Al patrulea mag

      Există o istorioară  tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi ce doreau  să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa.   ...

vineri, 29 august 2025

✝) Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului 30 August

 

De este preot, ziceBinecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Aminiar de este diacon, monah sau mirean, zicePentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Veniţi, toţi cei râvnitori spre cinstirea sfinţilor celor plăcuţi lui Dumnezeu, să lăudăm pe alesul ierarh „care a îndemnat lumea a se minuna prin strălucitele şi sfintele sale nevoinţe”! Să dăm slavă lui Dumnezeu Cel minunat întru sfinţii Săi, iar ierarhului să-i cântăm: Bucură-te Ioane, Arhiepiscop sfânt şi minunat!

Icosul 1

Milostivul Dumnezeu a binevoit ca evlaviosul nostru popor românesc să fie roditor de sfinţi, ca şi celelalte popoare creştine surori. După cerească rânduială, la soroace potrivite, aceşti sfinţi sunt împletiţi în cununa spiritualităţii noastre, ca să-i avem rugători şi mijlocitori înaintea Tronului slavei dumnezeieşti. Te-a prins şi pe tine cu mare bucurie Biserica noastră în această aleasă cunună, Sfinte Ierarhe Ioane, iar noi te lăudăm:
Bucură-te, fiu preavrednic din evlavios popor;
Bucură-te, al ţării noastre româneşti ocrotitor;
Bucură-te, cântă ţara toată a ta vrednicie;
Bucură-te, cel preavrednic de sfântă arhierie;
Bucură-te, cel în Sfânta Sfintelor vieţuitor;
Bucură-te, în altarul lui Hristos bun slujitor;
Bucură-te, ierarhe, de dar sfânt împărţitor;
Bucură-te, turmei tale către rai îndrumător;
Bucură-te, al hranei sfinte pentru toţi împărţitor;
Bucură-te, cel cu mintea înălţată în Tabor;
Bucură-te, a zis ţie Îngerul de Mare Sfat;
Bucură-te, cel de îngeri şi de oameni lăudat;
Bucură-te, Ioane, Arhiepiscop sfânt şi minunat!

Condacul al 2-lea

A rânduit Marele Creator ca din popor românesc şi în veacul al XVII-lea să strălucească mai mulţi sfinţi. Pomenim cu cinste pe Sfinţii Mitropoliţi Varlaam şi Dosoftei ai Moldovei. Iar tu, Sfinte Ierarhe Ioane, acestor doi mari mitropoliţi le-ai fost apropiat colaborator şi împreună- slujitor. Iar Cuvioasei Maicii noastre Teodora de la Sihla i-ai fost duhovnicesc îndrumător. Marelui Dumnezeu Cel ce v-a chemat la sfântă comuniune Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Te-ai născut, alesule al lui Dumnezeu, în părţile Vrancei, în Ţara de Jos a Moldovei. Te înrudeai, după trup, cu Sfântul Mitropolit Varlaam Moţoc, cu care mai târziu te-ai înrudit şi duhovniceşte. Ai răsărit din evlavioşii părinţi Gheorghe şi Anastasia, ca să plugăreşti în via Domnului şi să conduci sufletele păstoriţilor spre Înviere. Iar noi cu laude te întâmpinăm:
Bucură-te, din pruncie rob ales al lui Hristos;
Bucură-te, mladă sfântă din via Ţării de Jos;
Bucură-te, străjer vrednic din neamul cel răzeşesc;
Bucură-te, ostaş mândru din poporul românesc;
Bucură-te, de la Milcov, al Unirii rugător;
Bucură-te, că românii toţi te au ocrotitor;
Bucură-te, tinereţe închinată lui Hristos;
Bucură-te, pentru tineri pildă vie, spre folos;
Bucură-te, feciorelnic, rugător şi postitor;
Bucură-te, următorul sfatului părinţilor;
Bucură-te, minte sfântă într-un trup neîntinat;
Bucură-te, că de tânăr cu Hristos te-ai lăudat;
Bucură-te, Ioane, Arhiepiscop sfânt şi minunat!

