„Întotdeauna ai cerut ca Dumnezeu să-ţi dăruiască smerenie. Însă nu
Dumnezeu dă acest dar. Dumnezeu este gata să-l ajute pe om să
dobândească smerenia şi binele în toate, însă trebuie ca şi omul să se
îngrijească de acest lucru. Sfinţii Părinţi spun: Dai sânge şi primeşti duh.
Aceasta înseamnă: osteneşte-te până la vărsarea sângelui – şi vei
dobândi darul duhovnicesc. Tu cauţi şi ceri daruri duhovniceşti, însă
îţi pare rău de vărsarea sângelui; ţie îţi place ca nimeni să nu te
sâcâie sau să te neliniştească. Dar printr-o viaţă liniştită cum se
poate să obţii smerenie? Smerenia constă în faptul că omul se vede pe
sine cel mai rău dintre toţi – nu numai dintre oameni, ci şi dintre
animalele necuvântătoare şi chiar dintre duhurile rele. Când oamenii se
tulbură, iar tu vezi că nu rabzi şi te mânii pe ei, atunci să te
consideri, cu siguranţă, cea mai rea. Sau, de exemplu, când îi judeci şi
îi bănuieşti pe ceilalţi, din nou să te consideri, vrând-nevrând, cea
mai rea.”„Făcând
rugăciunea cu buzele, nimeni nu intră în necaz, dar făcând rugăciunea
minţii şi a inimii fără îndrumare devine primejdios. O astfel de
rugăciune are nevoie de îndrumări, de linişte, tăcere şi de încurajare
smerită în fiecare întâmplare neplăcută. De aceea sunt lipsiţi de
primejdie toţi cei care fac rugăciunea cu gura pentru că suntem săraci
în răbdare, smerenie şi blândeţe“.
„Nu
au existat exemple în rândul celor care au zis cu gura rugăciunea ca
vreunul să fi căzut în cursa vrăjmaşului. Dar cei care au făcut
rugăciunea minţii şi a inimii incorect au căzut destul de des în cursa
vrăjmaşului.
De aceea, mai înainte de toate, trebuie să se facă cu
tărie rugăciunea verbală, apoi cea mintală, cu smerenie şi pe urmă cel
căruia i se cuvine şi îi dă Dumnezeu binecuvântare, poate trece la
rugăciunea inimii, după sfatul Sfinţilor Părinţi şi urmărind experienţa
înaintaşilor“.
Sf. Ambrozie de la Optina
Sf. Ambrozie de la OptinaDacă vei plânge pentru răutatea ta şi te vei mustra pentru nedreptate şi dacă te vei căi sincer înaintea lui Dumnezeu şi a părintelui duhovnicesc, atunci vei fi deja pe calea smereniei. Acum ni se pare că e rău ceea ce e dureros, tulburător şi neplăcut. Este adevărat, însă este folositor pentru suflet. Îţi spun, de asemenea, ni se pare că sunt nefolositoare pentru suflet. Dar toate acestea ţi se întâmplă pentru că nu înţelegi viaţa duhovnicească.
Totuşi Dumnezeu a numit drumul spre Împărăţia Cerească o cale îngustă. Dar dacă nu te-ar tulbura nimeni şi ai rămâne în starea de linişte, atunci cum ai putea să-ţi cunoşti răutatea? Cum ai putea să-ţi vezi lipsurile? Nu ai putea nicicum să te vezi rea, ci imediat ai începe să te consideri îndreptăţită şi s-ar putea să ajungi să-ţi pierzi minţile. Au fost multe exemple asemănătoare chiar în ochii noştri.“
Sf. Ambrozie al Optinei„Te întristezi pentru că, după cum ai observat, toţi caută să te umilească. Dacă vor cu tot dinadinsul să te înjosească înseamnă, că vor să te smerească, dar şi tu însăţi să-i ceri lui Dumnezeu smerenie. De ce să te mai superi pe oameni după aceea? Tu te plângi de nedreptatea oamenilor, care te înconjoară cu privire la atitudinea lor faţă de tine. Dacă vrei să reuşeşti să împărăteşti cu Domnul Hristos, atunci uită-te la El şi vezi cum a procedat faţă de duşmanii care L-au înconjurat: Iuda, Ana, Caiafa, cărturarii şi fariseii, toţi cei care I-au pregătit moartea. Se pare că El nu S-a plâns de nimeni, nici de faptul că vrăjmaşii s-au purtat cu nedreptate faţă de El. Însă în toate chinurile cumplite la care a fost supus de duşmanii Lui, El a văzut Voinţa Unică a Tatălui Său Ceresc pe care s-a hotărât să o îndeplinească şi a împlinit-o până la ultima Lui suflare, neţinând cont de faptul că instrumentele cu care a fost împlinită voia Tatălui Său au fost oamenii cei mai nelegiuiţi.“
