Rugăciune către Sfintele Cuvioase Xenia, Matroana și Maria pentru vindecarea de depresie și boli psihice
Sfântă
Cuvioasă Xenia, primind de la Hristos vindecare și întărire după
cumplita întristare și deznădejde ce te-a cuprins după moartea celui
care ți-a fost soț, ai hotărât să dăruiești din ceea ce nu ai, trăind
pentru aproapele aflat în sărăcie, necaz și strâmtorare, răbdând foamea
și setea, gerul și arșița, defăimările și prigonirile „nebuniei” de
dragul lui Hristos și astfel ai dobândit de la Dumnezeu darul
înainte-vederii și al facerii de minuni.
Iar tu, Sfântă Matrona,
cea care din pruncie ai fost aleasă, nevederea și nemișcarea trupească
făcându-ți-se prilej de vedere a lui Dumnezeu și de zbor spre înaltul
cerului duhovnicesc.
După cuvântul Scripturii, „că mult poate
rugăciunea dreptului în lucrarea ei”, mulțimi de bolnavi și creștini
zilnic primeai în casa ta, punându-ți viața în primejdie și înfruntând
autoritățile sovietice fără de Dumnezeu.
Pentru aceasta, și după
plecarea ta din această lume, mormântul tău binecuvântat loc de
pelerinaj a devenit, împlinindu-ți-se prorocia: „Spuneți-mi durerile ca și când aș fi în viață și pe toți vă voi asculta”.
Și
tu, Sfântă Nouă Muceniță Maria din Gatcina, care sufereai de cumplita
boală Parkinson și de paralizie, în vremurile bolșevicilor urâtori de
Dumnezeu te-ai nevoit, credința ai mărturisit și cununa muceniciei ai
dobândit.
Pe bolnavii și suferinzii care te vizitau îi
îmbărbătai, spunându-le adeseori că depresia e o cruce duhovnicească
îngăduită de Domnul acelora care nu știu sau nu vor să se pocăiască și
se întorc mereu la vechile patimi, lipsiți fiind de spor duhovnicesc și
biciuiți fiind de conștiință.
Răbdarea cu umilință a acestei
cruci, le spuneai oamenilor, va topi până la urmă întristarea și Domnul
va scoate astfel la iveală adevăratele roade ale pocăinței.
Pentru
acestea, sfintelor femei mult-pătimitoare, Dumnezeu v-a arătat pe voi
mângâietoare și grabnic ascultătoare a celor în necazuri și în tot felul
de boli, suferințe, primejdii și curse.
Iată, venim înaintea
voastră cu credință și evlavie, rugându-ne pentru cei care în depresie
și în alte boli ale minții și ale trupului și sufletului au căzut.
Cuvioaselor
Maici Xenia, Matrona și Maria Noua Muceniță, vă rugăm, cu umilință și
credință, luați aminte la starea robilor lui Dumnezeu aceștia (N), care
mult se chinuiesc pe ei înșiși și pe cei care îi îngrijesc pe ei din
cauza bolilor psihice și a depresiei.
Ușurați-le mâhnirea
sufletească, ridicați-le tristețea cea pătimașă, alungați gândurile cele
nebunești și conduceți viața lor, la limanul păcii și al odihnei
aducându-i pe ei.
Căci nu are cine să le ajute și în multe
feluri de primejdii se pun pe ei înșiși și pe cei apropiați ai lor, și
în tot felul de tulburări, sminteli și îngroziri petrec.
Ne
rugăm vouă, de Dumnezeu dăruitelor, ca să le dăruiți somn acestora care
suferă de insomnii, pacea minții acestora care în tulburarea gândurilor
rele se amărăsc, ridicarea tristeții celei înnegurate acestora care
suferă de deprimare, să le dăruiți ascultare și bunăvoință sărmanilor
care întru împotrivire și îndreptățire s-au legat pe ei.
Întru
mângâierea pocăinței povățuiți-i pe unii ca aceștia cu mijlocirea
voastră, sfintelor cuvioase, și la limanul cugetului smerit călăuziți-i,
astfel încât, din primejdia pierderii minții izbăvindu-se, să aducem
slavă și mulțumire Preamilostivului Dumnezeu: Tatălui și Fiului și
Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
*Rugăciune alcătuită de către PS Episcop Macarie al Europei de NordRugăciune către Sfânta Xenia cea nebună pentru Hristos
O,
Sfântă maică Xenia, vieţuind sub acoperământul Celui Preaînalt şi
întărită fiind de Maica lui Dumnezeu, răbdând foamea şi setea, gerul şi
arşiţa, defăimările şi prigonirile, ai primit de la Dumnezeu darul
înainte-vederii şi al facerii de minuni, iar acum sălăşluieşti întru
lumina Celui Atotputernic.