Condacul al 3-lea

Ruda ta, Sfântul Părinte Varlaam, ajuns Mitropolit al Moldovei, cunoscându-ţi râvna pentru viaţa călugărească, te-a închinoviat în obştea Mănăstirii Râşca din ţinutul Sucevei, încredinţându-te Sfântului Mare Ierarh Nicolae, patronul mănăstirii, spre ocrotire, şi egumenului Agafton pentru îndrumare duhovnicească. Iar tu, mulţumind rânduielii lui Dumnezeu, cântai: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Ascultător şi supus întru toate, râvnitor în post şi rugăciune şi sporind în viaţă îmbunătăţită, ai primit îngerescul cin al călugăriei şi numele de Ioan, luând ocrotitor pe Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului. După oarecare vreme, luminat de Dumnezeu, Sfântul Mitropolit Varlaam te-a mutat la mănăstirea sa de la Secu, din Munţii Neamţului, unde şi el primise cinul monahal şi ucenicise şi unde Sfântul Ioan Botezătorul este patron şi ocrotitor. Dar tu niciodată nu ai uitat mănăstirea ta de metanie. De aceea contemporanii şi urmaşii te-au numit Ioan de Râşca. Iar noi te lăudăm:
Bucură-te, că din Vrancea spre Suceava ai plecat;
Bucură-te, că la Râşca loc sfinţit tu ai aflat;
Bucură-te, de la margini către margini călător;
Bucură-te, tinereţe mistuită de sfânt dor;
Bucură-te, că tu casa şi părinţii ai lăsat;
Bucură-te, că în munte linişte ai căutat;
Bucură-te, că al Mirei blând păstor te-a ocrotit;
Bucură-te, că sihaştrii printre dânşii te-au primit;
Bucură-te, că Proorocul al său nume ţi l-a dat;
Bucură-te, că la Secu, cu-a sa voie, te-a mutat;
Bucură-te, că, prin râvnă, pravila ai învăţat;
Bucură-te, că tu calea ascultării ai urmat;
Bucură-te, Ioane, Arhiepiscop sfânt şi minunat!

Condacul al 4-lea

Binecredinciosul Domn Vasile Voievod, sfătuit de marele său prieten şi ocrotitor, Sfântul Mitropolit Varlaam, a transformat biserica din Cetatea Neamţ, care avea patron pe Sfântul Ierarh Nicolae, în mănăstire de călugări, aşezând-o sub îndrumarea şi ocrotirea Mănăstirii Secu. Iar Sfântul Mitropolit, rudenia ta, pe tine te-a rânduit să fii primul egumen al acestei micuţe mănăstiri, ca acolo, zi şi noapte, cu puţinul tău sobor să cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Ai egumenit în cetate timp de douăzeci şi cinci de ani, ostenindu-te în cele sfinte cu puţinii tăi călugări şi petrecând împreună cu străjerii şi slujitorii cetăţii. Când căutai mai multă linişte pentru pravilă, coborai la Metocul „Sfântul Nicolae” din satul străjerilor de sub poalele cetăţii, pe toţi folosindu-i, tuturor arătând calea spre Împărăţia cerurilor şi pentru toţi rugându-te. Iar noi, urmaşii celor povăţuiţi de tine, te întâmpinăm cu binemeritate laude:
Bucură-te, că pe stânca neagră tu ai fost pribeag;
Bucură-te, că-n Cetatea Neamţului ai slujit un sfert de veac;
Bucură-te, că în vremuri de restrişte aici ai stat;
Bucură-te, că tu ţara şi poporul ai vegheat;
Bucură-te, că strămoşii te-au avut sfânt rugător;
Bucură-te, că prin viaţă tu le-ai fost pilduitor;
Bucură-te, rugăciune, rug aprins, însufleţit;
Bucură-te, că de dorul cerului te-ai mistuit;
Bucură-te, porumbiţă antrenată în sfânt zbor;
Bucură-te, ciocârlie cu viers sfânt viersuitor;
Bucură-te, că-n cetate pământească te-ai rugat;
Bucură-te, că Cetatea cerului ai căutat;
Bucură-te, Ioane, Arhiepiscop sfânt şi minunat!

