Calea vieții și calea morții

Frate, ascultă cu luare aminte, că sunt două căi, una a vieții și alta a morții, și mare este deosebirea între ele. Calea vieții este îngustă, dar duce la lumină, iar calea morții este largă și plină de dulceață trecătoare, dar sfârșitul ei este întuneric și plângere. 

Calea vieții Este calea smereniei, a rugăciunii neîncetate și a postului, acolo se află ascultarea, răbdarea și iubirea de aproapele. Cel ce merge pe ea își poartă crucea cu bucurie și nu cârtește, nu caută slava lumii, ci slava lui Dumnezeu, se leapădă de sine și se face vas al Duhului Sfânt. 

Calea morții 

Este calea mândriei, a iubirii de sine și a desfătărilor lumești, acolo se află vorba deșartă, trândăvia și uitarea lui Dumnezeu. Cel ce merge pe ea se încrede în sine și disprețuiește pe fratele său, caută plăcerea și cinstea oamenilor, dar pierde cununa cea cerească, se îmbracă în haina păcatului și nu se pocăiește. Așa cum zicea Avva Moise „Omul trebuie să aleagă, ori se face foc care arde patimile, ori cenușă care se împrăștie în vânt.” nu este cale de mijloc. Cine vrea să trăiască, să aleagă viața și să se nevoiască, cine se lasă în voia trupului, a ales moartea. Alege, dar, frate l, calea vieții, căci ea duce la Împărăția Cerurilor și nu te înșela de dulceața lumii, căci ea este ca mierea pe sabie, dulce la gust, dar taie sufletul. 

Pildă din Pateric despre cele două căi

Avva Teodor și ucenicul său Se spune despre Avva Teodor din Nitria că, odată, un frate tânăr a venit la el și l-a întrebat: Avva, cum să știu dacă merg pe calea vieții sau pe cea a morții? Bătrânul l-a privit cu blândețe și i-a zis: Fiule, ia o găleată și umple-o cu apă, du-o până la marginea pustiei și întoarce-te fără să verși nimic. Fratele a făcut precum i s-a spus, dar când s-a întors, era istovit și ud, căci apa se vărsase pe drum. Vezi, fiule, a zis Avva, așa este și calea vieții, trebuie să o porți cu grijă, cu trezvie și cu osteneală, dacă nu ești atent, se varsă harul și rămâi gol. Și calea morții, Avva? Calea morții e ca o găleată goală pe care o porți cu mândrie, crezând că ai ceva, dar când vine vremea socotelii, nu ai ce arăta. Fratele a căzut în genunchi și a zis: Roagă-te pentru mine, Avva, să nu port găleata goală. Bătrânul a zâmbit și a zis: Dacă ai înțeles aceasta, ești pe calea vieții. Așa ne învață Patericul, că nu fapta mare ne mântuiește, ci smerenia și trezvia cu care o purtăm. Calea vieții cere inimă curată, iar calea morții se hrănește din uitarea lui Dumnezeu.