvântată este amestecarea Sfintelor Tale, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfântul potir este acum acoperit cu acoperământul său întocmit (nedesfăcut).
Preotul ia în mână a DOUA prescură şi taie din ea o părticică în formă triunghiulară, zicând:

Preotul:   Întru cinstea şi pomenirea preabinecuvântatei, măritei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria, pentru ale cărei rugăciuni primeşte, Doamne, jertfa aceasta întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri.  † 

Şi scoţând părticica, o pune de-a dreapta Sfântului Agneţ (în stânga sa), zicând:

Preotul:   De faţă a stătut împărăteasa, de-a dreapta Ta, în haină aurită îmbrăcată şi preaînfrumuseţată.

Luând a TREIA prescură, scoate dintr-însa părticele pentru cele nouă cete. Aceste părticele sunt mai mici decât părticica pentru Sfânta Fecioară. Luând întâia părticică, el zice:

Preotul:   A Cinstitului, măritului prooroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan. † 

Pune părticica sus, în partea stângă a Sfântului Agneţ (în dreapta sa), în partea cu semnul XC, astfel făcând începutul cetei celei dintâi. Tăind a doua părticică, zice:

Preotul:   A Sfinţilor, măriţilor prooroci: Moise şi Aaron, Ilie şi Elisei, David şi Iesei; a sfinţilor trei tineri şi a lui Daniel proorocul, şi a tuturor sfinţilor prooroci. † 

Aceasta se aşează lângă Sfântul Agneţ, sub cea dintâi părticică. Tăind a treia părticică, zice:

Preotul:   A Sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli Petru şi Pavel, a celor doi sprezece, a celor şaptezeci şi a tuturor Sfinţilor Apostoli.

Aceasta este pusă sub a doua părticică, încheind rândul cel dintâi: Tăind a patra părticică, preotul zice:

Preotul:   A celor între sfinţi Părinţi ai noştri şi ai lumii mari dascăli şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur, Atanasie şi Chiril, Nicolae cel din Mira, Spiridon al Trimitundei; Calinic Cernicanul, Nifon de la Craiova, Iosif cel Nou, Iorest şi Sava, şi a tuturor sfinţilor ierarhi.

Aceasta se pune lângă părticica cea dintâi, începând astfel al doilea rând de sus în jos. Tăind a cincea părticică, preotul zice:

Preotul:   A Sfântului întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, a sfinţilor Marilor Mucenici Dimitrie, Gheorghe, Teodor Tiron, Teodor Stratilat, Ioan cel Nou, Serghie şi Vach, Ioan Valahul şi Oprea şi a tuturor sfinţilor mucenici şi a Sfintelor Muceniţe: Tecla, Varvara, Paraschiva, Ecaterina, Filoteea şi a tuturor sfintelor muceniţe.

Aceasta se pune sub prima părticică din rândul al doilea. Tăind a şasea părticică, zice:

Preotul:   A Cuvioşilor şi purtătorilor de Dumnezeu Părinţilor noştri: Antonie, Eftimie, Sava, Onufrie, Atanasie cel din Aton, Dimitrie cel Nou, Grigorie Decapolitul, Nicodim de la Tismana, Visarion şi Sofronie şi a tuturor preacuvioşilor părinţi şi Preacuvioaselor maici: Pelaghia, Teodosia, Anastasia, Eupraxia, Fevronia, Teodula, Eufrosina, Maria Egipteanca, Parascheva şi a tuturor sfintelor preacuvioaselor maici.

Această părticică se pune sub cea de dinaintea ei. Astfel rândul al doilea este terminat. Tăind a şaptea părticică, zice:

Preotul:   A Sfinţilor şi făcătorilor de minuni, doctori fără de arginţi: Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon şi Ermolae, şi a tuturor sfinţilor fără de arginţi.

Aceasta se pune deasupra, în dreapta rândului al doilea, începând al treilea rând. Tăind a opta părticică, preotul zice:

Preotul:   A Sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana, a Sfântului (N), a cărui pomenire o săvârşim, şi a tuturor sfinţilor, pentru ale căror rugăciuni, cercetează-ne pe noi, Dumnezeule.