Condacul al 5-lea

Milostivul Dumnezeu a rânduit ca la mijlocul veacului al XVII-lea să se nască în satul străjerilor de sub poalele cetăţii fiica armaşului Joldea, cea care peste ani avea să fie aleasă mireasă a lui Hristos, Cuvioasa Maică Teodora de la Sihla, ocrotitoarea noastră. Şi prin pronia Sa te-a învrednicit Marele Creator ca tu să o afunzi în baia Botezului, ca peste ani să cântaţi împreună în Împărăţia cea de Sus: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Marele Ierarh Nicolae a rânduit, prin vrerea lui Dumnezeu, ca din mica mănăstire ocrotită de el în Cetatea Neamţ să pornească spre ceruri doi sfinţi: tu, Ioane, lauda şi ocrotirea noastră şi ucenica ta aleasă, Cuvioasa Teodora, aura Munţilor Carpaţi. I-ai fost îndrumător până la vârsta de şaisprezece ani şi ai îndemnat-o spre viaţa călugărească. Împreună cu ea, cu sfinţii şi cu toţi evlavioşii credincioşi te lăudăm:
Bucură-te, Cuvioase, de vieţi sfinte-ndrumător;
Bucură-te, că în inimi picuri mir ocrotitor;
Bucură-te, că în baia sfântă mulţi ai afundat;
Bucură-te, că lor Mirul şi Cuminecare-ai dat;
Bucură-te, al Teodorei sfânt părinte sufletesc;
Bucură-te, a cetăţii călăuză duhovnicească;
Bucură-te, că armaşul ţie ţi s-a închinat;
Bucură-te, că străjerii într-un glas te-au lăudat;
Bucură-te, că pe Vodă spre milă l-ai îndemnat;
Bucură-te, că acesta pe cei mulţi i-a ajutat;
Bucură-te, că pe Domnul ne-ncetat L-ai lăudat;
Bucură-te, că Acesta loc în cer ţi-a aşezat;
Bucură-te, Ioane, Arhiepiscop sfânt şi minunat!

Condacul al 6-lea

A hotărât Bunul Dumnezeu ca, înainte de plecarea din această lume a Sfântului Mitropolit Varlaam, tu, ruda sa apropiată şi ucenic preaiubit, să fii în chilia sa de la Mănăstirea Secu, să-i asculţi ultimele dorinţe aşezate în testamentul său, să-l vezi dându-şi sufletul său cel bun în mâna Marelui Creator şi să participi la înmormântarea lui împreună cu Mitropolitul Ghedeon şi cu episcopii Anastasie, Sava şi Teofan. Pentru buna Sa rânduială, dăm toţi slavă lui Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 6-lea

După un sfert de veac de osteneli în egumenie la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Cetatea Neamţ, a rânduit Bunul Dumnezeu să fii chemat pentru scurt timp să conduci ca egumen Mănăstirea Secu, povăţuind cu vrednicie obştea călugărească de acolo şi rugându-te cu smerenie Sfântului Măritului Prooroc şi Înaintemergătorului Ioan. Iar noi îţi zicem laude cuvenite:
Bucură-te, Cuvioase, om citit şi învăţat;
Bucură-te, că la muncă vrednică ai fost chemat;
Bucură-te, că la Secu mulţi călugări vieţuiau;
Bucură-te, că ei sfinte cărţi citeau şi copiau;
Bucură-te, cu Proorocul împreună postitor;
Bucură-te, cu toţi sfinţii către Domnul rugător;
Bucură-te, blând călugăr, pentru toţi folositor;
Bucură-te, sfânt egumen, către cer îndemnător;
Bucură-te, viaţă aspră, petrecută-n privegheri;
Bucură-te, bun duhovnic, plin de sfat şi mângâieri;
Bucură-te, că spre ceruri rugi fierbinţi ai înălţat;
Bucură-te, că tu faţa-n lacrimi calde ţi-ai udat;
Bucură-te, Ioane, Arhiepiscop sfânt şi minunat!

Condacul al 7-lea

A rânduit Milostivul Dumnezeu ca ostenelile tale sfinte să fie răsplătite şi să fii chemat la o mai înaltă slujire. Iar Mitropolitul Ghedeon al Moldovei, prietenul şi ocrotitorul tău, a fost împlinitorul voii lui Dumnezeu. El te-a aşezat episcop la Episcopia Huşilor şi prin mâna lui ai primit hirotonia întru arhiereu. Iar tu cu smerenie te-ai supus rânduielii lui Dumnezeu, lăudându-L din inimă cu cântarea: Aliluia!

