Pătlagina

Indiferent că este zăpadă sau nu, verificați: patlagina este verde și iarna! (Și) din acest motiv am decis să inaugurăm cu ea rubrica Fitoterapie – leacuri și doctorii naturale.
Patlagina este una dintre cele mai cunoscute plante tămăduitoare din lume, dar și una dintre cele mai răspândite. Călcată adesea în picioare, rezistă, se regenerează, pentru a ne fi de folos.

Cum am ”descoperit” patlagina ca leac 
Prima dată când am folosit patlagina a fost imediat după ce l-am scos din maternitate pe fiul meu nou-născut. Avea la fiecare degețel pungi mici cu puroi, în jurul unghiilor (contractase o infecție intraspitalicească). Mama a cules patlagină, a tăiat frunzele cu o foarfecă în bucățele mici și a bandajat fiecare degețel al copilului cu patlagină și leucoplast. În mod uimitor, infecția a dispărut foarte repede și fără urme!
Apoi, când mai mare fiind, copilul meu a făcut un furuncul, tot cataplasma cu patlagină a ajutat, astfel că nu a mai fost nevoie de altă intervenție (furunculul s-a retras).
O situație similară s-a întâmplat când eram cu un grup de turiști în Grecia – o doamnă din grup avea o infecție locală care evolua foarte repede și deja era pericol dacă aștepta până ajungeam în Romania, pentru a merge la doctor. Țin minte că am coborât tot grupul din autocar și am cautat frunze de patlagină pe marginea drumului (se găsește mai rar decât la noi) și astfel, aplicând frunze de patlagină pe ”bubă”, problema s-a rezolvat rapid. 
De atunci privesc cu foarte mult respect patlagina și am grijă să nu mai calc pe ea. Mai ales că se folosește local și contra iritației produse de înțepături de insecte, de arsuri, mușcături, pentru boli de ochi etc, dar și contra tusei rebele (sub formă de sirop). De fapt, poate fi utilizată pentru un spectru mult mai larg de boli, așa cum vom vedea mai departe...

Dacii, persanii, romanii o foloseau ca plantă de leac
Dioscoride (medic militar și botanist, sec I d.H.)  autor al lucrării intitulate „De materia medica”, scrisă între anii 60 și 80 d. Hr, - lucrare de referință în farmacologie în Europa și Orientul Mijlociu timp de peste 1500 de ani - trece în text corespondentul unor denumiri de plante în mai multe limbi, între care și în limba dacă. De aici aflăm că dacii erau buni cunoscători ai plantelor, iar această cunoaștere era asociată cultului lor religios. Între cele 50 de plante cu nume dacic menționate se află și patlagina, denumirea sa în limba strămoșilor nostril fiind scinpoax, simpeax (cu derivate). 
Într-un studiu medical publicat în 2018 având ca subiect planta Plantago major  (denumirea latină a patlaginei), cercetatori iranieni arată că acestă plantă – cu o vechime de peste 4000 de ani - a fost folosită din cele mai vechi timpuri în Medicina Tradițională Persană, mai ales pentru tratarea diferitelor boli, cum ar fi constipație, tuse și răni. Studiile medicale modern din Iran certifică proprietățile patlaginei ca plantă de leac, în sensul cunoscut din Medicina Tradițională Persană. 
Pliniu (sec I d.H.) chiar sugerează că dacă mai multe bucăți de carne sunt puse într-un vas cu patlagină, aceasta le va uni la loc (ceea ce arată acțiunea cicatrizantă a patlaginei asupra rănilor).

