Legenda Florii Soarelui

 

O poveste frumoasă despre floarea care privește Soarele în fiecare dimineață!

Legenda spune: "un împărat avea o fată mândră și frumoasă, dar mută. Trist și îndurerat, împăratul a căutat în toată împărăția un leac pentru muțenia copilei. A chemat toți vracii, dar nimeni nu știa ce să facă. O bătrână a venit într-o seară la curte și a spus că știe leacul: să-l invite la masa împărătească pe mândrul Soare, iar când petrecerea va fi în toi și toată lumea va fi bine dispusă, se va dansa și se va cânta, fata să se ducă să ia Soarele la dans și să-i ceară o sărutare. Iar această sărutare o va vindeca de muțenie, a mai spus bătrâna. Când a auzit acestea, împăratul parcă a reînviat și, cu multă speranță, a început pregătirile de ospăț.

Dar, vrăjitoarea cea rea a auzit despre toate acestea și s-a dus la mândra Lună să îi spună că fiica împăratului se va căsători cu Soarele.

Vara, când Soarele răsare, floarea ridică privirea-n zare!

Luna, plină de invidie și supărare, a jurat că se va răzbuna pe împărat. Ea, care îl iubea atât de mult pe Soare, îl pierdea din cauza unei muritoare?

Așa că, s-a ascuns într-un codru, iar, când petrecerea a început, a prins momentul când fata a întors obrazul către Soare pentru a fi sărutată. Atunci, Luna a preschimbat chipul bietei fete într-o floare.

Împăratul și toți mesenii i-au spus povestea adevărată și faptul că fata nu avea nevoie decât de o sărutare, dar Luna nu a crezut și a rămas de neînduplecată.

Fata a rămas o floare, pe care Soarele a sădit-o într-o grădină, dându-i numele lui. De atunci, în fiecare vară, când Soarele răsare, floarea își ridică chipul trist, cerșind parcă o sărutare. Când vine seara și apare Luna, floarea lasă chipul către pământ, strângându-și petalele."(jurnalspiritual.ro)

"Și....Luna bocindu-se de necredinţa Soarelui, se văita că n-are parte de bărbat, că nu pricepe de ce fuge de dânsa şi o lasă să alerge ca o bezmetică în urma lui. Şi se tânguia:

-Mai bine mă făcea maică-mea ca toate femeile. Că tot aş fi avut parte de un soţ, dar nu zână, cu pletele învălvăiate de lumină şi cu sufletul întunecat şi umed ca o peşteră neumblată." (Călin Gruia Ştefan)

O poveste ca toate poveștile... și aceasta începe cu.... "a fost odată o fată frumoasă pe care o chema Aura. Da, așa cum auziți. Aura. Și nu numai că era frumoasă, ci și foarte, foarte harnică. Imediat cum răsărea soarele, Aura se plimba prin grădinile tatălui său, Verde-Împărat și curăța trandafirii, busuiocul și bujorii, apoi culegea fructele din copacii plini de pere, gutui și cireșe. Împăratului i se umplea inima de bucurie când vedea cât de fericită era fiica sa printre florile din grădina palatului și nu voia cu niciun chip să o mărite, că îi era drag să o vadă în fiecare zi în preajma lui.

Veniseră băieți din toată lumea să o ceară de soție printre care și băiatul lui Roșu-Împărat, înalt, frumos și curajos, apoi Zefirul, fiul Vântului, într-un car tras de patru cai fermecați, dar nimeni nu îl mulțumea pe împărat.

– Plecați din palatul meu, nu am fată de măritat! le spunea el tuturor.

În tot acest timp și Soarele privea fata cu mare dragoste, de sus, de pe cer. Și el era singur și tare și-ar fi dorit să se plimbe uneori cu Aura prin grădinile frumoase ale palatului. Într-o zi, Soarele și-a luat inima în dinți și a rugat-o pe Zâna Zânelor să-l transforme în om. Degeaba s-a rugat mama lui să nu plece, că doar știa cât de mult strălucise fiul ei peste tot pământul și cât de mult încălzise oamenii, florile și păsările de-a lungul anilor, dar degeaba. Așa ca Zâna Zânelor l-a transformat pe Soare într-un băiat tânăr și frumos, îmbrăcat cu haine de aur și argint. Zâna i-a mai dat pentru drum și un cal fermecat care vărsa foc pe nări și avea aripi strălucitoare.