Această părticică se pune sub cea de dinaintea ei. Tăind a noua şi ultima părticică pentru cete, zice:

Preotul:   A celui între sfinţi Părintelui nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului (de se face Liturghia lui; iar de se face Liturghia Marelui Vasile, arhiepiscopul Cezareii Capadociei, îl pomeneşte pe acesta).

Aceasta se pune sub părticica de dinaintea ei, împlinind astfel rândul al treilea.
Luând a PATRA prescură, scoate o părticică din ea şi îl aminteşte pe ierarhul locului, zicând:  † 

Preotul:   Pomeneşte, Stăpâne, Iubitorule de oameni, pe toţi episcopii ortodocşi şi pe Prea Fericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi pe (Înalt-) Prea Sfinţitul (Arhi-) Episcopul (şi Mitropolitul nostru) (N), ( Preotul îl pomeneşte apoi pe arhiereul care l-a hirotonit - dacă este în viaţă - după care continuă:), cinstita preoţime, cea întru Hristos diaconime şi toată ceata preoţească, şpe stareţul nostru (N), pe fraţii şi slujitorii cei dimpreună cu noi, preoţi şi diaconi şi pe toţi fraţii noştri, pe care i-ai chemat la împărtăşirea Ta, prin milostivirea Ta Preabunule Stăpâne.

Această părticică este aşezată apoi sub Sfântul Agneţ, spre colţul din dreapta acestuia, (în stânga preotului), în partea cu semnul NI.
După aceasta taie altă părticică din prescură şi o pune în stânga celei de dinaintea ei (în dreapta lui), zicând:

Preotul:   Pomeneşte, Doamne şi pe ( aici se pomeneşte Cârmuirea ţării după îndrumările Sfântului Sinod ).

Preotul scoate apoi o părticică pentru ctitorii şi binefăcătorii bisericii, aşezând-o (în dreapta sa), lângă părticica de dinaintea ei, sub partea cu semnul KA şi zice:

Preotul:   Pomeneşte, Doamne, şi pe ctitorii şi bine fă că torii sfântului locaşului acestuia (N).

Taie părticele mai mici din a patra prescură şi le pune, toate la un loc, sub părticica pentru arhierei, în partea cu semnul NI. Apoi el zice următoarea rugăciune:

Preotul:   Primeşte, Doamne, jertfa aceasta pentru iertarea păcatelor tuturor fraţilor celor întru Hristos şi pentru tot sufletul creştinesc cel necăjit şi întristat, care are trebuinţă de mila şi de ajutorul Tău; pentru apărarea ţării acesteia şi a celor ce vieţuiesc într-însa şi pentru pacea şi bună aşezarea întregii lumi; pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici, pentru mântuirea şi ajutorul celor ce cu osârdie şi cu frică de Dumnezeu se ostenesc şi slujesc: părinţi şi fraţi ai noştri; pentru cei trimişi; pentru cei ce sunt în călătorie; pentru tămăduirea celor ce zac în boli; pentru izbăvirea celor robiţi; pentru cei ce sunt în judecăţi, în ocne, în izgoniri, în necazuri şi strâmtorare; pentru cei ce ne urăsc şi pentru cei ce ne iubesc pe noi; pentru cei ce ne miluiesc şi slujesc nouă şi pentru cei ce ne-au poruncit nouă, nevrednicilor; să ne rugăm pentru dânşii; pentru fraţii noştri care sunt în slujbe, şi pentru toţi cei ce slujesc şi au slujit în sfânt locaşul acesta.

Apoi preotul pomeneşte pe cei pe care va voi dintre cei vii. La fiecare nume ia cu copia câte o părticică mică, zicând:

Preotul:   Pomeneşte, Doamne, pe robul (roaba) lui Dumnezeu (N).