Indicații - patlagina în medicina tradițională persană și în fitoterapia modernă 
Cercetările medicale moderne din Iran confirmă toate utilitățile de mult timp cunoscute ale patlaginei, arătând că este utilă în: 
• Neurologie (vindecă epilepsia, patlagina singură sau în asociere cu lintea) 
• Oftalmologie (boli oculare)
• ORL (dureri de dinți, dureri de urechi, leziuni orale, răni la gură, epistaxis, hemoptizie, dinți liberi, gingivită și amigdalită) 
• Boli pulmonare (hemoptizia, astmul, tuberculoza, leziunile pulmonare și multiple)
• Boli gastrointestinale (sângerările gastro-intestinale superioare și inferioare, hematemeza, dizenteria, hemoroizii, durerea de stomac, ulcerele intestinale, dispepsie și constipație)
• Boli hepartice (tonic hepatic și recomandate în bolile obstructive ale ficatului și splinei)
• Boli urogenitale (negul uterului, ulcerul uterin, menometroragia și polimenoreea , retenția urinară, hematuria și durerile de vezică și rinichi)
• Boli dermatologice (rana profundă, rana purulentă, rana cronică și progresivă, rana malignă, arsurile la foc, erizipelul, veziculele progresive, pruritul, urticaria și fistula iritante)
Sursa: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5878035/

Cum folosim patlagina
FRUNZE.

Atât patlagina lată cât și cea cu frunze înguste au aceleași proprietăți terapeutice.
Comprese: frunzele proaspete au efecte hemostatice, cicatrizante și antiinfecțioase. Frunzele se spală, se zdrobesc (pe un fund de lemn sau în mână) până se formează un terci, care se aplică local. Pentru orice fel de răni, tăieturi și infecții ale pielii.

Ceai: frunzele uscate se folosesc pentru ceai - o linguriță de plantă la ¼ litru de apă. Se opărește și se lasă puțin în repaos, apoi se bea. Pentru boli interne (a se vedea indicațiile terapeutice).
Suc proaspăt stors: câte 10 ml de trei ori pe zi. Pentru inflamații, cistite, diaree, infecții la plămâni.

Gargară cu suc proaspăt, diluat – pentru gât uscat, pentru inflamațiile gingiilor și ale gurii.

Sirop: Într-un borcan de murături (sau oală de lut) se pun în straturi frunze de patlagină spălate și zahăr (preferabil nerafinat). Se îndeasă bine. În zilele următoare se repetă acțiunea, până se umple borcanul. Se pune deasupra celofan, în 3-4 straturi. În grădină, într-un loc ferit, se sapă o groapă mica în care se introduce borcanul. Se așează o scândură și o piatră deasupra, apoi se astupă cu pământ – scândura și piatra rămânând vizibile. După circa trei luni, borcanul se scoate. Deja s-a format un sirop, datorită căldurii constante, care a făcut să fermenteze patlagina cu zahărul. Se stoarce sucul în storcătorul de fructe (nu printr-o pânză), se pune la fiert pentru câteva clocote, apoi se pune sucul în borcane. Se astupă bine. Cine nu poate efectua acest fel de fermentație, poate lăsa în soare sau lângă sobă borcanul cu frunze de patlagină și zahăr, până când siropil se separă și se așează la fundul borcanului. Apoi se separă și se dă în clocot, se pune în borcane bine închise. Se folosește pentru boli de plămâni. Este o rețetă tradițională românească, confirmată și de Maria Trebent (Sanatate din farmacia Domnului, pg 41).

SEMINȚE.

Sunt comercializate sub numele de Psyllium și provin de la o specie de patlagină care crește mai ales în India. Semintele (negre sau roz) sunt utilizate în scop comercial pentru producerea mucilagiului . Psyllium este utilizat în principal ca fibră dietetică pentru ameliorarea simptomelor de constipație și diaree ușoară și, ocazional, ca agent de îngroșare a alimentelor. Este frecvent folosit ca ingredient alimentar pentru cerealele pentru micul dejun . Utilizarea psylliumului în dietă timp de trei săptămâni sau mai mult scade nivelul colesterolului din sânge la persoanele cu colesterol crescut și scade nivelul glicemiei la persoanele cu diabet zaharat de tip 2. Utilizarea psyllium timp de o lună sau mai mult produce o mică reducere a tensiunii arteriale sistolice .

Contraindicații
Pentru patlagină nu există contraindicații. 
Pentru  Psyllium – atenție, trebuie băută multă apă, altfel se pot produce sufocare sau alergii.