Fără să mai stea pe gânduri, băiatul s-a grăbit să ajungă în grădina palatului, fix când știa că Aura va ieși din camera sa pentru a asculta cântecul privighetorilor și a uda mușcatele. Dar când l-a văzut așa de strălucitor, Aura s-a speriat și a fugit în castel. Atâta i-a trebuit împăratului să audă, că și-a pus toți slujitorii să astupe ușile și ferestrele ca Soarele să nu mai poată intra în palat niciodată.

– Nu vreau să stau în casă, se gândea Aura. Mie îmi place să alerg în grădină, să îngrijesc florile, dar tare frică mi s-a făcut de Soare și strălucirea lui.

Totul până într-o zi când Soarele a ochit o crăpătură mică liberă, fix acolo unde se băga cheia în ușă, și a intrat în palat în căutarea fetei. Imediat cum a zărit-o pe Aura, a luat-o în brațe și a zburat cu ea spre palatul său cu ziduri de diamant, ferestre de rubin și uși de argint. Uitându-se mai bine în jur, Aura a zărit o grădină mare cu flori de aur și două fântâni de marmură roșie din care curgeau miere și lapte.

– E așa de frumos aici, se gândi fata. Dar sunt așa de singură! Soarele pleacă dimineața devreme și se întoarce seara târziu. Și nici măcar nu pot îngriji grădina pentru că florile de aur nu miros, iar păsările de argint nu cântă. Îmi e așa dor de tatăl meu și de grădina cu privighetori și crini parfumați. Offfff…

Și fata s-a pus pe un plâns care a durat 7 zile și 7 nopți, fără ca nimeni să o poată înveseli.

– Ei, fetițo, lasă că te trimit eu înapoi la tatăl tău, îi spuse în a 7-a zi mama Soarelui.

Și a chemat îndată 4 căprioare și 4 cerbi care să o ducă pe pământ într-o caleașcă de aur. Trop- trop... răsunau copitele cerbilor care alergau ca vântul. Iar Aura era extrem de fericită că se întoarce la tatăl ei. Dar fix când să ajungă la ușa palatului, Soarele văzu fata și se aruncă spre Pământ ca să o ia înapoi. Dar fata ajunsese deja în brațele tatălui său.

– Aura, te transform într-o floare, spuse atunci Soarele plângând. Măcar așa să te pot vedea în fiecare zi.

Și fata cea frumoasă deveni dintr-o dată o floare înaltă, rotundă și galbenă, pe care noi oamenii o vedem privind mereu spre cer." (http://xn--afostodat-ycb.ro/)

Denumirea de floarea soarelui provine dintr-un străvechi mit grecesc...

"Potrivit legendei, nimfa apelor Clyte s-a îndrăgostit într-o bună zi de zeul soarelui Apollo (sau Helius).Era atât de pătrunsă de dragoste încât adeseori stătea întinsă pe pământ, cu fața în sus, privindu-și fără încetare, de dimineață și până seara, iubitul din ceruri. Apollo/Helius, însă, nici măcar nu o observa. Ceilalți zei i-au luat în seama suferințele și au transformat-o într-o floare, floarea soarelui. Picioarele ei s-au preschimbat într-o tulpina, fața în floare și păru-i blond în petalele de un galben aprins. Chiar și în această nouă înfățișare, nimfa continuă să urmărească cu privirea soarele, floarea soarelui fiind mereu îndreptată către locul din cer unde acesta se află în orice moment al zilei.

Aceasta este varianta frumoasă, fericită a legendei din mitologia greacă.

Există, însă, o poveste ceva mai întunecată, avându-și originea în aceeași lume antică...