Icosul al 7-lea

În catedrala din Huşi, cu hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, ai fost instalat episcop. Credincioşii de pe malurile Prutului te-au primit cu bucurie. Vremurile erau grele. Turcii şi tătarii prădau ades aceste ţinuturi de margine ale Moldovei. Iar tu, alesule al lui Hristos, te-ai străduit timp de şapte ani să-ţi mângâi păstoriţii şi să le alini durerile. Pentru toate aceste sfinte osteneli îţi aducem îndreptăţite laude:
Bucură-te, din cetate către margini călător;
Bucură-te, că în Moldova lui Ştefan ai fost al lui Dumnezeu slujitor;
Bucură-te, că în vremuri grele tu ai păstorit;
Bucură-te, că-n necazuri tu pe Domnul ai slujit;
Bucură-te, că pe semeni neîncetat i-ai mângâiat;
Bucură-te, căci cu fapta şi cu sfat i-ai ajutat;
Bucură-te, că prigoane de păgâni ai abătut;
Bucură-te, că la Domnul pace ţării ai cerut;
Bucură-te, că nădejdea în Apostoli îţi puneai;
Bucură-te, că printr-înşii către Domnul mijloceai;
Bucură-te, către ceruri rugător neîncetat;
Bucură-te, că de-acolo multă plată ai luat;
Bucură-te, Ioane, Arhiepiscop sfânt şi minunat!

Condacul al 8-lea

Nu ţi se terminase încă drumeţia prin binecuvântata ţară a Moldovei. În tainica Sa purtare de grijă Dumnezeu îţi rânduise să depui ultimele tale osteneli sfinte ca Episcop al Romanului, aleasa Episcopie a Ţării de Jos a Moldovei. Te-ai învrednicit să slujeşti în Catedrala Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, şi împreună cu ea să înalţi lui Dumnezeu cântare: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Ultimii unsprezece ani din viaţă i-ai petrecut în slujire arhierească în de Dumnezeu păzita cetate a Romanului. În osteneli, în rugăciuni, în posturi, în cercetare şi în sfat, făcându-te tuturor pildă de aleasă trăire în Hristos. Atât de sfântă îţi era viaţa, încât arhiereii, preoţii şi credincioşii se minunau, slăvind pe Dumnezeu cel ce te întărea, iar ţie îţi aduceau laude:
Bucură-te, că pe tine la noi Domnul te-a trimis;
Bucură-te, că-ţi ţii votul ostenelii cel promis;
Bucură-te, alinarea celor care-s în dureri;
Bucură-te, vistierie de bun sfat şi mângâieri;
Bucură-te, mână-ntinsă pururea spre ajutor;
Bucură-te, în catedrală mereu vrednic slujitor;
Bucură-te, că pe Sfânta Parascheva o cinsteşti;
Bucură-te, că printr-însa către cer te pregăteşti;
Bucură-te, dăruire către cel flămând şi gol;
Bucură-te, mijlocire la al Domnului Prestol;
Bucură-te, că viaţa-ntreagă Lui I-ai închinat;
Bucură-te, al Iubirii vas curat, neîntinat;
Bucură-te, Ioane, Arhiepiscop sfânt şi minunat!

Condacul al 9-lea

Lăudăm pe Bunul Dumnezeu, Părinte Ioane, Care în purtarea Sa de grijă a binevoit să întâlnească mereu sfinţi cu sfinţi pe binecuvântatul pământ românesc. Pentru petrecerea lor împreună şi pentru rugăciunile lor împletite Marele Creator a sfinţit timpul şi spaţiul nostru. La începutul vieţii tale tu l-ai avut ocrotitor şi îndrumător pe Sfântul Mitropolit Varlaam, iar acum, la sfârşit, l-ai avut prieten şi colaborator pe Sfântul Mitropolit Dosoftei. Cor de sfinţi ce slăviţi pe Dumnezeu-Treimea cu neîncetată cântare: Aliluia!

Icosul al 9-lea

S-a minunat Sfântul Mitropolit Dosoftei de râvna ta sfântă, de ostenelile tale şi de sfinţenia vieţii tale. De aceea a considerat că eşti vrednic încă din viaţă să fii pomenit în rândul sfinţilor odrăsliţi din neamul românesc şi te-a numit „Arhiepiscopul cel sfânt şi minunat”. Noi, peste veacuri, continuând lauda lui, te cinstim aşa:
Bucură-te, bun prieten Sfântului Mitropolit;
Bucură-te, cel de dânsul preţuit şi mult cinstit;
Bucură-te, că el viaţa sfântă mult ţi-a lăudat;
Bucură-te, că de râvna ta cea mare s-a mirat;
Bucură-te, că la rându-ţi, dragostea i-ai preţuit;
Bucură-te, că la slujbe pe Ierarh l-ai pomenit;
Bucură-te, că cinstirea cuvenită i-ai adus;
Bucură-te, că în toate i-ai fost sufragan supus;
Bucură-te, că puţina-ţi avuţie lui i-ai dat;
Bucură-te, că viaţa ţi-ai trăit sărac, curat;
Bucură-te, că în ceruri avuţii ai adunat;
Bucură-te, cel de îngeri şi de oameni lăudat;
Bucură-te, Ioane, Arhiepiscop sfânt şi minunat!

