Ce trebuie făcut pentru a avea pace în suflet?

 

Din îndrumările duhovnicești ale Starețului Siluan

Pentru aceasta trebuie să-i iubești pe toți ca pe tine însuți și în orice clipă să fii pregătit de moarte. Atunci când sufletul are aducerea aminte de moarte ajunge la smerenie și se încredințează deplin voii lui Dumnezeu, dorind să fie cu toți în pace și să-i iubească pe toți.

Domnul îi iubește pe oameni, însă le trimite suferințe ca să își cunoască neputința și să primească întru smerenie pe Duhul Sfânt. Acolo unde e Duhul Sfânt este bine, bucurie, totul este minunat. Cel ce suferă mult din cauza sărăciei și a bolilor dar nu se smerește, suferă fără folos. Iar cel ce se smerește se va mulțumi cu orice fel de viață, pentru că Domnul este bogăția și bucuria sa. Toți oamenii se vor minuna de frumusețea sufletului său.

Tu zici: am multe necazuri. Însă eu iți spun sau, mai bine zis, Însuși Domnul îți spune: smerește-te și vei vedea că necazurile se vor transforma în odihnă, încât te vei întreba cu mirare: de ce oare mai devreme m-am chinuit și am suferit atât? Acum însă te bucuri pentru că te-ai smerit și a venit Harul lui Dumnezeu; acum chiar dacă ai sta singur în sărăcie bucuria nu te va părăsi pentru că ai în suflet pacea despre care Domnul a zis: Pacea Mea dau vouă. Domnul dă pace fiecărui suflet smerit.

Sufletul care se încredințează voii lui Dumnezeu poartă cu ușurință orice suferință și orice boală, pentru că și suferind fiind se roagă și-L contemplă pe Dumnezeu: „Doamne, Tu vezi boala mea; Tu știi cât de păcătos și neputincios sunt; ajută-mă să rabd și să laud bunătatea Ta”. Domnul îi ușurează boala, iar sufletul Îi simte ajutorul, fiind vesel și recunoscător.

Dacă te va cuprinde întristarea să gândești: „Domnul vede inima mea, și dacă va binevoi îmi va face bine și mie și altora”. În felul acesta sufletul tau va avea pace totdeauna. Cel ce murmură: aceasta nu e așa și aceasta nu este bine niciodată nu va avea pace în suflet chiar dacă ar posti și s-ar ruga mult.

Dacă cineva se roagă mult și postește, dar nu are dragoste pentru vrăjmași, nu poate agonisi pacea sufletească. Nu aș putea vorbi despre aceasta dacă Duhul Sfânt nu m-ar fi învățat dragostea.

Să îl povățuim pe frate cu blândețe, cu dragoste. Pacea se pierde când sufletul se trufește, se înalță deasupra fratelui, judecă pe cineva sau învață pe altul, însă fără blândețe și fără dragoste; pierdem pacea și dacă mâncăm mult sau ne rugăm cu nepăsare.

Cel mândru nu poate viețui după voia lui Dumnezeu: el iubește să se conducă pe sine însuși și nu înțelege ca nu-i ajunge omului înțelepciunea ca să se conducă de unul singur, fără Dumnezeu. Și eu, pe când viețuiam în lume și nu-L cunoșteam încă pe Domnul și Duhul Său cel Sfânt și nu știam cât de mult ne iubește Domnul, mă bizuiam pe mintea mea; însă atunci când prin Duhul Sfânt L-am cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, sufletul meu s-a afierosit lui Dumnezeu și toate necazurile care mi se întâmplă le primesc și zic: Domnul mă privește, de ce să mă tem?