El pune aceste părticelele sub Sfântul Agneţ, la un loc cu cele scoase mai înainte pentru cei vii.
Apoi preotul ia a CINCEA prescură, taie părticele mici pentru pomenirea celor care au adormit întru Domnul şi le pune, toate la un loc, pe sfântul disc în dreapta sa, sub părticica pentru ctitori,în partea cu semnul KA, zicând:

Preotul:   Pentru pomenirea şi iertarea păcatelor tuturor celor din veac adormiţi întru dreapta credinţă: ale strămoşilor, ale moşilor, ale părinţilor, ale maicilor, ale fraţilor, ale surorilor, ale fiilor şi fiicelor, ale celor dintr-o rudenie şi ale celor dintr-o seminţie cu noi şi ale tuturor celor ce au adormit întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice; ale ctitorilor sfântului locaşului acestuia (aici pomeneşte pe ctitorii răposaţi); ale miluitorilor şi făcătorilor de bine; ale tuturor celor ce s-au ostenit şi au slujit în sfânt locaşul acesta: arhierei, arhimandriţi, ieromonahi, preoţi, ierodiaconi, diaconi, monahi, monahii şi slujitori; ale preabinecinstitorilor împăraţi, domnitori şi dregători; ale fericiţilor patriarhi, ale ortodocşilor arhierei şi preoţi; ale dreptmăritorilor creştini, pe care i-au acoperit apa, marea, râurile, izvoarele, bălţile, puţurile, sau războiul i-a secerat şi cutremurul i-a cuprins, tâlharii i-au ucis şi focul i-a ars, sau fiarelor, păsărilor, jigăniilor şi la toată firea celor din mare s-au făcut mâncare; ale celor răpiţi fără de veste; ale celor arşi de trăsnete şi ale celor îngheţaţi în munţi, pe cale, în loc pustiu şi în sihăstrie; ale celor sfârşiţi de întristare sau de bucurie; ale celor ce au pătimit în zile bune şi în nenorocire; ale celor pe care i-a ucis calul, sau grindina, zăpada, ploaia înmulţită, cărămida şi ţărâna i-au îm presurat şi de năprasnă au căzut; ale celor pe care i-au omorât băuturile otrăvitoare, înecările cu oase; ale celor loviţi de tot felul de aruncare: a fierului, a lemnului şi a oricărui fel de piatră; ale celor sfârşiţi de chiotul tare, de alergarea grabnică, de palmă, de pumn, de lovitură cu piciorul, de ciumă, de foame, de sete, de muşcături înve ninate, de înghiţirea şerpilor, de călcarea cailor, de sugrumare de cel de aproa pe, sau marea sau pământul desfăcându-se i-a înghiţit; şi de toată vârsta: bătrâni, tineri, voinici, copilandri, copii, prunci fără de vreme, parte bărbătească şi femeiască; şi pe care nu i-am pomenit, din neştiinţă sau din uitare, sau din pricina mulţimii numelor, Însuţi îi pomeneşte, Dumnezeule, Cel ce ştii numele şi vârsta fiecăruia.

Preotul îl pomeneşte pe episcopul care l-a hirotonit - dacă a trecut la Domnul - şi pe toţi cei adormiţi, punând o părticică pentru fiecare pe sfântul disc laolaltă cu părticelele pentru cei adormiţi de dinaintea lor, zicând:

Preotul:   Pomeneşte, Doamne, pe robul lui Dumnezeu (N).

Terminând pomenirea morţilor, preotul zice:

Preotul:   Şi pe toţi, care întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci, cu împărtăşirea Ta au adormit, dreptmăritori părinţi şi fraţi ai noştri, Iubitorule de oameni, Doamne.

Preotul ia din nou a PATRA prescură pentru vii; scoate o părticică şi o pune la cele vii, zicând: † 

Preotul:   Pomeneşte, Doamne, după mulţimea îndurărilor Tale, şi a mea nevrednicie; iartă-mi toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie şi să nu opreşti, pentru păcatele mele, harul Preasfântului Tău Duh, de la darurile ce sunt puse înainte.

Preotul ia buretele şi aranjează cu grijă părticelele de pe marginea discului, ca să nu cadă jos ceva dintr-însele. Diaconul pune cădelniţa înaintea preotului şi zice:

Diaconul:   Binecuvântează, părinte, tămâia.    Domnului să ne rugăm. Doamne miluieşte.

Preotul binecuvântează tămâia şi zice rugăciunea tămâiei:

Preotul:   Tămâie Îţi aducem Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Prea sfântului Tău Duh.

Diaconul:   Domnului să ne rugăm. Doamne miluieşte.

Preotul ia steluţa, o ţine deasupra tămâiei apoi o pune deasupra Sfântului Agneţ pe sfântul disc, zicând:

Preotul:   Şi venind steaua, a stătut deasupra, unde era Pruncul. † 

Diaconul:  Domnului să ne rugăm. Doamne miluieşte.    Acoperă, părinte.