Condacul al 10-lea

Din agoniseala ta de la epitrahil şi de la omofor ai râvnit să ctitoreşti Mănăstirea Mera, pe meleagurile tale natale din Vrancea, pe care acum le păstoreai. Dar banii fiind puţini, te-ai întovărăşit la această osteneală sfântă cu rudenia ta, vornicul Moţoc din Odobeşti. Te trudeai în supravegherea lucrărilor, rugându-te pentru buna înaintare a lor şi cântând neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Ostenindu-te la ctitoria de la Mera, nu ai uitat nici pe ucenica ta din Cetatea Neamţ, Teodora, hotărâtă spre viaţă călugărească. Ai aşezat-o, împreună cu alte câteva călugăriţe în Mănăstirea Vărzăreşti din vecinătate, pustiită şi părăsită de călugări. Le-ai purtat de grijă de cele materiale şi de cele duhovniceşti, iar de la ele atunci ai primit mulţumire şi de la noi acum primeşti laude:
Bucură-te, avuţie închinată lui Hristos;
Bucură-te, bogăţie folosită cu folos;
Bucură-te, temelie de loc sfânt, ctitoricesc;
Bucură-te, că strămoşii prin tine se folosesc;
Bucură-te, că bun părinte Teodora te-a numit;
Bucură-te, că în viaţă de ea mult te-ai îngrijit;
Bucură-te, că în ceruri împreună locuiţi;
Bucură-te, că de-acolo pe noi toţi ne miluiţi;
Bucură-te, cel de bunuri sfânt neagonisitor;
Bucură-te, cel în lipsuri, dar ceresc miluitor;
Bucură-te, viaţă sfântă şi trup sfânt, neîntinat;
Bucură-te, îndrăznire la Cerescul Împărat;
Bucură-te, Ioane, Arhiepiscop sfânt şi minunat!

Condacul al 11-lea

La adânci bătrâneţi, obosit de alergarea vieţii, cu trupul ostenit în post şi în rugăciune, ţi-ai predat sufletul în mâinile Domnului Hristos, primind cu fecioarele cele înţelepte intrare în cămara cea fericită a Mirelui, cu candela plină de mirul ostenelilor celor sfinte. Păstoriţii ţi-au cântat „Veşnică pomenire”, iar lui Dumnezeu, Celui ce te-a ales şi te-a întărit: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Soborul ierarhilor moldoveni, în frunte cu Sfântul Mitropolit Dosoftei şi cu Sfânta Teodora, ucenica ta, te-au condus pe ultimul drum al pribegiei tale, la Mănăstirea Secu cea atât de iubită de tine, acolo unde era înmormântat şi duhovnicescul tău părinte, Sfântul Varlaam Mitropolitul. Cu cântări duhovniceşti te-au aşezat în mormântul de lângă biserică şi Milostivului Dumnezeu, Celui ce pregăteşte în ceruri sălaş aleşilor Săi au dat slavă, iar pe tine te-au lăudat, zicând:
Bucură-te, că viaţa pământească ai sfârşit;
Bucură-te, că în ceruri Domnul loc ţi-a pregătit;
Bucură-te, alăută, suspinând după Hristos;
Bucură-te, că al tău creştet s-a încununat frumos;
Bucură-te, că la Secu trupul tău s-a odihnit;
Bucură-te, că al tău suflet preabogat s-a dăruit;
Bucură-te, trup în posturi şi în rugă ostenit;
Bucură-te, suflet mare, milostiv şi miluit;
Bucură-te, spaimă mare celor ce ne duşmănesc;
Bucură-te, bucurie sfinţilor ce ne iubesc;
Bucură-te, sfat de taină care nouă ni s-a dat;
Bucură-te, îndrăznire la Cerescul Împărat;
Bucură-te, Ioane, Arhiepiscop sfânt şi minunat!