A fost odată o frumoasă nimfă a apelor, pe nume Clytie, care a început să îl iubească cu patimă pe Apollo, zeul Soarelui. Cât era ziua de lungă, ea nu își putea lua ochii de la iubitul ei celest, însă Apollo nu a răspuns niciodată iubirii ei. Oricât de frig sau cald ar fi fost, Clytie stătea întinsă pe pământ, urmărind fără încetare drumul soarelui peste ceruri. Au trecut astfel nouă zile și noua nopți fără să mănânce sau să bea, iar mâinile și picioarele ei au prins rădăcini în pământ, în vreme ce fața i s-a transformat într-o floare ce continuă să se îndrepte către parcursul soarelui pe bolta cerească....

Ei bine, există și o a treia variantă și mai întunecată a mitului grecesc despre floarea soarelui. În acest caz, dragostea nimfei Clytie a fost disprețuită în mod fățiș de către Apollo, care și-a îndreptat favorurile amoroase către o altă femeie, Leucothoe, fiica lui Orchamus, regele Persiei. Înnebunită de gelozie, Clytie i-a dezvăluit lui Orchamus povestea de dragoste dintre fiica lui și Apollo, iar regele a pedepsit-o pe Leucothoe într-un mod groaznic, îngropat-o de vie. Zeul soarelui a prins o ură și mai mare față de nimfă, iar aceasta, măcinată de suferință, s-a topit văzând cu ochii, ca o lumânare, transformându-se în cele din urmă într-o floare ce își orientează fața către discul solar cât este ziua de lungă." (Diane.ro)

Deși sunt cunoscute mai ales pentru petalele lor galbene însorite, floarea-soarelui poate fi văzută și în nuanțe de burgundia profundă, maro ciocolatiu, portocaliu și alb, precum și în varietăți bicolore și dungate. De exemplu, "Helios Flame" are flori maro-roșcate și aurii, în timp ce "Moulin Rouge" se mândrește cu florile sale de culoarea ciocolatei. De asemenea, floarea-soarelui de gheață de cocos este îndrăgită pentru petalele sale albe și maro închis al capitulului.

Floarea-soarelui a căpătat mai multe semnificații de-a lungul istoriei:

*Devotament și loialitate - Datorită faptului că urmăresc cu loialitate soarele, floarea-soarelui este asociată cu loialitate și devotament profund. În 1532, exploratorul spaniol Francisco Pizarro a declarat că i-a văzut pe incașii din Peru venerând o floarea-soarelui uriașă. Preotesele aztece le purtau în mâini și purtau coroane de floarea-soarelui.

*Pace și speranță - Floarea-soarelui a jucat un rol imens în urma dezastrelor nucleare, unde a fost folosită pentru a extrage agenții radioactivi. Ca urmare, aceste flori au devenit un simbol al unei lumi fără arme nucleare.

Un vechi proverb maori spune: "Întoarce-ți fața spre soare și umbrele vor cădea în spatele tău."

*Ambiție și inspirație - Aceste flori reprezintă în general gânduri pure și înalte. În anumite religii străvechi, ele simbolizau, de asemenea, realizarea spirituală. De asemenea, se crede că floarea-soarelui îți va îndeplini dorințele atunci când îi tai tulpina în timpul apusului de soare, în timp ce îți pui o dorință.

*Putere și mândrie - Datorită aspectului lor regal și tendinței de a ieși în evidență printre alte flori, floarea-soarelui este asociată cu mândria și puterea. Uneori sunt numite Corona și Regina.

*Vindecare și putere - Floarea-soarelui este asociată cu vitalitatea datorită vechii superstiții conform căreia un colier cu semințe de floarea-soarelui ar proteja purtătorul împotriva variolei. Mulți cred că familia imperială din China mânca floarea-soarelui în speranța de a dobândi nemurirea.

*Alte semnificații - În unele contexte, floarea-soarelui simbolizează și norocul, dar are și unele asocieri negative, cum ar fi dragostea nefericită, aroganța și falsa aparență sau bogăția.

Atunci când călătorim cu mașina sau cu trenul pe lângă întinsele câmpuri galbene putem vedea cum aceasta floare privește mereu spre SOARE!

Chiar și la denumirea știintifică dată acestei plante a ținut cont de legătura dintre SOARE și floare. Numele de floarea soarelui provine din cuvântul grecesc "Helianthus" , "Helios" însemnând "soare" , iar "anthus" , "floare".