Suntem cu precadere vocali. Ne place sa ne auzim, trebuie cu orice pret sa ne dam cu parerea, avem mereu o opinie legata de orice, vorbim intruna cu rost sau fara rost. De cand ne trezim dimineata si pana tarziu noaptea. Tacerea este de neconceput in societatea actuala, in care individul trebuie sa se auda cat mai clar. Este o rusine sa nu poti vorbi, sa fii timid sau introvertit, de aceea societatea a inventat diverse formule prin care oricine poate invinge teama de a vorbi in public. Cursurile de public speaking par a fi solutia ideala pentru cineva cu trac, nascand peste noapte vorbitori de performanta, antrenati sa vorbeasca.
Sunt perfectionate abilitatile de prezentare a discursului in public.
Conectarea cu publicul, indiferent de cat este acesta de numeros, este
foarte importanta; vitala chiar pentru cei care urmaresc un profit.
Oamenii de succes vorbesc in public fara emotii, unde mai pui ca mai
trebuie sa ai si o dictie buna. Discursul trebuie sa cucereasca si sa
convinga. Oratoria - arta de a tine un discurs - nu este insa la
indemana oricui, deoarece uneori limbajul ramane de lemn oricat de
coafat ar fi. Adesea, discursul nu transmite, e gol de continut. Se
acorda, de asemenea, o mare importanta pentru sudarea cat mai armonioasa
a limbajului verbal de cel nonverbal.
Aproape orice domeniu si-a
dezvoltat propriul limbaj de specialitate. Termeni si expresii precise
caracterizeaza diverse domenii de activitate. Tacerea nu mai este de
aur, asa cum era considerata odinioara, nu mai este o virtute, iar
mutenia innascuta este considerata un handicap grav si foarte dificil de
acceptat in societate. Oamenii multi sunt exclusi din anumite domenii
de activitate pentru ca nu vorbesc sau pentru ca au vreun defect de
vorbire.
Cu toate acestea, vedem atunci cand ne raportam la Dumnezeu
ca lucrurile stau cu totul diferit. Toti sfintii parinti iubeau atat de
mult tacerea, incat multi dintre ei renuntau sa vorbeasca perioade mai
lungi de timp. Tacerea permite o mai buna interiorizare, o mai buna
reflectare catre ceea ce esti si raportul in care te afli fata de
Dumnezeu. De asemenea, permite o mai buna concentrare la rugaciune si
implicit o mai buna comunicare pe verticala. Cand esti vocal, imprastiat
si risipit in idei, nu poti ajunge la acea stare de rugaciune care
intr-adevar sa strapunga Cerul. Sfantul Varsanufie de la Optina spunea
astfel: Din tacere se naste linistea, iar din liniste, rugaciunea.
Pentru
noi, pilda cea mai graitoare in acest sens este Parvu Mutu Zugravul,
adica Sfantul Cuvios Pafnutie, pe care il gasim in calendar la data de 7
august. Sfantul Cuvios Pafnutie, cel mai de seama pictor bisericesc si
iconar roman, ne invata ca exista o fericire in tacere, o fericire care
inalta, care te pune in legatura cu Dumnezeu. Analizand viata sfantului
si mostenirea pe care acesta a lasat-o neamului nostru, am putea spune
asa: Fericiti cei ce tac, caci aceea au aflat scara care duce la Cer!
S-a
nascut in jurul anului 1657, fiind fiu de preot, originar din Campulung
Muscel, avand numele de Parvu Parvescu. Familia sa a trecut printr-o
cumplita incercare. Sotia si cinci copii ai preotului Ioan au trecut la
Domnul. Parintele Ioan a inteles ca Dumnezeu il cheama catre ceva mai
inalt si s-a calugarit, intrand in obstea de la Manastirea Negru Voda,
impreuna cu singurul fiu care-i ramasese. Micutul Parvu deprinde in
manastire mestesugul picturii. La 18 ani pleaca in Bucovina sa invete
mai bine meseria de zugrav. La 24 de ani devine pictor de curte al
boierilor Vladescu. Picteaza manastirile Aninoasa si Negru Voda, iar
pentru talentul sau deosebit ajunge sa lucreze pentru boierii
Cantacuzini in 1678, pentru care picteaza mai multe edificii. Apoi
ajunge sa lucreze si pentru Domnitorul Martir Constantin Brancoveanu,
pictand Manastirea Mamu si Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti,
ctitorii brancovenesti.
