PUTEREA VINDECATOARE A SFINTEI ÎMPĂRTĂȘANII

Sfântul Ioan din Kronstadt mărturisește în scrierile sale:

Am avut prilejul sa vad bolnavi care se topeau ca ceara de suferinta, cu totul slabiti si istoviti, dar care atunci cand se impartaseau cu Dumnezeiestile Taine, pe care le cereau fie la sfatul meu, fie din indemnul propriei lor inimi, se restabileau degraba in chip minunat. Astfel , l-am impartasit de doua ori, in zile diferite, pe un batran trecut de 80 de ani ce traia cu familia sa in saracie, intr-un moment cand boala ajunsese intr-o faza disperata, cand el isi pregatise testamentul si cand ii binecuvantase pe toti ai casei, si in amândoua randuri, a doua sau a treia zi dupa impartasanie, el s-a ridicat din pat si s-a inzdravenit. La gimnaziu, un elev din clasele inferioare era de trei luni bolnav de o congestie a stomacului; nu mai avea pofta de mancare si in ultimul timp slabise de tot, ajungand ca un schelet si era la un pas de moarte. L-am vazut, l-am sfatuit sa se impartaseasca cu Sfintele Taine, am izbutit sa trezesc in el aceasta dorinta. Apoi, in scurta vreme, m-am dus sa-l impartasesc; l-am impartasit si bolnavul a inceput sa manance, sa bea,s-a inzdravenit in scurta vreme, s-a ridicat din pat gata sa se duca la clasa. Un alt baiat, fiulunui negustor, era bolnav de sase saptamani, avea febra mare si indata ce l-am impartasit cu Sfintele taine, s-a inzdravenit. Organismul lovit de boala sta parca in asteptarea Dumnezeiescului Trup si Sange si atunci cand le primeste, indata prinde viata, se insanatoseste. Am dat doar exemplul a trei cazuri care mi-au venit in minte pe loc. Dar martor imi este Dumnezeu si constiinta mea de preot ca asemenea cazuri de inzdravenire rapida a bolnavilor, dupa impartasirea cu Dumnezeiestile taine sunt nenumarate. Datatorul-de-viata,Cel ce salasluieste intreg in Facatoarele-de-viata Sale Taine a daruit adeseori sanatate si viata suferinzilor aflati la un pas de moarte si de la care El mai astepta inca roade bune. De ce oare, dupa toate acestea, crestinii se tem sa cheme preotul la capataiul omului bolnav, crezand ca l-ar putea inspaimanta cu gandul apropierii mortii; in felul acesta ei fac ca bolnavul sa se stinga, rapus de boala fara crestineasca mangaiere, fara izvorul nemuririi: sfantul Trup sisange al lui Hristos? Ce putina credinta! Câtă diavoleasca orbire! Se tem de Hristos, Datatorul-de-viata si de Facatoarele-de-viata Sale Taine! Se tem de Preadulcele nostru Mantuitor! Nu trebuie sa se teama de Sfintele Taine, ci sa doreasca cu tot sufletul impartsirea cu Ele chiar de la inceputul bolii fiecarui bolnav, pentru ca inainte de orice doctorie sa primeasca Doctoria Dumnezeiasca! Noi insine trebuie sa facem asa si sa-i sfatuim si pe alti sa faca la fel. Atunci bolile noastre cele mai grele ar trece foarte repede si nu ne-ar istovi ținandu-ne la pat; am fi scutiti atunci de tratamentul sâcâitor cu tot felul de doctorii; n-am mai da banii pe la doctori si pentru medicamente, acestia putand sa ne ramana pentru a-i folosi in ajutorarea oamenilor sarmani sau pentru nevoile noastre. Nu sunt impotriva doctorilor si nici a mijloacelor naturale de vindecare; doctorii sunt necesari; Domnul ni i-a daruit; iar mijloacele de vindecare tot Domnul ni le-a aratat, dar la ele trebuie recurs, după adminustrarea Doctoriei Minunate, de-viata-facatoare; medicamentele trebuie date neintarziat atunci cand boala apare subit si nu sufera amanare in privinta ajutorului medical A nu te impartasi multa vreme cu Sfintele taine e o nenorocire; sufletul incepe sa raspandeasca duhoarea pacatului, puterea acestuia crescand pe masura a cat timp nu ne cuminecam cu Datatorul-de-viată.

POVESTEA MAGILOR

Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea

şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe

bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoşi complet. Toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii l-au găsit

deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în faţa sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorâ. Femeia îşi apăra cu

disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:

- Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru.

Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra

femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă.

Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduieşte Evanghelia. Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl poate găsi, s-a grăbit spre ludea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe

Dealul Căpăţânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. Însă prin faţa lui au trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:

- Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteţi vinde şi împărţi

banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.

Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu ştia cum să-i mulţumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă

măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era ruşine să se închine împăratului împăraţilor fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el şi i-a spus:

- În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...

- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? - a întrebat mirat magul.

- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care îl iubeşte pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni.

Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu.

AMIN!