Sf. Ambrozie de la Optina„Nu analiza faptele oamenilor, nu judeca şi nu spune: „De ce e aşa, pentru ce e aceasta?“. Mai bine spune în sinea ta: „Dar ce treabă am eu cu ei? Nu eu trebuie să răspund pentru ei la Înfricoşătoarea Judecată a lui Dumnezeu“. Îndepărtează-ţi fiecare gând de la judecarea faptelor oamenilor şi roagă-te cu sârguinţă lui Dumnezeu, ca El singur să te ajute în acest lucru. Deoarece fără ajutorul lui Dumnezeu, noi nu putem să facem nimic bun, după cum Însuşi Domnul spune: Fără Mine nu puteţi să faceţi nimic (Ioan 15, 5). Păzeşte-te de neîncredere ca de foc, pentru că vrăjmaşul aşa îi prinde pe oameni în plasa lui şi se străduieşte să prezinte totul în chip denaturat: ce e alb în negru şi ce e negru în alb, aşa cum a procedat cu protopărinţii Adam şi Eva în Rai.”
Sf. Ambrozie al OptineiCum să-L imităm pe Dumnezeu
Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Efeseni, scrie: Fiţi, dar, următori ai lui Dumnezeu, ca nişte fii iubiţi (Efeseni 5, 10).
Adevăraţii creştini pot să-L imite pe Dumnezeu prin împlinirea în special a următoarelor trei porunci evanghelice:
Domnul vorbeşte în Evanghelie: Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru cel Ceresc milostiv este (Luca 6, 36), că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi (Matei 5, 45).
Această poruncă, în primul rând, arată că omul trebuie să fie milos faţă de aproapele şi să facă milostenie fără să îi deosebească pe cei vrednici de cei nevrednici. În al doilea rând, trebuie ca noi să fim îngăduitori cu aproapele şi să îi iertăm toate defectele, insultele şi supărările.
Sf. Apostol Petru scrie: Ca fii ascultători, nu vă potriviţi poftelor de mai înainte, din vremea neştiinţei voastre, ci după Sfântul care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii, că scris este: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt“ (1 Petru 1, 14–16). Această poruncă arată că omul trebuie să-şi păstreze nevinovăţia şi curăţenia trupească şi sufletească nu numai în ceea ce priveşte patima desfrâului, ci şi cu privire la alte patimi, deoarece şi invidia, şi ura, şi pomenirea răului provoacă necurăţia sufletului.
Se spune în Evanghelia după Matei: Fiţi, dar, voi desăvârşiţi precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este (Matei 5, 48).
Desăvârşirea creştină, după cuvintele Sf. Isaac Sirul, constă în adâncimea smereniei: fariseul, cum a şi mărturisit singur despre el, nu era supus nici unui viciu, ca acela care, ridicându-se, se mustra şi se umilea chinuindu-se. În comparaţie cu vameşul nu numai că a pierdut totul, dar a fost şi pedepsit de Dumnezeu.
Pentru acest motiv, Domnul spune: Aşa şi voi când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem (Luca 17, 10).”
Sf. Ambrozie de la Optina „Dacă cineva dintre creştini nu ar fi tare şi ferm în împlinirea obligaţiilor lui de creştin, această împlinire şi faptele sufleteşti, după cuvântul Sfinţilor Părinţi, se aseamănă numai cu mica cristelniţă sau cu focul cel mai mic, iar poruncile lui Dumnezeu se aseamănă cu marea cea mare, după cum spune Sf. Prooroc David: porunca Ta este fără de sfârşit (Ps. 118, 96).
Faţă de această vastitate, vrând nevrând s-au smerit şi cei mai mari sfinţi, numindu-se pământ şi cenuşă şi s-au considerat mai răi decât orice făptură. Sau, aşa cum s-a exprimat cel mai înţelept dintre apostoli, Sfântul Pavel: Uitând cele ce sunt în urma mea şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Iisus Hristos. Aşadar, câţi suntem desăvârşiţi aceasta să gândim (Filip. 3, 14–15).”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.