Este foarte cunoscut pentru pictarea
frescelor, insa Parvu a pictat si icoane pe lemn. Icoana Sfintei Treimi
este cea mai cunoscuta si o putem vedea la Manastirea Sinaia. Se pare ca
a avut ca model icoana Sfintei Treimi a Sfantului iconar rus Andrei
Rubliov. A primit pseudonimul de "Mutu" pentru ca picta cu post si
rugaciune, fara sa manance si fara sa vorbeasca. Mutenia sa nu era un
handicap, ci o alegere pentru a gusta plinatatea harului lui Dumnezeu,
care ajunge astazi pana la noi cei care admiram frescele si icoanele
sale.
A lucrat inlautrul lui in rugaciune, iar lumea l-a vazut si l-a
numit dupa mutenia sa, insa rugaciunea a vazut-o numai Dumnezeu, Care
l-a numarat printre casnicii sai. S-a facut prin tacere templu al
Duhului Sfant, pictand sub directa Sa indrumare. Parvu a infiintat o
scoala de zugravie cu specific national, unde multi ucenici au deprins
mestesugul si i-au urmat.
Parvu Mutu a fost intai de toate un om
obisnuit, dar care, traind smerit si in permanenta raportare la
Dumnezeu, a ajuns sa guste dulceata Raiului. S-a casatorit si a avut doi
fii, insa la randul sau a ramas vaduv. Se calugareste, dupa un
pelerinaj la Locurile Sfinte, impreuna cu fiu cel mic, sub numele de
Pafnutie si Gherasim, la Manastirea Margineni, pe care a si pictat-o.
Dupa moartea fiului, monahul Pafnutie se retrage la Robaia, unde
primeste schima mare. In anul1735, Schimnicul Pafnutie se muta la
Domnul. Este considerat parintele iconarilor din tara noastra. Pictura
pastrata si restaurata la Filipestii de Padure (ctitorie Cantacuzina)
uimeste prin frumusete si bogatia de portrete. O frumusetea ce te face
sa taci. Ramai mut vazand suita de sfinti si scene biblice, dar mai cu
seama impresioneaza cele 55 de portrete ale intregului neam al
Cantacuzinilor. Cata aplecare spre detaliu, cata complexitate. Aici se
gaseste si un autoportret al pictorului. Un alt autoportret al
pictorului a fost gasit la Biserica Adormirea Maicii Domnului din
Bordesti. Acesta a fost extras de pe peretii bisericii si este pastrat
pana astazi la Muzeul de Arta al Romaniei. A pictat un numar mare de
biserici, printre care si Cotroceni, Magureni, Lespezi, Sinaia, Berca,
Coltea, insa in multe dintre ele frescele au fost distruse in
totalitate, pierzandu-se astfel valoroasa truda a zugravului.
Hotararea
ca Parvu Mutu Zugravul sa fie trecut in randul sfintilor a fost luata
de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in anul 2017.
Proclamarea canonizarii a avut loc in acelasi an, la Manastirea Robaia.
Este praznuit in data de 7 august, iar numele inscris in sinaxar este
Sfantul Cuvios Pafnutie – Parvu Zugravul. Vedem ca numarul celor care se
bucura de proslavirea Domnului este in continua crestere, Biserica
Ortodoxa odraslind sfinti an de an, de aceea cultul sfintilor este ceva
firesc si natural in Ortodoxie. Fie ca au marturisit credinta prin
misiunea in sanul bisericii si a comunitatilor din care au facut parte,
fie ca au indurat martiriu sau chiar moarte muceniceasca, fie ca au
luminat cu invatatura lor prin cuvant rostit sau scris, fie ca au
marturisit cuvantul lui Dumnezeu prin pictura imbogatind patrimoniul
cultural bisricesc, fie ca au fost oameni simpli si smeriti in slujba
semenilor, sfintii sunt in egala masura pretuiti si iubiti in Ortodoxie.
Fiecare sfant ne invata cate ceva. Sfantul Cuvios Pafnutie ne invata ca
tacerea este placuta lui Dumnezeu si poate fi scara catre Cer. Tacerea
intru cunostinta este maica a rugaciunii, chemarea inapoi a robiei,
pazirea focului, cercetatoare a gandurilor, straja catre vrajmasi, a
plansului temnita, prietena a lacrimilor, lucratoare de pomenirea
mortii, zugravitoare a muncii, iscoditoare a judecatii, slujitoare a
mahnirii, dusmana a indraznelii, sotie a linistii, impotriva-luptatoare a
iubirii de invatatura, adaugare a cunostintei, ziditoare a vederilor,
sporire nearatata, suire tainuita (Scara - Cuvantul al unsprezecelea).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.