Printre pădurile dese ale Munților Neamț, pe o culme retrasă, departe de zgomotul lumii, se află un loc învăluit în tăcere, legendă și credință: Schitul Sihla, considerat de mulți drept cel mai sacru loc din România. Aici, printre stânci uriașe și codri neumblați, a trăit una dintre cele mai sfinte ființe din istoria ortodoxiei românești — Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, prima femeie canonizată de Biserica Ortodoxă Română.
Legenda spune că Teodora, după ce a renunțat la tot ce era lumesc, s-a retras în pustietatea Sihlelor în secolul al XVII-lea, trăind într-o peșteră, în rugăciune și post aspru, vreme de zeci de ani. Hrana ei erau fructele pădurii, iar somnul — scurt și chinuit, pe piatră. În jurul ei, natura tăcea cu respect, iar animalele sălbatice i se supuneau cu blândețe. Se spune că pasul omului nu a mai călcat acolo multă vreme, iar liniștea acelui loc este și astăzi aproape supranaturală.
Peștera în care a trăit se poate vedea și azi, protejată de un schit mic, în care călugării trăiesc în simplitate, așa cum a trăit ea. Totul este tăcut, smerit și profund: pădurea pare că îți vorbește, iar când pășești pe poteca ce duce spre peșteră, simți că timpul încetinește.
La câțiva pași de grotă se află Piatra Teodorei, o stâncă masivă sub care, potrivit tradiției, sfânta și-ar fi găsit adăpost în ultimele clipe de viață. În fiecare an, pelerini din toate colțurile țării vin aici nu pentru spectacol, ci pentru reculegere, iertare și speranță. Nu există alt loc în România în care să simți cu atâta intensitate prezența unei sfințenii adânci și tăcute.
Schitul Sihla nu e doar un loc religios. Este o poartă între lumi: între ceea ce suntem și ceea ce ne-am putea dori să fim. Un sanctuar viu al sufletului românesc, al răbdării, al credinței fără margini și al sacrificiului. Un loc în care cerul pare mai aproape ca oriunde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.