Condacul al 12-lea

Credincioşii moldoveni te-au cinstit şi ţi-au cercetat mormântul la Mănăstirea Secu. Mai ales cu prilejul pelerinajelor de la Înălţarea Domnului la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ, credincioşii din toată Moldova şi de pe alte meleaguri româneşti poposeau la mormântul tău şi la cele ale Cuvioşilor Părinţi Partenie şi Rafail de la Mănăstirea Agapia, cinstindu-vă împreună şi cântând cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Râurile Moldovei: Putna şi Milcovul, Râşca şi Neamţu (Ozana), Prutul, Moldova şi Siretul, s-au unit în alergarea ta prin ţară cu râurile lacrimilor tale. Ai străbătut Ţara Moldovei din hotare în hotare, pretutindeni învăţând, pretutindeni miluind, pretutindeni alinând dureri trupeşti şi sufleteşti. Azi te chemăm să-ţi uneşti glasul în soborul tuturor sfinţilor români şi să ceri de la Milostivul Dumnezeu pace şi bună sporire pentru ţara ta şi poporul tău. Iar noi, slăvind pe Cel ce ţi-a dat biruinţă, laude îţi aducem:
Bucură-te, că în Vrancea din neam vrednic te-ai născut;
Bucură-te, din pruncie credincios neabătut;
Bucură-te, că la Râşca preafrumos te-ai ostenit;
Bucură-te, că-n cetate tot pe Domnul ai slujit;
Bucură-te, pentru Secu egumen ostenitor;
Bucură-te, a Eparhiei Huşilor cârmuitor;
Bucură-te, că la Roman bun ierarh te-ai dovedit;
Bucură-te, că la Mera sfânt lăcaş ai ctitorit;
Bucură-te, ucenicul cel smerit lui Varlaam;
Bucură-te, mladă sfântă din răzeşi şi de bun neam;
Bucură-te, al Teodorei sfetnic bun şi apropiat;
Bucură-te, că în carte Dosoftei te-a lăudat;
Bucură-te, Ioane, Arhiepiscop sfânt şi minunat!

Condacul al 13-lea

Slăvim pe Dumnezeu cel în Treime închinat şi te lăudăm pe tine, Sfânt şi minunat Arhiepiscop Ioan, rugându-te să mijloceşti la Tronul slavei celei de sus pace, spor şi binecuvântare pentru poporul tău, ca împreună să cântăm cu mulţumire Împăratului cerurilor: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1

Icosul 1

Milostivul Dumnezeu a binevoit ca evlaviosul nostru popor românesc să fie roditor de sfinţi, ca şi celelalte popoare creştine surori. După cerească rânduială, la soroace potrivite, aceşti sfinţi sunt împletiţi în cununa spiritualităţii noastre, ca să-i avem rugători şi mijlocitori înaintea Tronului slavei dumnezeieşti. Te-a prins şi pe tine cu mare bucurie Biserica noastră în această aleasă cunună, Sfinte Ierarhe Ioane, iar noi te lăudăm:
Bucură-te, fiu preavrednic din evlavios popor;
Bucură-te, al ţării noastre româneşti ocrotitor;
Bucură-te, cântă ţara toată a ta vrednicie;
Bucură-te, cel preavrednic de sfântă arhierie;
Bucură-te, cel în Sfânta Sfintelor vieţuitor;
Bucură-te, în altarul lui Hristos bun slujitor;
Bucură-te, ierarhe, de dar sfânt împărţitor;
Bucură-te, turmei tale către rai îndrumător;
Bucură-te, al hranei sfinte pentru toţi împărţitor;
Bucură-te, cel cu mintea înălţată în Tabor;
Bucură-te, a zis ţie Îngerul de Mare Sfat;
Bucură-te, cel de îngeri şi de oameni lăudat;
Bucură-te, Ioane, Arhiepiscop sfânt şi minunat!

Condacul 1

Veniţi, toţi cei râvnitori spre cinstirea sfinţilor celor plăcuţi lui Dumnezeu, să lăudăm pe alesul ierarh „care a îndemnat lumea a se minuna prin strălucitele şi sfintele sale nevoinţe”! Să dăm slavă lui Dumnezeu Cel minunat întru sfinţii Săi, iar ierarhului să-i cântăm: Bucură-te Ioane, Arhiepiscop sfânt şi minunat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.