Conform acestora, gestul de a sparge nuci pe 14 septembrie, mai ales cu piciorul, este un adevărat sacrilegiu la adresa Lemnului Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul, deși nu există nicio legătură sau explicație logică în acest sens.

 

De ce postim pe 14 septembrie?

Înălțarea Sfintei Cruci, numită în popor și Ziua Crucii, este cea mai veche dintre sărbătorile creștine închinate Crucii pe care S-a răstignit Mântuitorul.

După cum știm, cinstirea Sfintei Cruci a început încă din vremuri apostolice. Sfântul Apostol Pavel scria galatenilor, vorbind despre taina Crucii: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume” (Galateni 6, 14). Tot el spune, în alt loc: „Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1, 18).

Spre deosebire de alte sărbători și praznice, Înălţarea Sfintei Cruci este cinstită prin post, în orice zi a săptămânii ar cădea, făcându-se dezlegare doar la untdelemn și vin, conform Anuarului Liturgic și Tipiconal pe anul 2019, apărut la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă.

Postim în această zi deoarece Sfânta Cruce ne amintește tuturor de Pătimirile Mântuitorului. Nu întâmplător, în această zi, în cadrul Sfintei Liturghii se citește Evanghelia din Vinerea Mare, în care este descrisă durerea de pe Golgota. Prin post și rugăciune, prin trezvie și smerenie, omul este curățit și luminat, ajungând să vadă, în cele din urmă, lumina Sfintei Cruci care este „mai strălucitoare decât soarele” (Troparul Sfintei Cruci, glasul al 8-lea).

Ca și în celelalte zile sau perioade de post, nici în această zi nu trebuie să ne rezumăm doar la consumul alimentelor vegetale, căci știm că postul, în profunzimea lui, înseamnă și rugăciune, și smerenie, și înţelegere, și iubire față de aproapele, așa cum citim în cartea prorocului Isaia:

 „Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu” (Isaia 58, 6-8).

În „Jurnalul fericirii”, părintele Nicolae Steinhardt spunea despre Cruce că este un simbol al interferenţei Cerului cu pământul, al spiritului cu materia. Ținând cont de această afirmație, să privim și noi mai mult spre cele cereşti, spre ţinta efortului nostru ascetic, spre „răsplata cea înaltă” de la Hristos, Care a semnat, prin Răstignirea Sa de pe Cruce, actul eliberării noastre.

În mai multe zone ale țării noastre, tradiția populară a păstrat o superstiție legată de praznicul Înălțării Sfintei Cruci care se înrădăcinează de la o generație la alta și care se respectă întocmai. Ea spune că este interzis să consumăm pe 14 septembrie fructe și legume care prezintă semnul sau forma Crucii. Are această regulă vreo legătură cu tradiția Bisericii?

Înălţarea Sfintei Cruci, numită în popor și Ziua Crucii, este cea mai veche dintre sărbătorile creştine închinate Crucii pe care S-a răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. În data de 14 septembrie sărbătorim, de fapt, amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci, şi anume:

– Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi înălţarea ei solemnă în mijlocul poporului, de către Episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie a anului 335

și

– Aducerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, în anul 629, pe timpul Împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce Patriarhul Zaharia a înălțat-o în văzul credincioşilor, în data de 14 septembrie 630.

Spre deosebire de alte sărbători și praznice, Înălţarea Sfintei Cruci este cinstită prin post, deoarece ne amintește tuturor de Pătimirile Mântuitorului de pe Golgota. Părintele Petroniu Tănase spunea despre Cruce că este semn omenesc și dumnezeiesc. Semn omenesc, căci omul de la început a fost plăsmuit în chipul Crucii. Făcând-o unealtă de tortură şi de moarte, Crucea a devenit simbolul suferinţei şi al morţii. Dar, de când Hristos S-a răstignit pe ea, Crucea a devenit semn dumnezeiesc, semnul Fiului Omului, semn de biruinţă, de bucurie şi de viaţă.

Toate aceste înțelesuri sunt anulate, însă, de o „evlavie eronată”, care nu are nicio legătură cu ceea ce reprezintă, de fapt, acest stindard al biruinței. Astfel, se zice, spre exemplu, că pe 14 septembrie nu se mănâncă nuci, struguri sau alte fructe care prezintă semnul sau forma Crucii, afirmație născută din veșnicele superstiţii populare. Conform acestora, gestul de a sparge nuci pe 14 septembrie, mai ales cu piciorul, este un adevărat sacrilegiu la adresa Lemnului Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul, deși nu există nicio legătură sau explicație logică în acest sens.

Trebuie să știm că nu găsim nici în Sfânta Scriptură, nici în canoanele și scrierile Părinților Bisericii o astfel de prevedere sau interdicție. Din contra, Dumnezeu ne-a lăsat fructele și legumele pentru hrană, iar atunci când Biserica a rânduit postul din această zi, a îndemnat să ne înfrânăm de la consumul produselor de origine animală, iar nu de la cele de origine vegetală, fie ele nuci sau alte fructe și legume „cu cruce”.

În primul rând, nuca poate fi considerată un simbol al nevoințelor noastre și al ascezei. Așa cum obținem miezul hrănitor al ei înlăturând învelişul lemnos printr-un efort, tot așa, prin post și rugăciune, prin trezvie și smerenie, ostenelile noastre, dacă sunt sistematice și stăruitoare, vor fi încununate mai devreme sau mai târziu cu succes și vom cunoaşte, atunci, cât de puternică este dragostea lui Hristos.

Pe de altă parte, nu este întâmplător nici faptul că specialiştii în nutriţie susțin superioritatea nutritivă a nucilor faţă de toate celelalte fructe cu coajă tare, considerându-le o sursă importantă de substanțe active care pot fi utilizate pentru prevenirea, tratarea și ameliorarea unor afecțiuni. Spre exemplu, o echipă de cercetători de la Şcoala de sănătate publică a Unviersităţii Harvard (Statele Unite) a constatat, în urma unei cercetări, că persoanele care consumă 30 g de miez de nuci de două ori pe săptămână prezintă un risc cu 24% mai mic să dezvolte diabet de tip II faţă de cele care nu mănâncă deloc. Autorii studiului subliniază că lipidele existente în nuci sunt deosebit de bogate în acizi graşi omega 3, care fac din ele un aliment bun pentru sănătatea cardiovasculară, având şi o acţiune antioxidantă şi antiinflamatoare.

Astfel, urmând și îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care ne spune că omul credincios nu poate fi şi superstiţios – „Ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” (II Corinteni 6, 15) – înțelegem că putem consuma nuci și orice alte fructe sau legume în ziua de 14 septembrie și că greșim acordând o importanță deosebită acestor tradiții și credințe populare în detrimentul celor statornicite de Biserică.