Sfânta Biserică te preamăreşte acum
ca pe o floare bineînmiresmată. Stând înaintea sfintei tale icoane, ne
rugăm ţie ca uneia care eşti întru viaţa cea neîmbătrânitoare, dar
petreci şi împreună cu noi: primeşte cererile noastre şi le du la
scaunul Milostivului Părinte Ceresc, ca ceea ce ai îndrăznire către El.
Cere
pentru cei ce aleargă la tine mântuire veşnică, îmbelşugată
binecuvântare pentru faptele şi începuturile cele bune, izbăvire din
toate nevoile şi necazurile.
Mijloceşte cu rugăciunile tale înaintea Atotînduratului nostru Mântuitor, pentru noi netrebnicii şi păcătoşii.
Ajută,
Sfântă şi fericită maică Xenia, să fie luminaţi pruncii cu lumina
Sfântului Botez şi să fie pecetluiţi cu pecetea darului Sfântului Duh;
băieţii şi fetele să fie crescuţi în credinţă, cinste şi frică de
Dumnezeu; dăruieşte-le lor reuşită la învăţătură; tămăduieşte pe cei
neputincioşi; trimite dragoste şi bună-înţelegere celor căsătoriţi,
învredniceşte pe monahi de nevoinţa cea bună şi apără-i de defăimări;
întăreşte-i pe păstori întru tăria Duhului Sfânt, păzeşte poporul şi
ţara aceasta în pace şi fără de tulburare, roagă-te pentru cei lipsiţi
în ceasul morţii de împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine.
Că
tu eşti nădejdea noastră, grabnica noastră ascultătoare, pentru care
îţi aducem mulţumire şi slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, pe
Dumnezeul cel în Treime închinat şi minunat întru Sfinţii Săi acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Rugăciune către Sfânta Maria de Gatcina
O, preacuvioasă Sfântă Muceniță Maria, lauda îngerilor și a noilor mucenici și mărturisitori slavă.
Privește-ne pe noi, păcătoșii, care te rugăm ca o caldă apărătoare și smerită rugătoare în fața lui Dumnezeu, Celui care cu rugăciune, post, credință și răbdare te-ai arătat.
Tu, având lumina credinței în Hristos, darul înainte-vederii și a facerii de minuni, roagă-L pe Domnul să primească lacrimile și căința noastră, să ne dăruiască nouă (numele) iertarea păcatelor, dragoste nefățarnică de aproapele, tărie în credință, trezvie și viață bine-plăcută lui Dumnezeu.
O, preacuvioasă Maică, ajută-ne pe cei ce cinstim sfântă pomenirea ta și roagă-L pe Domnul ca, pentru rugăciunile tale, să ne dăruiască pace sufletească și vindecare în boli.
Roagă, preacuvioasă Sfântă Muceniță, pe milostivul Dumnezeu, făcătorul nostru, să ne ferească de răutățile ce vin asupra noastră, să trăim în curăție și în binecuvântare slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR -Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor
-
Infectia cu virus hepatitic C (VHC) reprezinta o importanta problema de sanatate publica globala. Prevalenta viremica actuala estimata ...
-
Pielita de ou pentru prepararea acidului hialuronic natural Domnul Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel, ne-a trimis spre publicar...
-
Am primit reteta unui nou preparat natural din partea domnului Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel. Cu siguranta, vor fi multi di...
-
"1. FRICA micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subali...
-
Cred ca nu mai trebuie sa va spun cat de gustoase si de sanatoase sunt aceste uleiuri. Le folosesc in bucatarie cu drag . Atat salate...
-
RO.aliment organizeaza , in premiera nationala, campania de informare, educare si constientizare a beneficiilor consumului inteligent ...
-
In perioada 2-5 aprilie 2020, in cadrul Centrului Expozitional Romexpo , se desfasoara 5 manifestari cu tematica home & deco: Const...
-
Majoritatea oamenilor privesc boala fie ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, fie ca pe ceva ereditar, o moștenire genetică nemer...
-
Chiar daca nu ati vazut sau nu ati cultivat niciodata un rodiu ( Punica granatum ), cu siguranta ati gustat, macar o data, din fructul sau...
-
Conacul boieresc cunoscut localnicilor sub numele de Stupina lui Christoph este situat la marginea Brasovului, intr-o zona linistita ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.