Preotul ia acoperământul sfântului disc, îl ţine deasupra tămâiei, apoi acoperă discul, zicând:

Preotul:   Domnul a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat ; îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins, pentru că a întărit lumea, care nu se va clinti. Gata este scaunul Tău de atunci, din veac eşti Tu. Ridicat-au râurile, Doamne, ridicat-au râurile glasurile lor, ridica-vor râurile valurile lor cu glasuri de ape multe. Minunate sunt înălţările mării, minunat este întru cele înalte Domnul. Mărturiile Tale s-au încredinţat foarte. Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile.  † 

Diaconul:  Domnului să ne rugăm. Doamne miluieşte.    Acoperă, părinte.

Preotul ţine acoperământul sfântului potir deasupra tămâiei şi apoi acoperă potirul zicând:

Preotul:   Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, Hristoase, şi de lauda Ta este plin pământul.

Diaconul:  Domnului să ne rugăm. Doamne miluieşte.    Acoperă, părinte.

Preotul ţine acoperământul mare (Aerul) deasupra tămâiei şi apoi acoperă cu el sfântul disc şi potir laolaltă, zicând:

Preotul:   Acoperă-ne pe noi cu acoperământul ari pilor Tale; depărtează de la noi pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul; împacă viaţa noastră, Doamne; miluieşte-ne pe noi şi lumea Ta şi mântuieşte sufletele noastre, ca un bun şi de oameni iubitor.

Luând cădelniţa, preotul tămâiază de trei ori Darurile aşezate la proscomidiar.

Preotul:   Bine eşti cuvântat, Dumnezeul nostru, Care ai binevoit aşa, slavă Ţie.

Diaconul încheie de fiecare dată, zicând:

Diaconul:   Totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preotul şi diaconul se închină amândoi cu toată cucernicia de trei ori. Diaconul, luând cădelniţa, zice:

Diaconul:   Pentru punerea înainte a Cinstitelor Daruri, Domnului să ne rugăm. Doamne miluieşte.

Preotul zice rugăciunea punerii înainte:

Preotul:   Dumnezeule, Dumnezeul nostru, Cel ce pâinea cea cerească, hrana a toată lumea, pe Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos L-ai trimis mântuitor şi izbăvitor şi binefăcător, Care ne binecuvântează şi ne sfinţeşte pe noi, Însuţi, binecuvântează (preotul binecuvântează cu mâna) această punere înainte şi o primeşte pe dânsa întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri. Pomeneşte, ca un bun şi de oameni iubitor, pe cei ce au adus-o şi pe cei pentru care s-a adus, iar pe noi ne păzeşte neosândiţi întru sfinţita lucrare a Dumnezeieştilor Tale Taine. Că s-a sfinţit şi s-a preaslăvit preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.  † 

Şi după aceasta, preotul face apolisul, zicând:

Preotul:   Slavă Ţie Hristoase, Dumnezeule, nădejdea noastră, slavă Ţie.

Diaconul:  Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.      Doamne miluieşte. Doamne miluieşte. Doamne miluieşte. Întru numele Domnului, Părinte, binecuvântează.

Otpustul

Preotul face otpustul potrivit fiecărei zile.

Preotul:   (Duminica) Cel ce a înviat din morţi... (în celelalte zile ale săptămânii, zice numai) Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale celui între sfinţi Părintelui nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului (de se săvârşeşte Liturghia Marelui Vasile zice: ale celui între sfinţi Părintelui nostru Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareii Capadociei ) şi ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi ca un bun şi de oameni iubitor.

Diaconul:  Amin.

Preotul merge şi stă înaintea Sfintei Mese. Diaconul tămâiază Darurile aşezate la proscomidiar, apoi tămâiază în cele patru laturi ale Sfintei Mese şi altarul, zicând încet:

Diaconul:   În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase pe toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins.

Diaconul continuă să tămâieze întreagă biserică zicând psalmul 50: Miluieşte-mă Dumnezeule... .
După ce tămâiază toată biserica, intră în sfântul altar şi tămâiază Sfânta Masă şi pe preot şi apoi pune cădelniţa la locul ei.